ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 301/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 9.06.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj - Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Jibou, obligarea acesteia să-i plătească daune morale în cuantum de 1.000.000 euro pentru nerespectarea dreptului său la viață privată, invocând ca temei de drept al pretențiilor dispozițiile art. 252, art. 253. alin. (4) și art. 1357 C. civ., Legea nr. 448/2006, republicată, Legea nr. 677/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin încheierea din data de 12.10.2017, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru considerentele ce se regăsesc în cuprinsul acelei încheieri.

Prin Sentința civilă nr. 1317/2017, Tribunalul Sibiu a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj - Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Prin Decizia civilă nr. 395 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține următoarele:

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale invocate în acțiune, interpretându-le strict în favoarea intimatei, fără să privească obiectiv situația de fapt. Dispozițiile legale invocate, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, sunt de strictă aplicare și nu pot comporta discuții/interpretări.

În concret, instanța de apel și-a motivat decizia, în principal, precizând că în dosarul în care intimata a depus înscrisurile cu datele privind starea de sănătate a reclamantului a primat interesul minorului în soluționarea cauzei. Recurentul arată că nu a afirmat în acțiune că este nemulțumit de soluția dată de Judecătoria Sibiu prin Sentința civilă nr. 6831/2014. A susținut că intimata a încălcat norme juridice imperative și prin aceasta i-a cauzat un prejudiciu. Prejudiciul este de natură a-i fi afectat imaginea, având în vedere că procesele sunt publice, pe de o parte, iar pe de altă parte, au fost divulgate informații cu caracter medical, strict confidențiale, informații de care au luat la cunoștință, ulterior, atât fiica minoră a recurentului, cât și colegii de serviciu ai mamei copilului, precum și învățătoarea acestuia.

Faptul că fiica a aflat, prin divulgarea informațiilor medicale de către intimată, că are un tată "handicapat", reprezintă o desconsiderare a intereselor minorei, deoarece aceasta nu se poate dezvolta normal în societate, cunoscând (de la alții) că are un tată care nu se încadrează într-o stare psihică de normalitate.

Intimata a procedat greșit oferind informații cu caracter confidențial, iar instanța a pronunțat hotărârea recurată fără să aplice corect legea.

Instanța de apel a motivat greșit hotărârea recurată afirmând că recurentul nu s-ar fi opus comunicării datelor medicale referitoare la starea sa de sănătate și că nici nu ar fi invocat necesitatea respectării dispozițiilor legale conținute de Legea nr. 677/2001. De asemenea, instanța de apel reține greșit că nici după depunerea la dosar a actelor medicale comunicate de intimată recurentul nu ar fi avut vreo obiecție. Faptul că a fost reprezentat de avocat în fața instanței nu înseamnă că și-a dat consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter medical. Recurentul nu și-a dat consimțământul să se folosească date cu caracter personal, iar intimata era obligată să respecte Legea nr. 677/2001.

De asemenea, instanța de apel a considerat greșit că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată de recurentul reclamant nu este relevantă. Argumentul instanței în sensul că însuși reclamantul ar fi afirmat că suferă de boli psihice este netemeinic. Totodată, în mod total greșit, instanța de apel a afirmat că reclamantul ar fi solicitat efectuarea unei expertize prin care să se stabilească discernământul său. În prezentul dosar nu a solicitat efectuarea unei expertize. Dacă într-un alt dosar a solicitat o astfel de expertiză, cererea a fost motivată numai de faptul că a vrut să arate că are discernământ.

Art. 294. alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. confirmă că înscrisurile depuse de intimată privind starea de sănătate a reclamantului nu trebuiau primite la dosar. Ori, dacă era absolut necesar acest lucru, atunci judecătorul, având în vedere rolul său activ, trebuia să verifice dacă intimata a depus respectivele înscrisuri cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 677/2001.

Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj a depus întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului

În cauză s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din 6 decembrie 2018 s-a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen de judecată la data de 14 februarie 2019 pentru soluționarea pe fond a acestuia.

Examinând decizia civilă recurată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii formulate în prezenta cauză constă în pretențiile în valoare de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, solicitate de reclamant de la pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj - Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Jibou, pentru nerespectarea dreptului său la viață privată. În esență, reclamantul a susținut că prejudiciul afirmat prin acțiune i-a fost cauzat prin fapta pârâtei, care, la data de 27.01.2017, a întocmit adresa nr. x/27.01.2017 pe care a expediat-o Judecătoriei Sibiu, pentru a fi folosită în Dosarul nr. x/2016 al acestei instanțe, dosar ce avea ca obiect cererea aceluiași reclamant, formulată în contradictoriu cu pârâta B., de stabilire a unui program de vizitare a minorei C., fiica acestor părți.

În adresa emisă de pârâta din prezenta cauză s-a menționat că reclamantul a beneficiat de servicii de tip rezidențial în cadrul Centrului, în perioada 23.09.2014 - 11.04.2016. De asemenea, s-au anexat copii după actele medicale ale reclamantului, în care era diagnosticat cu boli psihice.

Reclamantul a susținut că pârâta a emis adresa menționată mai sus, fără să-i ceară consimțământul, fără să existe o autorizație a autorității de supraveghere și fără să existe în prealabil o consultare a Colegiului Medicilor din România, astfel cum prevăd dispozițiile art. 9 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Ambele instanțe, de fond și de apel, au considerat că nu se poate reține caracterul ilicit al faptei imputate persoanei juridice pârâte, deoarece reclamantul nu a manifestat niciun fel de opoziție atunci când Judecătoria Sibiu a pus în discuție cererea pârâtei din Dosarul nr. x/2016 privind înaintarea la acel dosar a actelor medicale privind starea de sănătate a reclamantului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent personal la termenul de judecată și a fost asistat de avocat.

S-a mai reținut că însuși reclamantul, prin cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2016, a învederat faptul că are probleme psihice și de aceea nu a cerut ca minora să rămână la el peste noapte, acceptând implicit ideea ca această împrejurare să fie cunoscută și de alte persoane, respectiv să fie menționată într-o hotărâre judecătorească.

Instanțele de fond și de apel din prezenta pricină au mai avut în vedere faptul că reclamantul a solicitat, în același dosar, o expertiză medico-legală și a fost de acord cu obiectivele stabilite de instanță, între care și acela de a se stabili dacă tulburările psihotice sunt în măsură să-i afecteze discernământul. În cuprinsul expertizei se reține internarea acestuia la spitalele de psihiatrie din Sibiu și Cluj-Napoca și se arată care este diagnosticul actual.

De asemenea, s-a reținut că instanța învestită cu soluționarea Dosarului nr. x/2016 avea obligația să solicite orice fel de informații relevante cu privire la starea de sănătate a reclamantului (cu atât mai mult cu cât chiar acesta a arătat că are probleme psihice), întrucât obiectul dosarului viza situația unui minor (stabilirea programului de vizitare a minorei, exercitarea autorității părintești).

Față de obiectul acelui dosar, s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, care reglementează principiul interesului superior al copilului, principiu care prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, precum și prevederile art. 7 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora, prin excepție de la regula privind necesitatea consimțământului persoanei vizate în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, acest consimțământ nu este cerut atunci când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție, din cele expuse mai sus rezultând că datele furnizate de pârâtă au fost necesare întocmirii expertizei medico-legale avută în vedere de instanță pentru a stabili programul de relații personale ale tatălui reclamant cu fiica sa minoră.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată de către reclamant în apel, Curtea de apel a reținut că aceasta nu este relevanță în speța de față, situația din dosarul prezent, în care chiar reclamantul afirmă că suferă de boli psihice și solicită efectuarea unei expertize prin care să se stabilească discernământul raportat la afecțiunile respective, fiind diferită de cele care au stat la baza pronunțării hotărârilor invocate.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul reclamant susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale invocate în acțiune, că intimata a încălcat norme juridice imperative care prevedeau necesitatea consimțământului său la prelucrarea datelor cu caracter medical și prin aceasta i-a cauzat un prejudiciu, iar interesul minorei nu a fost ocrotit, câtă vreme au fost divulgate informații cu caracter medical, strict confidențiale, informații de care au luat la cunoștință, ulterior, atât fiica minoră a recurentului, cât și colegii de serviciu ai mamei copilului, precum și învățătoarea acestuia.

Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate formulate de reclamant, care se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată caracterul nefondat al acestora, reținând că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, corelate cu cele privind interesul superior al copilului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, în vigoare la data furnizării datelor și documentelor de către pârâtă în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu, "orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepția prelucrărilor care vizează date din categoriile menționate la art. 7 alin. (1), art. 8 și 10, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată și-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare".

Prin excepție de la această regulă, alin. (2) al aceluiași articol prevede mai multe situații în care consimțământul persoanei vizate nu este cerut, printre care: situația în care prelucrarea este necesară în vederea protejării vieții, integrității fizice sau sănătății persoanei vizate ori a unei alte persoane amenințate [art. 5 alin. (2) lit. b)]; situația în care prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate [art. 5 alin. (2) lit. e)].

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 prevede că "prelucrarea datelor cu caracter personal (...) privind starea de sănătate sau viața sexuală este interzisă", cu excepția situațiilor enumerate în alin. (2), printre care și situația în care "prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție" [art. 7 alin. (2) lit. f)].

Art. 9 alin. (1) din aceeași lege, cu referire la prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, prevede că:

"În afara cazurilor prevăzute la art. 7 alin. (2), prevederile art. 7 alin. (1) nu se aplică în privința prelucrării datelor privind starea de sănătate în următoarele cazuri: (...) b) dacă prelucrarea este necesară pentru prevenirea unui pericol iminent, pentru prevenirea săvârșirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlăturarea urmărilor prejudiciabile ale unei asemenea fapte (...)".

Art. 6 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede că respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; k) asigurarea protecției împotriva abuzului, neglijării, exploatării și oricărei forme de violență asupra copilului; l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Potrivit art. 263 alin. (1) C. civ., care reglementează principiul interesului superior al copilului, "orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului", iar art. 24 alin. (2) din Carta privind Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene prevede că "în toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial".

Conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, "exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său".

Deși regula este aceea că ambii părinți exercită autoritatea părintească, în anumite cazuri instanța poate decide ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, fiind considerate motive întemeiate pentru ca instanța să decidă în acest sens: alcoolismul, boala psihica, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești [art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004].

Interpretarea sistematică a dispozițiilor legale enunțate conduce la concluzia că instanța învestită cu soluționarea unui litigiu vizând exercitarea autorității părintești [ca ansamblu de drepturi și îndatoriri care privesc persoana și bunurile copilului, astfel cum este definită de art. 483 alin. (1) C. civ., incluzând și dreptul părintelui care nu locuiește în mod statornic cu copilul de a avea legături personale cu acesta - art. 496 alin. (5) C. civ..] este obligată să administreze, în interesul copilului, mijloacele de probă necesare în scopul stabilirii corecte a situației de fapt, inclusiv sub aspectul stării de sănătate psihică a părinților, aceștia neputând opune dreptul lor de a nu-și da consimțământul la prelucrarea datelor personale cu caracter medical.

În caz contrar, sfera probatoriului ar fi limitată prin refuzul părintelui de a-și da consimțământul asupra prelucrării datelor medicale, instanța învestită cu soluționarea litigiului vizând exercitarea autorității părintești neputând valorifica toate elementele de fapt pentru adoptarea unei măsuri convergente cu interesul superior al copilului.

Aceste refuz nu poate fi justificat prin argumente de natura celor invocate de recurent (faptul că fiica minoră nu se poate dezvolta normal în societate, cunoscând de la alții că are un tată care nu se încadrează într-o stare psihică de normalitate). Așa cum s-a reținut mai sus, legiuitorul consideră că boala psihică este un motiv temeinic de limitare a exercițiului drepturilor părintești ale părintelui bolnav [art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004], prezumând că, în acest caz, măsura este în interesul copilului, ceea ce presupune accesul instanței la documentele și informațiile referitoare la starea de sănătate a persoanei în cauză.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut, în considerentele deciziei din apel, că, în condițiile în care chiar reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu că are probleme psihice, iar obiectul dosarului era stabilirea programului de vizitare a minorei, fapta pârâtei din prezenta cauză, de a înainta la dosarul respectiv, la solicitarea instanței de judecată, informații și acte medicale privindu-l pe reclamant, nu are caracter ilicit, nefiind întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, în temeiul art. 1357 C. civ.

În raport cu aceste considerente, devine irelevantă cercetarea împrejurării dacă recurentul a avut sau nu vreo obiecție cu privire la depunerea actelor medicale în dosar, manifestată personal sau prin intermediul avocatului său, sau dacă instanța ar fi trebuit să ceară reclamantului consimțământul expres pentru atașarea înscrisurilor la dosar, fiind cert, potrivit dispozițiilor legale enumerate anterior, și, în special, cele ale art. 7 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, coroborate cu art. art. 263 alin. (1) C. civ. și art. 24 alin. (2) din Carta privind Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene, că interesul copilului în rezolvarea pricinii a prevalat în raport cu dreptul persoanei de a se opune la prelucrarea datelor sale cu caracter personal.

Susținerile recurentului în sensul că, potrivit prevederilor art. art. 294. alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., înscrisurile depuse de intimată privind starea de sănătate a reclamantului nu trebuiau primite la Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu și că judecătorul ar fi trebuit să verifice respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 677/2001, nu pot fi valorificate în prezenta cauză, întrucât vizează o pretinsă greșeală de judecată a instanței care a soluționat dosarul respectiv și care trebuia invocată în căile de atac deschise împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în acea cauză. Or, chiar în cererea de recurs, reclamantul arată că: "Eu nu am afirmat în acțiune că sunt nemulțumit de soluția dată de Judecătoria Sibiu prin Sentința civilă nr. 6831/2014".

Pe de altă parte, persoana juridică de la care au fost solicitate și care a transmis instanței înscrisurile medicale este o instituție publică, fiind incidente prevederile art. 298 C. proc. civ., care nu prevăd posibilitatea acesteia de a refuza prezentarea înscrisurilor în condițiile art. 294 C. proc. civ.. Ca atare, nu poate fi imputat intimatei pârâte faptul că nu și-a exercitat un eventual drept de a refuza depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, recursul a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 395 din data de 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV