ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleșd, reclamanții Comuna Lugașu de Jos și Consiliul Local al comunei Lugașu de Jos în nume propriu și în reprezentarea Statului Român în contradictoriu cu pârâtele A. și B., au solicitat, în principal să se constate că, intenția reală a părților la încheierea Convenției nr. 74 din 31 mai 1983 încheiata între Consiliul Popular al Comunei Lugașu de Jos și B. a fost aceea ca, dreptul de proprietate asupra construcției reprezentând bloc cu 6 apartamente, cu magazin la parter, sa revină Comunei Lugașu de Jos; că, reclamanta Comuna Lugașu de Jos, a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de construire asupra spațiilor comerciale situate la parterul blocului situat în Lugașu de Jos; să se dispună intabularea dreptului de proprietate cu titlu de construire în CF nr. x Lugașu de Jos, cu număr cadastral x. În subsidiar să se constate nulitatea absolută a Convenției nr. 74 din 31 mai 1983 pentru cauză ilicita, urmare a încheierii acesteia cu încălcarea dispozițiilor legale privind caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al bunurilor proprietatea publică a Statului Român; să se constate că, reclamanta Comuna Lugașu de Jos, a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de construire asupra imobilului constând în bloc de locuințe cu 6 apartamente și spații comerciale la parter, situat în Lugașu de Jos nr. 209, județul Bihor, situat pe terenul înscris în CF nr. x Lugașu de Jos, număr cadastral x; să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. În terțiar s-a solicitat a se reține excepția de neexecutare a convenției mai sus arătate din partea pârâtei și prin urmare să se constate că imobilul construcție bloc de locuit + spatii comerciale a fost edificat prin contribuția proprie a reclamantei Comuna Lugașu de Jos și pe cale de consecință să se constate dreptul de proprietate al reclamantei cu titlu de construire asupra imobilului cu efectuarea cuvenitelor mențiuni de carte funciară.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 vechiul C. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 44 Constituția României.

Judecătoria Aleșd, prin Sentința civilă nr. 310/2016 din 30 martie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Aleșd și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin Sentința civilă nr. 144/C din 29 iunie 2016, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 16 din 21 ianuarie 2014 a Judecătoriei Aleșd rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 333/A din 6 octombrie 2014 a Tribunalului Bihor, și în consecință, a respins cererea formulată de către reclamanții Comuna Lugașu de Jos în nume propriu și în reprezentarea Statului Român și Consiliul Local al comunei Lugașu de Jos în contradictoriu cu pârâtele A. și B.

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 813/2016-A din 06 octombrie 2016, a admis ca fondat apelul declarat de Comuna Lugașu de Jos și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos-în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. și A., împotriva Sentinței civile nr. 144/C din 29 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bihor, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere cu această ocazie.

În rejudecare, Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 71/C/2017 din 29 martie 2017, a respins cererile formulate în principal, subsidiar și terțiar de către reclamanții Comuna Lugașu de Jos și Consiliul Local al comunei Lugașu de Jos în nume propriu și în reprezentarea Statului Român în contradictoriu cu pârâtele A. și B. și a obligat reclamanții să plătească pârâtelor suma de 3.700 RON cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 950/2017-A din 28 noiembrie 2017, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții Comuna Lugașu de Jos și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos în nume propriu și în reprezentarea Statului Român împotriva Sentinței civile nr. 71/C/2017 din 29 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, pe care a menținut-o în întregime și au fost obligați apelanții la 3.700 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatelor.

Împotriva Deciziei civile nr. 950/2017-A din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă reclamanții Comuna Lugașu de Jos și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos au declarat recurs prin două cereri formulate de avocat C. și avocat D.

Recursul formulat de avocat C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 1 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenții, după ce au prezentat critici privind hotărârea primei instanțe, au arătat, în esență, că instanța de apel în mod greșit a apreciat ca nefondată critica privind încălcarea dispozițiilor art. 41 C. proc. civ.

După redarea unui fragment din considerentele deciziei recurate, recurenții reclamanți au susținut că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică și că raportat la vechea reglementare (art. 24 C. proc. civ. de la 1865) art. 41 alin. (1) C. proc. civ. a extins limitele incompatibilității judecătorului de a mai participa la judecata aceleiași pricini.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții, după o prezentare a obiectului convenției, au susținut că din conținutul convenției rezultă că intenția părților a fost aceea ca dreptul de proprietate să-i revină reclamantei Comuna Lugașu de Jos în integralitate, respectiv ca aceasta să fie executată din fondurile comunei, iar cooperarea din partea B. să constea în contribuția oamenilor din sat, respectiv munca fizică a acestora la edificarea construcției.

Recurenții susțin că, împrejurarea că intenția comună a fost de a se dobândi un drept de proprietate în favoarea comunei rezultă din faptul că, autorizația de construire s-a eliberat pe numele Consiliului Popular al Comunei, în calitate de viitor proprietar.

În continuarea motivării, recurenții, pentru a lămuri modul în care s-a edificat construcția, au prezentat aspecte ale situației de fapt, înscrisurile ce au fost depuse la dosar privind situația lucrărilor pe anii 1980 - 1982, declarațiile martorului E. și a d-nei F., Procesul-verbal de recepție preliminară din 23 decembrie 1988 și Nota de debitare internă nr. x din 25 decembrie 1988, susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale privind forța probantă a acestor înscrisuri și a înlăturat greșit declarația martorului E..

Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului, anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recursul formulat de avocat D. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate recurenții au susținut că solicită să se constate că judecătorul care a pronunțat Sentința civilă nr. 144/C din 29 iunie 2016 Tribunalul Bihor a judecat aceeași pricină după retrimiterea cauzei spre rejudecare, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 41 C. proc. civ.

După redarea unui fragment din considerentele deciziei recurate, recurenții consideră că prin judecarea excepției de autoritate de lucru judecat se atinge și fondul cauzei pentru a se putea constata identitatea de părți, obiect și cauză.

Recurenții susțin că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii și chiar străine de natura cauzei, mai mult hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

După prezentarea conținutului pct. I din Convenția nr. 74 din 31 mai 1983, opinii privind conținutul preambulului, a situației de fapt privind finanțarea și construcția imobilului, a temeiului de drept al acestei convenții și a voinței reale a părților la încheierea acestei convenții, recurenții au susținut că deși aceste aspecte au fost atinse atât la fond cât și la apel, nu s-au analizat prevederile HCM nr. 931/1963, actul care a stat la baza încheierii convenției.

Totodată, susțin recurenții, instanța de apel constată că nici dovada contribuției la cooperare de fonduri nu a fost dovedită de către pârâtă, totuși recurenții consideră că antecesoarea acestora nu a îndeplinit obligațiile contractuale.

Recurenții consideră că instanța de apel, administrând întregul probatoriu, constată că nu există la dosarul cauzei nici un înscris care să dovedească contribuția pârâtei B. - A. la edificarea construcției, aspecte pe care le constată, însă își motivează în mod contradictoriu hotărârea, respingând apelul.

Astfel, susțin recurenții, înainte de dispozitivul hotărârii se reține"este adevărat că pârâta nu a depus la dosar înscrisuri privind plata unor materiale de construcție, a unor lucrări, respectiv a unor sume menționate în convenție, invocând în acest sens faptul că plata nu s-a făcut global, ci fracționat pe faze și categorii de lucrări…" - aspect reținut de instanța de apel fără a avea vreun mijloc de probă în acest sens, întemeindu-și constatările doar pe declarația părții adverse.

În continuarea motivării, recurenții au prezentat aspecte ale situației de fapt referitoare la eliberarea autorizației de construire, finanțarea - cooperarea de fonduri, Procesul-verbal de recepții preliminarii din 23 decembrie 1988, apreciind că aceste acte nu sunt acte administrative, care să dovedească existența unui drept de proprietate, ci sunt doar acte contabile care nici la acea dată nu făceau dovada dreptului de proprietate.

Recurenții consideră nelegale și netemeinice concluziile instanței cum că în baza unor acte contabile, care nu vorbesc de nici o investiție în dreptul de proprietate privind construcția, s-ar naște un drept de proprietate.

În opinia recurenților instanța de apel, în mod greșit a interpretat inclusiv procesul-verbal de recepție întocmit la data de 23 decembrie 1988, care viza recepția și darea în folosință a spațiilor comerciale, deoarece această recepție se referă la amenajările interioare, inclusiv cu utilajele necesare funcționării magazinului și nicidecum nu se referă la o contribuție privind construcția spațiului comercial, iar interpretarea dată de instanța de apel contravine dreptului material de la acea vreme.

După prezentarea declarațiilor martorilor G. și E., recurenții consideră că instanța de apel nu a coroborat declarația martorilor cu înscrisurile de la dosarul cauzei, a interpretat eronat conținutul înscrisurilor depuse la dosar în contradicție cu prevederile dreptului material.

Recurenții consideră că instanța de apel, în mod eronat își motivează hotărârea luând drept temei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor - Sentința civilă nr. 3332/CA/2012 privind anularea HCL nr. 44 din 30 iunie 2009, deoarece acea cauză se referă doar la valabilitatea unui act administrativ și nicidecum la dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, ci la modalitatea și actele în baza cărora a avut loc adoptarea unor acte administrative.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și judecarea cauzei pe fond.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că recursul este admisibil în principiu.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin Încheierea din data de 23 mai 2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Prin încheierea de la 10 octombrie 2018, Înalta Curte a respins excepția nulității invocată de intimatele-pârâte B. și A. și a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți Comuna Lugașu de Jos - în nume propriu și în Reprezentarea Statului Român și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos - în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Analizând recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, Înalta Curte constată ca este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, Înalta Curte face precizarea că motivele de casare dezvoltate prin cele două memorii de recurs urmează să fie examinate de către instanța de recurs prin considerente comune.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin intermediul acestui motiv de casare, recurentele susțin că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât judecătorul care a pronunțat Sentința civilă nr. 144/2016 a Tribunalului Bihor a judecat aceeași pricină după trimiterea cauzei spre rejudecare, încălcând dispozițiile art. 41 C. proc. civ.

Se observă că în primul ciclu procesual, Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 144/C/2016 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamanți prin reținerea acestei excepții.

Prin Decizia civilă nr. 813/A/2016 Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamante, anulând sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reținând că nu există autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că nu există incompatibilitate în situația în care, în aceeași pricină, unui judecător care a soluționat cauza în apel în primul ciclu procesual a judecat cauza și în rejudecare. În decizia de casare judecătorul și-a exprimat opinia cu privire la excepția autorității de lucru judecat, iar în rejudecare judecătorul a fost investit cu judecarea fondului cauzei, situația în care nu se poate aprecia că există cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de acest motiv de recurs recurentele au făcut trimitere la existența motivelor contradictorii în cuprinsul considerentelor deciziei atacate.

Se susține conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că decizia atacată cuprinde motive contradictorii în legătură cu interpretarea Convenției din 31 mai 1983 și a actului juridic dedus judecății, respectiv Convenția nr. 74 din 31 mai 1983.

Critica recurentei nu este fondată.

Deși se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în realitate recurentele sunt nemulțumite de faptul că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză, aspect care vizează netemeinicia hotărârii și care nu poate fi supus controlului judiciar.

Instanța de apel a reținut în esență că partea beneficiară a investiției - B. și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, iar din expunerea raționamentului logic al considerentelor reținute de către instanța de apel nu se poate deduce existența contrarietății între dispozitiv și considerente.

Având în vedere aceste precizări, se constată că nu este incident, din acest punct de vedere, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte face precizarea că prin intermediul acestui motiv de recurs este permisă remedierea oricărei nelegalități numai din punct de vedere al aplicării dreptului substanțial, fără a putea fi reanalizat pe fond litigiul dintre părți, în virtutea caracterului nedevolutiv al recursului.

Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurentele au formulat critici cu privire la caracterul ilicit al cauzei încheierii convenției și pe cale de consecință cu privire la nulitatea absolută a acesteia.

Considerentele instanței au vizat analizarea Convenției nr. 74 din 31 mai 1983 încheiată între părți, în raport de clauzele acestuia, reținând că nu există nicio clauză prin care părțile să fi convenit în privința unor bunuri aflate în proprietatea publică a Statului Român.

Convenția a fost încheiată în conformitate cu HCM nr. 931/1963, iar Consiliul local prin Comitetul executiv a acționat în calitate de autoritate locală care reprezenta Statul Român, neputându-se reține că s-a convenit în sensul dobândirii vreunui drept real de proprietate sau a altui drept real asupra unui bun care la momentul încheierii Convenției să figureze în domeniul public al Statului Român.

De asemenea, în condițiile în care Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos a semnat Convenția, se constată că a existat acordul proprietarului terenului. De altfel, în cuprinsul Convenției nu există nicio referire cu privire la teren, iar din probele administrate nu a rezultat ca acesta făcea parte din domeniul public al Statului Român.

În consecință, se reține că prin semnarea Convenției nu s-a produs nicio încălcare a caracterului inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al bunurilor proprietatea publică a Statului Român.

Criticile recurentelor au mai vizat considerentele instanței de apel în ceea ce privește excepția de neexecutare a convenției din partea pârâtei care în opinia sa are drept consecință dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de construire asupra imobilului.

Critica adusă deciziei în ceea ce privește greșita analiză a excepției de neexecutare a contractului nu este fondată.

Deși recurenta nu a indicat în dezvoltarea acestei critici dispoziția de drept material incidentă, Înalta Curte constată aplicabile dispozițiile art. 1556 C. civ. care reglementează excepția de neexecutare a contractului.

Recurenta a invocat în fața instanței de fond excepția de neexecutare a contractului, susținând că pârâta nu și-a îndeplinit propriile obligații.

Modul în care reclamantele și-au îndeplinit obligațiile contractuale cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză pentru instanța de recurs. Soluționarea aspectelor legate de pretinsa neexecutare a contractului a primit o dezlegare corectă din partea ambelor instanțe, bazată pe interpretarea probatoriilor administrate în cauză.

Neexecutarea obligațiilor asumate de pârâtă nu a fost demonstrată, edificarea construcției prin contribuția exclusivă a reclamantelor fiind înlăturată prin predarea spațiilor comerciale către antecesoarea în drepturi a pârâtei și folosirea lor timp de 10 ani în aceeași modalitate, fără a exista vreo mențiune în sensul că aceasta ar fi avut de achitat anumite diferențe către reclamante.

În mod judicios au stabilit ambele instanțe că pârâta și-a executat obligațiile potrivit Convenției cu privire la spațiile comerciale de la parterul blocului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți Comuna Lugașu de Jos - în Nume Propriu și în Reprezentarea Statului Român și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos - în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor în declanșarea prezentei căi de atac, urmează ca în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. să admită cererea intimatei B. și să dispună obligarea, în solidar, a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți Comuna Lugașu de Jos - în Nume Propriu și în Reprezentarea Statului Român și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos - în Nume Propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă recurenții-reclamanți Comuna Lugașu de Jos - în Nume Propriu și în Reprezentarea Statului Român și Consiliul Local al Comunei Lugașu de Jos - în Nume Propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român la plata sumei de 3.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2019.

Procesat de GGC -LM