ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La termenul de judecată din 21 mai 2018 în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă A., prin avocat, a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător B., motivat de faptul că acesta s-a pronunțat în cauză prin Decizia 1227 din 11 octombrie 2016, invocând dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare astfel formulată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., prin care solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 22 mai 2018, a Curții de Apel Suceava și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, în complet legal constituit.

În motivarea recursului arată că în primul ciclu procesual domnul judecător B. a intrat în compunerea completului de judecată, soluționând prin Decizia nr. 1227 din 11 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava, aceeași cauză, în sensul admiterii recursului, casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava, apreciindu-se că este indispensabilă speței efectuarea unei expertize topografice pentru a se identifica cu exactitate terenurile în litigiu și evidenția eventualele suprapuneri.

Mai arată că, deși nu i-a fost comunicată încheierea de respingere a cererii de recuzare, la termenul de judecată din data de 30 mai 2018, domnul judecător B., care a intrat în compunerea completului, i-a adus la cunoștință respingerea cererii de recuzare și a procedat la soluționarea cauzei, respingând cererea de recurs prin decizia nr. 2462 din 30 mai 2018, decizie care i-a fost comunicată.

Recurenta invocă dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că acestea sunt aplicabile în speță, având în vedere că domnul judecător a soluționat cererea de recurs din primul ciclu procesual, iar ulterior, a fost desemnat să facă parte și din completul de recurs din al doilea ciclu procesual, când, prin Decizia nr. 2462 din 30 mai 2018, a respins ca nefondat recursul declarat de A., cu motivarea că, deși expertiza efectuată în cauză a atestat existența unei suprapuneri între terenuri, recurenta nu a făcut dovada unei vătămări, câtă vreme prin Sentința nr. 3050 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Suceava, i-au fost anulate titlurile de proprietate, cu toate că aceasta figurează înscrisă în cartea funciară cu terenurile în cauză.

Recurenta susține că atât prin acțiune cât și prin motivele de recurs a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 51/2014 emisă de Consiliul Local Scheia, susținând că terenurile în cauză nu au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil și că nu există documente legale de proveniență pentru Consiliul Local Scheia, conform art. 553 alin. (2), (3) și (4), art. 554, art. 1136 C. civ., art. 4 și 6 din Legea nr. 213/1998, art. 26 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată este persoana titulară a unui drept ori interes legitim, vătămată de o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri", recurenta apreciind că a produs dovezi în acest sens.

Intimații Comuna Șcheia - prin primar și Consiliul Local al Comunei Șcheia au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, nefiind incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) ori ale art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, arată că judecătorul recuzat a făcut parte din completul care a soluționat recursul prin Decizia nr. 2462 din 30 mai 2018 și că în soluționarea dosarului nr. x/2015, prin Decizia nr. 1227 din 11 octombrie 2016, acesta nu s-a pronunțat asupra chestiunilor litigioase, de fond, ci doar a trimis cauza spre rejudecare, în vederea administrării probei cu expertiza topografică, iar prin această soluție nu s-a prefigurat în niciun fel fondul cauzei, soluționat prin Decizia nr. 2462 din 30 mai 2018.

Mai arată că celelalte motive invocate de către recurentă sunt străine de obiectul cererii de recuzare.

II. Cu privire la fondul formulat

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de recuzare a domnului judecător B., motivat de faptul că acesta s-a pronunțat în cauză prin Decizia 1227 din 11 octombrie 2016 și ulterior, a fost desemnat să facă parte și din completul de recurs din al doilea ciclu procesual.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recuzare pe dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ.:

"Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare", iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca atunci "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil."

Analizând susținerile recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că aceasta nu a făcut dovada unor elemente de natură să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, în accepțiunea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În speță, în primul ciclu procesual, domnul judecător B. a intrat în compunerea completului de judecată și prin Decizia nr. 1227 din 11 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava, apreciind că se impune în speță efectuarea unei expertize topografice pentru a se identifica cu exactitate terenurile din litigiu și evidențierea eventualelor suprapuneri, în condițiile în care acțiunea în primă instanță a reclamantei a fost respinsă ca nefondată tocmai pentru că nu s-a putut reține identitatea dintre terenul aflat în proprietatea reclamantei și terenul menționat în Anexa la Hotărârea Consiliului Local Șcheia nr. 51 din 24 octombrie 2014.

Astfel, prin soluția dată cererii de recurs din primul ciclu procesual, care a presupus doar casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea administrării probei cu expertiza topografică, judecătorul a cărui recuzare se solicită nu s-a pronunțat pe fondul pretențiilor deduse judecății, nu a dat o dezlegare aspectelor litigioase ale cauzei și nici măcar nu a prefigurat soluția ce urma să se dea pe fond, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Textele normative invocate fac vorbire despre judecarea aceleiași pricini sau exprimarea anterior de către judecător a unei păreri cu privire la pricina dedusă judecății, ceea ce presupune atingerea fondului pretențiilor litigioase dintre părți, o altă interpretare conducând la ideea unei adăugiri nepermise la lege. Or, prin casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza topografică, instanța de recurs nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, pentru a atrage starea de incompatibilitate în privința completului de judecată.

Scopul reglementărilor enunțate prin art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este ca judecătorul să nu poată verifica în calea de atac legalitatea soluției pronunțate tot de el ori ca acesta să nu își fi exprimat anterior în niciun mod opinia cu privire la soluția ce se prefigurează în cauză.

Or, în speță nu aceasta este situația, cu atât mai mult cu cât administrarea probei cu expertiza topografică, dispusă de către instanța de recurs în primul ciclu procesual, îi profita reclamantei, câtă vreme prima instanță a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că nu s-a putut stabili identitatea dintre terenul aflat în proprietatea reclamantei și terenul menționat în Anexa la Hotărârea Consiliului Local Șcheia nr. 51 din 24 octombrie 2014.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în speță, au fost respectate garanțiile de imparțialitate pe care legislația internă și Convenția europeană urmărește să le protejeze, recurenta-reclamantă beneficiind de o instanță constituită cu respectarea normelor de procedură civilă privind imparțialitatea judecătorilor desemnați în cauză, iar judecătorul a cărui recuzare a fost solicitată nu s-au aflat în nicio situație de incompatibilitate în soluționarea cauzei cu care a fost legal învestit.

În consecință, în mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că aceasta este nefondată, argumentele invocate neputând fi subsumate motivelor de recuzare prevăzute de dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 22 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 22 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM