ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 446/2019

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 54 din 14 mai 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (16) și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul A. și s-a dispus deducerea perioadei de 360 de zile de eliberare anticipată, cu privire la perioada de la 29 septembrie 2011 la 29 septembrie 2015, potrivit Ordonanței nr. 1166 din 2 septembrie 2016 emisă de Biroul de Supraveghere din Reggio Dell’Emilia, Italia, din executarea pedepsei închisorii de 12 ani, dispusă prin Sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Bacău, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută, în parte, Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Bologna, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, pronunțată în reformarea parțială a Sentinței nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia - prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) și art. 193 alin. (1) C. pen. român.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada executată de 1313 zile până la 4 mai 2015 și de la data de 5 mai 2015 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că, prin Adresa nr. x din data de 22 iulie 2015, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la data de 30 iulie 2015, cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia prin care s-a solicitat transferarea într-un Penitenciar din România a persoanei condamnate A. - cetățean român, în vederea continuării executării unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată de instanțele italiene pentru săvârșirea a unui număr de 5 infracțiuni, fapte comise în Italia în perioada 27 - 29 septembrie 2011.

Curtea de Apel Bologna, prin Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, pronunțată în reformarea parțială a Sentinței nr. 676/2012, pronunțată de Tribunalul Forli la 12 iulie 2012, 1-a condamnat pe A. la 12 ani închisoare pentru săvârșirea unui număr de 5 infracțiuni, respectiv viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății și tentativă de șantaj, infracțiuni prevăzute de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609-ter pct. 2 și 4, art. 609 septies alin. (4) pct. 4; art. 628 alin. (1) și 3 pct. 1 și 2; art. 605; art. 582, art. 585 alin. (1), art. 576 pct. 1, art. 61 pct. 2, art. 577 pct. 3; art. 56 și art. 610 din C. pen. italian.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 27 - 29 septembrie 2011, în localitatea Cesena - Borello din Italia, condamnatul A. a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe victima B., sub amenințare cu cuțitul a constrâns-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu el, a agresat-o cauzându-i traume fizice și psihice ce au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale, a sustras prin violență de la aceasta un telefon mobil, acte de identitate și suma de 90 euro, încercând să o determine pe persoana vătămată să nu îl reclame la poliție.

Împreună cu cererea formulată, autoritățile judiciare italiene au înaintat documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curții de Apel din Bologna, Sentința nr. 676/2012 pronunțată de Tribunalul Forli la 12 iulie 2012, notificarea deținutului din care rezultă că acesta dorește transferul, avizul deținutului. Documentele au fost traduse în limba română.

S-a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale cererii de transfer, așa cum este prevăzut de art. 3 alin. (1) - condițiile transferării - din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și art. 153 alin. (2) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și s-a constatat îndeplinirea acestora.

S-a verificat în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne și a rezultat că persoana condamnată A. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia Cadru 2008/909/JAI.

S-a reținut că, potrivit certificatului înaintat de autoritățile italiene, condamnatul A. are de executat o pedeapsă totală de 4383 zile de închisoare, care se consideră executată la data de 29 septembrie 2023. A. a fost reținut la data de 30 septembrie 2011, arestat la data de 1 octombrie 2011, fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Piacenza din Italia. Persoana condamnată are dreptul să fie eliberată înainte de termen în măsura de 45 de zile pentru fiecare semestru de detenție.

S-a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 - 8 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transpusă prin Legea nr. 300/2013 de modificare și completare a Legii nr. 302/2004.

S-a constatat, de asemenea, că este îndeplinită, în parte, condiția dublei încriminări, prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană și art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile reținute de autoritățile judiciare italiene în sarcina condamnatului A. fiind: viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății și tentativă de șantaj. Acestea își găsesc corespondent în C. pen. român, astfel: viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, art. 207 C. pen. nu pedepsește tentativa.

Din verificările efectuate a rezultat că A. nu a fost cercetat/judecat pentru aceste infracțiuni comise în Italia de către autoritățile judiciare din România - răspunsul nr. 5234/II/l/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, nr. 1436/11/5/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și verificarea în sistemul Ecris.

S-a reținut că persoana condamnată A. este de acord cu transferarea sa într-un Penitenciar din România pentru executarea restului din pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare italiene, aspect care reiese din semnarea de către acesta a formularului întocmit de Penitenciarul Piacenza. Din verificările efectuate de organele de poliție a rezultat că, la adresa de domiciliu din România a persoanei solicitate, locuiesc în prezent părinții A. și C..

După înregistrarea lucrării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a procedat la efectuarea verificărilor prev. de art. 134 din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care s-a stabilit că A. este cunoscut cu antecedente penale pentru infracțiuni comise în România și în Italia. A fost condamnat prin Sentința penală nr. 328 din 19 iunie 2013, pronunțată în dosarul Judecătoriei Piatra-Neamț nr. 8735/279/2012, la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) C. pen. A mai fost condamnat în Italia, de către Tribunalul Monocrati Composition Court of Roma, prin sentința penală din 4 august 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 624 bis din C. pen. italian.

S-a observat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VI din Legea nr. 302/2004, Ministerul Justiției comunicând instanțelor și parchetelor, prin Adresa nr. x din 4 februarie 2014, faptul că Italia a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI.

Nu s-a constatat incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia a fost însoțită de documentele prevăzute în art. 6 parag. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare și dispozițiile legale aplicabile.

Examinând hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere s-a solicitat, pronunțată de autoritățile judiciare italiene, Curtea de Apel Bacău a observat că persoana transferabilă A. fost condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea unui număr de 5 infracțiuni, respectiv viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății și tentativă de șantaj, prevăzute de 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609-ter pct. 2 și 4, art. 609 septies alin. (4) pct. 4, art. 628 alin. (1) și (3) pct. 1 și 2, art. 605, art. 582, art. 585 alin. (1), art. 576 pct. 1, art. 61 pct. 2, art. 577 pct. 3, art. 56 și art. 610 din C. pen. italian.

Prin aceeași sentință s-a reținut, în esență, că la data de 27/28 septembrie 2011, persoana condamnată A., prin mai multe acțiuni săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a lipsit-o de libertate pe B., pe care - după ce a condus-o la propria locuință, cu pretextul angajării cu încadrarea de colaboratoare domestică - a internat-o în dormitor și a constrâns-o să suporte repetate raporturi și acte sexuale, cu penetrare anală și vaginală și practicate toate fără protecție; a ținut-o legată cu șireturi plastifiate; a amenințat-o cu moartea, i-a îndreptat un cuțit spre gât; a obligat-o să ingereze cu forța băuturi alcoolice; i-a acoperit fața cu o pernă și i-a astupat urechile cu capace de pix; i-a permis să se deplaseze doar la baie pentru a-și face nevoile fiziologice, sub supraveghe și sub amenințarea cu cuțitul.

A. a provocat victimei leziuni traumatice cu contuzii multiple, provocate prin aplicarea de lovituri și alte violențe asupra feței și corpului. A provocat, de asemenea, victimei, reacții depresive de stres posttraumatic acut, vindecate în 30 de zile. A. a lovit victima cu pumnii.

Examinând materialul cauzei, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în ceea ce privește fapta de tentativă la șantaj reținută în sarcina condamnatului, având în vedere că, prin dispozițiile art. 207 din C. pen. român, legiuitorul nu a înțeles să încrimineze săvârșirea acestei fapte sub forma tentativei.

În atare condiții, având în vedere că, potrivit legii penale naționale, răspunderea penală pentru infracțiunea de șantaj este atrasă numai în situația consumării faptei, fapta condamnatului comisă în formă tentată nu constituie infracțiune potrivit legii române, nefiind astfel îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește celelalte fapte pentru comiterea cărora A. a fost condamnat, s-a considerat îndeplinită și condiția dublei încriminări prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană și art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent și în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) și art. 193 alin. (1) C. pen. român.

Din cazierul judiciar al condamnatului a rezultat că acesta a suferit condamnări aplicate de instanțe din România și Italia.

În ceea ce privește infracțiunile de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) și art. 193 alin. (1) C. pen. român, nu s-a constatat incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 parag. 1 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Persoana transferabilă a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a apreciat, însă, că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 154 alin. (8) lit. a), b) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind adaptarea pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, având în vedere următoarele:

- natura pedepselor aplicate de instanțele italiene, care corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

- durata pedepsei rezultante aplicate pentru concurs de infracțiuni nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

În consecință, s-a constatat îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere și a condițiilor pentru transfer, prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțare în străinătate (Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), dar a și implementat în mod direct Decizia-cadru 2008-2009/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârile pronunțate în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produc efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, pentru aceleași fapte, a persoanei condamnate, în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, curtea de apel a dispus recunoașterea parțială a Deciziei penale nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curții de Apel Bologna, pronunțată în reformarea parțială a Sentinței nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia.

Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015, când s-a emis și mandatul de executare a pedepsei închisorii.

A. a fost transferat în România la 19 decembrie 2015.

Ulterior, prin Ministerul Justiției, s-a primit la dosar copia Ordonanței nr. 1166 din 2 septembrie 2016, emisă de Biroul de Supraveghere din Reggio Dell’Emilia, Italia, prin care s-a dispus deducerea perioadei de 360 de zile de eliberare anticipată, cu privire la perioada de la 29 septembrie 2011 la 29 septembrie 2015, din executarea pedepsei închisorii de 12 ani, recunoscută prin sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015 .

Prin Sentința penală nr. 3658 din 25 noiembrie 2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 94/CJ din 24 februarie 2017 a Tribunalului Iași, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea de modificare de pedepse formulată de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Iași.

S-a constatat că petentul A. a săvârșit, în stare de concurs real de infracțiuni, infracțiunile pentru care a fost condamnat prin:

- Sentința penală nr. 328 din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Piatra-Neamț, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1340 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău;

- Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curții de Apel Bologna, pronunțată în reformarea parțială a Sentinței nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia, recunoscută parțial prin Sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la 10 noiembrie 2015.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei rezultante principale, aplicată petentului A. prin Sentința penală nr. 328 din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamț, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1340 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, în pedepsele componente, înlăturându-se sporul de 1 an închisoare, respectiv:

A). 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969 (faptă comisă la 29 august 2011) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale;

B). 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 (faptă comisă la 29 august 2011).

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la 10 noiembrie 2015, a fost recunoscută parțial Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curții de Apel Bologna, pronunțată în reformarea parțială a sentinței nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia, prin care s-a aplicat petentului pedeapsa de:

C). 12 ani închisoare, stabilită în mod global pentru săvârșirea infracțiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) și art. 193 alin. (1) C. pen. român (fapte comise în perioada 27 - 29 septembrie 2011).

În aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la Decizia nr. 29/2015 a Î.C.C.J. - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost contopite pedepsele principale menționate la lit. A), B) și C) potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, urmând ca petentul condamnat A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani închisoare, rezultând pedeapsa unică de 15 ani închisoare.

Astfel, pedeapsa principală unică rezultantă de executat de către petentul condamnat A. a fost de 15 (cincisprezece) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat petentului A. pedeapsa complementară, aplicată alături de pedeapsa principală menționată la lit. A), respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei rezultante.

S-a interzis condamnatului A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. din 1969.

S-a dedus din durata pedepsei principale perioada de 1313 zile închisoare executată până la data de 4 mai 2015 și perioada executată de la data de 5 mai 2015, la zi.

S-a dispus retragerea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza Sentințelor penale: nr. 328 din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamț, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1340 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău și, respectiv, nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, rămasă definitivă neapelare și emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri.

La data de 15 aprilie 2019, a formulat contestație la executare A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2019, prin care a solicitat deducerea din pedeapsa principală de 12 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curții de Apel Bologna, pronunțată în reformarea parțială a Sentinței nr. 676/2012 a Tribunalului Forli, Italia și recunoscută prin Sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015, a pedepsei pe care o execută în prezent în Penitenciarul Miercurea-Ciuc și a următoarelor zile:

- 360 (trei sute șaizeci) de zile acordate ca zile de eliberare anticipată pentru perioada 29 septembrie 2011 - 29 septembrie 2015, potrivit Ordonanței nr. 2016/1166 pronunțate la data de 2 septembrie 2016, de către Magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Reggio Emilia.

În motivarea contestației s-a arătat că, prin Sentința penală nr. 130 din 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Bacău a recunoscut, în parte, Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curții de Apel Bologna, pronunțată în reformarea parțială a Sentinței nr. 676/2012 a Tribunalului Forli, Italia și a dispus punerea în executare a hotărârii judecătorești italiene amintite mai sus, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, prevăzute în C. pen. român la art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) și art. 193 alin. (1). Drept urmare, s-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare, în prezent acesta executând pedeapsa în Penitenciarul Miercurea-Ciuc. Din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată condamnatului, s-a dedus perioada privării de libertate deja executată până în ziua pronunțării hotărârii Curții de Apel Bacău, respectiv 1313 zile.

Însă, condamnatul a arătat că a obținut un număr de 360 de zile cu titlu de eliberare anticipată, prin Ordonanța nr. 2016/1166 din data de 2 septembrie 2016, emisă de Biroul de Supraveghere din Reggio Emilia, datorită faptului că a dat dovadă de un comportament regulamentar, fără să înregistreze probleme disciplinare și a participat constant la programul de reeducare în perioada de detenție în Italia, 29 septembrie 2011 - 29 septembrie 2015, zile care nu s-au dedus din pedeapsă până în prezent, fiind necesar ca și aceste zile să fie scăzute din pedeapsa principală de 12 ani închisoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Potrivit art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, " În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător."

S-a reținut că, deși contestatorul, prin apărător ales, a ținut sub tăcere sentința penală de contopire, în raport de care instanța de executare este Judecătoria Iași, dispozițiile art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 au caracter special, fiind incidente indiferent dacă pedeapsa recunoscută se execută individual sau prin contopire cu alte pedepse.

Tot potrivit acestor dispoziții legale, perioadele considerate executate anterior predării, transmise ulterior transferării de statul de condamnare, vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea de predare.

Prin urmare, dat fiind că legiuitorul a permis o astfel de deducere și ulterior transferării în România pentru executarea pedepsei recunoscute, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul A..

Împotriva Sentinței penale nr. 54 din 14 mai 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestație condamnatul A., solicitând desființarea acesteia și deducerea perioadei de 360 de zile de eliberare anticipată, din mandatul de 15 ani închisoare, emis în urma contopirii pedepselor ce i-au fost aplicate, iar nu din cel care privește executarea pedepsei de 12 ani închisoare, acest din urmă mandat de executare fiind anulat.

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2019, Înalta Curte a invocat excepția tardivității contestației, raportat la data comunicării hotărârii atacate, cât și la data declarării căii de atac.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public și de apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este tardivă, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării, potrivit Titlului V, pot fi atacate cu contestație, la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Dispozițiile legale anterior menționate reglementează, așadar, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia executării, însă într-un termen clar stabilit, și anume de 3 zile de la comunicare.

În prezenta cauză, comunicarea vizând hotărârea pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Bacău - prin care, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (16) și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul A. - a fost realizată la data de 28 mai 2019, la locul de detenție al condamnatului, însă exercitarea căii de atac a contestației, de către acesta, s-a realizat abia la data de 6 iunie 2019, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 3 zile prevăzut de dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Se reține în acest sens că instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancțiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul preemptoriu prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 425

1

alin. (7), pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 54 din 14 mai 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 54 din 14 mai 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM