ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3145/2018

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 1 noiembrie 2013, pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și Serviciul Român de Informații - Direcția Județeană de Informații Prahova, obligarea pârâtului la soluționarea cererii înregistrate sub nr. x/25.02.2013 și obligarea pârâtului să emită actele și informațiile solicitate, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004, sub sancțiunea prevăzută de art. 13 din aceeași Lege, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a adresat o cerere către pârâtă, înregistrată din 25 februarie 2013, prin care a solicitat să i se elibereze o adeverință din care să rezulte cuantumul net al veniturilor obținute în fiecare lună, începând cu 1 ianuarie 2012 până în prezent, să i se comunice dacă, de la data încadrării în Serviciul Român de Informații - Direcția Județeană de Informații Prahova și până în prezent, i-au fost aplicate sancțiuni disciplinare, iar, în caz afirmativ, să i se comunice numărul de înregistrare al ordinului/ordinelor prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară și să i se elibereze un exemplar/câte un exemplar al acestuia/acestora, să i se comunice dacă diminuarea veniturilor obținute în cursul anului 2012 s-a realizat ca urmare a aplicării vreunei sancțiuni disciplinare.

Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Decizia instanței de recurs

Prin Decizia nr. 882 din 23 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 242 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 882 din 23 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În opinia revizuentului, Decizia nr. 882 din 23 martie 2016 este nelegală, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuentul susține că instanța de recurs nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra interogatoriului din fond; instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată efectuate; instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de casare raportat la susținerile instanței de fond.

Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de revizuire, constată că această cerere nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 pct. 1 - 10 C. proc. civ.

În cauză însă, cererea de revizuire nu respectă cerințele impuse de art. 509 C. proc. civ.

Astfel, textul cuprins la art. 509 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

Se constată că în speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, și anume prin decizia atacată s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 242 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale, la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Se observă totodată că revizuentul, deși și-a întemeiat cererea pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a formulat motive care să se circumscrie celor prevăzute la respectivul text de lege.

Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 882 din 23 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL