ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6199/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6199/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 7 aprilie 2006 pe rolul Tribunalului Prahova – Secția
civilă, contestatorii L.I., V.I.Z.V., D.D.L. și R.M. au solicitat ca, în
contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești,
prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 1507
din 3 martie 2006 a Primarului municipiului Ploiești, să se constate preluarea
fără titlu valabil a imobilului de către Statul Român și să se restituie cota
de 1/3 din imobilul teren în suprafață de 17 ha și 7990 mp situat în municipiul Ploiești, suburbia Sf. Spiridon, bariera Găgenilor, numit „La Viișoara”, identificat pe planurile de urbanism la adresa din str. Găgeni.
Prin sentința civilă nr.
2620 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația
formulată și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 1507 din 03 martie 2006 a
Primarului municipiului Ploiești, în sensul constatării îndreptățirii
contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii în calitate de moștenitori
ai defunctului D.P., prin restituirea în natură a terenului de 3233 m.p.-S3, aflat în posesia Parohiei Nașterea Domnului, identificat prin completarea nr. 2 a
raportului de expertiza în specialitatea topografie, întocmit la 03 septembrie 2008
de expert B.L. cu hașura bleu, dar și a terenurilor identificate prin aceeași
expertiza cu hașura roșie, în suprafața totală de 3 ha și 3153 m.p.
S-a constatat îndreptățirea
contestatorilor să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent pentru
diferența de teren de 2 ha și 2945 m.p. ce a aparținut autorului acestora, prin
acordarea de despăgubiri bănești, conform titlului VIII al Legii nr. 274/2005.
A fost respinsă în
rest contestația ca neîntemeiată și s-a luat act că nu s-au solicitat
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin
dispoziția contestată, s-a respins notificarea prin care s-a solicitat
restituirea în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că petenții nu au
făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar, iar terenul
revendicat a avut destinație agricolă, situație ce nu intră sub incidența Legii
nr. 10/2001.
Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 96 din
15 ianuarie 1920 și transcris sub nr. 143 din 15 ianuarie 1920 la Tribunalul Județean Prahova Secția I, D.P., V.T. și I.K. au dobândit în cote egale de 1/3
fiecare, dreptul de proprietate asupra terenului de 17 ha și 7990 mp situat pe raza orașului Ploiești, Suburbia Sf. Spiridon, Bariera Gagenilor, numit „La Viișoara”.
Întreaga suprafață de teren descrisă a fost trecută în
proprietatea Statului Român la nivelul anului 1947, în baza Legii Reformei
Agrare nr. 187/1845.
A mai reținut tribunalul că sunt îndeplinite
condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că
contestatorii sunt succesorii defunctei D.I., soția supraviețuitoare a
defunctului D.P. și unica moștenitoare a acestuia.
De asemenea, prima instanță a constatat că suprafața
de teren ce face obiectul prezentului litigiu a fost situată în intravilanul
mun. Ploiești, unde este amplasată și în prezent, iar împrejurarea că la
momentul preluării a avut destinația de teren agricol nu este de natură a
înlătura aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, atâta timp cât din dispozițiile art.
6 rezultă că acest act normativ vizează terenurile cu sau fără construcție, cu
oricare dintre destinațiile avute la data preluării abuzive.
Apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile pentru
ca reclamanții să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr.
10/2001 pentru imobilul indicat în notificarea adresată Primăriei municipiului
Ploiești, tribunalul a reținut, în urma administrării probatoriului, că sunt
susceptibile de restituire în natură suprafața de teren de 3233 mp, aflată în
folosința Parohiei Nașterea Domnului, fără a exista vreun titlu pentru
destinatar, precum și suprafața de 2 ha și 9920 mp, având destinația de parcuri
și spații verzi, libere de construcții supraterane, respectiv terenuri afectate
de garaje.
A reținut tribunalul că suprafața de 17500 mp, teren
evidențiat pe schița de plan a raportului de expertiză cu hașura albastră, a
făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4019/1945,
prin care foștii proprietari I.V. și P.D. au transmis dreptul de proprietate în
favoarea lui C.M.I., P.G. și N.C., fiind ulterior restituit în natură
moștenitorilor cumpărătorilor prin sentința civilă nr. 1283/2006 a Tribunalului
Prahova, irevocabilă.
Tribunalul a apreciat că terenurile în suprafață de
797 mp cu destinația de parcare și, respectiv, de 5970 mp, atribuite în
folosința gratuită a Parohiei Nașterea Domnului, nu sunt susceptibile de
restituire în natură, având în vedere destinația și titularul dreptului de
folosință.
Referitor la
diferența de 2 ha și 2945 mp până la suprafața totală ce a aparținut lui D.P.,
tribunalul a reținut că nu este susceptibilă de restituire în natură, fiind
afectată de blocurile amplasate pe teren, dar și de C.C.C. cu dependințele
sale, de un punct termic și de traseul conductei magistrale de gaze, astfel că
contestatorii vor beneficia de măsura reparatorie prin echivalent, prin
acordarea de despăgubiri bănești, conform titlului VIII al Legii nr. 274/2005.
Prin decizia nr. 113
din 28 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie a admis apelul declarat de intimații Primarul municipiului
Ploiești și Consiliul local Ploiești și a schimbat în parte sentința
tribunalului, în sensul că:
A admis excepția
lipsei calității procesual pasive a intimatului Consiliul local Ploiești și a
respins contestația față de acesta ca fiind introdusă în contradictoriu cu o
persoană fără calitate procesual pasivă.
A constatat dreptul
contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin restituirea în natură
numai pentru următoarele terenuri, identificate conform raportului de expertiză
B.L., fila 333 dosar fond:
- nr. 1b, zona
garaje, S=4.144 mp cu acces din str. Andrei Mureșanu, planșa 2/8;
- nr. 12, zona
garaje, S=703 mp cu acces din str. Abrud, planșa 6/8;
- nr. 13, zona
garaje, S=2.386 mp cu acces din str. Abrud și str. Toma Socolescu, planșa 7/8;
- nr. 61-zona garaje,
S=886 mp cu acces din str. Toma Socolescu, planșa 7/8.
A constatat că pentru diferența de 51.211 mp teren,
contestatorilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de
despăgubiri bănești conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.
A fost respins apelul declarat de contestatori
împotriva aceleiași sentințe și s-a luat act că nu au fost solicitate
cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a
reținut că excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Consiliul
local Ploiești este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) din
Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor deținute de unitățile
administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către
persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.
Față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și
raportat la împrejurarea că terenul în litigiu a fost identificat ca fiind
situat în intravilanul municipiului Ploiești la data notificării, s-a apreciat
că este neîntemeiat motivul de apel formulat în acest sens de intimați.
A mai reținut curtea de apel că, din planul de situație
anexă la raportul de expertiză completare 3 întocmit de expert B.L., reiese că
terenul e ocupat în mare măsură de construcții social-edilitare, comerciale,
locuințe, căi de acces (străzi, alei), iar spațiile libere dintre blocurile de
locuințe sunt afectate de rețele edilitare subterane.
Raportat la această situație de fapt, la împrejurarea
că spațiile verzi și terenul de sub garajele 11 și 12 sunt aferente blocurilor
construite pe teren, având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că persoana îndreptățită va
obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru
suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor
amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Instanța de apel a arătat că, în mod just s-a
constatat că nu poate fi dispusă restituirea în natură a terenului de sub
garajele 11 și 12, aferente blocurilor de locuințe, a terenurilor de 93,45 mp,
respectiv 99,47 mp, 428,05 mp și 111,31 mp, deținute de SC M.C., conform H.G. nr.
834/1991 și certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. 0228,
0229, 0230 și 0231 emise la 05 martie 2004 de Consiliul Județean Prahova,
precum și a terenului pe care a fost amplasat spațiul comercial din stația
R.A.T.P. C., teren care, astfel cum reiese din adresa nr. 16108,17312/2007 din
24 octombrie 2007 emisă de Primăria mun. Ploiești, face parte din domeniul
public al Municipiului Ploiești, pentru acesta încheindu-se,conform hotărârii nr.
81/1995 a Consiliului local Ploiești, contractul de asociere nr. 25952 din 22
iulie 1994 cu SC S. SRL.
De asemenea, s-a reținut că, în mod just s-a constatat
că apelanții – contestatori au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și
pentru suprafața de 797 mp, teren ce face parte din domeniul privat al
localității, ce a fost atribuit în folosință gratuită către Parohia Bisericii
Sfântul Apostol Andrei și Nașterea Domnului, conform Hotărârii nr. 86/2000 a
Consiliului local al municipiului Ploiești, pentru realizarea unui acces
carosabil și a unei parcări auto, deci a unei amenajări de utilitate publică a
orașului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs
contestatorii D.D.L.,
R.M.
, L.I. și V.I.Z.V., decedată,
calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea F.A.S. și de pârâții
Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești
, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele
motive:
Prin recursul lor, recurenții – contestatori
D.D.L.,
R.M. și
V.I.Z.V., decedată după declararea recursului,
calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea F.A.S., au indicat art.
304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și au arătat că instanța de apel nu putea
constata că un reprezentant al intimatului Municipiul Ploiești nu are calitate
procesuală pasivă, atâta timp cât Consiliul Local Ploiești a fost citat în
cauză, la prima instanță, în calitate de reprezentant al Municipiului Ploiești
și nu în calitate de parte.
Au mai susținut contestatorii că instanța de apel a
restituit cu 5833 mp mai mult decât suprafața deținută de autorul lor la data
preluării abuzive.
În ceea ce privește apartenența terenului restituit de
instanța de fond domeniului public, recurenții – contestatori au arătat că
terenul a fost ocupat de stat fără nici un titlu, astfel că imobilul nu poate
face parte din domeniul public, pentru că nu existența domeniului public
creează dreptul de proprietate publică, ci dreptul de proprietate publică
fundamentează și legitimează existența domeniului public.
În continuare, contestatorii au reiterat criticile
formulate prin motivele de apel privind terenurile menționate în certificatele
de atestare a dreptului de proprietate emise la data de 5 martie 2004 de
Consiliul Județean Prahova, în Hotărârea nr. 81/1995 a Consiliului Local
Ploiești și în contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL,
și în Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului Local Ploiești care, deși s-a dovedit
prin expertiza efectuată în cauză că se află pe amplasamentul fostei
proprietăți a autorului lor, nu au fost restituite în natură nici de către
instanța de apel.
Potrivit principiului prevalenței restituirii în
natură, prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu dispozițiile pct. 1 lit. a) din
Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,
deoarece imobilele restituite de către instanța de fond, precum și cele
nerestituite de către instanța de fond și care au făcut obiectul apelului nu se
încadrează în condițiile prevăzute expres de lege de exceptare de la
restituirea în natură, în considerarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din
Legea nr. 10/2001, astfel că și imobilele solicitate prin cererea de apel
trebuie restituite în natură.
Contestatoarea L.I. a indicat ca temei legal al
criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în
dezvoltarea acestora a arătat că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ
în lămurirea tuturor aspectelor privind stabilirea destinației de spațiu verde
a tuturor suprafețelor libere de construcții supraterane, impunându-se în acest
sens casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru
completarea probatoriului cu o suplimentare a raportului de expertiză judiciară
sau chiar o cercetare la fața locului.
Astfel, s-a arătat că nu s-a făcut dovada că „spațiul
verde” ar face parte dintr-un plan de urbanism care reglementează amenajările
de utilitate publică a localității și că, în realitate, acestea sunt niște
suprafețe de teren virane, fără a fi amenajate și exploatate în acest sens.
A mai susținut contestatoarea L.I. că, în ceea ce
privește suprafața de teren de 3.233 mp aflată în posesia Parohiei „Nașterea
Domnului”, restituit în natură prin sentința instanței de fond, instanța de
apel nu a pronunțat o decizie motivată în sensul că nu a analizat situația
juridică a terenului, iar prin admiterea apelului și cu privire la acest teren
în sensul de a acorda despăgubiri bănești, s-a făcut o aplicare greșită a
dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ultimul motiv de recurs formulat de contestatoarea L.I.
privește faptul că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, în
sensul că nu s-a făcut o aplicare uniformă a legii, dându-se soluții diferite
pentru suprafețe de teren cu același regim juridic.
Astfel, s-a susținut că, deși s-a constatat dreptul de
a beneficia de măsuri reparatorii prin restituirea în natură pentru terenurile
aflate în zona de garaje, în ceea ce privește terenul de sub garajele nr. 11 și
nr. 12 s-a apreciat că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
De asemenea, în ceea ce privește suprafața de 797 mp,
teren atribuit în folosință gratuită către Parohia Bisericii „Sfântul Apostol
Andrei și Nașterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil și a unei
parcări auto, s-a susținut că s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin
echivalent, deși această suprafață nu era afectată de nicio amenajare de
utilitate publică.
Pârâții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului
Ploiești au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate au arătat că hotărârea instanței
de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001,
având în vedere că terenul în litigiu făcea parte din categoria arabil, la data
preluării, iar regimul juridic al unor astfel de terenuri cu destinație
agricolă a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991, astfel că nu fac obiectul
Legii nr. 10/2001.
Examinând recursurile declarate, în limita criticilor
formulate, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce privește
recursul declarat de contestatorii
D.D.L.,
R.M. și
V.I.Z.V. - decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de
moștenitoarea F.A.S., analizând criticile formulate, ce se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată că este nefondat,
urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul
imobilelor deținute de unitățile administrativ – teritoriale restituirea în
natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția
motivată a primarilor.
În speță, raportul
juridic dedus judecății are ca obiect cererea contestatorilor de restituire a
cotei de 1/3 din imobilul teren situat în Ploiești, suburbia Sf. Spiridon,
bariera Găgenilor, numit „La Viișoara”, urmare a notificării înregistrată sub nr.
664 din 06 august 2001 la BEJ A.T.T., în baza Legii nr. 10/2001, situație în
care calitate procesuală pasivă au Primarul municipiului
Ploiești și Municipiul Ploiești, conform art.
21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată,
deoarece imobilul în litigiu aparține unității administrativ - teritoriale
Municipiul Ploiești.
Conform textului de
lege citat, consiliul local nu are calitate de entitate obligată să soluționeze
notificarea și, neavând această calitate, nu are nici calitate procesuală
pasivă în pricinile având ca obiect imobile al căror regim juridic este
reglementat prin Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții,
calitate procesuală pasivă în cauză au Primarul municipiului Ploiești și
Municipiul Ploiești, iar instanța de apel în mod corect a constatat lipsa calității
procesual pasive a Consiliului local Ploiești, în contradictoriu cu care a fost
pronunțată sentința primei instanțe.
Nici susținerea
recurenților – contestatori în sensul că instanța de apel a restituit cu 5833
mp mai mult decât suprafața deținută de autorul lor la data preluării nu este
întemeiată, întrucât suprafața totală restituită de instanța de apel coincide
cu cea restituită de prima instanță, precum și cu cea solicitată prin
notificare, respectiv 5 ha și 9331 mp.
În ceea ce privește critica
potrivit căreia terenul nu face parte din domeniul public pentru că a fost
ocupat de stat fără niciun titlu, se constată că este nefondată, deoarece nu
prezintă relevanță apartenența terenului la domeniul public al unității administrativ
– teritoriale și nu îl exclude de la incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art.
6 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Cu privire la
terenurile nerestituite în natură, se constată că instanța de apel, în raport
de situația de fapt stabilită în urma administrării probatoriului, a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având
în vedere că aceste suprafețe de teren sunt ocupate de construcții social –
edilitare, comerciale, blocuri de locuințe, căi de acces, spații verzi, rețele
edilitare subterane.
În ceea ce privește
incidența dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acestea nu
sunt aplicabile, având în vedere că, anterior intrării în vigoare a acestor
dispoziții, SC M.C. a obținut certificatele de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, că pentru
terenul pe care este amplasat spațiul comercial din stația R.A.T.P. C. s-a
încheiat, potrivit Hotărârii nr. 81/1995 a Consiliului local Ploiești,
contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL, iar prin
Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului local Ploiești s-a aprobat atribuirea în
folosință a suprafeței de 797 mp către Parohia Bisericii „Sfântul Apostol
Andrei și Nașterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil și un
parcaj auto.
Nici critica invocată
de apărătorul recurenților – contestatori D.D.L.,
R.M. și
F.A.S. cu
ocazia dezbaterilor, în sensul că Municipiul Ploiești a declarat recurs omisso
medio nu este întemeiată, întrucât apelul a fost declarat de Primarul
municipiului Ploiești în reprezentarea unității administrativ – teritoriale
Municipiul Ploiești, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește recursul
declarat de contestatoarea L.I., ce se încadrează în drept în dispozițiile art.
304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat, urmând a fi
respins în consecință, pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea hotărârii
se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de
procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”, iar în
speță, deși nu se indică expres textul de lege încălcat de instanța de apel,
invocând lipsa de rol activ a acesteia, se susține implicit că decizia recurată
a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.
civ., conform cărora „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate
mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului
în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în
scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona
administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se
împotrivesc.”
Or, în speță, nu se
poate reține lipsa de rol activ a instanței de apel, atâta timp cât s-a
apreciat că probatoriul administrat în fața primei instanțe este suficient, iar
situația de fapt a fost lămurită, inclusiv în ceea ce privește spațiile verzi,
cu privire la care s-a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001, față de împrejurarea că acestea sunt aferente
blocurilor de locuințe construite pe teren.
În ceea ce privește
suprafața de teren de 3.233 mp aflată în posesia Parohiei „Nașterea Domnului”,
aceasta face parte din suprafața totală de 51.211 mp de teren pentru care
instanța de apel a constatat că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
contestatorilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de
despăgubiri bănești conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Nu este întemeiată
nici critica vizând motivarea contradictorie cu privire la suprafețe de teren
având același regim juridic, deoarece terenul de sub garajele nr. 11 și 12, ce
nu a fost restituit în natură, este aferent blocurilor de locuințe, față de
amplasamentul acestora.
De asemenea, în mod
corect s-a stabilit că pentru suprafața de 797 mp contestatorii au dreptul la
măsuri reparatorii prin echivalent, avându-se în vedere că prin Hotărârea nr. 86/2000
a Consiliului local al municipiului Ploiești acest teren, ce face parte din
domeniul privat al localității, a fost atribuit în folosință gratuită Parohiei
Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Nașterea Domnului” pentru realizarea unui
acces carosabil și un parcaj auto.
Recursul declarat de
pârâții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești nu este fondat,
întrucât în mod corect instanța a reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001
se referă la terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării
abuzive sau la data notificării, iar împrejurarea că terenul în litigiu făcea
parte din categoria de folosință arabil la momentul preluării nu prezintă
relevanță, atâta timp cât acesta, atât la data preluării, cât și la data
notificării, era situat în intravilanul Municipiului Ploiești.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de
contestatorii D.D.L.,
R.M.
, L.I. și V.I.Z.V., decedată, calitatea sa procesuală
fiind preluată de moștenitoarea F.A.S. și de pârâții Municipiul Ploiești și
Primarul Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 113 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie
2010.