ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6199/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2006 pe rolul Tribunalului Prahova – Secția civilă, contestatorii L.I., V.I.Z.V., D.D.L. și R.M. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 1507 din 3 martie 2006 a Primarului municipiului Ploiești, să se constate preluarea fără titlu valabil a imobilului de către Statul Român și să se restituie cota de 1/3 din imobilul teren în suprafață de 17 ha și 7990 mp situat în municipiul Ploiești, suburbia Sf. Spiridon, bariera Găgenilor, numit „La Viișoara”, identificat pe planurile de urbanism la adresa din str. Găgeni.

Prin sentința civilă nr. 2620 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația formulată și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 1507 din 03 martie 2006 a Primarului municipiului Ploiești, în sensul constatării îndreptățirii contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii în calitate de moștenitori ai defunctului D.P., prin restituirea în natură a terenului de 3233 m.p.-S3, aflat în posesia Parohiei Nașterea Domnului, identificat prin completarea nr. 2 a raportului de expertiza în specialitatea topografie, întocmit la 03 septembrie 2008 de expert B.L. cu hașura bleu, dar și a terenurilor identificate prin aceeași expertiza cu hașura roșie, în suprafața totală de 3 ha și 3153 m.p.

S-a constatat îndreptățirea contestatorilor să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren de 2 ha și 2945 m.p. ce a aparținut autorului acestora, prin acordarea de despăgubiri bănești, conform titlului VIII al Legii nr. 274/2005. A fost respinsă în rest contestația ca neîntemeiată și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția contestată, s-a respins notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că petenții nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar, iar terenul revendicat a avut destinație agricolă, situație ce nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 96 din 15 ianuarie 1920 și transcris sub nr. 143 din 15 ianuarie 1920 la Tribunalul Județean Prahova Secția I, D.P., V.T. și I.K. au dobândit în cote egale de 1/3 fiecare, dreptul de proprietate asupra terenului de 17 ha și 7990 mp situat pe raza orașului Ploiești, Suburbia Sf. Spiridon, Bariera Gagenilor, numit „La Viișoara”. Întreaga suprafață de teren descrisă a fost trecută în proprietatea Statului Român la nivelul anului 1947, în baza Legii Reformei Agrare nr. 187/1845. A mai reținut tribunalul că sunt îndeplinite condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că contestatorii sunt succesorii defunctei D.I., soția supraviețuitoare a defunctului D.P.

și unica moștenitoare a acestuia. De asemenea, prima instanță a constatat că suprafața de teren ce face obiectul prezentului litigiu a fost situată în intravilanul mun. Ploiești, unde este amplasată și în prezent, iar împrejurarea că la momentul preluării a avut destinația de teren agricol nu este de natură a înlătura aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, atâta timp cât din dispozițiile art. 6 rezultă că acest act normativ vizează terenurile cu sau fără construcție, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării abuzive.

Apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca reclamanții să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul indicat în notificarea adresată Primăriei municipiului Ploiești, tribunalul a reținut, în urma administrării probatoriului, că sunt susceptibile de restituire în natură suprafața de teren de 3233 mp, aflată în folosința Parohiei Nașterea Domnului, fără a exista vreun titlu pentru destinatar, precum și suprafața de 2 ha și 9920 mp, având destinația de parcuri și spații verzi, libere de construcții supraterane, respectiv terenuri afectate de garaje. A reținut tribunalul că suprafața de 17500 mp, teren evidențiat pe schița de plan a raportului de expertiză cu hașura albastră, a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4019/1945, prin care foștii proprietari I.V.

și P.D. au transmis dreptul de proprietate în favoarea lui C.M.I., P.G. și N.C., fiind ulterior restituit în natură moștenitorilor cumpărătorilor prin sentința civilă nr. 1283/2006 a Tribunalului Prahova, irevocabilă. Tribunalul a apreciat că terenurile în suprafață de 797 mp cu destinația de parcare și, respectiv, de 5970 mp, atribuite în folosința gratuită a Parohiei Nașterea Domnului, nu sunt susceptibile de restituire în natură, având în vedere destinația și titularul dreptului de folosință. Referitor la diferența de 2 ha și 2945 mp până la suprafața totală ce a aparținut lui D.P., tribunalul a reținut că nu este susceptibilă de restituire în natură, fiind afectată de blocurile amplasate pe teren, dar și de C.C.C.

cu dependințele sale, de un punct termic și de traseul conductei magistrale de gaze, astfel că contestatorii vor beneficia de măsura reparatorie prin echivalent, prin acordarea de despăgubiri bănești, conform titlului VIII al Legii nr. 274/2005. Prin decizia nr. 113 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de intimații Primarul municipiului Ploiești și Consiliul local Ploiești și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că: A admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Consiliul local Ploiești și a respins contestația față de acesta ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă.

A constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin restituirea în natură numai pentru următoarele terenuri, identificate conform raportului de expertiză B.L., fila 333 dosar fond: - nr. 1b, zona garaje, S=4.144 mp cu acces din str. Andrei Mureșanu, planșa 2/8; - nr. 12, zona garaje, S=703 mp cu acces din str. Abrud, planșa 6/8; - nr. 13, zona garaje, S=2.386 mp cu acces din str. Abrud și str. Toma Socolescu, planșa 7/8; - nr. 61-zona garaje, S=886 mp cu acces din str. Toma Socolescu, planșa 7/8. A constatat că pentru diferența de 51.211 mp teren, contestatorilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de despăgubiri bănești conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. A fost respins apelul declarat de contestatori împotriva aceleiași sentințe și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Consiliul local Ploiești este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. Față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și raportat la împrejurarea că terenul în litigiu a fost identificat ca fiind situat în intravilanul municipiului Ploiești la data notificării, s-a apreciat că este neîntemeiat motivul de apel formulat în acest sens de intimați.

A mai reținut curtea de apel că, din planul de situație anexă la raportul de expertiză completare 3 întocmit de expert B.L., reiese că terenul e ocupat în mare măsură de construcții social-edilitare, comerciale, locuințe, căi de acces (străzi, alei), iar spațiile libere dintre blocurile de locuințe sunt afectate de rețele edilitare subterane. Raportat la această situație de fapt, la împrejurarea că spațiile verzi și terenul de sub garajele 11 și 12 sunt aferente blocurilor construite pe teren, având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Instanța de apel a arătat că, în mod just s-a constatat că nu poate fi dispusă restituirea în natură a terenului de sub garajele 11 și 12, aferente blocurilor de locuințe, a terenurilor de 93,45 mp, respectiv 99,47 mp, 428,05 mp și 111,31 mp, deținute de SC M.C., conform H.G. nr. 834/1991 și certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. 0228, 0229, 0230 și 0231 emise la 05 martie 2004 de Consiliul Județean Prahova, precum și a terenului pe care a fost amplasat spațiul comercial din stația R.A.T.P. C., teren care, astfel cum reiese din adresa nr. 16108,17312/2007 din 24 octombrie 2007 emisă de Primăria mun. Ploiești, face parte din domeniul public al Municipiului Ploiești, pentru acesta încheindu-se,conform hotărârii nr. 81/1995 a Consiliului local Ploiești, contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL.

De asemenea, s-a reținut că, în mod just s-a constatat că apelanții – contestatori au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de 797 mp, teren ce face parte din domeniul privat al localității, ce a fost atribuit în folosință gratuită către Parohia Bisericii Sfântul Apostol Andrei și Nașterea Domnului, conform Hotărârii nr. 86/2000 a Consiliului local al municipiului Ploiești, pentru realizarea unui acces carosabil și a unei parcări auto, deci a unei amenajări de utilitate publică a orașului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii D.D.L., R.M. , L.I. și V.I.Z.V., decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea F.A.S. și de pârâții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești , criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive: Prin recursul lor, recurenții – contestatori D.D.L., R.M.

și V.I.Z.V., decedată după declararea recursului, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea F.A.S., au indicat art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și au arătat că instanța de apel nu putea constata că un reprezentant al intimatului Municipiul Ploiești nu are calitate procesuală pasivă, atâta timp cât Consiliul Local Ploiești a fost citat în cauză, la prima instanță, în calitate de reprezentant al Municipiului Ploiești și nu în calitate de parte. Au mai susținut contestatorii că instanța de apel a restituit cu 5833 mp mai mult decât suprafața deținută de autorul lor la data preluării abuzive.

În ceea ce privește apartenența terenului restituit de instanța de fond domeniului public, recurenții – contestatori au arătat că terenul a fost ocupat de stat fără nici un titlu, astfel că imobilul nu poate face parte din domeniul public, pentru că nu existența domeniului public creează dreptul de proprietate publică, ci dreptul de proprietate publică fundamentează și legitimează existența domeniului public.

În continuare, contestatorii au reiterat criticile formulate prin motivele de apel privind terenurile menționate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise la data de 5 martie 2004 de Consiliul Județean Prahova, în Hotărârea nr. 81/1995 a Consiliului Local Ploiești și în contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL, și în Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului Local Ploiești care, deși s-a dovedit prin expertiza efectuată în cauză că se află pe amplasamentul fostei proprietăți a autorului lor, nu au fost restituite în natură nici de către instanța de apel.

Potrivit principiului prevalenței restituirii în natură, prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu dispozițiile pct. 1 lit. a) din Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deoarece imobilele restituite de către instanța de fond, precum și cele nerestituite de către instanța de fond și care au făcut obiectul apelului nu se încadrează în condițiile prevăzute expres de lege de exceptare de la restituirea în natură, în considerarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel că și imobilele solicitate prin cererea de apel trebuie restituite în natură. Contestatoarea L.I.

a indicat ca temei legal al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ în lămurirea tuturor aspectelor privind stabilirea destinației de spațiu verde a tuturor suprafețelor libere de construcții supraterane, impunându-se în acest sens casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului cu o suplimentare a raportului de expertiză judiciară sau chiar o cercetare la fața locului. Astfel, s-a arătat că nu s-a făcut dovada că „spațiul verde” ar face parte dintr-un plan de urbanism care reglementează amenajările de utilitate publică a localității și că, în realitate, acestea sunt niște suprafețe de teren virane, fără a fi amenajate și exploatate în acest sens.

A mai susținut contestatoarea L.I. că, în ceea ce privește suprafața de teren de 3.233 mp aflată în posesia Parohiei „Nașterea Domnului”, restituit în natură prin sentința instanței de fond, instanța de apel nu a pronunțat o decizie motivată în sensul că nu a analizat situația juridică a terenului, iar prin admiterea apelului și cu privire la acest teren în sensul de a acorda despăgubiri bănești, s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Ultimul motiv de recurs formulat de contestatoarea L.I. privește faptul că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că nu s-a făcut o aplicare uniformă a legii, dându-se soluții diferite pentru suprafețe de teren cu același regim juridic.

Astfel, s-a susținut că, deși s-a constatat dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin restituirea în natură pentru terenurile aflate în zona de garaje, în ceea ce privește terenul de sub garajele nr. 11 și nr. 12 s-a apreciat că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. De asemenea, în ceea ce privește suprafața de 797 mp, teren atribuit în folosință gratuită către Parohia Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Nașterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil și a unei parcări auto, s-a susținut că s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deși această suprafață nu era afectată de nicio amenajare de utilitate publică. Pârâții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate au arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că terenul în litigiu făcea parte din categoria arabil, la data preluării, iar regimul juridic al unor astfel de terenuri cu destinație agricolă a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991, astfel că nu fac obiectul Legii nr. 10/2001. Examinând recursurile declarate, în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de contestatorii D.D.L., R.M. și V.I.Z.V. - decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea F.A.S., analizând criticile formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor. În speță, raportul juridic dedus judecății are ca obiect cererea contestatorilor de restituire a cotei de 1/3 din imobilul teren situat în Ploiești, suburbia Sf. Spiridon, bariera Găgenilor, numit „La Viișoara”, urmare a notificării înregistrată sub nr. 664 din 06 august 2001 la BEJ A.T.T., în baza Legii nr. 10/2001, situație în care calitate procesuală pasivă au Primarul municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece imobilul în litigiu aparține unității administrativ - teritoriale Municipiul Ploiești.

Conform textului de lege citat, consiliul local nu are calitate de entitate obligată să soluționeze notificarea și, neavând această calitate, nu are nici calitate procesuală pasivă în pricinile având ca obiect imobile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 10/2001. În aceste condiții, calitate procesuală pasivă în cauză au Primarul municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești, iar instanța de apel în mod corect a constatat lipsa calității procesual pasive a Consiliului local Ploiești, în contradictoriu cu care a fost pronunțată sentința primei instanțe. Nici susținerea recurenților – contestatori în sensul că instanța de apel a restituit cu 5833 mp mai mult decât suprafața deținută de autorul lor la data preluării nu este întemeiată, întrucât suprafața totală restituită de instanța de apel coincide cu cea restituită de prima instanță, precum și cu cea solicitată prin notificare, respectiv 5 ha și 9331 mp.

În ceea ce privește critica potrivit căreia terenul nu face parte din domeniul public pentru că a fost ocupat de stat fără niciun titlu, se constată că este nefondată, deoarece nu prezintă relevanță apartenența terenului la domeniul public al unității administrativ – teritoriale și nu îl exclude de la incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art. 6 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Cu privire la terenurile nerestituite în natură, se constată că instanța de apel, în raport de situația de fapt stabilită în urma administrării probatoriului, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că aceste suprafețe de teren sunt ocupate de construcții social – edilitare, comerciale, blocuri de locuințe, căi de acces, spații verzi, rețele edilitare subterane.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt aplicabile, având în vedere că, anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții, SC M.C. a obținut certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, că pentru terenul pe care este amplasat spațiul comercial din stația R.A.T.P. C. s-a încheiat, potrivit Hotărârii nr. 81/1995 a Consiliului local Ploiești, contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL, iar prin Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului local Ploiești s-a aprobat atribuirea în folosință a suprafeței de 797 mp către Parohia Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Nașterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil și un parcaj auto.

Nici critica invocată de apărătorul recurenților – contestatori D.D.L., R.M. și F.A.S. cu ocazia dezbaterilor, în sensul că Municipiul Ploiești a declarat recurs omisso medio nu este întemeiată, întrucât apelul a fost declarat de Primarul municipiului Ploiești în reprezentarea unității administrativ – teritoriale Municipiul Ploiești, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește recursul declarat de contestatoarea L.I., ce se încadrează în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecință, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., modificarea sau casarea hotărârii se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”, iar în speță, deși nu se indică expres textul de lege încălcat de instanța de apel, invocând lipsa de rol activ a acesteia, se susține implicit că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.” Or, în speță, nu se poate reține lipsa de rol activ a instanței de apel, atâta timp cât s-a apreciat că probatoriul administrat în fața primei instanțe este suficient, iar situația de fapt a fost lămurită, inclusiv în ceea ce privește spațiile verzi, cu privire la care s-a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, față de împrejurarea că acestea sunt aferente blocurilor de locuințe construite pe teren. În ceea ce privește suprafața de teren de 3.233 mp aflată în posesia Parohiei „Nașterea Domnului”, aceasta face parte din suprafața totală de 51.211 mp de teren pentru care instanța de apel a constatat că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatorilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de despăgubiri bănești conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Nu este întemeiată nici critica vizând motivarea contradictorie cu privire la suprafețe de teren având același regim juridic, deoarece terenul de sub garajele nr. 11 și 12, ce nu a fost restituit în natură, este aferent blocurilor de locuințe, față de amplasamentul acestora. De asemenea, în mod corect s-a stabilit că pentru suprafața de 797 mp contestatorii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, avându-se în vedere că prin Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului local al municipiului Ploiești acest teren, ce face parte din domeniul privat al localității, a fost atribuit în folosință gratuită Parohiei Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Nașterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil și un parcaj auto.

Recursul declarat de pârâții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești nu este fondat, întrucât în mod corect instanța a reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 se referă la terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, iar împrejurarea că terenul în litigiu făcea parte din categoria de folosință arabil la momentul preluării nu prezintă relevanță, atâta timp cât acesta, atât la data preluării, cât și la data notificării, era situat în intravilanul Municipiului Ploiești. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatorii D.D.L., R.M. , L.I. și V.I.Z.V., decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea F.A.S. și de pârâții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 113 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.