AFFAIRE KİPRİTCİ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.06.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KİPRİTCİ c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERERI CU PRIVIRE LA STRASBURG 3 iunie 2008 DEFINITIVF 03/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kiprinci [2]c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 mai 2008, Rend la hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptat la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 14294/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mehmet Ali Kipritci, recurentul, a sesizat Curtea la 22 martie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 aprilie 2007, Curtea a decis să comunice cererea formulată guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Printr-un act de acuzare din 9 noiembrie 1996, procurorul Republicii lângă curtea de judecată din Konya a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului pe motiv că deturnase fonduri de la primărie. La 26 noiembrie 1996, instanța își ținea prima instanță în cauza în cauză. La o dată ulterioară, ea a decis să se alăture pe fond acțiunilor penale întreprinse împotriva altor doi angajați ai primăriei. La 6 februarie 1997, în urma unei anchete disciplinare efectuate de administrație și care a concluzionat că reclamantul a delapidat fonduri, acesta a fost revocat din funcția sa. În perioada 26 noiembrie 1996-4 martie 2002, instanța a ținut treizeci și patru de audieri în cursul cărora l-a auzit pe reclamant și pe ceilalți doi coinculți în prezența avocaților lor, i-a audiat pe martori și i-a informat pe martori și i-a informat cu privire la competențele și competențele lor. Rapoartele de competență au concluzionat în mod consecvent că reclamantul nu a comis o astfel de infracțiune. Prin urmare, pe baza acestor concluzii, el a solicitat în repetate rânduri disjuncția dosarului său astfel încât să accelereze procedura împotriva sa. Cu toate acestea, cererile sale au fost respinse în mod sistematic. Prin Hotărârea din 14 martie 2002, Curtea a statuat a decis să-l relaxeze pe reclamant pentru faptele care i-au fost reproșate, în timp ce ea i-a condamnat pe ceilalți doi co-inculpați la închisoare, precum și la moarte. Spre deosebire de ceilalți doi co-inculpați, reclamantul nu s-a ocupat de ruperea împotriva arestării instanței de judecată, astfel încât acesta a devenit definitiv față de el. Cu toate acestea, reclamantul susține că nu a avut cunoștință de data la care hotărârea a fost definitivă. 10. La 7 martie 2003, el a solicitat instanței să emită un document care să ateste că cauza sa a devenit definitivă pentru a permite instanței administrative din Konya, sesizată cu o acțiune în anulare a deciziei de revocare din 6 februarie 1997 menționată anterior, să îl examineze pe acesta din urmă în fond. 11. Cu toate acestea, instanța de judecată a respins această cerere pe motiv că coinculpații erau dotați cu casarea împotriva hotărârii din 14 martie 2002. În mod similar, la 27 martie 2003, aceasta a respins opoziția reclamantului, considerând că dosarul fusese trimis în fața Curții de Casație și că nu fusese încă returnat grefei. 12. La 16 septembrie 2003, a doua opoziție formulată de reclamant la 4 septembrie 2003 a fost respinsă și de instanța de judecată. 13. În cele din urmă, la 23 septembrie 2003, în ciuda opoziției reclamantului, instanța de judecată a constatat că, în măsura în care se referă la acesta din urmă, hotărârea a devenit definitivă la 21 martie 2002 și a ordonat ca măsurile necesare să fie luate în acest scop. 14. Cu privire la aceasta, printr-o hotărâre din 24 septembrie 2003, tribunalul administrativ a decis să anuleze decizia de revocare din 6 februarie 1997 menționată anterior, pe motivul că reclamantul fusese relocat în penalitate pentru aceleași abateri care îi erau reproșate de către administrație. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil În această privință, se aplică art. 6 alineatul (1) și art. 2 din Convenție. Având în vedere faptul că nu a fost respectat dreptul său la prezumția de nevinovăție, Curtea consideră că este necesar să se afle sub unghiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Cu privire la admisibilitate 16. Guvernul excită nerespectarea termenului de șase luni. Septembrie 2003 și că reclamantul și-ar fi depus cererea la 6 aprilie 2004, data ștampilei de primire a cererii depuse de Curte, adică la mai mult de șase luni de la data deciziei interne definitive. 17. Recurentul se opune acestei teze. El observă, în special, că a depus cererea sa la 22 martie 2004, data de trimitere la Curte. În sprijinul acestuia, a furnizat Curții o copie a recipisei recomandării cu confirmare de primire datată 22 martie 2004. El susține, de asemenea, că și-a depus cererea în fața Curții printr-un e-mail datat din aceeași zi și l-a depus în dosar. 18. Curtea amintește că data care trebuie luată în considerare pentru calcularea termenului de șase luni este cea a datei de introducere sau a datei de trimitere a cererii în fața Curții, ștampila poștei care este autentică, și nu cea a ștampilei de omologare aplicată pe cerere. În plus, Comisia reamintește că termenul de șase luni începe de la data deciziei interne definitive, și anume data la care reclamantul a luat efectiv cunoștință de decizia în cauză. În speță, Curtea arată că decizia internă în cauză este pronunțată în hotărârea Curții din 14 martie 2002 și că reclamantul a luat efectiv cunoștință de data la care această decizie a devenit definitivă la 23 septembrie 2003. Curtea consideră, prin urmare, că aceasta din urmă este data la care reclamantul a luat cunoștință de hotărârea în cauză. În plus, având în vedere elementele dosarului, Comisia consideră că cererea a fost introdusă la 22 martie 2004, data ștampilei de trimitere a cererii prin poștă, și anume în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Pe de altă parte, Curtea constată că pe fond 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 noiembrie 1996 și s-a încheiat la 14 martie 2002; prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și trei luni pentru o singură instanță. 21. Guvernul observă că durata procedurii nu este excesivă, având în vedere în special complexitatea cauzei, care a necesitat mai multe expertize și contracompetențe și audierea multor martori. 22. Reclamantul își reiterează poziția. 23. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi, citată anterior 25). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău 27. Reclamantul solicită 46 250 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Curtea consideră că reclamantul a suferit o anumită eroare morală. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 000 EUR în acest scop. Comisioane și cheltuieli de judecată 30. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 750 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții, din care 3 000 EUR pentru cheltuielile de judecată și 750 EUR pentru cheltuielile de judecată. EUR pentru costurile de traducere și alte cheltuieli de judecată. Cu toate acestea, nu a furnizat nici o justificare în sprijinul cererii sale. 31. Guvernul contestă aceste pretenii. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 33. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va fi definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 iunie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte Rectitificat la 5 februarie 2009. Numele lui Mehmet Ali Kipritci a fost formulat după cum urmează: mai jos, Mehmet Ali Kipritçi Rectificat la 5 februarie 2009. Numele lui Mehmet Ali Kiprinci a fost scris după cum urmează: