ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4682/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului C.S.M. atacată cu recurs Prin Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 973 din 23 octombrie 2012 a fost respinsă contestația formulată de D.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva Hotărârii nr. 350 din 18 septembrie 2012 a secției pentru Procurori a C.S.M. În considerentele Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 973 din 23 octombrie 2012, se reține că cererea de transfer a recurentei a fost respinsă ținându-se seama de motivele invocate în susținerea sa, de punctele de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate, de volumul de activitate ridicat înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și de faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, volumul de activitate se situa semnificativ sub media la nivel național.

Susținerea recurentei, potrivit căreia motivele invocate în cererea de transfer au fost greșit calificate ca fiind de ordin personal, nu a fost primită deoarece motivul pentru care s-a solicitat transferul a fost dorința recurentei de a fi detașată ulterior la Ministerul Apărării Naționale, iar opțiunea de a ocupa o funcție în afara sistemului judiciar este o chestiune de ordin personal. Totodată, intimatul apreciază că motivele de ordin personal reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, potrivit prevederilor Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare,(în continuare Regulament), și nu constituie prin ele însele motive determinante pentru admiterea transferului, fiind supuse cerinței coroborării și cu alte criterii legale, cum ar fi situația existentă la unitatea de parchet de la care se solicită transferul. Astfel, analizând comparativ cele două unități de parchet implicate, Plenul C.S.M.

a reținut că la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unitatea de la care s-a solicitat transferul, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86 față de media națională de 76 de dosare, în timp ce la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 30, față de aceeași medie națională, așa încât, a reținut prin hotărârea recurată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind inoportun transferul recurentei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media națională din cauza competenței specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea admiterii cererii de transfer.

Cu privire la susținerea recurentei în sensul că nu a fost luat în considerare punctul de vedere emis de către conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, intimatul a reținut faptul că avizul parchetului militar a fost în sensul că gradul de ocupare efectivă a posturilor este corespunzător, iar transferul va putea fi oportun în momentul intrării în vigoare a noilor coduri, precum și faptul că se impune cu prioritate completarea schemelor la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare. Față de argumentul că s-a făcut dovada dobândirii calității de ofițer activ, s-a apreciat că această împrejurare nu impune secției vreo obligație în sensul admiterii solicitării de transfer formulate de către magistratul în cauză, aceasta rămânând o prerogativă a secției pentru Procurori a C.S.M.

În legătură cu criticile privind crearea unei discriminări între magistrați în materia transferului, s-a apreciat că nu se poate reține existența caracterului discriminatoriu al hotărârii contestate, întrucât secția pentru Procurori a C.S.M. a analizat cererea de transfer cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă la pronunțarea soluției. 2. Recursul exercitat de recurenta D.D. Împotriva Hotărârii nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. a declarat recurs D.D., solicitând în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu completările și modificările ulterioare (în continuare Legea nr. 317/2004) anularea hotărârii contestate și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Recurenta a susținut, în esență, că intimatul analizând formal condițiile prevăzute de lege, a emis o hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, arătând, în esență, că luarea măsurilor care se impun pentru menținerea unei scheme echilibrate de personal, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar precum și a stabilității în sistem nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective întemeiate pe criterii prevăzute de lege.

Astfel, recurenta a dezvoltat cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate următoarele critici: În ceea ce privește volumul de activitate al unităților de parchet implicate, se arată că din analiza hotărârii recurate se poate observa că aceasta este fundamentată, în principal pe ideea că la parchetul de la care se solicită transferul, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sunt ocupate toate posturile de procuror, existând un volum de activitate considerabil-încărcătura dosarelor/procuror a fost de 86, față de media națională de 76 de dosare, în timp ce la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, unitatea de parchet la care s-a solicitat transferul, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 30, față de aceeași medie națională.

Consideră recurenta că această motivare reprezintă o simplă însușire de date și de articole din lege sau regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate. Hotărârea nu demonstrează care este consecința eventualei aprobări a cererii de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiției și de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal. Mai susține recurenta că statistica posturilor libere și a volumului de activitate comparativ pentru cele două unități de parchet a fost înserată în hotărâre fără a se face o analiză asupra deciziei de respingere a cererii, în contextul în care, în cuprinsul cererii de transfer s-a arătat că admiterea/respingerea cererii nu ar avea nici un efect negativ/pozitiv direct asupra schemelor și a volumului de activitate la unitățile de parchet implicate.

În consecință, apreciază recurenta că toate argumentele în susținerea cererii de transfer nu au făcut obiectul unei analize riguroase din partea C.S.M., acesta respingând cererea pe criterii formale, în lipsa oricăror verificări și aprecieri cu privire la situația de fapt concretă. În ceea ce privește punctele de vedere cu privire la transfer, exprimate de unitățile de parchet implicate consideră recurenta că, în același mod formal, a fost înlăturat și punctul de vedere pozitiv al unităților de parchet implicate. Astfel, se arată că intimatul nu a ținut cont de faptul că avizul pozitiv/punctul de vedere are semnificația clară a neperturbării activității prin eventualul transfer, în cauza de față, al solicitantului la instanța/parchetul solicitat.

În speță, așa cum se reține chiar în Hotărârea secției pentru Procurori nr. 350 din 18 septembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a exprimat un punct de vedere favorabil transferului, iar punctul de vedere exprimat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a fost în sensul că transferul va fi oportun în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. și a noului C. proc. pen., care vor conduce la creșterea semnificativă a competenței și, implicit a volumului de activitate la parchetele medicale. Mai arată recurenta că, concluziile acestor puncte de vedere ale instituțiilor direct vizate de eventualele consecințe negative ale aprobării transferului, au fost interpretate în mod selectiv de către C.S.M., acesta înțelegând să se oprească în analiza sa doar la punctul de vedere exprimat de parchetul militar, și să rețină, per a contrario, că în prezent ocuparea posturilor la acel parchet este corespunzătoare.

Prin urmare, recurenta susține că dacă s-ar fi aplecat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de transfer, dacă ar fi dat eficiență și punctului de vedere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și dacă ar fi avut în vedere faptul că recurenta era detașată în cadrul Ministerului Apărării Naționale, deci nu contribuie efectiv la scăderea/creșterea volumului de activitate/procuror din cadrul parchetului unde acesta este încadrat, C.S.M. ar fi înțeles că aprobarea respectivului transfer nu poate produce consecințe negative. În ceea ce privește presupusele motive de natură personală se arată că la adoptarea respectivei hotărâri a stat și aprecierea eronată a Plenului C.S.M.

în sensul în care motivele care au stat la baza formulării cererii de transfer au caracter strict personal, fără a observa că cererea de transfer la un parchet militar este motivată, în principal de dobândirea calității de ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale, potrivit art. 32 din Legea nr. 303/2004, precum și de competențele și abilitățile profesionale dobândite în cadrul detașării la respectiva instituție. 3.Apărarea C.S.M.. Intimatul C.S.M. la data de 21 martie 2013 a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând în acest sens apărări față de susținerile recurentei care vizează soluționarea cererii de transfer.

Astfel, intimatul susține, în esență, că hotărârea recurată este temeinică și legală deoarece la adoptarea acesteia au fost avute în vedere atât motivele invocate în cererea de transfer cât și criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament. Se arată că, la soluționarea cererii de transfer a fost avută în vedere situația posturilor de procuror precum și volumul de activitate la parchetele implicate. Astfel, s-a reținut că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86, față de media națională de 76, în timp ce la Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosarelor a fost de 30, față de aceeași medie națională.

Cu privire la existența unor avize favorabile ale parchetelor implicate, intimatul susține că, față de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Regulament, acestea trebuie să fie solicitate însă sunt apreciate în raport cu celelalte criterii și cu necesitatea funcționării normale a parchetelor implicate. 4.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând hotărârile atacate emise de Plenul C.S.M., prin prisma criticilor ce le-au fost adus, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu un recurs ce are ca obiect Hotărârea nr. 973 din 23 octombrie 2012 prin care Plenul C.S.M.

a respins contestația formulată de D.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva Hotărârii nr. 350 din 18 septembrie 2012 a Secției pentru Procurori a C.S.M.. În acest context, Înalta Curte, reamintește, în acord cu jurisprudența sa constantă, că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Totodată, astfel cum Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul C.S.M. beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar. Astfel, analizând hotărârea atacate, în limitele criticilor aduse prin cererea de recurs, așa cum a fost precizată, în ședința publică din 27 martie 2013, Înalta Curte constată că intimatul, fără a ține cont de faptul că, niciunul dintre criteriile prevăzute de dispozițiile art. 3 din Regulament, nu are un caracter absolut, a analizat în mod selectiv respectivele criterii, în condițiile în care, motivele pentru care s-a apreciat, în concret, că se impune respingerea contestației și implicit a cererii recurentei D.D.

de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, se rezumă, practic la două aspecte, respectiv volumul de activitate al unităților de parchet implicate, reflectat în încărcătura dosare/procuror precum și avizul aparent condiționat al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Așadar, un prim motiv de nelegalitate al hotărârii recurate, îl reprezintă încălcare dispozițiilor art. 3 din Regulament sub aspectul soluționării cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate în condițiile în care respectiva normă juridică impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma vor fi avute în vedere următoarele criterii, menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer ci criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că Plenul C.S.M. prin hotărârea contestate nu a realizat, chiar prin raportare la criteriile reținute, o motivare convingătoare, în argumentarea soluției de respingere a cererii de transfer formulate de recurentă. Astfel, analizând hotărârea atacate, Înalta Curte constată că intimatul, în motivarea hotărârii, s-a limitat, în principal, l-a analiza comparativă a unor date statistice referitoare la volumul de activitate al parchetelor implicate(încărcătură dosare/procuror) fără a analiza, în concret respectivele date statistice, prin prisma impactului admiterii cererii formulate de recurentă asupra activității Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, direct afectat prin eventuala admitere a cererii recurentei, cu atât mai mult cu cât la momentul pronunțării hotărârii recurate recurenta nu își desfășura activitatea la respectiva unitate de parchet, fiind detașată prin Hotărârea secției pentru Procurori a C.S.M.

nr. 171 din 07 iunie 2012 la Ministerul Apărării Naționale.

Prin urmare, în condițiile în care dispunerea detașării recurentei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Ministerul Apărării Naționale, măsură ce a determinat vacantarea temporară a postului ocupat de recurentă, nu a fost de natură a afecta activitatea respectivei unități de parchet prin prisma acelorași date statistice care reflectau o încărcătură de dosare/procuror superioară mediei naționale(86 față de 76) este greu de înțeles cum, în opinia aceluiași intimat, admiterea unei cereri de transfer, câteva luni mai târziu, prin raportare la aceleași date statistice aferente anului 2011, ar putea afecta activitatea respectivei unități de parchet(care la prima vedere ar putea mai facil să-și ocupe postul astfel vacantat), de așa natură încât să se justifice prevalența interesului general față de interesul personal al recurentei care prin raportare la noțiunea de carieră nu trebuie redus la o chestiune de ordin personal, cum în mod greșit procedează intimatul.

Faptul că recurenta, după eventuala admitere a cererii de transfer la parchetul militar, ar intenționa să exercite o funcție în afara sistemului judiciar nu poate justifica respingerea cererii de transfer, cu atât mai mult cu cât o astfel de funcții nu poate fi ocupată decât cu acordul intimatului, singurul în măsură a aproba o eventuală cerere de detașare. Totodată, Înalta Curte constată că intimatul C.S.M. nu a dat eficiență, în soluționarea cererii de transfer a recurentei nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existența unor posturi vacante la unitatea de parchet unde s-a solicitat transferul, avizul pozitiv emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împrejurare a conduce la reținerea caracterului arbitrar al actului administrativ contestat.

Așadar, soluția de respingere a cererii recurentului nu este susținută nici prin prisma referirii exprese a intimatului la faptul că avizul parchetului militar a fost în sensul că gradul de ocupare efectivă a posturilor este corespunzător, iar transferul ar putea fi oportun în momentul intrării în vigoare a noilor coduri, și că se impune cu prioritate completarea schemelor la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare, în condițiile în care respectiva unitate a avizat, în final, pozitiv cererea de transfer iar dezideratul ocupării posturilor vacante la alte unități de parchet nu poate afecta dreptul la carieră al recurentei.

Intimatul nu poate să justifice respingerea cererii de transfer doar prin prisma unui singur criteriu, chiar nefavorabil prima facia recurentei(cum ar fi volumul de activitate ridicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) ci trebuie ca prin prisma volumului de activitate, al gradului de ocupare a schemelor de personal la ambele unități de parchet, al punctelor de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate, să facă o analiză de ansamblu singura în măsură să contureze impactul admiterii unei cereri de transfer asupra activității concrete a ambelor unități de parchet implicate.

Hotărârea contestată nu demonstrează, așadar, care este consecința eventualei aprobări a cererii recurentei de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiției și de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condițiile în care autoritățile judiciare implicate în procedură, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, și-au exprimat acordul cu privire la transfer.

Așadar, interesul public invocat de intimat nu este susținut de probele cauzei, în condițiile în care la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unitate la care-și desfășoară activitatea recurenta, și care, totodată, a și avizat pozitiv cererea, toate cele 14 posturi de procuror prevăzute în schemă sunt ocupate, față de situația Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel unde din 11 posturi prevăzute în schemă erau ocupate numai 9, iar volumul de activitate reflectat în încărcătura de dosare/procuror chiar superior(86 față de 30 de dosare la o medie națională de 76 dosar) nu este de natură a justifica soluționarea nefavorabilă a cererii recurentei, în condițiile în care acest ultim criteriu nu are un caracter absolut.

În aceste circumstanțe, respectiv existența unor posturi vacante la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, avizul favorabil atât al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cât și al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, ca și circumstanțele personale și profesionale ale recurentei, demonstrează că intimatul a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului recurentei. Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este emisă cu exces de putere, așa cum s-a explicat mai sus, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca și consecință vătămarea dreptului la carieră al recurentei.

Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, în raportat la conținutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile art. 3 din Regulament constată că motivarea soluțiilor adoptate, prin hotărârile contestată, este deficitară și neconvingătoare, aspect ce conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, și ca atare generator al caracterului nelegal al celor două acte supuse cenzurii instanței. Drept urmare, fiind întemeiate motivele de recurs de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va admite recursul declarat cu consecința obligării intimatului, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, să emită o hotărâre prin care să admită cererea recurentei de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.D. împotriva Hotărârilor nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M.. Anulează Hotărârea nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. și Hotărârea nr. 350 din 18 septembrie 2012 a secției pentru Procurori a C.S.M. și obligă intimatul să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a recurentei D.D. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2013.