ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4996/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4996/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantele SC N.R.
SRL și S.E.M.C.I. AB - Sucursala București, prin S.E.M.C.I. AB, au chemat în
judecată pe pârâții O.R.D.A. și U.P.F.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună:
- î
n temeiul art. 1, art.
2 alin. (2) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea
Adresei O.R.D.A. nr. 8597 din 18 decembrie 2009, prin care s-a răspuns la
plângerea prealabilă formulată de S.E. și a Adresei O.R.D.A. nr. 552 din 29
aprilie 2010, prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată de către
N.;
-
î
n
temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Deciziei nr. 61/2009,
respectiv pct. a) și b) din Anexa 2 la Protocolul anexat la rândul lui la decizie;
-
obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin
întâmpinarea formulată în cauză, pârâta U.P.F.R. a solicitat:
- Respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de
anulare parțială a Protocolului (respectiv a pct. a) și b) din Anexa 2 la
Protocol), publicat în M. Of. prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009;
- În subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii
de chemare în judecată.
Pârâta
U.P.F.R. a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca
obiect anularea Adreselor O.R.D.A. nr. 8597 din 18 decembrie 2009 și nr. 552
din 29 aprilie 2010, susținând că aceste adrese nu dau naștere unor raporturi
juridice între reclamante și O.R.D.A., potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o corespondență supusă regimului juridic
statuat de O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a
petițiilor.
Prin
Sentința civilă nr. 1413 din 24 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
-
a admis excepția inadmisibilității acțiunii,
invocată de pârâți;
- a respins ca inadmisibilă acțiunea
formulată de
reclamantele SC N.R. SRL și S.E.M.C.I. AB - Sucursala București, prin S.E.M.C.I.
AB, în contradictoriu cu pârâții O.R.D.A. și U.P.F.R.;
-
a obligat reclamantele la plata sumei de 5.000 lei fiecare, cu titlu de
cheltuieli de judecată,
constând
în onorariu de avocat micșorat potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către
pârâ
U.P.F.R.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Adresele
emise de O.R.D.A. sub nr. 8597 din 18 decembrie 2009 și nr. 552 din 29 aprilie 2010,
prin care s-a comunicat reclamantelor un răspuns la plângerile prealabile
formulate în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu întrunesc
cerințele unui act administrativ, întrucât nu produc efecte juridice prin ele
însele, ci reprezintă o opinie, un punct de vedere al emitentului actului
administrativ în privința aspectelor de nelegalitate invocate în susținerea
cererii de revocare totală sau parțială a acestuia.
Prin
urmare, instanța de fond a apreciat că aceste adrese nu pot face obiectul
controlului de legalitate pe calea acțiunii în contencios administrativ,
capătul de cerere formulat de reclamante, privitor la anularea acestora, fiind
inadmisibil.
În
ceea ce privește capătul de cerere prin care, pe calea acțiunii în contencios
administrativ, se solicită anularea parțială a Protocolului publicat în M. Of. nr.
316 din 13 mai 2009, prin Decizia O.R.D.A. nr. 61 din 24 aprilie 2009, instanța
de fond a reținut că Legea nr. 8/1996, modificată și completată, instituie o
procedură specială de control judiciar, respectiv arbitrajul și contestarea
hotărârii arbitrale la curtea de apel, procedură care nu încalcă dispozițiile art.
21 din Constituție privind liberul acces la justiție, astfel cum însăși Curtea
Constituțională a reținut prin Decizia nr. 1061/2009, publicată în M. Of.,
Partea a I- a nr. 551 din 7 august 2009.
Prin
urmare, instanța a reținut că singura posibilitate de atacare a Protocolului
publicat în M. Of. prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009 este cea prevăzută de art.
131
2
alin. (3) și (10) din Legea nr. 8/1996, modificată și
completată, astfel că demersul judiciar al reclamantelor, în sensul anulării
parțiale a Protocolului pe calea acțiunii în contencios administrativ, este
inadmisibil.
Pentru
motivele arătate instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată
de pârâți și, în consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Constatând
culpa procesuală a reclamantelor, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 274
alin. (1) și (3) C. proc. civ., obligarea acestora la plata sumei de 5.000 lei
fiecare către pârâta U.P.F.R., cu titlu de cheltuieli de judecată constând în
onorariu de avocat, astfel cum a fost micșorat, avându-se în vedere
complexitatea cauzei, soluționarea acesteia pe excepție, precum și faptul că
interpretarea normelor de drept incidente cauzei este unitară și previzibilă
atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și a instanțelor
judecătorești.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele SC N.R. SRL și S.E.M.C.I. AB -
Sucursala București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin
Decizia nr. 908 din 22 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a
respins recursul declarat de N.R. și S.M.C.I. AB – Sucursala București ca nefondat.
Instanța
de control judiciar a constatat că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse
de art. 304 sau art. 304
1
C. proc. civ., în vederea casării sau
modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în
raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare
juridică adecvată.
Potrivit
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "nu pot fi atacate pe calea
contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau
desființarea cărora se prevede, prin lege
organica, o altă procedură judiciară".
Potrivit
art. 131
2
alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor
și drepturile conexe, „înțelegerea părților cu privire la metodologiile
negociate se consemnează într-un protocol care se depune la O.R.D.A;
Protocolul se publică în M. Of. al României,
Partea a I- a, pe cheltuiala
organismelor de gestiune colectivă, prin
decizie a directorului general al O.R.D.A., în termen de 5 zile de la data
depunerii.
Metodologiile,
astfel publicate, sunt opozabile tuturor utilizatorilor din
domeniu pentru care s-a negociat și tuturor
importatorilor și fabricanților de suporturi și aparate pentru care se
datorează remunerație compensatorie pentru
copia privată, conform art. 107".
Însă
dacă părțile nu se înțeleg, se poate iniția procedura de arbitraj
efectuată de arbitrii, potrivit art. 13 alin. (3),
iar hotărârea dată se poate ataca la
Curtea de apel".
Așadar,
s-a reținut că Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile
conexe reglementează o procedură specială de control judiciar, prevăzută în art.
131
2
, respectiv arbitrajul și contestarea hotărârii arbitrale la
secția civilă a Curții de apel, procedură care excede astfel competențelor instanțelor
de contencios administrativ, în condițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin
urmare, a apreciat instanța de control judiciar ca protocolul încheiat în
condițiile art. 131
2
din actul normativ menționat este supus unei
alte proceduri judiciare prin care se asigură controlul judecătoresc, astfel că
nu se poate susține că acest act este sustras controlului instanțelor de
judecată.
S-a
mai reținut că dispozițiile art. 131
2
din Legea nr. 8/1996 nu
trebuiesc interpretate în mod izolat, cum greșit au procedat
recurentele-reclamante, atunci când susțin inaplicabilitatea procedurii
speciale în cazul lor, ci coroborat cu dispozițiile art. 130, art. 131 și art.
131
1
din Legea nr. 8/1996, dispoziții legale ce lipsesc de temei
interpretările recurentelor-reclamante potrivit cărora câmpul de aplicare al
acestei proceduri este limitat de lege doar la membrii comisiei de negociere a
metodologiei consemnate în Protocolul a cărei anulare se solicită în prezenta
cauză, ceea ce contravine efectelor erga omnes ale respectivului act
administrativ.
În
acest context, Înalta Curte nu a putut primi susținerile
recurentelor-reclamante, în sensul că această procedură este prevăzută numai
pentru părțile care negociază și că celelalte părți, care nu ar putea să
inițieze o asemenea procedură, ar avea deschisă, în baza principiului liberului
acces la justiție, calea unei acțiuni în fața instanțelor de contencios
administrativ, în condițiile în care orice persoană interesată poate să
conteste pe calea contenciosului administrativ, în condițiile art. 131, decizia
de numire a comisiei de negociere a metodologiilor, să devină astfel, parte în
procesul de negociere și, în consecință, să aibă deschisă calea unică de
contestare a Protocolului, respectiv procedura arbitrată reglementată de art. 131
2
din Legea nr. 8/1996.
Astfel,
a concluzionat instanța de control judiciar că în mod corect a reținut instanța
de fond că singura posibilitate de atacare a Protocolului publicat în M. Of.
prin Decizia O.R.D.A. nr. 61/2009 este cea prevăzută de art. 131
2
alin.
(3) și (10) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată, astfel că
demersul judiciar al reclamantelor în sensul anulării parțiale a Protocolului
pe calea acțiunii în contencios administrativ este inadmisibil.
Înalta
Curte a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce
privește capătul de cerere având ca obiect anularea adreselor emise de
O.R.D.A., prin care s-a comunicat reclamantelor un răspuns la plângerile prealabile
formulate conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acestea nu
întrunesc cerințele unui act administrativ, întrucât nu produc efecte juridice
prin ele însele, ci reprezintă o corespondență, un punct de vedere al
emitentului actului administrativ în privința aspectelor de nelegalitate
invocate și, prin urmare, nu pot face obiectul contractului de legalitate pe
calea acțiunii în contencios administrativ.
Împotriva
Deciziei nr. 908 din 22 februarie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și
Justiție, a formulat contestație în anulare SC N.R. SRL.
Inițial,
în motivarea contestației în anulare s-a invocat încălcarea de către instanța
de recurs, a prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale ale U.E., respectiv art.
47 ce reglementează dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces
echitabil și nerespectarea prevederilor art. 267 alin. (3) din Tratatul privind
funcționarea U.E., articol prin care instanțele de ultim grad din statele
membre sunt obligate să transmită o cerere de întrebare preliminară atunci când
se solicită interpretarea dreptului comunitar.
Ulterior,
după redactarea hotărârii de către instanța de recurs, au fost dezvoltate
aceleași motive de contestație în anulare.
S-a
arătat că instanța de recurs a omis să analizeze principiul efectivității
dreptului de acces la un tribunal și să transmită o cerere de întrebare
preliminară către C.J.U.E. în situația în care interpretarea acestui principiu
nu ar fi fost considerată clară.
Au
fost reluate aspectele procedurale și s-a arătat că argumentele legate de inadmisibilitatea
cererii au fost reținute și de instanța de recurs, că încalcă dreptul
contestatoarei de acces la un tribunal și, deși a fost invocat acest motiv de
recurs, instanța a omis să se pronunțe asupra lui cu toate că avea chiar
obligația de a sesiza C.E.J.U.E.
S-a
susținut că Protocolul din 2009 încalcă Directiva 2001/29, dar instanța de
recurs nu a ținut seama de aceste susțineri și chiar a decis încălcarea
dreptului de a ataca aceste prevederi, de a verifica modul în care ele respectă
exigențele dreptului comunitar pe care îl implementează.
Contestatoarea
a invocat și faptul că instanța de recurs nu a respectat dreptul acesteia de
acces la un tribunal deoarece instanța de recurs ar fi trebuit să analizeze
modul în care este respectat principiul efectivității dreptului de acces la un
tribunal și să verifice dacă acesta poate fi interpretat în sensul limitării
lui prin instituirea unor proceduri speciale, la care părțile nu au acces.
Efectivitatea
accesului la tribunal trebuia analizată din perspectiva dreptului comunitar de
către instanța de recurs, inclusiv prin formularea unei întrebări preliminare
care să fi condus la verificarea modului în care procedura de atacare a
Protocolului prevăzută de Legea nr. 8/1996, în interpretarea pe care aceasta a
primit-o din partea instanțelor, este sau nu conformă cu principiul
efectivității.
Din
moment ce în fața instanței de recurs contestatoarea a ridicat problema
efectivității accesului la un tribunal din perspectiva dreptului comunitar
pentru a obține o interpretare uniformă a acestuia cu privire la cuprinsul
efectivității și la condițiile pe care o procedură trebuie să le îndeplinească,
instanța de recurs avea obligația de a transmite C.J.U.E. o întrebare
preliminară referitoare la aceste aspecte.
S-a
solicitat admiterea contestației în anulare, să fie trimisă întrebarea
preliminară la C.J.U.E. și să fie admis recursul declarat.
A
fost formulată și cererea de sesizare a C.J.U.E. pentru pronunțarea unei
hotărâri preliminare iar prin Încheierea din 12 octombrie 2012 a fost respinsă
cererea de sesizare.
Intimatul
O.R.D.A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în
anulare.
După
examinarea motivelor de contestație în anulare, Înalta Curte o va respinge
pentru următoarele considerente:
Deși
nu a fost invocat temeiul de drept în baza căruia a fost formulată contestația
în anulare, din prezentarea motivelor rezultă că au fost avute în vedere
dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., text potrivit
căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când
instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, dar care poate fi
exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege.
Contestatoarea
a invocat faptul că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra
argumentelor prezentate legate de încălcarea dreptului de acces la un tribunal,
dar din analiza deciziei pronunțate de instanța de recurs se poate constata că
aceste aspecte au fost analizate și chiar s-a precizat că prin dispozițiile cu
caracter special ale Legii nr. 8/1996 este prevăzută o altă procedură de
contestare, derogatorie de la dreptul comun, ceea ce nu constituie o încălcare
a principiului accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție.
Art.
318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a
examina unul din motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de
drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna
subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar instanța de recurs poate
să grupeze argumentele folosite și să răspundă printr-un considerent comun.
Susținerile
din motivarea contestației în anulare reprezintă, de fapt, o reluare a
motivului de recurs deja analizat de instanța ce a soluționat recursul, prin
această contestație în anulare dorindu-se, în realitate, o rejudecare a
recursului, ceea ce ar reprezenta o încălcare a principiului autorității de
lucru judecat și a principiului stabilității raporturilor juridice.
De
astfel, C.E.D.O. a reamintit constant în jurisprudența sa că nicio parte a unui
proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și
irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în
anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să
fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară
de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre
este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența
unui „defect fundamental”. De asemenea Curtea, permanent subliniază că
principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului
res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și
irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6
din Convenție.
În
aceste condiții nu pot fi reținute susținerile contestatoarei legate de
nerespectarea de către instanța de recurs a prevederilor art. 267 alin. (3) din
T.F.U.E., pentru că nu ar fi analizat efectivitatea accesului la tribunal din
perspectiva dreptului comunitar.
Mai
întâi, trebuie precizat că încălcarea normelor de drept comunitar de către
instanța de recurs sau nerespectarea prevederilor art. 267 alin. (3) T.F.U.E.
nu constituie motiv de contestație în anulare potrivit C. proc. civ.
În
al doilea rând, nimic nu a împiedicat-o pe contestatoare să formuleze cererea
de adresare a unei întrebări preliminare, în cazul în care ar fi existat dubii
cu privire la modul de interpretare a unei norme de drept comunitar în fața
instanței de recurs, iar în baza art. 267 alin. (3) T.F.U.E., instanța de
recurs nu putea fi obligată să sesizeze C.J.U.E., decât dacă aprecia că este
necesar.
Or,
o asemenea cerere a fost adresată numai instanței investită cu soluționarea
contestației în anulare, cerere ce a fost respinsă.
Apreciind
că nu există motive de contestație în anulare, în baza art. 320 C. proc. civ.,
va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de SC N.R. SRL împotriva Deciziei nr. 908 din 22 februarie
2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 noiembrie 2012.