ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 781/2010

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 104 din 1 februarie 2006 pronunțată, în rejudecare după casare, în dosarul nr. 1272/2004, Tribunalului Cluj a admis în parte acțiunea reclamanților S.N. și R.M.R., precum și cererea de intervenție formulată de D.R., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., H.S., I.N., I.I., V.I. și C.D., și, în consecință, a constatat nelegalitatea trecerii imobilului înscris în CF 8011 Cluj, nr. top. 1514, casă cu etaj din cărămidă, acoperită cu țiglă, la subsol 2 camere, 1 bucătărie, în str. Andrei Mureșanu, în suprafață de 215 stjp, în proprietatea Statului Român, a dispus anularea încheierii de CF 4327 din 29 noiembrie 1995, a dispus rectificarea și restabilirea situației anterioare de CF col.

120913 Cluj, nr. top. 1541/1/1, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și reînscrierea vechilor proprietari, a dispus rectificarea CF 8011 Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și reînscrierea vechilor proprietari asupra imobilului cu nr. top. 1541/1/2, a respins capetele de cerere cu privire la rectificare CF și restabilirea situației anterioare de CF în ceea ce privește apartamentele nr. 2, 3, 4, cu nr. top. 1541/ l/II, 1541/1/III, 1541/l/IV și cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții H.S., H.D., I.N., I.I. și G.P. și S., precum și excepțiile invocate, reclamantele și intervenienta fiind obligate să plătească pârâtului H.S.

24.128.000 lei, pârâtei C.D. 20.000.000 lei, pârâților G.S. și B.I. 10.335.000 lei și I.N. și I.I. 14.135.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că imobilul în litigiu, situat în str. Andrei Mureșanu, a constituit proprietatea numitului D.L. și a soției sale (născută B.E.). Imobilul a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, acesta înscriindu-și dreptul de proprietate in cartea funciara prin încheierea nr. 4327 din 29 noiembrie 1955. Fostul proprietar D.L. a figurat în listele anexe ale susmenționatului decret, poziția 140, deși decesul acestuia a survenit la data de 24 mai 1949. După preluare, imobilul s-a împărțit în două, respectiv imobilul cu nr. top.

1541/1 și construcții în suprafață de 274 mp, s-a transcris în favoarea Statului Român în CF 120114, iar imobilul cu nr. top. 1541/2 teren și curte de 500 m.p. a rămas înscris în CF 8011 Cluj. Ulterior, imobilul cu nr. top. 1541/1 a fost compartimentat, în patru apartamente cu nr. top. 1541/1/1-1541/l/IV. Apartamentul 2, cu nr. top. 1541/l/II s-a vândut prin contractul nr. 33.115 din 6 martie 1997 soților I.N. și I., apartamentul nr. 3 având nr. top. 1541 /1 /III s-a vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 32083 din 20 decembrie 1996 soților H.S. și D. ( în realitate D.A. ), iar apartamentul nr. 4 cu nr. top. 1541/l/IV s-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30813 (din 6 noiembrie 1996) soților G.P.

și S. Toți cumpărătorii și-au intabulat dreptul de proprietate, respectiv apartamentul cu nr. top. 1541/1/III, a fost înscris în CF 121.538 Cluj, apartamentul cu nr. top. 1541/l/IV a fost înscris în CF 121.247 Cluj, iar apartamentul cu nr. top. 1541/1/1 ( în realitate nr. top. 1541/1/II ) a fost înscris în CF 124.898. Cluj. Excepția lipsei calității procesuale active a fost înlăturată de prima instanța, cu motivația ca, din actele de stare civilă depuse la dosar, a reieșit că defunctul D.L. a avut trei fiice: S.S.N., R.L.A. și A.A.Z. (în realitate Z.). Aceasta din urmă a decedat la data de 7 martie 1973 ( în realitate 8 martie 1943 ), rămânând ca moștenitoare intervenienta D.R. ( în realitate, R.M.D.

). După apariția Legii nr. 112/1995, reclamantele și intervenienta, în calitate de moștenitoare ale proprietarilor de CF, au depus cerere, solicitând pentru imobilul în litigiu despăgubiri bănești, motiv pentru care apartamentele ce îl compun, au fost înscrise în lista locuințelor ce făceau obiectul Legii nr. 112/1995, putând fi vândute chiriașilor, listă publicată si în ziarul „Adevărul de Cluj” din data de 08 martie 1996. În data de 24 noiembrie 1997, când deja două apartamente fuseseră vândute, și după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 112/1995, aceleași moștenitoare au depus o nouă cerere la Consiliul Local Cluj, cu solicitarea de sistare a vânzărilor, întrucât imobilul în litigiu urmează a fi restituit în natură.

Apreciind că preluarea imobilului în litigiu în proprietatea statului a fost abuzivă, neexistând identitate între persoana de la care imobilul a fost preluat și adevărații proprietari, iar, pe de altă parte, persoanele de la care s-a preluat erau exceptate de la naționalizare, instanța a păstrat contractele de vânzare-cumpărare, considerând că pârâții au fost de bună credință. Excepția prescripției privind rectificarea cărții funciare a fost respinsă, fiind apreciată ca nefondată, întrucât, preluarea fiind una abuzivă, Statul Român nu putea fi considerat de bună credință, iar împotriva dobânditorului de rea credință, acțiunea în rectificare putea fi introdusă oricând.

Inițial, apelul reclamantelor și intervenientei a fost respins prin decizia civilă nr. 453 din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. 2850/33/2006, reținându-se buna credință a subdobânditorilor, însă, urmare a admiterii recursului promovat de reclamante și intervenientă, prin decizia civilă nr. 431 din 24 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2850/33/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost casată hotărârea mai sus indicată, cu trimiterea cauzei aceleiași Curți de Apel, în vederea rejudecării apelului. Prin decizia civila nr. 245/A din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, Secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie a admis apelul reclamantelor S.N.S.

și R.M.R. și intervenientei D.R.M.D., împotriva sentinței civile nr. 104 din 1 februarie 2006 pronunțată în dosar nr. 1272/2004 al Tribunalului Cluj, a schimbat în totalitate sentința, în sensul că a admis în întregime acțiunea introductivă, precizată și extinsă, a reclamantelor S.N.S. și R.M.R. precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D.R.M.D., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, G.S. și G.P., moștenitoarele acestuia fiind G.S. și B.I.V., H.S. și H.D.A. decedată în cursul procesului, moștenitorii acesteia din urmă fiind H.S. și C.D.C.M., I.N., I.I. și V.I., și, în consecință, a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 8011 Cluj top.

1541, compus din casă pe 3 nivele, cu subsol, parter și etaj, curte și grădină în suprafață de 215 st.p. (774 m.p.) situată în Cluj N. str. Andrei Mureșanu, a trecut în proprietatea St. Rom., fără titlu valabil, a dispus anularea încheierii C.F. nr. 4327 din 29 noiembrie 1955 și parțial încheierea C.F. nr. 2130 din 4 februarie 1997 și rectificarea C.F. nr. 8011 Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de folosință a fostului Sfat Popular Cluj, de sub B 12-13 și B 16 și reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A+2 cu nr. top. 1541/2 teren în suprafață de 500 m.p., pe vechii proprietari D.L. și soția D.E. născută B., cu titlu de cumpărare în părți egale, a dispus anularea încheierii de C.F.

nr. 2.130 din 4 februarie 1997 atât din C.F. colectivă 120.913 top. 1541/1 cât și din C.F. individuală nr. 120.914 Cluj-Napoca și radierea din ambele cărți funciare menționate, a dreptului de proprietate al Statului Român și de administrare operativă al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, intabulate în ambele cărți funciare sub B 1-2, și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari D.L. și D.E. născută B., cu titlu de cumpărare în părți egale, asupra apartamentului nr. 1 cu nr. top. 1541/1/1, situat în subsolul imobilului din str. Andrei Mureșanu, compus din 3 camere și dependințe, în suprafață utilă de 111,91 m.p. și asupra p.i.c. corespunzătoare acestui apartament, în cotă de 22,91/100 parte, descrise în CF colectivă nr. 120.913 top.

1541/1, a constatat nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Andrei Mureșanu, încheiate de Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în calitate de vânzător, prin mandatar SC C. SA, în baza protocolului nr. 28871 din 30 iulie 1996, după cum urmează: nr. 30.813 din 6 noiembrie 1996 încheiat cu cumpărătorii G.P. și soția G.S., având ca obiect apartamentul nr. 4 în suprafața utilă de 157,18 m.p; nr. 32.083 din 20 decembrie 1996 încheiat cu cumpărătorii H.S. și soția H.D.A., având ca obiect apartamentul nr. 3 în suprafață utilă de 89,16 m.p. și nr. 33.115 din 6 martie 1997 încheiat cu cumpărătorii I.N.

și soția I.I., având ca obiect apartamentul nr. 2 în suprafață utilă de 68,33 m.p., a dispus anularea încheierilor de CF nr. 3879 din 3 martie 1997, nr. 16.478 din 15 octombrie 1997 și nr. 4827/1997 și radierea drepturilor de proprietate intabulate sub B 1-2, în favoarea tuturor dobânditorilor subsecvenți din CF individuală 121.247 Cluj-Napoca top. 1541/1/IV, CF individuală 121.538 Cluj-Napoca top. 1541/1/III, CF individuală nr. 124898 Cluj-Napoca top.1541/1/II și CF colectivă nr. 120.913 top. 1541/1, respectiv G.P., G.S., H.S., H.D.A., I.N. și I.I., a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari D.L. și D.E. născută B., cu titlu de cumpărare în părți egale, asupra celor trei apartamente cu nr. top.

1541/1 /II - 1541/ l/IV în CF individuale nr. 121.247 Cluj-Napoca, nr. 121.538 Cluj-Napoca și CF nr. 124.898 Cluj-Napoca precum și în CF colectivă nr. 120.913 top. 1541/1, asupra p.i.c. corespunzătoare acestor apartamente, a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor S.N.S. și R.M.R. și a intervenientei D.R.M.D., cu titlu de moștenire și Legea nr. 213/1998, în cote egale de câte 1/3 parte fiecare, asupra tuturor imobilelor, înscrise sub A+2 în CF nr. 8011 Cluj top. 1541/2, în CF individuală 120.914 Cluj-Napoca top. 1541/1/1, CF individuală 124.898 Cluj-Napoca top. 1541/ l/II, CF individuală 121.538 Cluj-Napoca top. 1541/1/III, CF individuală 121.247 Cluj-Napoca top.

1541/l/IV, precum și în CF colectivă nr. 120.913 Cluj-Napoca top. 1541/1 asupra p.i.c. corespunzătoare celor trei apartamente enumerate mai sus, a obligat în solidar pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., H.S., C.D.C.M., I.N. și I.I. să plătească reclamantelor S.N.S. și R.M.R. și intervenientei D.R.M.D. suma de 401.788.000 lei vechi, reprezentând 40.178,8 RON, cheltuieli de judecată în toate instanțele. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, Curtea a reținut ca imobilul in litigiu, în compunerea evidențiată în CF nr. 8011 Cluj top. 1541, adică la subsol două camere cu dependințe, parter patru camere cu dependințe și la etaj patru camere cu dependințe, a trecut în întregime în proprietatea Statului Român și folosința Sfatului Popular Cluj, intabulați prin încheierea CF nr. 4327 din 29 noiembrie 1955 sub B 12-13, în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950 și listei anexă la acest decret.

Ca atare, în condițiile în care, prin actul de naționalizare, s-a recunoscut calitatea de proprietari tabulari ai antecesorilor reclamantelor și intervenientei, imobilul fiind preluat de Statul Român de la D.L. și soția sa, născută B.E., aspect ce rezultă cu claritate din lista anexă la decret și din actele existente la filele 10-11 și 77, dosar nr. 4610/1998 al Tribunalului Cluj, au fost înlăturate apărările pârâților, conform cărora proprietatea asupra imobilului litigios, ar fi aparținut unei instituții maghiare cu sediul la Budapesta. Ulterior naționalizării, respectiv prin încheierea de CF nr. 2130 din 4 februarie 1997, imobilul a fost dezmembrat în două parcele cu numere top. noi. Mai exact, s-a format parcela cu nr. top.

nou 1541/1 de 274 mp., cu construcția existentă, transcrise sub B 1-2 în proprietatea Statului Român și administrarea operativă a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, în CF colectivă nr. 120.913 (unde terenul de 274 mp. constituie parte indiviză comună) și respectiv, CF individuală nr. 120.914 Cluj-Napoca top. 1541/1/1-1541/l/IV, cuprinzând cele patru apartamente aflate în clădire, conform folosinței faptice a chiriașilor. (f. 22-23, 199, 201 dosar tribunal 4610/ 1998). Cealaltă parcelă cu nr. top nou format 1541/2, teren și curte de 500 mp. s-a reînscris sub A+2 în CF inițială nr. 8011 Cluj (f. 17, 191-198 același dosar). În baza Protocolului nr. 28.871 din 30 iulie 1996, încheiat între Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și mandatara SC C. SA Cluj, protocol menționat în toate contractele de vânzare-cumpărare, aceasta din urmă a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 1996, apartamentul nr. 4 cu nr. top.

1541/l/IV în suprafață utilă de 157,18 mp. soților G.P. și S., intabulați sub B 1-2 prin încheierea nr. 3879 din 3 martie 1997 în CF individuală nr. 121.247 Cluj-Napoca. Apoi,prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 1996, s-a înstrăinat din același imobil apartamentul nr. 3 cu nr. top. 1541 /1 /III în suprafață utilă de 89,16 mp, soților H.S. și H.D.A., intabulați sub B 1-2 în CF individuală 121.538 Cluj-Napoca prin încheierea de CF nr. 4.827/1997. În final,prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33.115 din 6 martie 1997, s-a înstrăinat și apartamentul 2 cu nr. top. 1541/1/II în suprafață utilă de 68,33 mp. soților I.N.

și I.I., intabulați sub B 1-2 în CF individuală nr. 124.898 Cluj-Napoca, prin încheierea de CF nr. 16.479 din 15 octombrie 1997. Respectând îndrumările date de instanța de recurs, prin decizia de casare, Curtea, cenzurând valabilitatea actului de naționalizare, a apreciat că, raportat la dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950, care excludeau de la naționalizare imobilele proprietatea anumitor categorii socio-profesionale (muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor), a apreciat ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu valabil.

Constatându-se ca trecerea imobilului în litigiu în proprietatea Statului Român s-a făcut fără titlu valabil, concluzia instanței a fost in sensul ca imobilul in litigiu nu putea face obiectul vânzării către chiriași, pentru simplul considerent că nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995, al cărei domeniu de aplicare era strict limitat, referindu-se exclusiv la categoria imobilelor preluate cu titlu, nu și la cele preluate fără titlu valabil. Curtea a mai reținut că toate cele 3 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca prin mandatar, cu soții G.P. și S., H.S. și D.A., precum și I.N.

și I., au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, care circumscriu strict obiectul de aplicare a acestui act normativ, precum și a prevederilor art. 9 din aceeași lege, ce instituie în mod expres condiția suspensivă asupra vânzării și respectiv cumpărării apartamentelor ocupate de chiriași, necunoașterea legii neputând fi invocat de către pârâți.

În ceea ce privește atitudinea subiectivă a cumpărătorilor la momentul încheierii celor trei contracte de vânzare-cumpărare, pe lângă aspectele prezentate anterior, ce atrag sancțiunea nulității absolute a contractelor, încheiate cu nerespectarea unor norme cu caracter prohibitiv, Curtea a apreciat că aceștia au fost de rea credință, fără nici o excepție, având în vedere următoarele motive: În primul rând, toți chiriașii imobilului în litigiu știau ab initio că locuiesc într-un edificiu (vilă) care nu a fost construit de Statul Român și prin simpla consultare a conținutului cărții funciare, ar fi putut cunoaște că Statul Român nu era adevăratul proprietar al imobilului, fiind naționalizat în timpul regimului comunist, de la antecesorii apelantelor.

Apoi, cu diligente minime la organele administrative abilitate, pârâții persoane fizice ar fi putut să cunoască faptul că moștenitoarele proprietarilor tabulari, au promovat cereri pentru imobilul litigios, înregistrate sub nr. 876 din 24 iulie 1996 la Comisia Locală Cluj-Napoca pentru aplicarea Legii nr. 112/ 1995, cereri materializate pe formular tipizat, în care a apărut ca fiind solicitată atât restituirea în natură a imobilului, cât și despăgubiri, acestea din urmă fiind trecute în paranteză, ca măsură reparatorie subsidiară restituirii în natură. S-a considerat ca soluția pronunțată de instanța de apel este în concordanță, atât cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, cât și cu întreaga jurisprudență CE.D.O.

invocată de apelante, respectiv cauza Străin și alții contra României din 21 iulie 2005, cauza Păduraru contra României din 1 decembrie 2005 și cauza Porțeanu contra României din 16 martie 2006. Pârâții fiind în culpă procesuală, în conformitate cu art. 274 raportat la art. 277 C. proc. civ., au fost obligați în solidar la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de reclamante și intervenienta, în toate ciclurile procesuale și gradele de jurisdicție anterioare, în sumă totală de 401.788.000 lei vechi (40.178,8 RON). Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs, (I) la data de 22 octombrie 2008, pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, (II) la data de 30 octombrie 2008, pârâții G.S., B.I.V., I.N.

și I.I. si (III) la data de 28 octombrie 2008, pârâții H.S. și C.D.C.M., prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: (I) Recurentul-parat Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a criticat hotărârea instanței de apel, sub următoarele aspecte: Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului de naționalizare nr. 92/1950, Statul intabulându-și dreptul de proprietate astfel obținut, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 115/1938. Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/20001, se desprinde in mod clar ideea că prin imobil preluat cu titlu valabil se înțelege imobilul preluat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.

În speță, la data naționalizării, proprietarii tabulari foloseau imobilul în litigiu în scop de exploatare obținând venituri din această activitate, astfel încât, după aprecierea recurentului, se încadrau in prevederile art. I pct. 2 din decret. Așadar, s-a reținut că imobilul a fost preluat de către Statul Roman cu respectarea condițiilor impuse de Decretul nr. 92/1950. Titlul în baza căruia Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil este pe deplin legal și valabil, imobilul încadrându-se în prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998. În ceea ce privește susținerile reclamanților apelanți cu privire la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, încheiate de SC C.A.

SA și pârâți, s-a învederat instanței faptul că, la data încheierii acestora, imobilul în litigiu cădea sub incidența Legii nr. 112/1995, iar dreptul de proprietate al vânzătorului - Statul Roman - era înscris în cartea funciară.

La analizarea relei sau bunei credințe a vânzătorului sau cumpărătorului, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 33 din Decretul lege nr. 115/1938, care prevăd faptul ca, cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în CF vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul acesteia sau dacă s-a cunoscut prin altă cale această inexactitate, dispoziție legală coroborată cu art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 potrivit căreia dacă în CF s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul acesteia, principiul forței probante absolute a înscrierii în CF apărând terții dobânditori de bună credință de orice evicțiune anterioară titlului lor de dobândire.

Prin urmare, atâta timp cât la data contractării în cartea funciară era înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, cumpărătorii având convingerea că dobândesc dreptul de proprietate de la adevăratul proprietar al imobilului, iar reclamanții recurenți nu și-au notat acțiunile în CF și nu au trimis notificarea către pârâți, nu se poate reține reaua credință a cumpărătorilor, aceasta trebuind a fi dovedită, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. S-a arătat că pârâții - persoane fizice au fost de bună credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Potrivit art. 1898 C. civ. buna-credință este credința achizitorului ca cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea, fiind suficient ca buna credința să fi existat în momentul încheierii contractului.

Pe tot parcursul derulării procesului reclamanta nu a făcut dovada relei credințe a cumpărătorilor, chestiuni de fapt care trebuiau dovedite, iar până la proba contrarie buna credință se prezumă. În concluzie, s-a susținut ca în momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare, proprietarul imobilului era Statul Român, iar reclamanții nu au notificat nici Statul, nici proprietarul subsecvent în legătură cu o eventuală intenție de revendicare. În situația în care Statul și-a înscris în cartea funciară titlul, având în vedere efectul de publicitate față de terți, dreptul nu mai are caracter de aparență, ci este un drept evident. (II) Recurenții-pârâți G.S., B.I.V., I.N. și I.I., H.S. si C.D.C.M., au criticat hotărârea instanței de apel, sub următoarele aspecte: Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegala, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 1 și 9 din Legea nr. 112/1995, art. 1898, art. 1899, art. 948 C. civ., raportat la art. 1295 C. civ. și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 – în expunerea de motive a cererii de recurs fiind dezvoltate toate aceste critici de nelegalitate. S-a susținut totodată că, prin hotărârea atacată s-a dat mai mult decât s-a cerut – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât, fără nici o solicitare din partea reclamantelor, instanța s-a pronunțat și asupra unei unități distincte intabulată în CF nr. 121 247 Cluj - Napoca, cu nr. top.1541/1/IV, având destinația de garaj.

Recurenții-pârâți au susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind apărarea drepturilor omului, reclamantele nu sunt în posesia unui bun, întrucât acestora nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate pretins, printr-o hotărâre judecătorească. (III) Recurenții-pârâți H.S. si C.D.C.M. au criticat hotărârea instanței de apel, sub următoarele aspecte de nelegalitate: Prima critică se referă la depășirea limitelor apelului în rejudecare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Decizia instanței de apel a fost criticată și pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța a dispus asupra a două chestiuni deja tranșate cu caracter irevocabil, anume constatarea nelegalității trecerii imobilului în proprietatea statului și anularea încheierii de carte funciară.

S-a susținut si că, în cauză, nu s-a respectat principiul contradictorialității asupra unor chestiuni de fapt cu relevanță în conturarea soluției de fond – lipsa vizei de înstrăinare a imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 3. Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995 relativ la domeniul de aplicarea al legii, art. 948 C. civ., tratarea nelegală a chestiunii legate de atitudinea subiectiva a pârâților la data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare – toate aceste critici de nelegalitate fiind tratate pe larg în cuprinsul expunerii de motive a cererii de recurs.

La termenul de judecata din 10 februarie 2010, recurenții-parați, prin reprezentantul lor convențional, au invocat si susținut, in condiții de contradictorialitate, motivul de recurs de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) rap. la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) din același cod, privind nulitatea deciziei atacate pentru neîntocmirea încheierii de amânare a pronunțării din data de 22 septembrie 2008, arătând că aceasta nulitate are un caracter absolut. Analizând cererile de recurs formulate, cu prioritate din perspectiva acestui nou motiv de recurs, de ordine publica - nulitatea deciziei atacate pentru neîntocmirea încheierii de amânare a pronunțării din data de 22 septembrie 2008 - Înalta Curte le va admite, cu consecința casării hotărârii atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor exprese ale art. 147 C. proc.

civ., dezbaterile urmate in ședința se vor trece in încheierea de ședința, care va fi semnata de judecători si grefier. Dispozițiile legale susmenționate au caracter imperativ, întrucât vizează un act de procedura al instanței, a cărui existenta si conținut nu poate fi lăsat la îndemâna părților, ceea ce înseamnă ca neîntocmirea încheierii de dezbateri - parte integranta a hotărârii judecătorești atacate - conduce la nulitatea absoluta a hotărârii, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, reluarea procedurii de judecata din apel. Din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - sediul de drept comun al nulităților actelor de procedura - hotărârea judecătoreasca atacata, căreia ii lipsește una din părțile sale importante - încheierea de dezbateri – nu poate fi salvata pe temeiul dispozițiilor art. 106 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât vătămarea produsa părților nu poate fi înlăturata decât prin anularea ei. Conținutul unei încheieri de dezbateri circumstanțiază raportul juridic dedus judecații, întrucât reflecta modul in care au fost asigurate si respectate garanțiile ce trebuie sa însoțească procesul civil in fiecare etapa procesuala - publicitatea si oralitatea dezbaterilor, contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea părților, nemijlocirea si continuitatea, reprezentând de altfel reperul concret in raport de care se apreciază condiția vătămării produsa părții/părților din dosar. În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Înalta Curte nu le va mai analiza, dat fiind ca soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, provocata de constatarea nulității hotărârii atacate, are menirea de a asigura o judecata concreta si efectiva in cel de-al doilea grad de jurisdicție - judecata din apel.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in conformitate cu art. 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va a dmite recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., I.N. și I.I., H.S. si C.D.C.M. împotriva deciziei nr. 245/A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare, in condițiile art. 315 C. proc. civ., aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., I.N. și I.I., H.S., C.D.C.M. împotriva deciziei nr. 245/A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.