ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, anularea în tot a Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Cabinet Ministru, transmis prin email la data de 03.07.2015 (fără comunicarea și a motivelor legale așa cum atestă Anexa nr. 2), dar și a tuturor actelor premergătoare, precum și suspendarea Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice până la soluționarea în fond a cererii de anulare a acestui ordin.

Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități împotriva acestei încheieri se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, formând obiectul dosarului nr. x/2015.

Prin Sentința nr. 28 din 3.02.2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, având ca obiect anulare acte administrative, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 28 din 3.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL

În motivarea recursului se arată că există principiul proporționalității, mai puțin respectat de către instanța de fond, principiu care impune ca regulile valabile pentru una dintre părți, să fie aplicate și celeilalte părți, mai ales când există mii de abuzuri ale pârâtelor, abuzuri demonstrate în fiecare an în instanțele de judecată din România.

Deși pârâtele nu au putut prezenta o confirmare de primire semnată și ștampilată de către vreun reprezentant al reclamantei, instanța a reținut, în mod eronat, faptul că "reclamanta a cunoscut conținutul notei care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015 "fiind transmisă reclamantei, prin mandat poștal, cu recomandare, conform borderoului înregistrat la oficiul poștal".

Este evident că un borderou nu face dovada primirii, acesta poate face dovada unei trimiteri, iar, atâta timp cât nu este și primită, conținutul nu este opozabil.

Recurenta precizează că există o procedură de comunicare care trebuie respectată și în acest caz invocă cauza "Anghel împotriva României", (Cererea nr. 28183/03) unde Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat faptul că "nu este exagerat să se considere că din cauza inechității procedurii în cauză" reclamantul să fi suferit un prejudiciu moral cert, ce nu poate fi remediat prin simpla sa constatare.

Deci, instanța de fond nu putea considera că îndeplinirea unor proceduri legale de comunicare pot fi probate printr-un simplu borderou, atâta timp cât reclamantei i s-au solicitat confirmări de primire semnate de către pârâte.

Recurentul consideră că instanța de fond nu face altceva decât sa legalizeze abuzul, excesul de putere, puterea discreționară a unui minister care comite anual mii de abuzuri.

Recurenta mai arată că judecata a avut loc într-o sală care îngrădește accesul unei persoane cu dizabilități, așa cum este cazul reprezentantului său, care este asimilat gradului I, deplasându-se într-un fotoliu rulant.

De asemenea, instanța de judecată se contrazice singură întrucât, invocă depunerea unei raportări anuale prevăzute în art. 8 alin. (1) lit. e) din procedura prevăzută în Ordinul nr. 1.372/2010 cu precizarea clară a "transmiterii în copie, cu ștampila și semnătura în original a angajatorului, contractele individuale de muncă ale persoanelor cu handicap încadrate și salarizate ...". Deci, acestea să fie semnate de către angajator, în temeiul Ordinului nr. 1.372/2010.

În opinia recurentei instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că nu ar fi dorit să se conformeze așa ziselor deficiențe, atâta timp cât au fost prezentate și în instanța de judecată înscrisurile solicitate, iar contractele depuse în instanță aveau semnăturile atât ale angajaților, cât și ale angajatorilor, cu ștampila necesară și cu mențiunea "conform cu originalul".

Exces de putere este și atunci când, deși ți se prezintă înscrisurile solicitate, o instituție publică, menită a proteja o unitate protejată conform Legii nr. 448/2006, unitate în care lucrează doar persoane cu dizabilități, continuă să solicite suspendarea unei autorizații care a fost obținută tot în instanța de judecată, în alt dosar, din cauza refuzului pârâtelor de a respecta legea.

Recurenta mai precizează faptul că ordinul emis în data de 30.06.2015, în care se impune ca termen 30 de zile pentru remedierea unor așa-zise deficiențe, fără ca acestea să fie precizate, este transmis prin poștă, așa cum susțin pârâtele, abia în data de 30.07.2015.

Intimații Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 12.06.2018 s-a solicitat amânarea judecății și acordarea unui nou termen având în vedere decesul administratorului societății, B., și necesitatea transcrierii/finalizării succesiunii și în statutul societății și la Oficiul Registrului Comerțului, iar noul administrator să aibă posibilitatea să poată reprezenta interesele societății, conform Legii nr. 31/1990, să aibă posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a-și organiza apărarea, de a prezenta susținerile în scris și, eventual, oral, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, fiind invocate în drept dispozițiile art. 13 din C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta a solicitat anularea Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015 emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca fiind nelegal și emis prin exces de putere din cauza faptului că acest ordin încalcă atât Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, dar chiar și Ordinul invocat nr. 1.372 din 2010 și Constituția României art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 15, art. 50 (cu privire la protecția persoanelor cu handicap), dar și art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Recurenta a susținut că nu i s-a comunicat nota cu nr. x/ANPD din 11.06.2015 care ar fi stat la baza emiterii Ordinului cu nr. 1.374 din 30.06.2015, astfel încât a fost pusă în imposibilitatea de a răspunde așa ziselor "deficiențe", ci i s-a comunicat doar o singură pagină cu conținutul ordinului, deși din cuprinsul acestuia rezultă că ar trebui să emită un așa zis raport cu privire la "remedierea deficientelor constatate".

În concret, recurenta acceptă faptul că a luat cunoștință de conținutul respectivei note, însă consideră că borderoul face doar dovada trimiterii, dar nu face dovada primirii de către destinatar a respectivei corespondențe, fiind de părere că nu a fost îndeplinită procedura de comunicare.

Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că recurenta a luat cunoștință de conținutul notei care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1.374 din 30.06.2015, aceasta fiind trimisă prin mandat poștal cu recomandare, iar prin corespondența din data de 07.08.2015 aceasta a fost din nou notificată.

Totodată, instanța de fond a constatat în mod corect faptul că Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova a formulat propunerea motivată de suspendare a autorizației de funcționare ca unitate protejată a recurentei, deoarece aceasta nu a fost identificată la adresa la care și-a înregistrat sediul, nici la sediul secundar cu care este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului și din cauza faptului că, în evidența REVISAL, situația contractelor de muncă era alta decât cea reală.

Instanța de fond a constatat, că autorizarea recurentei ca unitate protejată s-a efectuat în temeiul art. 81 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.374 din 30.06.2015 privind procedura de autorizare a unităților protejate, iar autorizația de funcționare ca unitate protejată are nr. x din 25.05.2011.

Conform art. 4 din Procedura de autorizare a unităților protejate aprobată prin Ordinul nr. 1.372/2010 condițiile cumulative de autorizare a unității protejate sunt acelea de a avea gestiune proprie, cel puțin 30% din numărul total de angajați să fie persoane cu handicap, produsele sau serviciile să fie realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate, cu excepția celor oferite de unitățile protejate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap, iar documentele depuse să fie în termen de valabilitate.

Potrivit art. 7 din același act normativ, "autorizația își păstrează valabilitatea pe perioada în care sunt îndeplinite dispozițiile legale referitoare la funcționarea unităților protejate, prevăzute la art. 4".

În conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. e) din Procedură, unitatea protejată autorizată are obligația ca până la data de 31 ianuarie a anului în curs, să prezinte MMFPSPV, respectiv ANPD, raportul de activitate pentru anul anterior, iar pentru luna decembrie, unitatea trebuie să transmită în copie, cu ștampila și semnătura în original a angajatorului, contractele individuale de muncă ale persoanelor cu handicap încadrate și salarizate, documentele care atestă încadrarea în grad de handicap/invaliditate gradul III, în termen de valabilitate, și fișele de post ale acestora.

Suspendarea autorizației, potrivit art. 9 alin. (2) din Procedură, se face prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, în baza unei note întocmite de către ANPD, sau la propunerea organelor competente să verifice respectarea condițiilor de autorizare.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că atâta vreme cât legislația incidență permite remedierea neregulilor constatate, astfel cum i s-a adus la cunoștință recurentei, nimic nu o împiedică pe aceasta să se conformeze pentru a intra în legalitate, întocmind un raport cu privire la remedierea deficiențelor constatate de către organele competente să verifice respectarea condițiilor de autorizare, conform art. 9 alin. (4) din procedură.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Sentinței nr. 28 din 03.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED