ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 60/F din data de 3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 459 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A., cu privire la sentința penală nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul x/2014, ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, petentul condamnat A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul x/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 332/A din data de 28 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, invocând incidența cazurilor de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. f) C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire petentul a invocat că prin sentința penală anterior menționată a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, ca urmare a contopirii pedepselor de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de șantaj prev. de art. 207 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 și 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse care au fost contopite conform art. 38 - 39 C. pen.

În ceea ce privește cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., petentul a invocat că, referitor la infracțiunea de trafic de influență atât organul de urmărire penală, cât și instanța de fond au apreciat ca fiind fundamentală în susținerea acuzației declarația martorei B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, care avea în instrumentare cauza privind pe C., iar ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a luat la cunoștință despre faptul că procurorul B. a fost suspendat din funcție ca urmare a trimiterii în judecată sub aspectul săvârșirii de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. A mai invocat că, în perioada audierii sale în calitate de martor în fața organelor judiciare, această persoană avea calitatea de suspect într-un dosar al DNA, astfel că aceste declarații nu puteau fi imparțiale în cauza ce îl privește.

Petentul a considerat că martora B. a avut în biroul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia tehnică de înregistrare, precum și asupra sa cu ocazia întâlnirii cu D., la solicitarea DNA, în schimbul favorului de a nu fi suspendată din funcție ca urmare a săvârșirii unei fapte penale.

Având în vedere că acuzarea și hotărârea de condamnare s-au bazat exclusiv pe declarația acestei martore, iar în rechizitoriu s-a precizat că martora se afla în relații de conflict cu A., fapt confirmat și de martorii audiați în cauză, petentul condamnat a apreciat că martora nu putea fi imparțială cu ocazia audierii, fapte ce reiese și din poziția oscilantă din cursul procesului penal, aceasta având declarații contradictorii.

S-a mai precizat că deși petentul condamnat a contestat în fața instanței care l-a judecat credibilitatea acestei martore, totuși a fost condamnat fără a i se răspunde argumentelor invocate de acesta cu privire la faptul că declarațiile martorei sunt subiective și contrazise de martorii D., E. și F. și de înregistrările ambientale.

În ceea ce privește cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., petentul a susținut că acesta este întrunit prin prisma Deciziilor nr. 802 din 5 decembrie 2017 și respectiv nr. 91 din 28 februarie 2018 ale Curții Constituționale, în care s-a statuat că Serviciul Român de Informații nu are voie să opereze în niciun dosar al DNA, întrucât corupția nu poate fi inclusă în categoria amenințărilor la adresa siguranței naționale, iar informațiile obținute de SRI nu pot fi considerate ca mijloace de probă. Întrucât în cauza în care a fost condamnat au fost emise mandate de supraveghere în temeiul art. 3 lit. f) și g) din Legea nr. 51/1991 probele administrate în cauză sunt nelegale, petentul solicitând a se constata acest aspect.

S-a reținut că la termenul de judecată din data de 20 februarie 2019, petentul a precizat că înțelege să își modifice temeiul juridic al cererii de revizuire în sensul menținerii numai a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., drept unic caz de revizuire invocat în susținerea cererii.

Cu ocazia dezbaterilor, petentul a invocat în susținerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., un nou motiv de revizuire, respectiv faptul că la data pronunțării hotărârii de condamnare, toate cele trei fapte pentru care acesta a fost condamnat, au avut la bază interceptări nelegale, care s-au realizat în baza unui protocol din data de 4 februarie 2009, în legătură cu care Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 26/2019, a stabilit că prin protocolul respectiv, S.R.I. a fost învestit cu atribuții de a executa operațiuni tehnice audio/video și de a efectua activități de supraveghere operativă și investigații informative, stabilind norme juridice diferite față de cele cuprinse în C. pen. sau C. proc. pen.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității în principiu, conform art. 459 C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat că petentul condamnat a invocat drept motive de revizuire dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv incidența în cauză a Deciziilor Curții Constituționale nr. 802 din data de 5 decembrie 2017, nr. 91 din data de 28 februarie 2018 și nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 și respectiv împrejurarea că martora B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost trimisă în judecată ulterior de către Direcția Națională Anticorupție, iar declarațiile date de către această persoană au fost influențate de calitatea de suspect pe care o avea la acel moment în fața aceluiași organ de urmărire penală care a întocmit rechizitoriul în cazul petentului.

În ceea ce privește primul motiv de revizuire invocat, respectiv incidența în cauză a deciziilor Curții Constituționale nr. 802 din data de 5 decembrie 2017, nr. 91 din data de 28 februarie 2018 și nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel a apreciat că acesta este nefondat.

Sub un prim aspect, s-a menționat că respectivele Decizii ale Curții Constituționale nu pot fi aplicate unor procese penale soluționate în mod definitiv, ele putând produce efecte doar pentru viitor.

De altfel, în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 instanța de control constituțional a apreciat că "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea unei decizii a Curții Constituționale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea a reținut că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. Cu același prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătorești care reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat cauza, a reținut că opțiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești trebuie să se realizeze în limite constituționale (a se vedea Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 27 și 30)."

Prin urmare, s-a apreciat că dispozițiile cuprinse în Deciziile Curții Constituționale nr. 802 din data de 5 decembrie 2017, nr. 91 din data de 28 februarie 2018 și nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 nu pot fi aplicate unor fapte judecate definitiv de instanțele de judecată, neputând fi considerate fapte și împrejurări ce au fost descoperite ulterior pronunțării sentinței, de natură a dovedi netemeinicia sentinței penale, o soluție contrară aducând atingere puterii de lucru judecat de care se bucură sentința penală a cărei revizuire se solicită în prezenta cerere.

Sub un al doilea aspect, prima instanță a apreciat că dispozițiile cuprinse în aceste decizii ale Curții Constituționale ar putea fi invocate doar în temeiul cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv doar dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, a intervenit o decizie a Curții Constituționale, ca urmare a unei excepții invocate în acea cauză, care a declarat neconstituțională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre.

Or, în prezenta cauză, pe de o parte petentul condamnat a arătat că nu înțelege să mai susțină cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi susținut acest caz de revizuire, totuși se observă că petentul condamnat nu a invocat în cauza în care a fost condamnat vreo excepție de neconstituționalitate cu privire la vreuna din prevederile care au format obiectul analizei de neconstituționalitate al deciziilor anterior menționate.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, respectiv faptul că ulterior condamnării sale definitive, martora B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost trimisă în judecată ulterior de către Direcția Națională Anticorupție, iar declarațiile date de către această persoană au fost influențate de calitatea de suspect pe care o avea la acel moment în fața aceluiași organ de urmărire penală care a întocmit rechizitoriul în cazul petentului, instanța l-a apreciat de asemenea ca nefondat.

Curtea de Apel București a menționat că prin fapte sau împrejurări noi ca și motiv de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie înțeleasă orice întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Instanța a reținut că acest al doilea motiv invocat de revizuent este în realitate o solicitare de readministrare și reapreciere a probelor care au stat la baza condamnării sale. Or, asupra vinovăției condamnatului au statuat deja în mod definitiv instanțele de judecată, iar condamnatul nu poate reveni ulterior cu o solicitare de reapreciere a probelor, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, o asemenea soluție putând aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea în cauză.

Prima instanță a mai arătat că formularea într-o cerere de revizuire a unei solicitări privind readministrarea și reaprecierea probelor cu efect al împrejurării că un martor a fost trimis în judecată ulterior condamnării definitive a petentului, pentru săvârșirea unei infracțiuni care nu are legătură cu fapta dedusă judecății în care a fost audiată în calitate de martor respectiva persoană, nu poate fi considerată drept o faptă sau o împrejurare nouă, descoperită după soluționarea cauzei.

S-a menționat că declarațiile martorei B., inclusiv prin prisma relației conflictuale avută de această martoră cu petentul condamnat A., au fost evaluate corespunzător de către instanțele judecătorești, care în final au pronunțat condamnarea petentului. Împrejurarea că aceeași martoră a fost ulterior trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, iar rechizitoriul a fost întocmit de aceeași unitate de parchet care a emis și rechizitoriul prin care petentul condamnat a fost trimis în judecată nu poate conduce automat la admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru că aspectele invocate nu sunt de natură să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

S-a arătat că textul art. 453 lit. a) C. proc. pen. nu permite o reapreciere a probelor care au stat la baza hotărârii de condamnare.

Nu în ultimul rând, instanța a apreciat că declarațiile martorei B. ar putea fi reanalizate în contextul probator care au stat la baza condamnării inițiale a petentului doar în situația cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv dacă s-ar fi dovedit că martora anterior menționată a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată. Or, chiar dacă această martoră a fost trimisă ulterior în judecată, infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată nu au legătură cu faptele pentru care a fost condamnat petentul A., iar la acest moment nu s-a constatat că această martoră a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și se poate formula numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În concluzie, s-a apreciat că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este inadmisibilă, dispunându-se respingerea acesteia ca atare.

*****

Împotriva acestei soluții, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 mai 2019, când s-a acordat prim termen de judecată la data de 28 iunie 2019, ocazie cu care pricina a fost amânată față de cererea de amânare formulată de apelant, precum și pentru a se atașa dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, pentru termenul din data de 4 octombrie 2019.

Astfel, cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 4 octombrie 2019, apelantul revizuent A. a solicitat admiterea apelului de față, desființarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii, precum și în scris prin motivele de apel și concluziile scrise depuse la dosar.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, solicitând, în esență, să se constate incidența cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării fondului.

Astfel, s-a arătat că, ulterior condamnării sale prin hotărârea anterior menționată, i s-a comunicat printr-o adresă a Direcției Naționale Anticorupție, faptul că mandatele de supraveghere în cauză au fost puse în executare de Serviciul Român de Informații, aspect ce contravine art. 91

2

vechiul C. proc. pen., care prevedea faptul că acestea pot fi puse în executare de procuror ori de organele de urmărire penală.

Tot prin prisma cazului de revizuire invocat, s-a arătat că martora B. era cercetată de DNA în aceeași perioadă în care a fost folosită ca martor în dosarul în care era anchetat revizuentul, când aceasta avea asupra ei tehnică de supraveghere, astfel că, în opina revizuentului, declarația martorei B., ce stă la baza hotărârii instanței de fond de condamnare, ar fi putut fi înlăturată ca subiectivă dacă judecătorul de cameră preliminară ori instanța de fond ar fi cunoscut aceste aspecte.

În speță, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și de a conduce la o altă soluționare a cauzei.

Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. printr-un prim motiv al cererii sale de revizuire, se referă la soluția adoptată de Curtea Constituțională cu privire la activitățile efectuate de Serviciul Român de Informații, care însă nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, ci reprezintă o consecință a deciziei pronunțate de instanța de contencios constituțional.

De altfel, invocarea efectelor deciziei Curții Constituționale menționate de revizuent cu referire la nelegalitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere, s-ar fi circumscris cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai dacă excepția ar fi fost invocată în cauză, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, decizia Curții Constituționale ar fi declarat neconstituțională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește al doilea motiv de revizuire invocat de revizuentul A. ce vizează declarația martorei B., Înalta Curte constată că aspectele menționate de revizuent în sensul că această martoră nu ar fi fost imparțială în declarația dată în cauza sa de condamnare, că aceasta era cercetată în aceeași perioadă în care petentul era anchetat ori că ulterior a fost trimisă în judecată, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca fiind fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanța de judecată la momentul pronunțării hotărârii în cauză.

Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanță indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele și împrejurările noi ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei.

Or, așa cum s-a arătat, motivul invocat de revizuent în sensul că martora B. nu ar fi fost imparțială în declarația dată în cauză nu constituie o împrejurare nouă de fapt necunoscută de instanță la momentul judecării cauzei, iar pe de altă parte, aprecierea cu privire la credibilitatea martorei, respectiv fiabilitatea acestei probe în cadrul procesului s-a realizat de către instanța de judecată la momentul soluționării cauzei, iar faptul că martora menționată ar fi fost cercetată într-un alt dosar nu are relevanță în speță, în condițiile în care, într-o cauză penală, probele nu au valoare dinainte prestabilită, ci sunt coroborate de către instanțe în raport cu celelalte probe administrate în dosar.

Regula fundamentală în materie de probe este cea a deplinei libertăți de apreciere a acestora și, în plus, nicio probă nu are o valoare prestabilită, urmând a fi apreciată în corelație cu celelalte probe administrate într-o cauză.

În ciclurile procesuale parcurse în speță, instanțele de judecată au avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză și care a stat la baza soluției adoptate.

Așadar, analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecință, aprecierea asupra fiabilității probei constând în declarația dată de martora B., invocată de revizuent pe calea prezentei revizuiri, respectiv aptitudinea acestei probei de a fi credibilă, nu poate fi cenzurată pe cale unei revizuiri.

În plus, aceste aspecte nu au aptitudinea de a stabili o situație de fapt care să dovedească eroarea de judecată, în accepțiunea cazului de revizuire invocat în cauză, ci ar tinde, pe calea revizuirii, la o interpretare și reapreciere a probelor dosarului.

În fine, în condițiile în care motivele menționate de revizuentul A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 60/F din data de 3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Față de soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 60/F din data de 3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM