ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor repunerea sa în termenul de a depune dosarul în baza Legii nr. 42/1990 și obligarea pârâtului la eliberarea unui certificat de revoluționar.

Urmare a declinării competenței de soluționare, potrivit sentinței nr. 14018/26.11.2014 pronunțate de Judecătoria Iași, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2015.

Prin sentința nr. 61 din data de 25 martie 2015 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale pasive și a tardivității acțiunii invocate de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, iar în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în mod eronat, s-a apreciat că reclamantul nu a îndeplinit vreun act de procedură pentru repunerea în termen, câtă vreme pârâtul a răspuns la numeroasele petiții, iar aceste răspunsuri îmbracă forma unui refuz de repunere în termen.

Recurentul a criticat și cel de al doilea argument folosit de instanța de fond, acesta fiind rezultatul interpretării greșite a cererii de chemare în judecată, în condițiile în care nu a solicitat instanței să îi elibereze certificatul de revoluționar, ci obligarea pârâtului la eliberarea acestuia.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ. Intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 nu a depus întâmpinare și nu a formulat punct de vedere referitor la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2016, Completul de filtru a admis în principiu recursul declarat și a stabilit ca soluționarea acestuia să se realizeze în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 17.03.2017 recurentul-reclamant A. a depus note de ședință și copia adresei înaintate pârâtului la data de 20.01.2017, prin care a solicitat repunerea în termenul de depunere a dosarului pentru eliberarea (retroactivă) a certificatului de revoluționar.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios cu o solicitare de repunere în termenul de depunere a dosarului pentru eliberarea certificatului de revoluționar conform Legii nr. 42/1990, urmată de obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 să îi elibereze acest certificat.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamantul a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Astfel, se constată că scopul demersului judiciar al reclamantului îl constituie obținerea certificatului de revoluționar prevăzut de dispozițiile Legii nr. 42/1990, pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Acest act normativ a reglementat o procedură specială pentru acordarea Titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 și a instituit un termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare pentru depunerea dosarelor, în vederea eliberării certificatul doveditor ce va avea înscrise expres drepturile de care beneficiază titularul.

Legea nr. 42/1990 a fost abrogată de Legea nr. 341/2004, a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987, care la art. 3 alin. (2) stabilește că titlurile instituite la alin. (1) se vor acorda exclusiv avându-se în vedere calitățile și titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. Prin urmare, în temeiul acestui ultim act normativ, nu se poate recunoaște calitatea pretinsă de reclamant, fără ca aceasta să fi fost deținută în temeiul Legii nr. 42/1990.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că motivele de ordin personal care l-au împiedicat să depună dosarul pentru emiterea certificatului de revoluționar (absența din țară și necunoașterea legii) nu reprezintă motive temeinic justiticate pentru repunerea reclamantului în termenul impus de Legea nr. 42/1990 și eliberarea retroactivă a certificatului de revoluționar.

Demersul reclamantului trebuia să fie inițiat până în anul 1997, iar încetarea activității Comisiei pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției din decembrie 1989 și procedura imperativă reglementată prin Legea nr. 341/2004, fac imposibilă "repunerea în termenul de depunere a dosarului" și acordarea la acest moment a unui certificat de revoluționar, cu atât mai mult cu cât nu mai există organisme legal abilitate ale Statului Român cu competențe în acordarea calității de revoluționar și nici cadru legislativ care să permită înființarea unor astfel de organisme.

Date fiind cele sus-menționate, se apreciază că nu prezintă relevanță susținerea recurentului referitoare la numeroasele petiții adresate pârâtului, întrucât răspunsurile acestuia nu reprezintă un refuz nejustificat de repunere în termen, ci doar o aplicare corectă a dispozițiilor legale la situația particulară a reclamantului.

Neîntemeiată este și cea de a doua critică adusă sentinței recurate, iar soluția pronunțată nu este rezultatul unei interpretări greșite a cererii de chemare în judecată, câtă vreme, astfel cum s-a menționat anterior, cadrul instituțional și legislativ nu permiteau instanței de fond să oblige pârâtul la analizarea pe fond a solicitării reclamantului sau la eliberarea certificatului solicitat.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, iar sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 61 din 25 martie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.