ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. x/25.04.2014, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 3182 din 21.11.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, emis de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 295 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Arată recurenta că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 1/2011, Legea educației naționale, din următoarele motive:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 52, art. 182 și art. 183 din Carta Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, coroborate cu dispozițiile art. 207 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, rezultă fără echivoc faptul că, din punct de vedere structural, facultățile sunt constituite din departamente, conducerea facultăților este asigurată de un decan și de prorectori (care ajută Decanul în conducerea operativă a instituției), în subordinea acestora aflându-se directorii de departamente, iar, în lipsa Decanului, atribuțiile acestuia sunt preluate de către Prodecan.

Ca urmare, arată recurenta, între prodecan și directorii de departamente se stabilesc relații de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă, ceea ce este și cazul speței de față.

În opinia recurentei, prin dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. c) din Codul de Etică și Deontologie Profesională al Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, cod ce are valoare de cadru normativ și este obligatoriu pentru toți membrii comunității universitare și pentru personalul contractual, precum și prin dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, legiuitorul a arătat că sunt interzise relațiile de "conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională la orice nivel în aceeași universitate".

Arată recurenta că, în ceea ce privește Nota emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. x/28.07.2011, în mod nefondat instanța de fond a reținut că aceasta ar avea doar caracterul unei simple opinii, deoarece prin această notă, transmisă în anul 2011 tuturor instituțiilor de învățământ superior, Ministerul, în calitate de autoritate superioară competentă, aplică dispozițiile citate din cuprinsul art. 295 alin. (4) și art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, indicând instituțiilor vizate modul în care acestea au obligația de a implementa aceste dispoziții.

Or, potrivit acestei Note: "Funcțiile dintr-o instituție de învățământ superior, aflate într-o poziție directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională, se află în relație de incompatibilitate, în sensul art. 295 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și nu pot fi ocupate concomitent de către soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv, după cum urmează: (...) g) prodecanul cu directorii de departamente din cadrul facultății respective, conducătorii școlilor doctorale subordonate facultății respective".

Subliniază recurenta că la data de 05.09.2012 intimata - reclamantă a demisionat din funcția de prodecan, motivându-și cererea tocmai pe starea de incompatibilitate generată de deținerea de către aceasta a funcției de conducere de prodecan simultan cu funcția de șef de departament deținută de către soțul ei în cadrul aceleiași facultăți.

În opinia recurentei, rezultă faptul că intimata-reclamantă A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12.04.2012 - 05.09.2012, întrucât a deținut funcția de conducere de Prodecan cu probleme de învățământ postuniversitar al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, iar soțul acesteia din acea perioadă, B., a deținut funcția de conducere de Director de departament în cadrul aceleiași facultăți a aceleiași universități, funcții deținute simultan, încălcând astfel dispozițiile art. 295 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Apreciază recurenta că Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut incompatibilitatea în care s-a aflat intimata-reclamantă, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și, rejudecând, respingerea în totalitate a acțiunii intimatei ca fiind nefondată.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că, prin Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, Agenția Națională de Integritate a constatat că reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12.04.2012-05.09.2012, întrucât a deținut funcția de conducere de prodecan cu probleme de învățământ postuniversitar al Facultății de medicină din cadrul UMF Carol Davila București, iar soțul acesteia, B., a deținut în aceeași perioadă (soții au divorțat ulterior) funcția de conducere de director de departament în cadrul aceleiași facultăți a Universității, funcții deținute simultan, încălcând astfel dispozițiile art. 295 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Invocata stare de incompatibilitate a încetat prin demisia reclamantei din funcția de conducere în domeniul didactic, la data de 05.09.2012.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/25.04.2014, emis de pârâtă, reținând că acest raport s-a referit la starea de incompatibilitate, fără să cerceteze dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 295 alin. (4) pentru reținerea stării de incompatibilitate și anume fără să reliefeze în concret relația de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă între cele două funcții ocupate concomitent de către reclamantă, care a devenit prodecan prin numire la data de 12.04.2012 și de către soțul acesteia, B., care a devenit șef de departament în cadrul aceleiași facultăți, prin numire, la data de 12.03.2012.

În mod corect Curtea de apel a constatat că norma legală incidentă cere expres să aibă loc, pentru constatarea stării de incompatibilitate, o evaluare/verificare concretă a poziției de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă, verificare care nu a avut loc în speța de față.

Astfel, s-a constatat că reclamanta a fost numită în funcția de prodecan cu probleme de învățământ postuniversitar, având atribuțiile delegate menționate în fișa postului, niciuna dintre aceste atribuții neinterferând, sub aspectul conducerii, controlului, autorității sau evaluării instituționale directe, cu funcția de șef de departament Obstetrică-ginecologie în cadrul UMF Carol Davila.

S-a reținut în mod corect în considerentele sentinței recurate că fișa postului de prodecan cu probleme de învățământ postuniversitar atestă că relațiile acestuia cu directorii de departament nu sunt relații de conducere, de autoritate, de coordonare, ci relații funcționale interne.

În mod corect a apreciat judecătorul fondului că raportul Agenției Naționale de Integritate nu evidențiază ca, în perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate, respectiv 12.04.2012-05.09.2012, reclamanta să fi exercitat atribuții specifice unei poziții de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă în raport cu șeful departamentului de Obstetrică-ginecologie.

Or, în condițiile art. 295 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, nu e suficientă simpla deținere simultană de către soți a celor două funcții, în lipsa existenței unui raport de subordonare directă între acestea, astfel cum este cazul în speța de față.

Curtea de Apel a reținut că pârâta s-a întemeiat în reținerea stării de incompatibilitate pe Nota M.E.C.T.S. nr. x/28.07.2011, conform căreia funcția de prodecan s-ar afla într-o poziție directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională în raport cu funcția de director de departament.

Însă, în opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, această notă privind aplicarea și rezolvarea incompatibilităților prevăzute de Legea educației naționale nu este normă legală, ci doar o opinie asupra interpretării art. 295 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, de care nu este ținută instanța de contencios administrativ și pe care Curtea a socotit-o abstractă, incompletă, fără să se refere, conform exigențelor textului de lege interpretat, la evaluarea/verificarea concretă a poziției de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă, pe baza specificului atribuțiilor delegate prodecanului.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că nota emisă de Ministerul Educației este o opinie și nu un act normativ.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, reclamanta și-a dat demisia, probând astfel buna sa credință și nu intenția de a frauda norma legală.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 3182 din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017.