ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta SC A. SA, în prezent SC A.M. SA Arad,

a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Bacău, anularea deciziei de impunere

nr. 130/2010 și a Deciziei nr. 811/2010.

Prin sentința civilă

nr. 66/2011 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în perioada 11 ianuarie-15 februarie 2010,

organele de inspecție fiscală au efectuat o inspecție fiscală parțială la SC A.

SA Bacău, având ca obiectiv verificarea TVA pentru perioada 01 ianuarie 2009-31

ianuarie 2009, rezultatul inspecției fiscale materializându-se prin raportul de

inspecție fiscală din 2010, act prin care s-a reținut suma de 66.3101 RON TVA nedeductibilă,

compusă din:

-3.154 RON, aferentă facturilor

c/valoare energie electrică facturată de E-ON Moldova aferent perioadei aprilie-octombrie

2009 pentru care organul fiscal a reținut că societatea nu a respectat prevederile

art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003.

-1.133 RON TVA, nedeductibilă

înregistrată în evidența contabilă de pe factura V. din 27 iulie 2009 emisă de V.

România

-1.191 RON TVA, nedeductibilă

dedusă eronat fără a avea la bază documente justificative;

-3.475 RON dedusă, deși

nu era efectuată în scopul operațiunilor taxabile;

-3.201 RON și 17.180 RON

deduse de pe factura din 2009 încheiată cu SC C.C. SRL Oradea, deși nu a fost în

scopul operațiunilor taxabile;

-105.281 RON dedusă de

pe documente justificative emise de C.H. Sucursala Elveția, deși serviciile nu au

fost în scopul operațiunilor taxabile, încălcându-se prevederile art. 145 alin.

(2) lit. a), art. 133 alin. (2) lit. g), pct. 5, art. 150 alin. (1) lit. b) respectiv

art. 157 din Legea nr. 571/2003.

-528.487 RON TVA nedeductibilă

dedusă în baza contractului de management din 04 noiembrie 2008 și actului adițional

din 27 martie 2009 deși plata bonusurilor este nejustificată deoarece a avut loc

transferul de personal către SC D.I. SRL.

În baza raportului de

inspecție fiscală s-a întocmit decizia de impunere din 15 februarie 2010, decizie

contestată în baza art. 205 C. proc. civ., prin Decizia 811/2011 respingându-se

contestația formulată.

Precum dispoziții incidente

în cauză, prima instanță a reținut prevederea art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 571/2003, potrivit căreia persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă

achizițiilor, dacă acestea sunt destinate în folosul operațiunilor taxabile și dispozițiile

art. 146, 155 din același act normativ ce reglementează condițiile formale care

dau dreptul la deducere (existența unei facturi care să cuprindă mențiuni obligatorii).

De asemenea a fost invocată

dispoziția pct. 81 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, potrivit căreia dacă

achizițiile sunt destinate realizării de operațiuni care nu dau dreptul de deducere,

se va stabili taxa datorată bugetului de stat.

A apreciat judecătorului

fondului că prin prisma dispozițiilor fiscale incidente, susținerile reclamantei

sunt nefondate.

Astfel, într-adevăr din

formularea art. 145 C. fisc. rezultă că legiuitorul nu a condiționat dreptul de

deducere de obținerea unui venit însă, a apreciat instanța, operațiunile ce intră

în sfera de aplicabilitate a TVA este obligatoriu a fi destinate în folosul operațiunilor

taxabile.

S-a constatat că parte

din serviciile prestate nu se circumscriu noțiunii de a fi „destinate în folosul

operațiunilor taxabile”, actele administrativ fiscale fiind rezultatul interpretării

și aplicării corecte a art. 145.

În raport cu susținerile

reclamantului, s-a reținut că organele de conducere ale societăți au dreptul de

a stabili strategia de implementare a obiectului de activitate și de a lua măsurile

ce se impun, apreciindu-se însă că acest drept nu poate avea influență asupra dispozițiilor

fiscale sau asupra obligației organului fiscal, stabilită de art. 5 din O.G.

nr. 92/2003, de a urmări stabilirea corectă a taxelor.

În concret, prima instanță

a apreciat:

- referitor la suma de

3.154 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor pentru energia electrică din perioada

aprilie-octombrie 2009 facturată de E-ON Moldova Furnizare, că livrarea energiei

electrice este o operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei reglementată de

art. 128, însă nu a fost destinată operațiunilor taxabile, având în vedere faptul

că, începând cu luna martie, reclamanta a relocat întreaga activitate de producție

care se desfășura în locația de pe strada Milcov, într-o altă locație, fiind transferat

personalul și activele. Or, câtă vreme activitatea de producție s-a desfășurat într-o

altă locație, în mod vădit furnizarea energiei la un spațiu unde nu se desfășura

nici o activitate, nu putea reprezenta o achiziție în folosul operațiunilor taxabile.

S-a reținut că susținerile

reclamantei în sensul că s-a impus furnizarea energiei pentru conservarea bunurilor

nu prezintă relevanță, pe de o parte, pentru că nu s-a făcut dovada că au rămas

active în spațiul în discuție, iar pe de altă parte, deoarece conservarea nu poate

fi considerată ca fiind în folosul operațiunilor taxabile.

Sub acest aspect instanța

a înlăturat concluziile expertului referitoare la faptul că persoanele implicate

în operațiunea în discuție erau înregistrate în scopuri de TVA, apreciind că înregistrarea

în scopuri de TVA și deținerea de facturi emise în conformitate cu art. 155 nu sunt

suficiente pentru acordarea deductibilității TVA, în lipsa neîndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a);

- referitor la suma de

1.133 RON, reprezentând TVA dedusă de pe factura V. emisă de V., s-a reținut că

expertul a constatat că nu a fost înregistrată în evidența contabilă, așa încât

în raport cu art. 46 alin. (1) H.G. nr. 44/2004 și art. 146 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003, neînregistrarea în contabilitate are drept consecință nededucerea

taxei.

O situație similară s-a

reține și cu privire la suma de 1.191 RON, câtă vreme expertul a constatat că cele

două facturi nu au fost înregistrate în jurnalul de cumpărări.

- referitor la suma de

3.475 RON, reprezentând TVA dedusă de pe documentul justificativ emis de I. SA Arad,

instanța a constatat că în mod corect organele de control nu au acceptat deducerea

taxei, câtă vreme reclamanta nu deține documente anexate facturii, prin care să

se facă dovada serviciilor prestate.

S-a apreciat că nu poate

fi reținută susținerea în sensul că participarea la un târg de la Viena a avut ca

scop un studiu al pieței imobiliare și că aceasta s-a impus în vederea vânzării

spațiului societății, întrucât o eventuală vânzare nu poate fi considerată o operațiune

taxabilă în accepțiunea art. 145, cu atât mai mult cu cât, cu excepția facturii,

nu au fost prezentate alte documente.

- în ce privește suma

de 3.201 RON, s-a reținut că nu s-a făcut dovada prestării serviciilor care au făcut

obiectul contractului de prestări din 30 mai 2009, din acest considerent fiind înlăturate

susținerile reclamantei și părerea expertului.

S-a apreciat că la data

efectuării inspecției fiscale societatea trebuia să dețină (conform contractului

invocat) studiul de oportunitate, PUZ, documentația tehnică în vederea obținerii

autorizației de construcție, or, reclamanta a prezentat doar PUZ pentru Oradea,

care nu avea legătură cu executarea contractului invocat.

- referitor la suma de

17.180 RON, reprezentând TVA dedusă de pe documentele emise de SC C.C. SRL Oradea

în baza contractului de prestări-servicii de consultanță din 01 iunie 2009, s-a

reținut că existența doar a facturilor nu este suficientă pentru exercitarea dreptului

de deducere, cheltuielile nefiind destinate utilizării în folosul operațiunilor

taxabile.

În ipoteza în care societatea

reclamantă ar fi avut obiect de activitate în domeniu imobiliar, prestarea unor

servicii de consultanță în materie imobiliară ar fi fost apreciate ca fiind în folosul

operațiunilor taxabile.

Operațiunile taxabile

în accepțiunea codului fiscal nu pot fi decât în legătură cu exercitarea obiectului

de activitate, iar în condițiile în care reclamanta a invocat mai multe antecontracte

de consultanță și prestări servicii având drept scop studiu de piață, nici nu se

poate stabili cu exactitate care dintre serviciile invocate ar fi putut fi în folosul

operațiunilor sale.

- referitor la suma de

528.487 RON, reprezentând TVA dedusă de pe documentele justificative emise de SC

D.I. SRL în baza contractului de management din 04 noiembrie 2008, instanța a înlăturat

atât susținerile reclamantei, cât și părerea expertului, reținând că prin contractul

de management în discuție s-a încredințat SC D.I. SRL, gestionarea, organizarea

și conducerea activității societăți pe baza unor obiective de performanță.

În baza contractului mai

sus evocat managerul avea obligația să organizeze și să conducă nemijlocit activitatea

societăți pe principiul eficienței economice, neavând voie să exercite activități

în folosul propriu care ar putea aduce prejudicii societății.

S-a reținut că începând

cu 01 martie 2009 SC A. SA a relocat întreaga activitate de producție (personal

+ TESA și active) la punctul de lucru situat în Bacău, spațiu închiriat tocmai de

la SC D.I. SRL, care avea calitate de manager, situație în care a apreciat că prestarea

serviciilor de management nu a fost în folosul operațiunilor taxabile ale reclamantei,

ci în folosul societății care avea calitatea de manager.

SC A.M. SA Arad

Recurenta a criticat hotărârea

atacată pe considerente de netemeinicie și nelegalitate, precizând că în susținerea

acțiunii introductive au fost invocate dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a)

C. proc. fisc., potrivit cărora în vederea deducerii TVA aferentă achizițiilor,

acestea trebuie să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

În vederea încadrării

în norma legală este necesară analiza a două aspecte și anume, pe de o parte, determinarea

sferei operațiunilor ce pot fi calificate ca fiind efectuate în folosul unor operațiuni

taxabile, iar, pe de altă parte, determinarea persoanelor competente să stabilească

operațiunile efectuate în folosul unor operațiuni taxabile.

S-a opinat în ce privește

cele două aspecte relevate că instanța fondului a procedat la o analiză superficială,

făcând o greșită aplicare a textelor de lege incidente.

Astfel, în ce privește

sfera operațiunilor, deși judecătorul fondului a admis faptul că acestea nu trebuie

să fie operațiuni care să genereze automat venit, a apreciat că parte dintre serviciile

prestate nu se circumscriu noțiunii de a fi destinate în folosul operațiunilor taxabile,

deși fiecare dintre aceste servicii a generat venituri, fie sub forma celor facturate,

fie sub forma diminuării pierderilor.

Relativ la persoanele

competente să stabilească, în principal, operațiunile efectuate în folosul unor

operațiuni taxabile, prima instanță a recunoscut organului fiscal o liberate de

apreciere ce depășește litera legii, făcând astfel o greșită aplicare a prevederilor

Codului de procedură fiscală, sub acest aspect comerciantul fiind cel care își asumă

gestiunea propriei activități, stabilind operațiunile ce urmează să fie efectuate

în vederea realizării de profit.

S-a susținut că în perioada

supusă controlului, activitatea de producție a societății a generat constant pierderi,

primul obiectiv al administrației fiind acela de a diminua pierderea.

În atare context soluția

cea mai simplă ar fi fost închiderea activității, însă în acest caz cei 500 de angajați

ar fi avut de suferit, astfel că s-a încercat găsirea unei soluții alternative.

Totodată, deoarece exista

posibilitatea valorificării imobilelor deținute de societate pentru acoperirea pierderilor,

a fost necesară eliberarea lor, prin relocarea activității de producție.

Astfel, toate cheltuielile

angajate de societate au fost subordonate acestor obiective.

Referitor la sumele în

discuție, recurenta a arătat:

- în ceea ce privește

suma de 3.154 RON, reprezentând TVA, aferentă facturilor pentru energie electrica

din perioada aprilie-octombrie 2009, facturata de E-ON Moldova Furnizare S.A. pentru

locația Fabrică confecții, situată în Bacău, achiziție realizată energie electrică

din perioada menționată, că așa cum s-a arătat și la momentul controlului, consumul

de energie electrică a fost justificat de necesitatea conservării bunurilor societății,

indiferent dacă în această perioadă ele au fost sau nu închiriate.

Cu toate că organul de

control a contestat numai nivelul consumului, prima instanță a depășit organul de

control, contestând și necesitatea consumului de energie electrică.

A susținut recurenta că,

după cum a constatat și expertul, organul de control a făcut o apreciere subiectivă

și imprecisă, fără a aduce argumente de natură tehnică, din această perspectivă

opinând ca fiind necesară o expertiză tehnică de specialitate.

A precizat recurenta că

societatea a efectuat operațiuni taxabile prin vânzarea unora dintre bunurile aflate

în conservare în perioada verificată, în perioada 01 iulie 2009-31 octombrie 2009,

procedându-se la vânzarea de bunuri în valoare de 47.969 RON, din care TVA 9.116

RON.

- în ceea ce privește

suma de 3.475 RON, reprezentând TVA de pe documentul justificativ I. SA Arad, factura

din 21 mai 2009, achiziția realizată constând în suportarea unei părți din costurile

de participare la “Târgul R. Viena”, în perioada 26-28 mai 2009, târg în domeniul

imobiliar, s-a precizat că societatea deține în proprietate un activ imobiliar important

pe care intenționa să îl vândă sau să îl închirieze în condiții cât mai profitabile,

motiv pentru care a participat la târgul european în domeniul imobiliar.

Din această perspectivă

recurenta a opinat ca TVA-ul aferent cheltuielilor angajate este deductibil, deoarece

scopul angajării acestor cheltuieli este un scop economic al societății.

Se susține că instanța

de fond a respins în mod incorect susținerile societății, stabilind că societatea

nu deține documente anexate facturii, în cuprinsul hotărârii atacate nefăcându-se

nici o mențiune despre facturile emise pe numele I. SA pentru serviciile și lucrările

menționate în anexa 1 la acordul nr. 565/2009, care, în opinia recurentei, probează

serviciile prestate.

- referitor la suma de

3.201 RON, reprezentând TVA nedeductibilă, dedusă de pe factura din 10 iunie 2009,

emisă de SC C.C. SRL Oradea, conform contractului de prestări servicii din 30

mai 2009, recurenta a opinat că încheierea contractului este justificată de faptul

că în perioada respectivă societatea s-a aflat în negociere cu L.R. SRL, pentru

vânzarea unei părți din terenul situat în Bacău, Județul Bacău, în vederea construirii

de către aceasta din urmă a unui magazin de tip L.R. SRL, obținerea PUZ și a Autorizației

de Construire fiind în sarcina societății, conform contractului încheiat între părți.

A precizat recurenta că

rata I din preț reprezintă un avans și potrivit voinței părților aceasta nu a fost

condiționată de executarea nici unei alte obligații de către prestator, astfel că

în mod greșit instanța de fond a reluat afirmațiile organului de control potrivit

cărora pentru achitarea acestei tranșe ar fi fost necesară întocmirea documentației

de urbanism.

- referitor la suma de

17.180 RON, reprezentând TVA nedeductibilă dedusă de pe documente justificative

emise de SC C.C. SRL Oradea, în baza contractului de prestări servicii de consultanță

din 01 iunie 2009, recurenta a arătat că în condițiile în care societatea valorifica

pentru prima oară un activ imobiliar, decizia de a apela la firme specializate era

o decizie pe deplin justificată, ca efect al contractului de consultanță, societatea

încheind cu L.R. SRL un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un preț de 2.250.360

euro.

- suma de 105.281 RON,

reprezentând TVA nedeductibilă dedusă de pe documente justificative emise de Compania

C.H. Elveția în baza contractului de prestări servicii de consultanță din 26

iulie 2009, s-a precizat că în contextul economic general, societatea a înregistrat

pierderi din activitatea de producție, astfel încât s-a impus găsirea de soluții

pentru redresarea activității societății și limitarea pierderii înregistrate.

Societatea C.H. a efectuat

un studiu economico-financiar și de impact al zonei, concretizat printr-o analiză

de amploare și a stabilit și consolidat relații comerciale cu viitorii achizitori.

Societatea C.H. a oferit

o perspectivă mai largă a accesului pe piața internațională, în timp ce societatea

SC C.C. SRL urma să efectueze intermedierea pe plan național.

- referitor la suma de

528.487 RON, reprezentând TVA nedeductibilă deduse de pe documente justificative

emise de SC D.I. SRL, în baza contractului de management din 04 noiembrie 2008,

recurenta a precizat că organele de conducere au decis măsuri în vederea diminuării

și recuperării pierderilor, în speță de a reloca activitatea de producție într-un

alt spațiu, în scopul eliberării imobilului din Bacău, pentru a putea fi valorificat

prin vânzare/închiriere, sens în care s-a încheiat contractul de management.

În anexa la contract au

fost menționate obiectivele de performanță și bonusurile la care managerul avea

dreptul la momentul realizării acestor obiective, relocarea activității fiind realizată

până la data de 31 martie 2009.

Ca atare a opinat recurenta,

managerul a fost îndreptățit la bonusul aferent, calculat conform înțelegerii părților.

A subliniat recurenta

că pe parcursul derulării contractului, managerul nu a desfășurat activități în

interes propriu, societatea realizând venituri din activitatea aferenta contractului

în sumă de 5.835.511 RON în perioada noiembrie 2008-30 aprilie 2009.

S-a susținut că interpretarea

dată de organul de control criteriilor în funcție de care urmau să se acorde bonusurile

administratorului, reprezintă o ingerință nepermisă și nelegală în contractul de

management care reprezintă voința neechivocă a părților de a stabilii ele însele

drepturile și obligațiile ce le revin.

De asemenea s-a apreciat

că în mod incorect instanța fondului a reținut că ar fi profitat numai managerului

contractul încheiat, motivat de faptul că acesta era proprietarul spațiului închiriat,

din perspectiva părții recurente prezentând importanță obiectivele de performanță

stabilite și gradul de realizare al acestora.

- referitor la suma de

1.133 RON reprezentând TVA neînregistrat în evidența operativ-contabilă de pe documentul

justificativ reprezentat de factura V. din 27 iulie 2009 emisă de V. România SA

se menționează că această factură este de storno servicii și nu este o factură de

achiziție de servicii cu TVA deductibil, astfel încât prin neînregistrarea respectivei

facturi în perioada menționată societatea nu și-a redus TVA deductibil, efect pe

care l-ar fi avut tocmai înregistrarea facturii.

- referitor la suma de

1.191 RON, reprezentând TVA nedeductibilă, dedusă eronat de societate, fără a avea

documente justificative în cazul furnizorului V. România SA, recurenta menționează

că după cum s-a menționat și la momentul controlului, societatea deține documentul

justificativ din partea furnizorului, despre care organul de control a menționat

în raportul de inspecție fiscală că a fost regăsită la dosarul societății.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil în materie,

Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin decizia de impunere

nr. 130/2010 emisă de D.G.F.P. Bacău în baza raportului de inspecție fiscală întocmit

ca urmare a controlului efectuat în perioada 15 ianuarie-15 februarie 2010 la societatea

recurentă, s-a reținut în sarcina acesteia, plata sumei de 663.101 RON cu titlu

de TVA nedeductibil.

Această decizie a fost

contestată de recurenta-reclamantă, iar contestația a fost respinsă prin Decizia

nr. 811/2011 emisă în condițiile art. 205 C. proc. fisc.

Temeiul de drept reținut

de organele fiscale în decizia a cărei anulare face obiectul cauzei deduse judecății

îl constituie dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 și

respectiv art. 146 și art. 155 din aceeași lege.

Astfel, potrivit art.

145 alin. (2) lit. a), orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă

achizițiilor dacă acestea sunt destinate în folosul operațiunilor taxabile, condițiile

formale care dau dreptul la deducere fiind reglementate de art. 146 și 155 din Legea

nr. 571/2003.

Pe de altă parte, potrivit

pct. 81 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, dacă achizițiile sunt distincte

realizării de operațiuni care nu dau dreptul de deducere, se va stabili taxa datorată

bugetului de stat.

În raport de dispozițiile

legale mai sus invocate, Curtea, analizând apărările și respectiv susținerile recurentei-reclamante,

constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele

considerente:

Suma de 663.100 RON reținută

de organele de control fiscal cu titlu de TVA nedeductibil este compusă din mai

multe sume care nu se circumscriu noțiunii de „servicii destinate în folosul operațiunilor

taxabile” ceea ce ar fi permis aplicarea dispozițiilor art. 145 C. proc. fisc.,

în sensul deductibilității TVA.

Astfel, referitor la suma

de 3.201 RON reprezentând TVA aferent facturii din 2009, în baza contractului de

prestări servicii din 30 mai 2001 având ca obiect consiliere investită în vederea

obținerii autorizației de construire pentru obiectivul Centrul comercial RR Bacău,

Curtea reține următoarele:

Potrivit notei explicative

date în 26 ianuarie 2010 și având în vedere dispozițiile art. 8 din acest contract,

la data efectuării controlului s-a constatat că acest contract nu s-a concretizat

în nici un fel prin realizarea de venituri, ceea ce ar fi putut duce la deducerea

TVA aferentă facturii fiscale din 2009.

Cât privește suma de 3.475

RON reprezentând TVA nedeductibil aferent facturii fiscale din 21 mai 2009, în mod

corect organul de control fiscal a reținut, iar prima jurisdicție a constatat în

baza probelor administrative, respectiv acordul nr. 565/2009, nota explicativă din

21 ianuarie 2010, precum și nematerializarea antecontractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu L.R. SRL România printr-un contract de vânzare-cumpărare, că la data

controlului, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi încasat vreun venit.

Tot astfel, referitor

la suma de 17.180 RON reprezentând TVA nedeductibil aferent unui număr de 4 facturi

fiscale emise de SC C.C. SRL în baza contractului de prestări servicii din 2009,

acest contract având ca obiect servicii de consultanță, consiliere și intermedieri

în materie imobiliară, din probele administrate rezultă că recurenta-reclamantă

nu a putut face dovada cu acte justificative a plăților efectuate către prestator.

În legătură cu suma de

105.281 RON, sumă de reprezintă taxa nedeductibilă aferentă unui număr de 2 facturi

emise de C.H., Curtea reține că susținerile recurentei sunt de asemenea, nefondate.

Sub acest aspect, din

actele și probele administrate cu ocazia soluționării fondului rezultă că la 26

iulie 2009 a fost încheiat contractul de prestări servicii de prestări servicii

de consultanță FN/2009 între recurenta-reclamantă pe de o parte și C.H. Elveția

pe de altă parte, având ca obiect asigurarea de servicii de consultanță în domeniul

imobiliar, dar pentru același teren cuprins în obiectivul de investiții din celelalte

două contracte mai sus individualizate (din 2009) încheiate însă cu SC C.C. SRL.

Ori, cu privire la aceste două ultime contracte, așa cum deja s-a reținut, recurenta-reclamantă

nu a putut face dovada unor venituri realizate în realitate.

Cu privire la această

sumă, urmează a fi reținute și dispozițiile art. 150 alin. (1) lit. b), art. 133

alin. (2) lit. g), art. 157 alin. (2) C. fisc., precum și dispozițiile art. 55

alin. (1) și art. 81 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, în raport de care persoana

impozabilă este obligată la plata de TVA dacă serviciile sunt prestate de o persoană

impozabilă care nu este stabilită în România.

Așa fiind, având în vedere

că la data efectuării controlului, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii

obligațiilor prevăzute de art. 157 alin. (2) și art. 157 alin. (5) C. fisc., în

mod corect prima jurisdicție a reținut că această sumă nu putea fi deductibilă de

la TVA.

În ceea ce privește suma

de 528.487 RON reprezentând TVA nedeductibilă aferentă unui număr de 3 facturi fiscale

emise de SC D.I. SRL, Curtea reține că acestea au fost emise în baza contractului

de management din 2008. Așa cum rezultă însă din probele administrate, această societate

nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract (eficientizarea activității

de producție, reducerea costurilor cu menținerea personalului) ci a preluat activitatea

de producție a întregului personal și a activelor acesteia, motiv pentru care corect

a reținut organul de control fiscal că prestările de servicii efectuate de SC

D.I. SRL nu au fost destinate realizării de operațiuni taxabile în sensul dispozițiilor

art. 145 alin. (2) C. fisc.

Referitor la suma de 1.133

RON reprezentând TVA nedeductibil, aferentă facturii emise de V. România SA, se

va reține că potrivit dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 155

alin. (5) C. fisc., recurenta-reclamantă avea obligația înregistrării acesteia în

evidența contabilă in storno, obligație ce nu a fost respectată.

Cât privește suma de 1.191

RON, aceasta reprezintă TVA nedeductibil dedus în mod eronat, respectiv în lipsa

unor documente justificative impuse de Codul fiscal, dispozițiile art. 146

alin. (1) lit. a) și pct. 46 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004.

În aceste condiții, în

mod corect s-a procedat la neacceptarea la deducere a acestei sume.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluția recurată fiind pronunțată

în condiții de legalitate și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.M. SA Arad împotriva sentinței civile nr. 66/2011 din 20 aprilie 2011 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie

2013.