SEGUNDA SECȚIUNE A CAZULUI DEMİRCİ v. TURKEY (Documentul nr. 21843/02) JUDGMENT STRASBOURG 3 iunie 2008 FINAL 03/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Demirci v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ayșe Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii care s-a deliberat în particular la 13 mai 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 21843/02) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 21843/02) de un național turc, dl Doğan Demirci (nr. 4 martie 2002). Reclamantul a fost reprezentat de dl N. Değirmenci și dna. Değirmenci, avocații practicanți la İzmir. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 7 iunie 2007, Curtea a hotărât să anunte cererea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1977 și trăiește în İzmir. La 26 martie 1997, reclamantul a fost arestat și arestat. A fost acuzat că a aruncat un cocktail Molotov la o clădire. El a fost înarmat în custodie la 27 martie 1997. La 2 aprilie 1997, procurorul public Izmir a depus o declarație de acuzație la Curtea Assize, acuzând reclamantul de extorcare și de a pregăti o bombă. El a solicitat ca reclamantul să fie condamnat și condamnat în temeiul articolelor 495 § 1 și 264 § 6 din Codul Penal. La 18 septembrie 1997, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 28 iunie 1999, Curtea İzmir Assize a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat, în total, la șase ani, unsprezece luni și zece zile de închisoare și la o amendă. La 7 mai 2001, principalul procuror public de la Curtea de Casație și-a prezentat opinia scrisă acesteia. El a considerat că hotărârea instanței de primă instanță ar trebui să fie menținută. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. 10. La 26 septembrie 2001, Curtea de Casație a avut o audiere și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. 11. La 24 octombrie 2007, președintele celei de-a 6-a Camerei Penale a Curții de Casație a informat Curții de Casație că, în conformitate cu dreptul intern, procurorul public principal nu a fost prezent la deliberările Camerei. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACTICĂ 12. În hotărârea Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, § 34, CEDH 2002-V). 13. În conformitate cu secțiunea 40 § 1 din Legea nr. 2797, dezbaterile camerelor în fața Curții de Casație sunt secrete. Fiecare cameră este compusă din un președinte și patru membri. 14. La 2 ianuarie 2003, art. 316 din Codul de Procedură Penală a fost modificat pentru a prevedea ca avizul scris al principalului procuror public de la Curtea de Casație să fie notificat părților. Comunicarea opiniei scrise a principalului procuror către el a încălcat dreptul la un proces echitabil, rezultând din nerespectarea principiului egalității armelor. El a susținut, de asemenea, că echitatea procedurii a fost afectată de prezența procurorului la deliberările Curții de Casație și de durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, a citit după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Admisibilitate 16. Curtea remarcă că plângerea reclamantului cu privire la neîndemâna Comunicarea către reclamant a avizului scris al principalului procuror de la Curtea de Casație nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 17. Având în vedere toate materialele în posesia sa, Curtea constată că încălcarea plângerii reclamantului în temeiul articolului 6 nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale, care urmează să fie declarate inadmisibile ca fiind manifestament nefondate, în temeiul articolului 35 §§ 1, 3 și 4 din Convenție. Guvernul a susținut, în special, că reclamantul sau avocatul său au dreptul de a consulta dosarul dinaintea Curții de Casație și de a descoperi astfel conținutul documentului în cauză. În plus, au susținut că, având în vedere că avizul neprevăzut a fost citit la audiere, avocatul reclamantului a avut posibilitatea de a răspunde la aceasta sau de a solicita timp suplimentar pentru a pregăti contraargumentele sale. 19. Curtea constată că a examinat deja aceeași plângere în trecut și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea, în special, Göç , citat mai sus, § 55; Söğüt c. Turcia , nos 16593/03 și 16600/03 , §§ 21-22, 31 mai 2007; Sağır c. Turcia , nr. 37562/02 , § 26 , 19 octombrie 2006; Özmen și alții c. Turcia , nr. 9149/03 , §§ 25-26, 14 iunie 2007; Ayçoban și alții c. Turcia , nr. 42208/02 , 43491/02 și 43495/02 , § 28, 22 decembrie 2005 . 20. Curtea a examinat cazul în cauză și nu constată nicio circumstanță specifică care să o impună să se îndepărteze de concluziile sale în cazurile menționate anterior. 21. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 23. Curtea subliniază că, în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții, orice cerere pentru o justă satisfacție trebuie să fie editată și depusă în scris împreună cu documentele justificative sau cu tichetele relevante, „defalcarea pe care Camera o poate respinge în întregime sau în parte”. 24. În cazul instantaneu, la 26 noiembrie 2007, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte cererile cu satisfacție echitabilă până la 10 Cu toate acestea, el nu a depus o astfel de cerere în termenul specificat. 25. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu a pronunțat nicio atribuire în temeiul articolului 41 din Convenție. Comunicarea către reclamant a avizului public principal admisibil și restul cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Realizată în engleză și notificată în scris la 3 iunie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens
SECOND SECTION
DEMİRCİ v. TURKEY
(Application no. 21843/02)
3 June 2008
FINAL
03/09/2008
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of Demirci v. Turkey,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ayșe Ișıl Karakaș,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 13 May 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 21843/02) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mr Doğan Demirci (“the
applicant”), on 4
March 2002.
2.
The applicant was represented by Mr N. Değirmenci and Mrs
B.
Değirmenci, lawyers practising in İzmir. The Turkish Government (“the
Government”) were represented by their Agent.
3.
On 7 June 2007 the Court decided to give notice of the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
I.
4.
The applicant was born in 1977 and lives in İzmir.
5.
On 26 March 1997 the applicant was arrested and taken into custody. He was accused of having thrown a Molotov cocktail at a building. He was remanded in custody on 27
March 1997.
6.
On 2 April 1997 the İzmir public prosecutor filed a bill of indictment with the İzmir Assize Court, accusing the applicant of extortion and of preparing a bomb. He requested that the applicant be convicted and sentenced under Articles 495 § 1 and 264 § 6 of the Criminal Code.
7.
On 18 September 1997 the applicant was released pending trial.
8.
On 28 June 1999 the İzmir Assize Court convicted the applicant as charged and sentenced him, in total, to six years, eleven months and ten days’ imprisonment, and to a fine.
9.
On 7 May 2001, the principal public prosecutor at the Court of Cassation submitted his written opinion to the latter. He considered that the judgment of the first-instance court should be upheld. This opinion was not communicated to the applicant.
10.
On 26 September 2001 the Court of Cassation held a hearing and upheld the judgment of the first-instance court.
11.
On 24 October 2007 the President of the 6th Criminal Chamber of the Court of Cassation informed the Court of Cassation that, in accordance with domestic law, the principal public prosecutor was not present at the deliberations of the Chamber.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
12.
The relevant domestic law and practice in force at the material time are outlined in the Göç v. Turkey judgment ([GC], no. 36590/97, §
13.
According to Section 40 § 1 of Law no. 2797 the deliberations of chambers before the Court of Cassation are secret. Each chamber is composed of one president and four members.
14.
On 2 January 2003 Article 316 of the Code of Criminal Procedure Law was amended to provide that the written opinion of the principal public prosecutor at the Court of Cassation be notified to the parties.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
15.
The applicant complained that the non
‑
communication of the principal public prosecutor’s written opinion to him infringed the right to a fair trial, resulting from the failure to respect the principle of equality of arms. He further alleged that the fairness of the proceedings had been undermined by the attendance of the prosecutor at the deliberations of the Court of Cassation and the length of the proceedings. He relied on Article 6 of the Convention, which in so far as relevant, read as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
A.
Admissibility
16.
The Court notes that the applicant’s complaint concerning the non
‑
communication to the applicant of the principal public prosecutor’s written opinion at the Court of Cassation is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
17.
In the light of all the materials in its possession, the Court finds that the applicant’s remaining complaints under Article 6 do not disclose any
appearance of a
violation of the
rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that they must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article
35 §§ 1, 3 and 4 of the Convention.
B.
Merits
18.
The Government maintained, in particular, that the applicant or his lawyer had the right to consult the case file before the Court of Cassation and thereby discover the contents of the document concerned. In addition, they argued that, since the impugned opinion had been read out at the hearing, the applicant’s lawyer had had the opportunity to respond to it or request additional time to prepare his counter-arguments.
19.
The Court notes that it has already examined the same grievance in the past and has found a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see, in particular,
Göç
, cited above, § 55;
Söğüt v. Turkey
, nos. 16593/03 and 16600/03, §§ 21-22, 31 May 2007;
Sağır v. Turkey
, no. 37562/02, §
26, 19
October 2006;
Özmen and Others
v. Turkey, no.
9149/03, §§ 25-26, 14
June 2007;
Ayçoban and Others v.
Turkey
, nos.
42208/02, 43491/02 and 43495/02, § 28, 22
December 2005).
20.
The Court has examined the present case and finds no particular circumstances which would require it to depart from its findings in the aforementioned cases.
21.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
23.
The Court points out that under Rule 60 of the Rules of Court any claim for just satisfaction must be itemised and submitted in writing together with the relevant supporting documents or vouchers, “failing which the Chamber may reject the claim in whole or in part.”
24.
In the instant case, on 26 November 2007 the Court invited the applicant to submit his claims for just satisfaction by 10
January 2008. However, he did not submit any such claim within the specified time-limit.
25.
In view of the above, the Court makes no award under Article
41 of the Convention.
1.
Declares
the complaint concerning the non
‑
communication to the applicant of the principal public prosecutor’s written opinion admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
Done in English, and notified in writing on 3 June 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President