ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4320/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4320/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale, a fost admisă cererea formulată de petentul M.G., s-a dispus punerea sub interdicție a numitului M.I. și numirea lui M.G. în calitatea de tutore al pârâtului, în vederea reprezentării și apărării intereselor legale ale acestuia. În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. civ. și C. proc. civ. ce reglementează instituția punerii sub interdicție, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală (psihiatrică) și starea bolnavului, astfel cum a fost percepută de instanță la momentul verificării prin întrebări directe adresate pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.G., solicitând casarea hotărârii pronunțate de Judecătoria Bolintin Vale. Înalta Curte, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.G. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 6 noiembrie 2012 s-a solicitat punerea sub interdicție a pârâtului M.I. și numirea reclamantului în calitate de tutore al acestuia. Dispozițiile art. 106 alin. (2) din noul C. civ. prevăd că „Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicție judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condițiile prevăzute de prezentul cod”.
Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din noul C. civ., procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită instanță de tutelă. Prevederile art. 76 din Legea nr. 76/2012 arată că, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ. și C. proc. civ. Potrivit art. 168 din noul C. civ., soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească se face potrivit dispozițiilor C. proc. civ. Art. 1 C. proc. civ. stabilește plenitudinea de competență a judecătoriilor.
Prin urmare, întrucât nu există un text de lege prin care să fie dată în competența de primă instanță a tribunalului judecarea cererii de punere sub interdicție, competența materială de primă instanță aparține judecătoriei. Calea de atac declarată împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanță în materia punerii sub interdicție este de competența instanței ierarhic superioare, respectiv tribunalul, în virtutea principiului constituirii instanțelor judecătorești într-un sistem ierarhic. Principiul de bază al organizării justiției este acela al jurisdicției multiple, la instanțe de grad diferit, prin controlul judiciar al instanței superioare în grad asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de grad inferior.
Acest principiu se realizează prin organizarea judecătorească pe grade de jurisdicție, specifică fiind instituția controlului ierarhic al instanței imediat superioare, care verifică temeinicia și legalitatea hotărârilor instanțelor inferioare. Prin urmare, în virtutea acestui principiu, competența de soluționare a căii de atac declarată împotriva sentinței civile nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale revine Tribunalului Giurgiu, ca instanță ierarhic imediat superioară judecătoriei. Având în vedere considerentele expuse, se va declina competența de soluționare a recursului declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale în favoarea Tribunalului Giurgiu.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 1131 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale în favoarea Tribunalului Giurgiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.