ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2019

HOTĂRÂRE

21.03.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Chișineu Criș la data de 7 septembrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să efectueze formalitățile de radiere - înmatriculare a autoturismului cu nr. de înmatriculare x și nr. de identificare x, iar în caz contrar, hotărârea să fie suficientă pentru radierea vehiculului de pe numele reclamantului, fără nicio altă formalitate, dispunând organelor abilitate să radieze din circulație autoturismul.

În motivare, reclamantul a susținut că la data de 30 decembrie 2016 a înstrăinat pârâtei autoturismul menționat, prețul fiind achitat în întregime odată cu încheierea convenției, ocazie cu care s-a efectuat și predarea autoturismului și a actelor acestuia, urmând a se efectua formalitățile privind radierea și înscrierea autoturismului pe numele noului proprietar.

Reclamantul a arătat că a depus toate diligențele pentru a determina cumpărătoarea să colaboreze în vederea efectuării formalităților de radiere și transcriere a autoturismului pe numele acesteia, nu a ajuns la niciun rezultat. De asemenea, reclamantul a notificat pârâta pe data de 9 iunie 2017 să se prezinte în termen de 5 zile la Serviciul de Înmatriculări auto Arad pentru a proceda la radierea autoturismului, dar și acest demers a rămas fără rezultat.

Pentru aceste motive, reclamantul a arătat că este nevoit să achite impozitul aferent autoturismului, ba mai mult, a fost sancționat contravențional din cauza lipsei rovinietei valabile pentru autoturism.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1674, art. 1178 C. civ., art. 7, art. 24, art. 25 din Ordinul nr. 1501/2006 și O.U.G. nr. 195/2002, precum și prevederile noului C. civ. privind obligația de a face.

Prin Sentința civilă nr. 257 din data de 24 aprilie 2018 de pronunțată de Judecătoria Chișinău Criș, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sebeș.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că în speță competența teritorială se stabilește potrivit dispozițiilor generale prevăzute de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., revenind instanței de la domiciliul pârâtului. Cum domiciliul pârâtei B. este în comuna Pianu, județul Alba, instanța a concluzionat că revine Judecătoriei Sebeș competența de soluționare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sebeș a pronunțat Sentința nr. 909 din data de 11 decembrie 2018 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că Judecătoria Chișneu Criș, în mod neprocedural, a invocat excepția necompetenței de ordine privată. A reținut, de asemenea, că Judecătoria Chișneu Criș nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale relative și că momentul la care s-a invocat această excepție este ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competența a fost interpretarea și aplicarea greșită, de către ambele instanțe de judecată aflate în conflict, a textelor de lege referitoare la excepția de necompetență teritorială relativă, respectiv a condițiilor în care această excepție poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o obligație de a face - obligarea pârâtei la efectuarea formalităților de radiere - înmatriculare a autoturismului, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1674, art. 1178 C. civ., art. 7, art. 24, art. 25 din Ordinul nr. 1501/2006 și O.U.G. nr. 195/2002, precum și prevederile noului C. civ. privind obligația de a face.

Față de obiectul cererii introductive, competența teritorială a instanței chemată să soluționeze acest tip de cauze este stabilită de regula generală cuprinsă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speță, domiciliul pârâtei B. este în comuna Pianu, județul Alba, competența de soluționare a cauzei revenind, potrivit textului de lege anterior enunțat, instanței de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoriei Sebeș.

Fără a ține seama de această normă de competență teritorială de ordine privată, reclamantul A. a înțeles să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Chișineu Criș.

Dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din interpretarea acestui articol reiese că, în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

În cauză, verificând actele din dosar, se constată că pârâta B. nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Chișineu Criș și nici nu a înțeles să invoce această excepție la primul termenul de judecată la care părțile au fost legal citate.

De altfel, nici în fața instanței învestite prin declinare, respectiv în fața Judecătoriei Sebeș, pârâta nu a invocat excepția de necompetență teritorială, în condițiile stabilite de normele procedurale mai sus-menționate.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, de către ambele instanțe aflate în conflict, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce excepția de necompetență de ordine privată în termenul prescris de lege.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Sebeș, învestită prin declinare cu soluționarea cauzei, nu era îndrituită să reinterpreteze normele de necompetență de ordine privată și să invoce, la rându-i, din oficiu, cu argumentele unei veritabile instanțe de control judiciar, propria necompetența teritorială, dezînvestindu-se în acest fel de soluționarea pricinii.

Cu alte cuvinte, instanța învestită prin declinare nu are căderea să facă o analiză a hotărârii pronunțate de instanța care s-a dezînvestit de soluționarea pricinii, după care să săvârșească aceeași eroare, procedând la invocarea din oficiu a unei excepții de necompetență teritorială de ordine privată.

Drept urmare, în stabilirea instanței competente a soluționa prezenta cauză, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, respectiv în raport de prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ce stabilesc regula generală de competență teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Având în vedere considerentele expuse, cum domiciliul pârâtei B. este în comuna Pianu, județul Alba, competența de a soluționa prezenta cauză urmează a se stabili în favoarea Judecătoriei Sebeș, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul pârâtei.