ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2018

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A. și B., următoarele: - anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 1/13.02.2015, emisă de pârâta Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București; - confiscarea diferenței constatate între averea dobândită și veniturile realizate în timpul exercitării funcției publice cu statut special de agent de siguranță publică în cadrul poliției Orașului Măgurele (în perioada 2006 - 2010) împreună cu familia, în cuantum de 337.236,32 RON, echivalentul sumei de 93.898 Euro.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 404 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii; (ii) a admis în parte acțiunea reclamantei Agenția Națională de Integritate, formulată în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, A. și B.; și drept consecință, (iii) a anulat Ordonanța nr. 1/13.02.2015, emisă de către pârâta Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel București, (iv) a dispus refacerea cercetărilor asupra averii persoanelor evaluate A. și B. și a respins în rest acțiunea. 2. Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 404 din 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții A. și B., invocând ca temei în drept al demersului lor procesual dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, următoarele critici față de hotărârea primei instanțe au fost înfățișate: - în mod greșit instanța de fond a anulat Ordonanța nr. 1/13.02.2015, emisă de către pârâta Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel București, în primul rând pentru că, în aprecierea recurenților, reclamanta nu putea contesta ordonanța de clasare pe calea reglementată de legea contenciosului administrativ, în condițiile în care această autoritate publică nu poate invoca vătămarea unui interes legitim privat, iar Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, nu prevede nicio cale de atac împotriva ordonanțelor pronunțate de comisie, deci nici împotriva celor de clasare; - prin atacarea în contencios administrativ a ordonanței de clasare emisă de Curtea de Apel, s-a încălcat rolul Comisiei de Cercetare a Averilor, respectiv acela de a decide în exclusivitate cu privire la sesizarea instanței de contencios administrativ; - în mod greșit instanța de fond a constatat că martora C. a fost audiată de comisie fără a se lămuri contextul faptic în care a fost acordat împrumutul, respectiv fără a se stabili proveniența exactă a sumelor pretins împrumutate persoanelor evaluate, în special fratelui acesteia, pârâtul A., raționamentul instanței de fond excedând obiectului ce a fost analizat de Comisia de Cercetare a Averilor și mai ales persoanelor cercetate, extinzând astfel cadrul cercetărilor și asupra unor terțe persoane; în cauza a fost încălcat și art. 249 C. proc. civ. întrucât simpla susținere a reclamantei nu poate răsturna prezumția de legalitate a provenienței sumelor de bani împrumutate.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Agenția Națională de Integritate (ANI) a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, apreciată ca fiind legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs În cauză, în baza dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din Camera de Consiliu din data de 14 iunie 2018, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții pârâți, față de apărările intimatei reclamante ANI dar și raportat la probatoriul administrat și la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriei evaluări asupra modalității de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente la situația de fapt din cauză, reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de contencios administrativ competentă a fost investită, la solicitarea reclamantei intimate ANI, cu cererea de anulare a actului administrativ reprezentat de Ordonanța nr. 1/13.02.2015, prin care, în temeiul art. 104 lit. b) din Legea nr. 115/1996 a fost clasată cauza în ceea ce privește persoanele cercetate, respectiv recurenții pârâți A. și B.. O primă chestiune juridică ce s-a impus a fi dezlegată de prima instanță și care a fost de altfel reiterată în calea de atac a recursului, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a vizat admisibilitatea cererii în anularea ordonanței arătate, raportat primordial, la împrejurarea că Legea nr. 115/1996 nu prevede o cale de atac împotriva Ordonanței de clasare emisă de Comisia de cercetare a averilor, dar și față de calificarea și determinarea naturii juridice a actului a cărui anulare s-a solicitat. În acord cu cele stabilite de primă instanță și contrar susținerilor recurenților, instanța de control judiciar arată că, în mod corect a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de recurenții-pârâți, întrucât, astfel cum în mod constant a statuat Înalta Curte în jurisprudența sa dezvoltată în această materie până în prezent, inexistența în cuprinsul Legii nr. 115/1996 a unei prevederi exprese privind accesul la justiție pentru contestarea ordonanței de clasare nu poate avea drept efect inadmisibilitatea formulării unei acțiuni de tipul celei introdusă în cauză, de către ANI (a se vedea în acest sens cu titlu de exemplu Deciziile ICCJ - SCAF nr. 21/1.08.05.2014, nr. 3988/25.10.2014, nr. 4141/2014, nr. 839/1.03.2018). Agenția Națională de Integritate, autoritate administrativă autonomă înființată cu scopul asigurării integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, are atribuții de evaluare a declarațiilor de avere, conform art. 13 din Legea nr. 144/2007 și art. 8 din Legea nr. 176/2010, iar "tăcerea" legii speciale atrage incidența normelor cuprinse în Legea nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, potrivit cu care, ANI, în calitate de subiect de drept public poate acționa în contencios administrativ pentru protejarea interesului public, iar ordonanța de clasare, ca act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică, respectiv de Comisia de verificare a averilor din cadrul Curții de Apel București, poate fi supusă verificării în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sa pe calea acțiunii în contencios administrativ. Concluzionând, Înalta Curte arată așadar că sunt neîntemeiate criticile recurenților pârâți cu referire la modalitatea în care a fost soluționată de către prima instanță excepția de inadmisibilitate a acțiunii. Nefondate sunt în opinia instanței de control judiciar și celelalte critici ale recurenților vizând modalitatea în care prima instanța a soluționat pe fond acțiunea de față, în sensul anularii Ordonanței de clasare și a dispunerii refacerii cercetărilor asupra averii persoanelor evaluate, în condițiile în care, contrar celor susținute de recurenți, judecătorul fondului, în mod corect, a reținut că în analiza sesizării primite, comisia de cercetare a averilor nu a valorificat toate împrejurările de fapt, relevante, cum ar fi declarațiile incomplete de avere întocmite de persoana cercetată A. în anii 2008 și 2009 în sensul că la rubrica corespunzătoare " împrumuturi/datorii" nu a fost trecută suma de 80.000 Euro pretins a fi fost împrumutată persoanei evaluate de către sora acestuia, numita C.. Nefondate sunt și celelalte critici înfățișate de către recurenți, întrucât și în opinia instanței de control judiciar judecătorul fondului, în mod corect și judicios argumentat, a reținut, în ceea ce privește împrumutul invocat, că acesta trebuie probat prin mijloace de probă mai diversificate, dată fiind valoarea semnificativă a sumei pretins a fi fost împrumutate, de 80.000 Euro. Drept urmare, cu deplin temei, s-a arătat că este necesară determinarea sursei veniturilor dar și a traseului sumelor din patrimoniul împrumutătorului în patrimoniul persoanelor evaluate, în perioada de referință, nefiind cu nimic încălcate, prin cele astfel reținute, nici prevederile art. 249 C. proc. civ., și nici ale art. 44 alin. (8) din Constituția României, după cum au susținut recurenții, prezumția de dobândire justificată a averii fiind relativă. De altfel, tocmai în considerarea necesității administrării unui probatoriu mai amplu, edificator, și justificat prin considerentele și în coordonatele corect identificate de prima instanță, acțiunea intimatei ANI a fost admisă numai în parte, în sensul că a fost respinsă solicitarea de confiscare a diferențelor semnificative ale averii persoanelor evaluate, dispunându-se refacerea cercetărilor în sensul indicat, apreciindu-se cu justețe, și în opinia instanței de control judiciar, că, în cadrul procesual de față, instanța nu a fost învestită cu o situație de fapt pe deplin verificată și lămurită în privința temeiniciei sesizării. Recurenții-pârâți au indicat în cererea de recurs, ca temei al demersului lor procesual, și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esență, nemotivarea hotărârii, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei. Instanța de control judiciar constată că recurenții nu au înfățișat și nici nu au susținut critici efective cu referire la acest aspect, simpla indicare a temeiului juridic nefiind de natură a conduce la examinarea pretinsului motiv de recurs. Independent de aceasta, Înalta Curte remarcă că hotărârea primei instanțe supusă controlului judiciar este în mod coerent și cuprinzător motivată, fiind pe deplin satisfăcute în cauză cerințele art. 425 C. proc. civ. Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al tuturor criticilor analizate, reconfirmând legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul promovat în cauză.