Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2018
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4357/2018

HOTĂRÂRE
17.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4357/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L. Iași, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTA A.V.A.B) și D.- SUCURSALA IAȘI au solicitat constatarea nulității absolute a sentinței nr. 170/07.07.2006, DOSAR NR. x/2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 105-106, art. 129, art. 183-184 C. proc. civ.. de către Curtea de Apel București, secția Comercială. În procedura de regularizare a cererii, Curtea le-a pus în vedere reclamanților să timbreze cererea, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 RON și timbru judiciar de 0,3 RON (potrivit Legii nr. 146/1997, aplicabilă în cauză, întrucât era în vigoare la momentul inițierii litigiului pe rolul Tribunalului Iași, în anul 1998) sub sancțiunea anulării cererii.

Petenții A. și B. și S.C. C. S.R.L. Iași au formulat cerere de reexaminare a timbrajului stabilit în sarcina lor, în dosarul nr. x/2018. Prin încheierea pronunțată în data de 31.05.2018 în dosarul nr. x/2018 cererea de reexaminare a fost respinsă în mod irevocabil, instanța reținând că cererea nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru (nefiindu-i aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997), astfel că reclamanții au obligația legală de a timbra cererea, în modalitatea în care li s-a pus inițial în vedere.

Nici ulterior respingerii cererii de reexaminare, petenții nu și-au îndeplinit obligația legală, imperativă, de a timbra, instituită de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". În aceste condiții, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, (potrivit căruia neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii), prin sentința civilă nr. 94 din 27 iunie 2018 Curtea a anulat cererea ca netimbrată. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs S.C. C. S.R.L., B. și A.. În susținerea recursului se arată că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești dând o hotărâre lipsită de temei legal cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Prin hotărârea atacată cu recurs a fost anulată contestația în anulare ca netimbrată. Din actele dosarului rezultă că petenții nu și-au îndeplinit obligația legală, imperativă, de a timbra, instituită de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, ca atare, în mod corect, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanța de apel a aplicat sancțiunea anulării cererii ca netimbrată. Față de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții S.C. C. S.R.L., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 94 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții S.C. C. S.R.L., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 94 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4492/2018
Ședința publică din data de 19 octombrie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 mai 2018, contestatorii A., B. și S.C. C. S.R.L. au solicita
ÎCCJ 2018-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2018
pus precizări în cuprinsul cărora a formulat critici privind obligația de a achita taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, iar instanța de fond având în vedere conținutul precizărilor a calificat cererea ca reprezentând o cerere d
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1446/2018
146/1997, urmând ca, în rejudecare instanța de apel să ia măsurile procesuale corespunzătoare. Ca urmare a soluției de casare cu trimitere spre rejudecare cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civ
ÎCCJ 2017-08-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 261/2018
Decizia nr. 261/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/245/2014 din 19 noiembrie 2014, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând obliga
ÎCCJ 2018-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3557/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11 august 2016 sub Dosar nr. x/301/2016, reclamanții A. și B.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă