ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 1 aprilie 2016 și înregistrată pe rolul curții de Apel Pitești, reclamantul Orașul Mioveni prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 51 din 1 februarie 2016 privind soluționarea contestației administrative împotriva Notei de neconformitate nr. x din 25 noiembrie 2015 și a Informării nr. x din 8 decembrie 2015 și pe cale de consecință și a acestor două acte administrative.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin Notă s-au reținut neconformități ale procedurii de achiziție publică privind atribuirea contractului de lucrări nr. x din 8 septembrie 2014, având ca obiect "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului SF. Spiridon Racovița, Oraș Mioveni, județul Argeș".

S-a reținut că operatorul economic desemnat câștigător a depus o ofertă ce nu corespunde cerințelor tehnice atât din punct de vedere al materialelor și lucrărilor solicitate, cât și a propunerii financiare și neconcordanțele existente în documentație nu au determinat solicitarea de clarificări pentru a justifica diferențele față de listele de cantități emise de proiectant.

Pe cale de consecință, s-a aplicat o reducere de 5% pentru nerespectarea principiului tratamentului egal și transparenței, devenind astfel neeligibilă suma de 15.484,10 RON la care se adaugă 3.716,19 RON TVA.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de Contencios Administartiv și Fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul Mioveni, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, la 15 iulie 2014 s-a publicat invitația de participare la licitația pentru "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Sf. Spiridon Racovița, Oraș Mioveni, județul Argeș", lucrare ce presupunea reparații generale și de renovare și echipamente medicale, lucrare cofinanțată din bugetul propriu al Orașului Mioveni și prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 3, valoare estimată - 2.671.963,73 RON.

La această procedură au solicitat clarificări privind documentația de atribuire un număr de 19 agenți economici, iar oferta a fost depusă de trei dintre aceștia, printre care și ofertantul declarat câștigător, S.C. B., cu valoarea de 2.218.087,25 RON. Celelalte două oferte au fost declarate, una din ele, ca neconformă și cealaltă, ca inacceptabilă. În aceste condiții s-a încheiat contractul cu ofertantul admis, iar la 16 noiembrie 2015 s-a semnat procesul-verbal de recepție, cu ocazia finalizării lucrărilor.

Urmare a verificării procedurii de achiziție de către reprezentanții pârâtei, în urma cererilor de rambursare, s-a întocmit Nota de neconformitate din 25 noiembrie 2015 în care s-a susținut existența unor abateri și aplicarea unei corecții de 5% din valoarea contractului, aspect menționat și în Informarea din 8 decembrie 2015 comunicată pârâtului.

Împotriva titlului de creanță s-a formulat contestație administrativă, cale de atac respinsă prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2016 emisă de către pârâtă.

Sub un prim aspect s-a susținut de către reclamant că decizia pronunțată cu ocazia soluționării căii administrative de atac este nemotivată și, mai mult, ambele acte criticate au fost emise de aceeași persoană, respectiv șeful AM POR.

Este real că cerința motivării actului administrativ se constituie, pe de o parte, într-o garanție a accesului la justiție pentru persoanele interesate, persoane care au astfel posibilitatea să cunoască faptele ce li se impută, iar pe de altă parte, asigură instanței de judecată posibilitatea de cenzură în raport de toate susținerile părților.

Din examinarea înscrisului de la filele x se apreciază că actul administrativ conține motivele pentru care a fost respinsă contestația reclamantului, chiar dacă neregulile semnalate au fost sintetizate, urmărindu-se însă să se demonstreze nerespectarea întocmai a cerințelor caietului de sarcini prin oferta depusă de către câștigătorul licitației. Or, demonstrarea acestui raționament de către organul de soluționare a contestației poate fi realizată, fie și numai prin enunțarea unei părți din pretinsele neconformități.

S-a susținut și încălcarea de către semnatarul actelor administrative a regulilor de deontologie și de imparțialitate, prin faptul că ambele acte administrative sunt semnate de aceeași persoană.

În cauză nu se menționează în mod expres care este sancțiunea pe care reclamantul o pretinde într-o astfel de situație și care este temeiul ei, sancțiune pe care de altfel legea specială nu o prevede, așa încât se impune a fi observate dispozițiile dreptului comun în materie. Este vorba de normele contenciosului administrativ și apoi cele ale C. proc. civ. în materia nulităților.

Apreciindu-se că, implicit, se susține depășirea competențelor stabilite de lege în sarcina funcționarului public și lipsa acestuia de imparțialitate, urmează a se reține că un astfel de temei nu poate determina anularea cel puțin unuia din actele administrative.

Aceasta pentru că potrivit art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011 "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se aprobă de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.", iar acest titlu de creanță trebuie să cuprindă elementele la care se referă alin. (21) din același act normativ.

Din formularea textului rezultă că actul de constatare a neregulilor se aprobă de conducerea instituției, aprobare care se regăsește și pe prima filă a Notei de neconformitate, ceea ce nu echivalează cu întocmirea lui de către șeful AM POR pentru ca acesta să devină eventual incompatibil într-o cale de atac.

Cu privire la soluționarea acesteia, aspect reglementat de dispozițiile art. 46 - 51 din ordonanță, urmează a fi observate dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției Generale Programe Europene, Anexă la O.M.D.R.A.P. nr. 478 din 10 august 2015, regulament în care sunt stabilite atribuțiile șefului autorității de management pentru programul operațional regional și modalitatea de constituire a unității de soluționare a contestațiilor, iar din ansamblul acestor dispoziții normative rezultă că și decizia privind soluționarea contestației se semnează de către șeful AM POR nu în calitate de participant la unitatea de soluționare a contestațiilor, ci ca reprezentant al autorității publice.

Așadar, sub aspectul elementelor de procedură invocate de către reclamant se apreciază că acestea sunt nefondate și nu sunt de natură să justifice anularea actelor administrative.

A susținut în continuare reclamantul că aspectele de neconformitate semnalate de organele de control nu se impun a fi reținute, mare parte din acestea fiind rezultatul corelării cerințelor din caietul de sarcini, respectiv pieselor desenate cu cele scrise din proiectul tehnic, iar diferența își are explicația în noile soluții tehnice existente la acest moment. Oricum oferta trebuie să îndeplinească cerințele minime din caietul de sarcini și nu să reprezinte o copiere a acesteia, întrucât ofertanții au obligația să consulte documentația în ansamblul său.

De principiu, susținerea este corectă, însă verificarea în ansamblu a proiectului tehnic nu justifică existența unor necorelări între cerințele acestuia, punând astfel ofertanții în situația de a nu putea respecta toate condițiile impuse și de a alege să se conformeze numai parțial, aspect de natură să introducă elemente aleatorii, cu consecința neaplicării unui tratament egal.

Plecând de la chiar susținerile reclamantului se impune să se rețină că nu este posibilă o respectare strictă a caietului de sarcini, întrucât există necorelări între elementele acestuia. Din moment ce se vorbește despre corelarea pieselor desenate cu piesele scrise, corelare ce a avut ca urmare respectarea de către ofertant numai a unora din caracteristicile impuse de documentație, se impune aprecierea că acestea erau diferite și nu constituiau un ansamblu coerent.

În acest sens se pot evidenția exemplificativ mai multe situații, din cele chiar semnalate de către reclamant (art. 35.3330887 ofertă - 14 buc, în CS s-au solicitat 4 buc.; 12.6720162 ofertă - diam. 40 mm, în CS solicitat diam. 50 mm; 12.4500712 ofertă - Vana DN20, în CS vaza DN25; 34L 334242 ofertă - 4 buc, 34L334342 - 2 buc) situații de natură să confirme aprecierea potrivit căreia există diferențe între piesele desenate și cele scrise, respectiv în cadrul documentației tehnice, lipsind corelarea între partea descriptivă tehnică scrisă și cea desenată.

Or, potrivit art. 3 - 7 din H.G. nr. 925/2006, autorității contractante îi revine obligația întocmirii întregii documentații, astfel încât să răspundă nu numai cerințelor pe care atribuirea contractului le are în vedere, dar și principiilor la care se referă art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 (acte normative în vigoare la data derulării procedurii de achiziție în discuție).

Art. 35 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilind în sarcina autorității contractante obligația de a întocmit caietul de sarcini, dar și conținutul acestuia, care cuprinde inclusiv specificațiile tehnice ce "… reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante." are în vedere situația întocmirii corespunzătoare a acestuia astfel încât să permită o corectă informare a potențialilor ofertanți și eliminarea interpretărilor subiective, ca o garanție a respectării principiilor transparenței și tratamentului egal.

În condițiile în care este neîndoielnic că au existat contradicții în redactarea elementelor caietului de sarcini, cel puțin sub aspectul specificațiilor tehnice, se impune aprecierea potrivit căreia acesta nu a fost întocmit corespunzător de către autoritatea contractantă, reținând și că "(1) Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice evaluează, înainte de transmiterea spre publicare a invitației de participare/anunțului de participare, conformitatea cu legislația aplicabilă în domeniul achizițiilor publice a documentației de atribuire aferente contractelor de achiziție publică care intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, fără ca această evaluare să aibă în vedere caietul de sarcini sau documentația descriptivă, după caz." (art. 33

1

din O.U.G. nr. 34/2006).

Așadar, singura răspunzătoare de întocmirea documentației tehnice și financiare de atribuire este autoritatea contractuală.

Faptul că nu le-a realizat în mod direct aceasta nu constituie un element de natură să înlăture consecințele neîndeplinirii unei obligații legale, întrucât, din punctul de vedere al O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea contractantă este cea care răspunde de respectarea sarcinilor ce îi revin și suportă consecințele eventualelor abateri.

Realizarea unei documentații, într-o procedură de achiziție ce beneficiază de finanțare din partea Uniunii, este supusă aplicării dreptului Uniunii. Noțiunea de "abatere" în sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și, respectiv, noțiunea de "neregularitate" în sensul art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate ca vizând nu numai orice încălcare a acestui drept, ci și încălcarea dispozițiilor de drept național care contribuie la asigurarea bunei aplicării a dreptului Uniunii referitor la gestionarea proiectelor finanțate din fondurile acesteia.

În condițiile în care se poate stabili că documentația realizată pentru procedura de achiziție, în considerarea căreia s-au emis cele două acte administrative, este necorespunzătoare, se impune să se rețină în sarcina autorității contractante încălcarea dreptului național privind operațiunile susținute din fonduri structurale și săvârșirea unei abateri, respectiv a unei nereguli, în sensul celor două regulamente.

Existența acestor abateri și neregularități impune adoptarea unor măsuri administrative în sensul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, reținând că aplicarea corecției primește calificarea unei măsuri administrative și nu pe cea a unei sancțiuni, așa cum s-a reținut și în cauzele conexate C-260/2014 și C-261/2014. O astfel de măsură este simpla consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, făcând ca avantajul primit să fie, cel puțin parțial, nedatorat (Hotărârea din 4 iunie 2009, Pometon, C-158/08, EU:C:2009:349, punctul 28, Hotărârea din 17 septembrie 2014, Cruz & Companhia, C-341/13, EU:C:2014:2230, punctul 45).

În cauză, corecția aplicată este de 5% și se apreciază că nu este o măsură administrativă disproporționată și nici nu poate fi apreciată ca nejustificată, în raport de pretenția reclamantului potrivit căreia nu se poate stabili un prejudiciu produs de abaterile și neregularitățile mai sus amintite.

În ceea ce privește caracterul disproporțional se apreciază că abaterile și neregularitățile ce se impun a fi reținute în sarcina autorității contractante cu ocazia derulării procedurii de achiziție pot fi încadrate în situația la care se referă pct. 12 din Anexa la H.G. nr. 519/2014, fiind în situația unei definiri insuficiente a obiectului viitorului contract. Or, pentru o astfel de neregulă, măsura administrativă este de 10% și ea poate fi redusă la 5%, reducere ce s-a aplicat și în cauză în considerarea gravității faptelor.

Aprecierea privind existența prejudiciului este susținută de faptul că măsurile administrative, inclusiv de natura celei adoptate în cauză, are ca scop protejarea bugetului general al Uniunii, împotriva "oricărei acțiuni sau a oricărei omisiuni care i-ar putea cauza un prejudiciu" (pct. 45 din Hotărârea Baltlanta). Aceasta pentru că nerespectarea legislației naționale constituie un act ce poate afecta interesele financiare ale Uniunii în același mod în care un act încalcă normele dreptului Uniunii, iar corecțiile financiare pe care statele membre sunt ținute să le adopte conform art. 98 din Regulamentul 1083/2006, urmăresc să "restabilească o situație în care cheltuielile care fac obiectul unei cereri de cofinanțare din fondurile structurale sunt în totalitate legale și regulamentare în conformitate cu normele și reglementările aplicabile la nivel național și la nivelul Uniunii". Nerespectarea obligațiilor stabilite în sarcina autorității contractante conține un potențial de prejudiciu, fie și numai prin faptul că sunt descurajați anumiți operatori economicei să depună oferte pentru contractele în care caietul de sarcini conține informații contradictorii sau necorelate, așa cum s-a întâmplat în cauză, unde dintr-un număr de 19 agenți economici care au solicitat clarificări, numai 3 dintre aceștia au înțeles să depună oferte, din care două, de altfel, au fost înlăturate din faza de selecție.

Nu este obligatoriu așadar să se demonstreze existența unui prejudiciu financiar concret și efectiv, fiind suficient să rezulte potențialul unui astfel de prejudiciu, fie și în planul încrederii legitime a agenților economicei în cerințele de transparență și egalitate de tratament de care să beneficieze, cu consecințe asupra modului de folosire cu maximă eficiență a resurselor financiare ale Uniunii.

Împotriva Sentinței nr. 176 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul Orașul Mioveni, prin Primar, în condițiile art. 483 C. proc. civ., invocând ca temeiuri de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

2.1. În mod greșit a considerat prima instanță că decizia care a soluționat contestația administrativă este motivată.

Exigența sprijinirii soluției pe o motivare efectivă este incidență, la fel ca în cazul hotărârilor judecătorești și deciziilor de specie înrudită care, în mod similar, soluționează situații litigioase încredințate spre judecare.

Este foarte corectă statuarea jurisprudenței conform căreia o hotărâre judecătorească și, prin extrapolare, orice altă decizie de acest tip poate, pe baza unei grupări a mai multor susțineri, să răspundă printr-un considerent comun.

Dar acest procedeu nu este posibil și în cazul susținerilor (formulate de petent) care au o puternică individualitate proprie, a cărei analiză nu poate fi subsumată, integrată, analizei altor susțineri cu care nu are deloc legătură (dacă ar fi așa ar însemna că toate hotărârile, deciziile care dau dezlegări litigiilor ar putea fi motivate printr-un singur considerent).

2.2. În mod greșit a considerat prima instanță că semnarea actului atacat în procedura administrativă și a actului care a soluționat calea de atac în procedura administrativă DE ACEEAȘI persoană nu ar constitui un element de nelgalitate.

Prima instanță a soluționat această critică printr-o abordare formalistă, care a ignorat esența fenomenului, și anume împrejurarea că semnarea oricărui document (privat sau oficial), cu intenția de a integra acel document în câmpul relațiilor juridice este expresia unui act volitiv, precedat de o deliberare.

Însăși terminologia folosită de lege (care se referă la "aprobarea" actului) sugerează că nu poate fi despărțit actul semnării documentului de actul subiectiv de voință și de decizie concrectizat în aprobare.

Astfel, una și aceeași persoană nu poate fi privită ca îndeplinind un act substanțial, calificat prin scop, atunci când semnează actul de control, și ca îndeplinind fără semnificație volitivă juridică.

2.3. Motivare contradictorie. Lipsa temeiului legal. Încălcarea prevederi legale existente. Sentința nu este susținută prin probe. Necesitatea elucidării situației de fapt prin administrarea unor probe de specialitate (expertiză tehnică în construcții și respectiv expertiză contabilă).

La fila x paragraf penultim sentința arată că: "De principiu, susținerea (a reclamantei) este corectă, însă verificarea în ansamblu a proiectului tehnic nu justifică existența unor necorelări între cerințele acestuia". Statuarea este contradictorie și neinteligibilă, deoarece este inexplicabilă contradicția între confirmarea susținerilor sale privind caracterul formalist și nesubstanțial al măsurii de sancționare și pe de altă parte infirmarea acelorași susțineri pe argumentul de maximă generalitate și cu un înțeles nedecelabil că "verificarea de ansamblu nu justifică existența unor necorelări".

Pe de altă parte, se remarcă faptul citării de către sentință a unor enunțuri legale, fără însă a se explica sensul exact al acestor dispoziții și motivația pentru care sentința a considerat că ele au fost încălcate.

Se mai remarcă lipsa oricărui suport probatoriu care să stea la baza afirmațiilor sentinței cu privire la caracterul "neconform" de pronunțat caracter tehnic și de specialitate.

În mod nelegal dar impus de lipsa administrării unor probe de specialitate, sentința a substituit analizei globale necesare exemple.

În realitate, neconformitatea documentației de ofertă și contrapunerea ei cu documentație de achiziție nu puteau comporta analize și concluzii globale și temeinice decât pe baza administrării unor probe de specialitate (expertiză tehnică în construcții și respectiv expertiză contabilă).

Instanța a considerat incorect ca măsura corecției este corectă, ignorând prevederea art. 27 alin. (3) al O.U.G. nr. 66/2011: "(3) Pentru neregulile rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, care nu au niciun impact financiar, nu se aplică corecții financiare."

Niciun impact financiar nu a fost invocat și dovedit, astfel încât corecția nu trebuia aplicată.

De asemenea, corecția se prezintă ca o măsură excesivă și disproporționată, și ea trebuia să fie apreciată ca atare de prima instanță.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

3.1. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a realizat o expunere în concret a unor motive de recurs care să se circumscrie ipotezei textului de lege în sensul că, prin hotărâre, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, recurentul-reclamant este în confuzie când încadrează ca fiind încălcări ale regulilor de procedură faptul că prima instanță a considerat ca motivată decizia de soluționare a contestației administrative și faptul că semnarea de către aceeași persoană a actului administrativ atacat și a actului care soluționat contestația administrativă împotriva acestuia nu constituie motiv de nelegalitate.

3.2. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., consideră ca hotărârea recurată nu cuprinde o motivare contradictorie, fiind aplicate corect normele legale incidente.

Faptul că instanța în aprecierile sale citează norme legale incidente, nu constituie de asemenea un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, față de faptul că instanței nu îi revine obligația ca prin motivare să îmbrace valențele unui teoretician, analist al doctrinei în materie ori creator al unei lucrări științifice, care să explice minuțios norma legală.

În ceea ce privește remarca privind lipsa suportului probatoriu de specialitate (expertiză tehnică în construcții și respectiv expertiză contabilă), o apreciază ca fiind formulată într-un cadru impropriu, ținând cont de faptul că recurentul-reclamant avea sarcina probei acțiunii în anulare, că nu a solicitat asemenea probe și că, potrivit art. 254 C. proc. civ., partea nu poate invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care aceasta nu le-a propus și administrat în condițiile legii.

De asemenea, câtă vreme O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 519/2014 prevăd pentru abaterea situația recurentului-reclamant nu se încadrează în ipoteza art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 iar reducerea procentuală aplicată de 5% este minimă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Față de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că, un prim motiv de recurs invocat de către recurentul reclamant, în temeiul căruia aceasta a solicitat casarea deciziei recurate, vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Este vorba așadar despre neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispozițiile având caracter general, constituind dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, întrucât includ toate încălcările normelor de procedură.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit.

Recurentul reclamant susține neîntemeiat, raportat la incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că sentința nu se susține prin probele administrate, că instanța a considerat, în mod greșit, că decizia care a soluționat contestația administrativă nu este motivată, că aprecierile judecătorului fondului, legate de valențele semnăturilor ce apar pe cele două acte contestate ar putea constitui un motiv de casare a hotărârii pentru încălcarea normelor de procedură.

Corect arată intimatul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra sancțiunii nulității ce poate interveni pentru nerespectarea condițiilor de formă ale actului administrativ.

Cu privire la critica privind nelegalitatea actului administrativ pentru aceea că atât nota de conformitate, cât și decizia de soluționare a contestației este semnată de aceeași persoană, legea nu prevede sancțiunea nulității pentru considerentele arătate de recurentul-reclamant.

Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurentul oprindu-se la teza motivării contradictorii, aceasta presupunând existența unei contradicții între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată.

În acest sens, sunt redate paragrafe din sentință care, în opinia părții, ar justifica critica formulată în recurs.

Contrar afirmației recurentului, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

De principiu, un probatoriu insuficient și un raționament logico-juridic eronat pot conduce la o motivare contradictorie însă, raportat la dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., partea nu poate invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ea nu le-a propus și administrat în condițiile legii.

În speță, susținerea privind neadministrarea, la fond, a unor expertize de specialitate - contabilă și tehnică în construcții - nu poate fi primită întrucât proba nu a fost solicitată de către parte, în condițiile legii.

Faptul că recurentul-reclamant nu a înțeles raționamentul judecătorului fondului ori nu a fost în acord cu acesta, nu poate echivala cu o motivare contradictorie sau cu contradicție inexplicabilă.

În analiza deciziei recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanța între acestea și soluția din sentința instanței de fond și că argumentele recurentei vizează aspecte ce țin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greșită a legii.

Raportat la susținerea recurentului potrivit căreia, în mod greșit a apreciat instanța de fond că decizia de soluționare a contestației este motivată, Înalta Curte apreciază că motivarea deciziei administrative contestate în prezenta cauză nu este limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci conține și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În acest sens, instanța de fond a arătat judicios că, din examinarea înscrisului de la filele x rezultă că actul administrativ conține motivele pentru care a fost respinsă contestația reclamantului, chiar dacă neregulile semnalate au fost sintetizate, urmărindu-se însă să se demonstreze nerespectarea întocmai a cerințelor caietului de sarcini prin oferta depusă de către câștigătorul licitației.

Referirile recurentului-reclamant la aplicarea art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 ("Pentru neregulile rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, care nu au niciun impact financiar, nu se aplică corecții financiare") nu pot fi primite. O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 519/2014 prevăd, pentru abaterea constatată, aplicarea unei corecții financiare, tocmai datorită faptului că aceasta nu are un caracter formal, astfel încât situația recurentului-reclamant nu se încadrează în ipoteza art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, susținerea în sensul că aplicarea corecției este o măsură excesivă și disproporționată este neavenită în condițiile în care reducerea de 5% este cea mai redusă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului formulat de reclamantul Orașul Mioveni, prin Primar împotriva Sentinței nr. 176 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Orașul Mioveni, prin Primar împotriva Sentinței nr. 176 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM