ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4682/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4682/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului C.S.M.

atacată cu recurs

Prin Hotărârii Plenului

C.S.M. nr. 973 din 23 octombrie 2012 a fost respinsă contestația formulată de D.D.,

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva Hotărârii

nr. 350 din 18 septembrie 2012 a secției pentru Procurori a C.S.M.

În considerentele Hotărârii

Plenului C.S.M. nr. 973 din 23 octombrie 2012, se reține că cererea de transfer

a recurentei a fost respinsă ținându-se seama de motivele invocate în susținerea

sa, de punctele de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate, de volumul

de activitate ridicat înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

precum și de faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel,

volumul de activitate se situa semnificativ sub media la nivel național.

Susținerea recurentei,

potrivit căreia motivele invocate în cererea de transfer au fost greșit calificate

ca fiind de ordin personal, nu a fost primită deoarece motivul pentru care s-a solicitat

transferul a fost dorința recurentei de a fi detașată ulterior la Ministerul Apărării

Naționale, iar opțiunea de a ocupa o funcție în afara sistemului judiciar este o

chestiune de ordin personal.

Totodată, intimatul apreciază

că motivele de ordin personal reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la

soluționarea cererilor de transfer, potrivit prevederilor Regulamentului privind

transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor,

numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea

judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător,

aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, cu modificările și completările

ulterioare,(în continuare Regulament), și nu constituie prin ele însele motive determinante

pentru admiterea transferului, fiind supuse cerinței coroborării și cu alte criterii

legale, cum ar fi situația existentă la unitatea de parchet de la care se solicită

transferul.

Astfel, analizând comparativ

cele două unități de parchet implicate, Plenul C.S.M. a reținut că la nivelul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unitatea de la care s-a solicitat transferul,

în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86 față de media națională de

76 de dosare, în timp ce la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel,

în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 30, față de aceeași medie națională,

așa încât, a reținut prin hotărârea recurată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind

inoportun transferul recurentei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate

la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media națională

din cauza competenței specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea

admiterii cererii de transfer.

Cu privire la susținerea

recurentei în sensul că nu a fost luat în considerare punctul de vedere emis de

către conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, intimatul

a reținut faptul că avizul parchetului militar a fost în sensul că gradul de ocupare

efectivă a posturilor este corespunzător, iar transferul va putea fi oportun în

momentul intrării în vigoare a noilor coduri, precum și faptul că se impune cu prioritate

completarea schemelor la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.

Față de argumentul că

s-a făcut dovada dobândirii calității de ofițer activ, s-a apreciat că această împrejurare

nu impune secției vreo obligație în sensul admiterii solicitării de transfer formulate

de către magistratul în cauză, aceasta rămânând o prerogativă a secției pentru Procurori

a C.S.M.

În legătură cu criticile

privind crearea unei discriminări între magistrați în materia transferului, s-a

apreciat că nu se poate reține existența caracterului discriminatoriu al hotărârii

contestate, întrucât secția pentru Procurori a C.S.M. a analizat cererea de transfer

cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă

la pronunțarea soluției.

de recurenta D.D.

Împotriva Hotărârii

nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. a declarat recurs D.D., solicitând

în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată,

cu completările și modificările ulterioare (în continuare Legea nr. 317/2004) anularea

hotărârii contestate și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin

care să se dispună admiterea cererii de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Recurenta a susținut,

în esență, că intimatul analizând formal condițiile prevăzute de lege, a emis o

hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, arătând, în esență,

că luarea măsurilor care se impun pentru menținerea unei scheme echilibrate de personal,

raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar precum și a stabilității

în sistem nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei

cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective

întemeiate pe criterii prevăzute de lege.

Astfel, recurenta a dezvoltat

cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate următoarele critici:

În ceea ce privește volumul

de activitate al unităților de parchet implicate, se arată că din analiza hotărârii

recurate se poate observa că aceasta este fundamentată, în principal pe ideea că

la parchetul de la care se solicită transferul, respectiv Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, sunt ocupate toate posturile de procuror, existând un volum

de activitate considerabil-încărcătura dosarelor/procuror a fost de 86, față de

media națională de 76 de dosare, în timp ce la Parchetul de pe lângă Curtea Militară

de Apel, unitatea de parchet la care s-a solicitat transferul, în anul 2011, încărcătura

dosare/procuror a fost de 30, față de aceeași medie națională.

Consideră recurenta că

această motivare reprezintă o simplă însușire de date și de articole din lege sau

regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate. Hotărârea

nu demonstrează care este consecința eventualei aprobări a cererii de transfer,

dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul

justiției și de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul

celui personal.

Mai susține recurenta

că statistica posturilor libere și a volumului de activitate comparativ pentru cele

două unități de parchet a fost înserată în hotărâre fără a se face o analiză asupra

deciziei de respingere a cererii, în contextul în care, în cuprinsul cererii de

transfer s-a arătat că admiterea/respingerea cererii nu ar avea nici un efect negativ/pozitiv

direct asupra schemelor și a volumului de activitate la unitățile de parchet implicate.

În consecință, apreciază

recurenta că toate argumentele în susținerea cererii de transfer nu au făcut obiectul

unei analize riguroase din partea C.S.M., acesta respingând cererea pe criterii

formale, în lipsa oricăror verificări și aprecieri cu privire la situația de fapt

concretă.

În ceea ce privește punctele

de vedere cu privire la transfer, exprimate de unitățile de parchet implicate consideră

recurenta că, în același mod formal, a fost înlăturat și punctul de vedere pozitiv

al unităților de parchet implicate.

Astfel, se arată că intimatul

nu a ținut cont de faptul că avizul pozitiv/punctul de vedere are semnificația clară

a neperturbării activității prin eventualul transfer, în cauza de față, al solicitantului

la instanța/parchetul solicitat.

În speță, așa cum se reține

chiar în Hotărârea secției pentru Procurori nr. 350 din 18 septembrie 2012, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a exprimat un punct de vedere favorabil transferului,

iar punctul de vedere exprimat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară

de Apel a fost în sensul că transferul va fi oportun în contextul intrării în vigoare

a noului C. pen. și a noului C. proc. pen., care vor conduce la creșterea semnificativă

a competenței și, implicit a volumului de activitate la parchetele medicale.

Mai arată recurenta că,

concluziile acestor puncte de vedere ale instituțiilor direct vizate de eventualele

consecințe negative ale aprobării transferului, au fost interpretate în mod selectiv

de către C.S.M., acesta înțelegând să se oprească în analiza sa doar la punctul

de vedere exprimat de parchetul militar, și să rețină, per a contrario, că în prezent

ocuparea posturilor la acel parchet este corespunzătoare.

Prin urmare, recurenta

susține că dacă s-ar fi aplecat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de

transfer, dacă ar fi dat eficiență și punctului de vedere al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești și dacă ar fi avut în vedere faptul că recurenta era detașată

în cadrul Ministerului Apărării Naționale, deci nu contribuie efectiv la scăderea/creșterea

volumului de activitate/procuror din cadrul parchetului unde acesta este încadrat,

C.S.M. ar fi înțeles că aprobarea respectivului transfer nu poate produce consecințe

negative.

În ceea ce privește presupusele

motive de natură personală se arată că la adoptarea respectivei hotărâri a stat

și aprecierea eronată a Plenului C.S.M. în sensul în care motivele care au stat

la baza formulării cererii de transfer au caracter strict personal, fără a observa

că cererea de transfer la un parchet militar este motivată, în principal de dobândirea

calității de ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale, potrivit

art. 32 din Legea nr. 303/2004, precum și de competențele și abilitățile profesionale

dobândite în cadrul detașării la respectiva instituție.

3.Apărarea C.S.M..

Intimatul C.S.M. la data

de 21 martie 2013 a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând în acest sens

apărări față de susținerile recurentei care vizează soluționarea cererii de transfer.

Astfel, intimatul susține,

în esență, că hotărârea recurată este temeinică și legală deoarece la adoptarea

acesteia au fost avute în vedere atât motivele invocate în cererea de transfer cât

și criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

Se arată că, la soluționarea

cererii de transfer a fost avută în vedere situația posturilor de procuror precum

și volumul de activitate la parchetele implicate. Astfel, s-a reținut că la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a

fost de 86, față de media națională de 76, în timp ce la Parchetul militar de pe

lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosarelor a fost de 30,

față de aceeași medie națională.

Cu privire la existența

unor avize favorabile ale parchetelor implicate, intimatul susține că, față de dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Regulament, acestea trebuie să fie solicitate însă sunt apreciate

în raport cu celelalte criterii și cu necesitatea funcționării normale a parchetelor

implicate.

4.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând hotărârile atacate

emise de Plenul C.S.M., prin prisma criticilor ce le-au fost adus, a apărărilor

intimatului și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării,

Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în sensul și pentru considerentele

în continuare arătate.

Înalta Curte constată

că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu un recurs

ce are ca obiect Hotărârea nr. 973 din 23 octombrie 2012 prin care Plenul C.S.M.

a respins contestația formulată de D.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, împotriva Hotărârii nr. 350 din 18 septembrie 2012 a Secției pentru

Procurori a C.S.M..

În acest context, Înalta

Curte, reamintește, în acord cu jurisprudența sa constantă, că analiza unei cereri

de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, nu trebuie

să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții

de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete

ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între

interesul public pe care

C.S.M. are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței

justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de

transfer.

Totodată, astfel cum Înalta

Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul

C.S.M. beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte

cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională

a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente

de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Astfel, analizând hotărârea

atacate, în limitele criticilor aduse prin cererea de recurs, așa cum a fost precizată,

în ședința publică din 27 martie 2013, Înalta Curte constată că intimatul, fără

a ține cont de faptul că, niciunul dintre criteriile prevăzute de dispozițiile

art. 3 din Regulament, nu are un caracter absolut, a analizat în mod selectiv respectivele

criterii, în condițiile în care, motivele pentru care s-a apreciat, în concret,

că se impune respingerea contestației și implicit a cererii recurentei D.D. de transfer

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă

Curtea Militară de Apel, se rezumă, practic la două aspecte, respectiv volumul de

activitate al unităților de parchet implicate, reflectat în încărcătura dosare/procuror

precum și avizul aparent condiționat al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară

de Apel.

Așadar, un prim motiv

de nelegalitate al hotărârii recurate, îl reprezintă încălcare dispozițiilor

art. 3 din Regulament sub aspectul soluționării cererii de transfer prin raportarea

selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate în condițiile în care respectiva

normă juridică impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma

vor fi avute în vedere următoarele criterii, menținerea unui just echilibru între

criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate

într-o procedură de transfer ci criteriile de ordin personal ale solicitantului,

ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea

unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte

constată că Plenul C.S.M. prin hotărârea contestate nu a realizat, chiar prin raportare

la criteriile reținute, o motivare convingătoare, în argumentarea soluției de respingere

a cererii de transfer formulate de recurentă.

Astfel, analizând hotărârea

atacate, Înalta Curte constată că intimatul, în motivarea hotărârii, s-a limitat,

în principal, l-a analiza comparativă a unor date statistice referitoare la volumul

de activitate al parchetelor implicate(încărcătură dosare/procuror) fără a analiza,

în concret respectivele date statistice, prin prisma impactului admiterii cererii

formulate de recurentă asupra activității Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, direct afectat prin eventuala admitere a cererii recurentei, cu atât mai

mult cu cât la momentul pronunțării hotărârii recurate recurenta nu își desfășura

activitatea la respectiva unitate de parchet, fiind detașată prin Hotărârea secției

pentru Procurori a C.S.M. nr. 171 din 07 iunie 2012 la Ministerul Apărării Naționale.

Prin urmare, în condițiile

în care dispunerea detașării recurentei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești la Ministerul Apărării Naționale, măsură ce a determinat vacantarea temporară

a postului ocupat de recurentă, nu a fost de natură a afecta activitatea respectivei

unități de parchet prin prisma acelorași date statistice care reflectau o încărcătură

de dosare/procuror superioară mediei naționale(86 față de 76) este greu de înțeles

cum, în opinia aceluiași intimat, admiterea unei cereri de transfer, câteva luni

mai târziu, prin raportare la aceleași date statistice aferente anului 2011, ar

putea afecta activitatea respectivei unități de parchet(care la prima vedere ar

putea mai facil să-și ocupe postul astfel vacantat), de așa natură încât să se justifice

prevalența interesului general față de interesul personal al recurentei care prin

raportare la noțiunea de carieră nu trebuie redus la o chestiune de ordin personal,

cum în mod greșit procedează intimatul.

Faptul că recurenta, după

eventuala admitere a cererii de transfer la parchetul militar, ar intenționa să

exercite o funcție în afara sistemului judiciar nu poate justifica respingerea cererii

de transfer, cu atât mai mult cu cât o astfel de funcții nu poate fi ocupată decât

cu acordul intimatului, singurul în măsură a aproba o eventuală cerere de detașare.

Totodată, Înalta Curte

constată că intimatul C.S.M. nu a dat eficiență, în soluționarea cererii de transfer

a recurentei nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii

contestate, respectiv existența unor posturi vacante la unitatea de parchet unde

s-a solicitat transferul, avizul pozitiv emis de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești împrejurare a conduce la reținerea caracterului arbitrar al actului

administrativ contestat.

Așadar, soluția de respingere

a cererii recurentului nu este susținută nici prin prisma referirii exprese a intimatului

la faptul că avizul parchetului militar a fost în sensul că gradul de ocupare efectivă

a posturilor este corespunzător, iar transferul ar putea fi oportun în momentul

intrării în vigoare a noilor coduri, și că se impune cu prioritate completarea schemelor

la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare, în condițiile în care respectiva

unitate a avizat, în final, pozitiv cererea de transfer iar dezideratul ocupării

posturilor vacante la alte unități de parchet nu poate afecta dreptul la carieră

al recurentei.

Intimatul nu poate să

justifice respingerea cererii de transfer doar prin prisma unui singur criteriu,

chiar nefavorabil prima facia recurentei(cum ar fi volumul de activitate ridicat

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) ci trebuie ca prin prisma volumului

de activitate, al gradului de ocupare a schemelor de personal la ambele unități

de parchet, al punctelor de vedere exprimate de unitățile de parchet implicate,

să facă o analiză de ansamblu singura în măsură să contureze impactul admiterii

unei cereri de transfer asupra activității concrete a ambelor unități de parchet

implicate.

Hotărârea contestată nu

demonstrează, așadar, care este consecința eventualei aprobări a cererii recurentei

de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane

în domeniul justiției și de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general

în detrimentul celui personal, în condițiile în care autoritățile judiciare implicate

în procedură, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, respectiv

Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, și-au exprimat acordul cu privire

la transfer.

Așadar, interesul public

invocat de intimat nu este susținut de probele cauzei, în condițiile în care la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unitate la care-și desfășoară activitatea

recurenta, și care, totodată, a și avizat pozitiv cererea, toate cele 14 posturi

de procuror prevăzute în schemă sunt ocupate, față de situația Parchetului de pe

lângă Curtea Militară de Apel unde din 11 posturi prevăzute în schemă erau ocupate

numai 9, iar volumul de activitate reflectat în încărcătura de dosare/procuror chiar

superior(86 față de 30 de dosare la o medie națională de 76 dosar) nu este de natură

a justifica soluționarea nefavorabilă a cererii recurentei, în condițiile în care

acest ultim criteriu nu are un caracter absolut.

În aceste circumstanțe,

respectiv existența unor posturi vacante la Parchetul de pe lângă Curtea Militară

de Apel, avizul favorabil atât al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

cât și al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, ca și circumstanțele

personale și profesionale ale recurentei, demonstrează că intimatul a exercitat

dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului recurentei.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că hotărârea atacată este emisă cu exces de putere, așa cum s-a explicat

mai sus, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca și consecință vătămarea

dreptului la carieră al recurentei.

Raportat la argumentele

astfel expuse, Înalta Curte, în raportat la conținutul textelor de lege incidente

în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile

art. 3 din Regulament constată că motivarea soluțiilor adoptate, prin hotărârile

contestată, este deficitară și neconvingătoare, aspect ce conduce nemijlocit la

conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, și ca atare generator al caracterului nelegal al celor două acte supuse

cenzurii instanței.

Drept urmare, fiind întemeiate

motivele de recurs de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire

la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va admite recursul declarat cu consecința

obligării intimatului, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, să emită o hotărâre prin care să admită cererea recurentei de transfer

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă

Curtea Militară de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.D. împotriva Hotărârilor nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M..

Anulează Hotărârea

nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. și Hotărârea nr. 350 din 18 septembrie

2012 a secției pentru Procurori a C.S.M. și obligă intimatul să emită o hotărâre

prin care să aprobe cererea de transfer a recurentei D.D. de la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de

Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2013.