ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1907/2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ solicitând anularea Ordonanței CNVM nr. 12 din 18.01.2013 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum den 114.747 RON; de asemenea, a solicitat suspendarea executării Ordonanței până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei precum și obligarea CNVM la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 3209 pronunțată în data de 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată. Motivele de casare invocate în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.; invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. civilă, recurentul solicită în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive. A arătat că sentința este nelegală în primul rând pentru că se întemeiază pe aprecierea că piața RASDAQ este o piață reglementată. Or, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Hunedoara nr. 18/D/P/2013 (referitoare la persoana reclamantului recurent) s-a reținut contrariul, respectiv că RASDAQ este o piață nereglementată. Așa fiind, recurentul trage concluzia că sentința încalcă dispozițiile art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Distinct de această apărare, se arată că RASDAQ a fost înființată în baza Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și a fost autorizată să funcționeze de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) prin Decizia nr. 1092/1996; RASDAQ nu a fost reglementată în sensul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital. Urmărind istoria înfințării și funcționării RASDAQ precum și a altor piețe pe care se tranzacționeză valori mobiliare se observă, pretinde recurentul, că piața în discuție nu a avut niciodată statutul de piață reglementată și de aceea, în mod nelegal prima instanță a aplicat reclamantului regulile acestui tip de piață. Mai mult decât atât, pe parcursul judecății recurentul a invocat în favoarea sa decizia nr. 2591/23.06.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x referitoare la numitul B., persoană cu care se presupune că recurentul a avut înțelegerea ce a condus la sancționarea sa. Analiza motivelor de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Faptele relevante necontestate sunt următoarele: În perioada de referință (mai 2012), reclamantul recurent A. deținea funcția de președinte al Consiliului de administrație al S.C. C. S.A. (CHII) și membru în cadrul Asociației salariaților D. (asociație de salariați acționari) din cadrul aceleiași societăți comerciale (Asociația D.) iar numitul B. era președintele Asociației D. La data de 10 mai 2012 a avut loc pe bursa electronică de valori mobiliare București (numită în continuare RASDAQ, acronimul pentru Romanian Association of Securities Dealers Automated Quatation) tranzacția a 2.294.944 acțiuni emise de CHII între Asociația D., în calitate de vânzător, și recurentul A., în calitate de cumpărător, la prețul de 0,1 RON/acțiune (pachetul total de acțiuni vândut la acea dată a fost de 2.300.000 acțiuni). În luna aprilie 2012 cotația la aceiași bursă fusese de 2,02 RON/acțiune.

În aceste condiții, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) a reținut următoarele: - informația referitoare la decizia comitetului director al Asociației D. de a vinde un pachet de 2.300.000 acțiuni, la prețul de 0,1 RON/acțiune, coroborată cu informațiile referitoare la momentul exact și condițiile în care se va ordona tranzacția, constituie informație privilegiată, în sensul art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital; - informația privilegiată a fost dezvăluită anterior tranzacției de numitul B. reclamantului recurent A.; - reclamantul recurent a utilizat informația privilegiată pentru dobândirea acțiunilor, nerespectând interdicția impusă de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Drept urmare, CNVM a sancționat atât pe dl. A. (Ordonanța nr. 12/18.01.2013) cât și pe dl. B. (Ordonanța nr. 13/18.01.2013) cu câte o amendă de 114.747 RON fiecare (jumătate din valoarea tranzacției).

Ambele persoane au contestat sancțiunea aplicată, contestația dl-ui A. făcând obiectul prezentului dosar iar contestația dl-ui B. formând obiectul dosarului nr. x. Prin sentința civilă nr. 3473/11.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x, modificată prin decizia nr. 2591/23.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B. și a fost anulată Ordonanța nr. 13/18.01.2013 emisă de CNVM. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut în esență următoarele: "(...) textul art. 253 alin. (1) [din Legea nr. 297/2004] stipulează fără echivoc faptul că prevederile titlului referitor la abuzul de piață se vor aplica oricărui instrument financiar admis la tranzacționare pe o piață reglementată din România sau dintr-un stat membru ori pentru care a fost înregistrată o cerere de admitere la tranzacționare, indiferent dacă tranzacția a avut loc sau nu în cadrul respectivei piețe reglementate. Corelativ, se observă că nu există nicio normă legală în domeniul pieței de capital care să extindă sfera de aplicabilitate a regimului juridic al abuzului de piață instituit de Titlul VII al Legii nr. 297/2004 pentru piețele reglementate și în cazul instrumentelor financiare tranzacționate în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare. Așadar, este necesar a se stabili dacă Piața în cadrul căreia au fost tranzacționate acțiunile emise de S.C. C. S.A., respectiv Piața Rasdaq, este sau nu o piață reglementată".

Pentru a răspunde acestei chestiuni, Înalta Curte, în cuprinsul deciziei mai sus amintite, a analizat prevederile art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE și a luat în considerare practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a instanțelor naționale (sentința penală nr. 72 din 27.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală prin Decizia nr. 865/13.03.2013). În esență, considerentele reținute sunt următoarele: "(…) pentru a fi considerată o piață reglementată în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE, o piață de pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să fie autorizată ca piață reglementată de autoritățile competente ale statelor membre. Or, în speța supusă judecății, elementele aflate la dispoziția instanței evidențiază faptul că autoritatea administrativă competentă, respectiv Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, nu a emis o decizie de autorizare ca piață reglementată pentru Piața Rasdaq. Din această perspectivă, se impune a fi menționată poziția exprimată de autoritatea pârâtă, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva Ordonanței C.N.V.M. nr. 13/18.01.2013, în sensul că C.N.V.M. nu a interpretat sau susținut vreodată că piața Rasdaq este o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE (...). O decizie de autorizare ca piață reglementată pentru Piața Rasdaq nu a fost emisă de C.N.V.M. nici în conformitate cu Legea nr. 297/2004, aspect ce rezultă din pozițiile publice exprimate de această autoritate, printre care adresa nr. x martie 2011, transmisă Curții de Apel Cluj, instanța de trimitere în cauza C-248/11 (...). Astfel, C.N.V.M. precizează că nu a emis niciun act individual (decizie) prin care să autorizeze Piața Rasdaq drept piață reglementată în sensul art. 125 din Legea nr. 297/2004 sau al art. 4 (1)14 din Directiva 2004/39/CE. De asemenea, menționează că nici nu a primit o cerere de autorizare a Pieței Rasdaq drept piață reglementată în sensul Legii nr. 297/2004 și al Directivei 2004/39/CE, astfel că nu a inclus această piață în lista piețelor reglementate pe care a trimis-o Comisiei Europene, în conformitate cu art. 47 din Directivă. În aceste circumstanțe, în considerarea principiului legalității, principiu fundamental al statului de drept, consacrat în însăși Legea fundamentală, art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, Înalta Curte reține că excede sferei de reglementare a Titlului VII privind abuzul de piață din Legea nr. 297/2007 acele acțiuni care au ca obiect instrumente financiare admise la tranzacționare pe piața Rasdaq."

Revenind la prezenta cauză, Înalta Curte observă că elementele de asemănare dintre situațiile juridice ale recurentului A. și numitului B. sunt semnificative deoarece, în esență, rezultă din aceeași stare de fapt (tranzacția din 10 mai 2012 și divulgarea anterioară a unei informații privilegiate) și ridică aceeași chestiune de drept, respectiv dacă piața RASDAQ este sau nu reglementată. Starea de fapt nu face obiectul recursului deoarece, potrivit art. 488 C. proc. civ., calea de atac poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate. În ce privește chestiunea de drept, practica judiciară este controversată. Spre exemplu, decizia nr. 5331/21.05.2013 (dosar nr. x), decizia nr. 2023/30.04.2014 (dosar nr. x) sau, mai recent, decizia nr. 2076/22.06.2016 (dosar nr. x) pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că RASDAQ este o piață reglementată, pe când deciziile menționate la pct. 8 hotărăsc contrariul. Totuși, dacă variațiile practicii judiciare sunt inerente sistemului de drept iar părțile și instanțele au la dispoziție mecanismele legale de unificare prevăzute de C. proc. civ., în cazul în care starea de fapt este comună soluționarea chestiunilor de drept trebuie să fie identică deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată". Așadar, apărarea recurentului bazată pe decizia nr. 2591/23.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este întemeiată deoarece această hotărâre judecătorească statuează cu autoritate de lucru judecat că RASDAQ este o piață nereglementată, iar hotărârea produce efecte în prezenta cauză în baza art. 435 C. proc. civ.

Așa fiind, dincolo de orice alte considerente, atât sentința recurată cât și Ordonanța nr. 12 din 18 ianuarie 2013 emisă de CNVM sunt nelegale deoarece aplică prevederile Titlului VII din Legea nr. 297/2004, referitoare la abuzul de piață, unei piețe care nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată piață reglementată în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 (analiza pct. 6 este inutilă) și art. 497 C. proc. civ. (2010), va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând cauza va admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și va a anula Ordonanța nr. 12 din 18 ianuarie 2013 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. În temeiul art. 453 Cpd de procedură civilă, va obliga intimata să plătească recurentului 2 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.