ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor: - anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 265/29.08.2014 în privința punctului 3 din dispozitivul acesteia, prin care s-a dispus măsura suspendării soluționării Contestației administrative; - obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrative depusă împotriva Deciziei de impunere x - 29.01.2014. - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 52 pronunțată la data de 16 februarie 2015, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 265/29.08.2014 emisă de pârâtă, respectiv în privința punctului 3 din dispozitiv și a obligat pârâta să soluționeze contestația formulată de S.C. A. S.A. împotriva deciziei de impunere nr. x/29.01.2014 pentru suma de 9.236.322 RON reprezentând: 6.125.934 RON - TVA; 3.236.322 RON - majorări de întârziere aferente TVA. Motivul de casare invocat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită casarea hotărârii atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.A. În motivarea recursului se arată că prin pct. 3 din decizia nr. 265/29.08.2014 emisă de recurentă, s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de intimata S.C. A. S.A. împotriva deciziei de impunere nr. x/29.01.2014 pentru suma de 9.236.322 RON reprezentând 6.125.934 RON TVA și 3.236.322 RON majorări de întârziere aferente TVA deoarece s-a constatat că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a Codul de procedură fiscală, respectiv au fost sesizate organele în drept (DNA - Serviciul Teritorial Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați) cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni (sunt menționate procesele-verbale nr. x/29.01.2014 întocmit de ANAF-DGAMC și nr. x/06.06.2012 întocmit de Garda Financiară, secția Județeană Galați, ale căror constatări au fost preluate și în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere contestate de intimată), infracțiune a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Prima instanță a reținut că greșit că cea de-a doua condiție nu a fost îndeplinită deoarece, pe de-o parte, s-a probat că "tranzacțiile realizate de intimată, cu nerespectarea prevederilor legale" întrunește în opinia recurentei elementele constitutive ale "infracțiunii de evaziune fiscală" iar pe de altă parte, s-a dovedit legătura strânsă dintre constatarea infracțiunii și soluția ce ar urma să se dea contestației administrative (pag. 3 din cererea de recurs).

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând, în esență, că în mod corect prima instanță a reținut că actul administrativ este nemotivat și că nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile de suspendare prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a Codul de procedură fiscală. Analiza motivului de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței pronunțate de Curtea de Apel Galați, prin pct. 3 din dispozitivul deciziei nr. 265/29.08.2014 emisă de recurentă (numită în continuare decizia de suspendare sau Decizia) s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate de reclamanta intimată S.C. A. S.A. împotriva deciziei de impunere nr. x/29.01.2014 pentru suma de 9.236.322 RON reprezentând: 6.125.934 RON TVA și 3.236.322 RON majorări de întârziere aferente TVA (numită în continuare decizia de impunere). Prima instanță a admis acțiunea, a anulat pct. 3 din Decizie și a obligat autoritatea fiscală să soluționeze contestația pentru considerentul că pârâta, recurentă în prezenta cauză, nu a motivat "în ce măsură constatarea săvârșirii unei infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă" (pag. 8 din sentință).

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă drept singur temei legal al recursului, casarea unei hotărâri se poate cere, pentru motive de nelegalitate, atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest context legal, Înalta Curte amintește că temeinicia sentinței, respectiv starea de fapt reținută de prima instanță, nu face obiectul recursului în condițiile în care această cale de atac este una extraordinară și poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 205 alin. (1) teza I Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație iar potrivit art. 214 alin. (1) lit. a din același cod (varianta în vigoare la data emiterii Deciziei), organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Așadar, textul legal cere expressis verbis ca decizia de suspendare a contestației să fie motivată. A motiva decizia de suspendare înseamnă, cel puțin, a arăta care sunt faptele pentru care s-a făcut sesizarea și ce legătură există între acestea și faptele pentru care a fost emisă decizia de impunere. Or, din cuprinsul Deciziei nu rezultă nicio referire la astfel de fapte, motivarea fiind generală și teoretică, aplicabilă în principiu, cu mici modificări (spre exemplu, referința la alte acte de sesizare sau la alte infracțiuni), unui număr nelimitat de situații asemănătoare (pag. 28-33 din Decizie).

Este adevărat că Decizia face referire la procesele-verbale nr. x/29.01.2014 întocmit de ANAF-DGAMC (aflat la dos. fond) și nr. 1121/06.06.2012 întocmit de Garda Financiară, secția Județeană Galați (aflat la dos. fond) și la împrejurarea că faptele menționate în acestea ar fi fost încorporate și în cuprinsul raportului de inspecție fiscală care a stat la baza deciziei de impunere dar o trimitere generală la aceste acte care însumează o varietate de fapte descrise în câteva zeci de pagini nu respectă standardele minime de motivare și nu permite să se verifice ce anume a avut în vedere autoritatea fiscală. Așa fiind, instanța de control judiciar este de acord cu concluzia instanței de fond: decizia de suspendare este nemotivată. Condiția motivării este esențială atât pentru respectarea dreptului la apărare al contestatorului cât și pentru a da posibilitatea instanțelor să efectueze controlul de legalitate și de aceea anularea pct. 3 din Decizie de către instanța de fond reprezintă urmarea firească a omisiunii pârâtei recurente.

Așa fiind, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Pentru reducerea cheltuielilor de judecată de la 20.348,24 RON, cât s-a cerut, la 10.000 RON, Înalta Curte are în vedere doar cheltuielile din recurs. Înscrisurile doveditoare (factură și document bancar doveditor al plății) cuprind cheltuielile totale, în fața instanței de fond și în recurs. Or, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată (cf. pct. 1 și 2 din prezentele considerente) iar completarea sentinței pentru capetele de cerere asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat nu se poate cere în recurs, cf. art. 445 C. proc. civ.