ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2012

Asupra recursului penal, deliberând, a reținut că: Prin Sentința penală nr. 227 din 30 mai 2011, Tribunalul Constanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. A fost condamnat inculpatul A.I.

la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare [ 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. ] cu executare în regim de detenție, deducând prevenția de la 10 august 2010 până la 19 august 2010. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. a obligat inculpatul la 3.447,16 RON despăgubiri civile către Spitalul Municipal Medgidia, reprezentând cheltuieli de spitalizarea și la 30 RON daune materiale și la 15.000 RON daune morale către partea civilă R.S., iar la 7.500 RON daune morale către partea civilă R.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 04 august 2010, inculpatul A.I. și tatăl său, R.A., au consumat băuturi alcoolice la barul proprietatea părții vătămate R.S. până la ora 23.00, când li s-a solicitat să plece pentru că se terminase programul de lucru. Cei doi au părăsit locația, fără să facă vreo afirmație, iar după un sfert de oră inculpatul s-a întors, având asupra sa un bidon din plastic, prevăzut cu muștiuc, în care se afla o substanță inflamabilă, posibil benzină și întrucât partea vătămată a refuzat să-i mai servească băuturi alcoolice a deșertat conținutul bidonului, iar cu o brichetă a dat foc substanței care ajunsese și pe R.S., pe care l-a stropit și în zona spatelui când a încercat să fugă.

Partea vătămată R.S. a încercat prin frecarea spatelui de un gard și de vegetație să stingă focul ce-l cuprinsese, moment în care a intervenit fiica sa, R.G., care trântindu-l la sol a stins flacăra. Alertată de strigătele de ajutor ale tatălui său, a intervenit și partea vătămată R.G., care la rândul său a fost atacată în aceeași modalitate pe inculpatul A.I., focul cuprinzându-i partea stângă a abdomenului și brațul stâng. Pe parcursul incidentului, inculpatul a amenințat părțile vătămate cu moartea, celor prezenți spunându-le că le va da foc, dacă vor încerca să le ajute sau vor da declarații la poliție. Pentru a reține această situație de faptă, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală nr. X/2010 a S.M.L.

Constanța, potrivit cărora partea vătămata R.S. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în noaptea de 04/05 august 2010, prin flacără și care au necesitat 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale, fără însă să pună în primejdie viața acesteia, cele ale raportului de constatare medico-legală nr. Y/2010 a S.M.L. Constanța, conform cărora partea vătămată R.G. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără, în aceiași noapte, pentru vindecarea cărora au fost necesare 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, care însă nu i-au pus viața în primejdie, precum și declarațiile părților vătămate R.S. și R.G., care în mod constant au arătat că inculpatul le-a stropit cu o substanță inflamabilă dintr-o sticlă de suc cu muștiuc și le-a dat foc cu bricheta de față fiind și alte persoane.

Susținerile celor doi au fost confirmate de martorul cu identitate protejată P.I., martora T.E., concubina lui G.R., martora R.I., soția părții vătămate R.S., martorul P.C., dar și de martora A.R.I., chiar dacă aceasta și-a mai nuanțat în instanță declarațiile, toți precizând că inculpatul le-a stropit pe părțile vătămate cu benzină sau cu o substanță inflamabilă dintr-o sticlă de suc, după care a aprins focul cu o brichetă, flăcările cuprinzând anumite zone ale corpurilor acestora. În plus, martorii D.N., tehnician criminalist, și B.C., ofițer de politie, deplasându-se la fața locului au constatat că părțile vătămate prezentau arsuri pe corp, acestea susținând că le-au fost produse de inculpatul A.I.

care le-a dat foc cu benzină, aspecte confirmate și de cele 10 - 15 persoane prezente, dar care au refuzat din cauza fricii să-și decline identitatea, aspecte consemnate și în procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data 05 august 2010. Au fost înlăturate declarațiile martorului R.A., tatăl inculpatului și fratele părții vătămate R.S., care a arătat că a fost bătut de R.G., întrucât a atenționat că părțile vătămate nu joacă corect cărți, motiv pentru care fratele său l-a udat cu bere, în timp fiul său nu a aruncat cu benzină, în susținerea celor relatate depunând și un act medico-legal, care atestă însă că la data de 03 august 2010 a fost victima unui incident, deci cu o zi înaintea evenimentelor în urma cărora părțile vătămate au fost arse.

Și declarațiile inculpatului A.I. potrivit cărora părțile vătămate s-au ars la un grătar s-a constatat de către prima instanță că nu se coroborează cu probele administrate în cauză, întrucât din cercetările efectuate a rezultat o stare de panică în rândul persoanelor prezente la fața locului, determinată atât cele întâmplate cât și de atitudinea amenințătoare a inculpatului, fiind greu de crezut că persoanele care au sesizat poliția ar fi regizat incidentul numai pentru a-i face rău acestuia, în condițiile în care o parte din martori nu sunt în relații de rudenie cu părțile civile. Prima instanță a apreciat că faptele inculpatului nu se circumscriu infracțiunii de tentativă la omor date fiind concluziile rapoartelor de constatare medico-legală potrivit cărora părțile vătămate R.S.

și R.G. au suferit leziuni produse prin flacără, care au necesitat 25 - 30, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare fără să existe elemente obiective de ordin medical care să ateste că leziunile traumatice le-ar fi pus în primejdie viața, dar și lipsa mijloacelor apte să producă rezultatul letal, în condițiile în care urmarea produsă a fost independentă de voința inculpatului, care vădit enervat de atitudinea părții vătămate R.S. a luat o sticlă de suc în care avea cel mai probabil benzină și a stropit în direcția acesteia, timp în care putea să fugă și să se salveze. Ca atare, s-a constatat că nu se poate reține că inculpatul a urmărit sau a acceptat ca părțile vătămate să fie ucise prin acțiunea sa, deoarece în cazul în care ar fi dorit acest lucru, mijloacele folosite, cel puțin cantitatea de benzină și locul în care ar fi acționat ar fi fost cu totul diferit.

Nefiind incidente astfel dispozițiile infracțiunii de tentativă la omor nici din punct de vedere subiectiv și nici sub aspect obiectiv s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămata R.G.) și de art. 181 C. pen. (parte vătămata R.S.), părțile vătămate declarând la termenele din 19 aprilie 2011 și 17 mai 2011 că sunt de acord cu tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru aceste fapte. S-a mai apreciat că, în raport de declarațiile martorilor, care deși au confirmat prezența a 10 - 15 persoane, nu se poate concluziona că scandalul iscat a afectat grav ordinea publică, în condițiile în care cea mai mare parte a persoanelor aflate la locul incidentului erau rude cu părțile vătămate sau inculpatul și dată fiind și ora înaintată, respectiv ora 23.00, ceilalți erau vecini de la casele apropiate.

S-a concluzionat că nu trebuie să se confunde starea de pericol concret a acțiunii ilicite a inculpatului cu tulburarea provocată de atitudinea și comportamentul acestuia, amenințările adresate celor prezenți și starea de teama transmisă prin faptul că vor păți la fel dacă declară la poliție, fiind acte producătoare de scandal public, precum și aruncarea cu benzină și arderea a două persoane în prezenta publicului, împrejurări care impun schimbarea încadrării în sensul reținerii alin. (1) al infracțiunii prevăzute de art. 321 C. pen. Prima instanță a reținut și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. întrucât inculpatul a suferit condamnări la pedeapsa închisorii prin hotărâri rămase definitive în perioada 1999 - 2004, și după executarea sau considerarea ca executate a acestora a comis fapta pentru care este cercetat.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere modalitatea de comitere a faptelor, constând în atacarea în public a două persoane, cu care este în relații de rudenie și incendierea prin aruncarea unui jet de substanță inflamabilă pe care a aprins-o cu o brichetă, urmările produse, respectiv leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare întrucât au suferit arsuri de gradul II și III pe o suprafață mare a corpului, impactul negativ avut asupra comunității, datele care caracterizează persoana acestuia, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu suferind condamnări cu închisoarea pentru mai multe fapte de violență, tratament sancționator care însă nu a avut efect asupra comportamentului ulterior, întrucât a continuat să se manifeste violent, chiar intimidând persoanele care ar fi putut da declarații cu privire la incident și având o poziție de nerecunoaștere a faptelor, dar prezentând și tulburare de personalitate de tip antisocial, cu scăzută toleranță la frustrare așa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică.

S-a constatat că doar partea vătămată R.S. a făcut dovada daunelor materiale în cuantum de 30 RON, iar sub aspectul daunelor în raport suferințele fizice mari cauzate de arsurile de gradul II și III pe o suprafață mare și în zone vitale ale corpului, cel puțin în cazul părții vătămate R.S., leziuni care nu le-au permis desfășurarea unor activități curente, le-au fost acordate 15.000 RON, respectiv 7.500 RON. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul A.I. Apelul parchetului a vizat greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor, în condițiile în care în raport de împrejurările de fapt reținute rezultă că acțiunile inculpatului se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor din rechizitoriu.

Inculpatul A.I. a criticat soluția de condamnare întrucât din probele administrate nu rezultă că faptele reținute în sarcina sa există în materialitatea lor, fiind contradicții flagrante între declarațiile părților vătămate și cele ale martorilor, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost prezent la locul incidentului. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora spre minimul special prevăzut de lege. Prin Decizia penală nr. 133/P din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelul parchetului, desființând în parte hotărârea atacată și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. L-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani, pedepse ce au fost contopite cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, respingându-se apelul inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că la data de 04 august 2010 inculpatul A.I., împreuna cu tatăl sau A.R., au consumat băuturi alcoolice la barul a părții vătămate R.S., unchiul inculpatului, părăsind locația la solicitarea acesteia întrucât se terminase programul.

Fiind nervos pentru că a fost dat afară, inculpatul, ajuns la domiciliu, a luat o sticlă prevăzută cu muștiuc și s-a întors la bar, unde partea vătămată a refuzat să-l mai servească cu băuturi alcoolice, motiv pentru care acesta a aruncat lichidul inflamabil spre ea și i-a dat foc cu bricheta, la fața locului aflându-se mai multe persoane care s-au speriat de conduita inculpatului. Flăcările care au cuprins corpul părții vătămate au fost stinse de fiica sa, martora R.G., iar în timp ce striga după ajutor a apărut și partea vătămată R.G. asupra căreia inculpatul a aruncat un jet de substanță inflamabilă dându-i foc cu bricheta.

Fiind la locul incidentului a intervenit și martorul A.B., prieten al inculpatului, care i-a solicitat să înceteze însă a fost amenințat, așa cum de altfel fuseseră amenințate cu moartea și părțile vătămate, dar și persoanele prezente cărora le-a spus „că le va da foc și lor" S-au avut în vedere și concluziile rapoartelor de constatare medico legale potrivit cărora R.S. și R.G. prezentau leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără și care necesitau pentru vindecare 25 - 30 zile, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, primul având și arsuri de gradul II și III pe torace, abdomen, antebrațe, cele mai grave fiind pe față, gât, palme, organe genitale externe, și putând pune în primejdie viața acestuia, chiar să conducă la deces fie direct sau prin complicații „șoc postcombustional, șoc septic". Vinovăția inculpatului a fost constatată pe baza declarațiilor martorilor R.I., T.E., G.R., M.Z., B.C., D.N., A.I.R., R.A.

potrivit cărora acesta, aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, a stropit cele două părți vătămate cu un lichid inflamabil dintr-o sticlă, după care le-a dat foc cu bricheta. Modalitatea în care a acționat inculpatul aruncând cu o substanță inflamabilă asupra părților vătămate, dându-le apoi foc cu bricheta, flăcările afectând zone din partea superioară a corpului relevă intenția acestuia de a le ucide, faptă care însă a fost premeditată în raport de faptul că, ulterior refuzului părții vătămate R.S. de a-l mai servi cu băuturi alcoolice, s-a dus la domiciliu de unde a luat o sticlă cu substanță inflamabilă și o brichetă, după care s-a reîntors la bar, iar în urma unui nou refuz a stropit partea vătămată cu lichid și i-a dat foc.

În aceste condiții, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența premeditării, inculpatul a luând hotărârea încă din momentul în care a fost inițial refuzat, sens în care a părăsit barul pentru a merge acasă să se înarmeze, revenind pentru a-și pune în aplicare planul privind incendierea părții vătămate R.S. S-a constatat și incidența dispozițiilor art. 176 lit. b) C. pen. întrucât acțiunea de omor s-a comis asupra a două persoane, inculpatul urmărind suprimarea vieții celor părții vătămate prin aruncarea și aprinderea lichidului, aspect ce a fost adus la cunoștința acestora și prin amenințările cu moartea proferate. În raport de împrejurările de fapt reținute și de probatoriul administrat în cauză rezultă s-a apreciat că inculpatul se face vinovat de infracțiune de tentativă la omor deosebit de grav, motiv pentru care nu se impune achitarea sa și nici aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât a fost comisă o gravă eroare de fapt în condițiile în care din probatoriul administrat rezultă că faptele nu există. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, întrucât faptelor le-a fost dată în apel o greșită încadrare juridică. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.I., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției.

Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt. Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, inculpatul A.I., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică, nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu există infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile părților vătămate R.S. și R.G. care au arătat în mod constant că inculpatul fiind nemulțumit de refuzatul lor de a-l mai servi cu băuturi alcoolice a plecat acasă, revenind după 15 minute cu o sticlă cu muștiuc din care a aruncat lichid inflamabil și le-a dat foc cu bricheta, aspecte confirmate și de martorii R.I., T.E., G.R., M.Z., B.C., D.N., A.I.R., R.A. care au fost de față când inculpatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a stropit cele două părți vătămate cu un lichid dintr-o sticlă, după care Ie-a dat foc cu bricheta, coroborate și cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legale potrivit cărora R.S.

și R.G. prezentau leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără și care necesitau pentru vindecare 25 - 30 zile, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, primul având și arsuri de gradul II și III pe torace, abdomen, antebrațe, cele mai grave fiind pe față, gât, palme, organe genitale externe, și putând pune în primejdie viața acestuia, chiar să conducă la deces fie direct sau prin complicații „șoc postcombustional, șoc septic", dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului A.I. De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului ar putea demonstra că leziunile suferite de părțile vătămate nu au fost rezultatul acțiunilor sale, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. Atât infracțiunea de omor cât și cea de loviri sau alte violențe/vătămare corporală se comit numai cu intenție directă sau indirectă, circumscrierea acțiuni de lovire conținutului constitutiv al uneia dintre aceste infracțiuni făcându-se în raport de poziția psihică a făptuitorului. La stabilirea intenției cu care se acționează trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, numărul și intensitatea acestora, raporturile dintre infractor și victimă, precum și atitudinea infractorului după comiterea faptei. În speță, în raport de împrejurările comiterii infracțiunii, Înalta Curte constată că inculpatul A.I. a acționat cu intenția de a ucide părțile vătămate R.S.

și R.G., acesta având reprezentarea rezultatului faptei sale pe care l-a urmărit și care a fost evitat numai datorită unui element independent de voința sa, respectiv intervenția altor persoane care au stins flăcările ce cuprinseseră anumite zone ale corpului fiecărei părți vătămate. Astfel, inculpatul A.I. nervos fiind din cauza refuzului părților vătămate R.S. și R.G.

de a-l mai servi cu băuturi alcoolice, s-a deplasat la domiciliu de unde a luat o sticlă cu muștiuc ce conținea o substanță inflamabilă, apoi a revenit la barul părții vătămate R.S., insistând să i se dea de băut, iar când a fost refuzat a aruncat cu soluție spre acesta, în zona superioară a corpului, după care i-a dat foc cu bricheta, operațiune pe care a repetat-o și față de cealaltă parte vătămată care își făcuse între timp apariția, din modul de acțiune rezultând premeditarea faptei, inculpatul luând hotărârea de a le da foc încă din momentul în care a părăsit barul scopul plecării acasă fiind acela de a se înarma.

În plus, leziunile produse părților vătămate prin acțiunea inculpatului au necesitat 14 - 16 zile, respectiv 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, putând pune în pericol viața în cazul părții vătămate R.S., chiar să conducă la deces fie direct sau prin complicații „șoc postcombustional, șoc septic", împrejurare care dovedește că în mod corect instanța de prim control judiciar a reținut ca încadrare juridică a faptei dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C. pen., intenția de a ucide a acestuia fiind determinată de folosirea unei substanțe inflamabile, aptă prin aprindere să producă rezultatul letal, iar pe de altă parte de zona stropită (partea superioară a corpului, fiind produse arsuri de gradul II și III pe torace, abdomen, antebrațe, cele mai grave la nivelul feței, gât, palme, organe genitale externe), zone vitale ale corpului.

În aceste condiții, se constată că inculpatul A.I. a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale, ceea ce, pe plan subiectiv caracterizează activitatea sa infracțională ca o tentativă la omor deosebit de grav, dată fiind faptul că a urmărit cu premeditare să omoare cele două părți vătămate, cu o substanță inflamabilă, mijloc ce poate pune în pericol viața mai multor persoane. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.I., constatând că inculpatul este arestat în altă cauză. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.I. împotriva Deciziei penale nr. 133/P din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2012. Procesat de GGC - AS