ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal, deliberând, a reținut că:

Prin Sentința penală nr. 227 din 30 mai 2011,

Tribunalul Constanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în

sarcina inculpatului A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și de art. 321 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art.

180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 181 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul A.I. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare

[

3 ani și 6 luni

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

]

cu executare în regim de detenție, deducând

prevenția de la 10 august 2010 până la 19 august 2010.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. a obligat

inculpatul la 3.447,16 RON despăgubiri civile către Spitalul Municipal Medgidia,

reprezentând cheltuieli de spitalizarea și la 30 RON daune materiale și la

15.000 RON daune morale către partea civilă R.S., iar la 7.500 RON daune morale

către partea civilă R.G.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 04 august

2010, inculpatul A.I. și tatăl său, R.A., au consumat băuturi alcoolice la

barul proprietatea părții vătămate R.S. până la ora 23.00, când li s-a

solicitat să plece pentru că se terminase programul de lucru.

Cei doi au părăsit

locația, fără să facă vreo afirmație, iar după un sfert de oră inculpatul s-a

întors, având asupra sa un bidon din plastic, prevăzut cu muștiuc, în care se

afla o substanță inflamabilă, posibil benzină și întrucât partea vătămată a

refuzat să-i mai servească băuturi alcoolice a deșertat conținutul bidonului,

iar cu o brichetă a dat foc substanței care ajunsese și pe R.S., pe care l-a

stropit și în zona spatelui când a încercat să fugă.

Partea vătămată R.S.

a încercat prin frecarea spatelui de un gard și de vegetație să stingă focul

ce-l cuprinsese, moment în care a intervenit fiica sa, R.G., care trântindu-l

la sol a stins flacăra.

Alertată de

strigătele de ajutor ale tatălui său, a intervenit și partea vătămată R.G.,

care la rândul său a fost atacată în aceeași modalitate pe inculpatul A.I.,

focul cuprinzându-i partea stângă a abdomenului și brațul stâng.

Pe parcursul

incidentului, inculpatul a amenințat părțile vătămate cu moartea, celor

prezenți spunându-le că le va da foc, dacă vor încerca să le ajute sau vor da

declarații la poliție.

Pentru a reține

această situație de faptă, instanța de fond a avut în vedere concluziile

raportului de constatare medico-legală nr. X/2010 a S.M.L. Constanța, potrivit

cărora partea vătămata R.S. a suferit leziuni traumatice care s-au putut

produce în noaptea de 04/05 august 2010, prin flacără și care au necesitat 25 -

30 de zile de îngrijiri medicale, fără însă să pună în primejdie viața

acesteia, cele ale raportului de constatare medico-legală nr. Y/2010 a S.M.L.

Constanța, conform cărora partea vătămată R.G. a prezentat leziuni traumatice

care s-au putut produce prin flacără, în aceiași noapte, pentru vindecarea

cărora au fost necesare 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, care însă nu i-au

pus viața în primejdie, precum și declarațiile părților vătămate R.S. și R.G.,

care în mod constant au arătat că inculpatul le-a stropit cu o substanță

inflamabilă dintr-o sticlă de suc cu muștiuc și le-a dat foc cu bricheta de

față fiind și alte persoane.

Susținerile celor doi

au fost confirmate de martorul cu identitate protejată P.I., martora T.E.,

concubina lui G.R., martora R.I., soția părții vătămate R.S., martorul P.C.,

dar și de martora A.R.I., chiar dacă aceasta și-a mai nuanțat în instanță

declarațiile, toți precizând că inculpatul le-a stropit pe părțile vătămate cu

benzină sau cu o substanță inflamabilă dintr-o sticlă de suc, după care a

aprins focul cu o brichetă, flăcările cuprinzând anumite zone ale corpurilor

acestora.

În plus, martorii

D.N., tehnician criminalist, și B.C., ofițer de politie, deplasându-se la fața

locului au constatat că părțile vătămate prezentau arsuri pe corp, acestea

susținând că le-au fost produse de inculpatul A.I. care le-a dat foc cu

benzină, aspecte confirmate și de cele 10 - 15 persoane prezente, dar care au

refuzat din cauza fricii să-și decline identitatea, aspecte consemnate și în

procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data 05 august 2010.

Au fost înlăturate

declarațiile martorului R.A., tatăl inculpatului și fratele părții vătămate

R.S., care a arătat că a fost bătut de R.G., întrucât a atenționat că părțile

vătămate nu joacă corect cărți, motiv pentru care fratele său l-a udat cu bere,

în timp fiul său nu a aruncat cu benzină, în susținerea celor relatate depunând

și un act medico-legal, care atestă însă că la data de 03 august 2010 a fost

victima unui incident, deci cu o zi înaintea evenimentelor în urma cărora

părțile vătămate au fost arse.

Și declarațiile

inculpatului A.I. potrivit cărora părțile vătămate s-au ars la un grătar s-a

constatat de către prima instanță că nu se coroborează cu probele administrate

în cauză, întrucât din cercetările efectuate a rezultat o stare de panică în

rândul persoanelor prezente la fața locului, determinată atât cele întâmplate

cât și de atitudinea amenințătoare a inculpatului, fiind greu de crezut că

persoanele care au sesizat poliția ar fi regizat incidentul numai pentru a-i

face rău acestuia, în condițiile în care o parte din martori nu sunt în relații

de rudenie cu părțile civile.

Prima instanță a apreciat

că faptele inculpatului nu se circumscriu infracțiunii de tentativă la omor

date fiind concluziile rapoartelor de constatare medico-legală potrivit cărora

părțile vătămate R.S. și R.G. au suferit leziuni produse prin flacără, care au

necesitat 25 - 30, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare fără să existe elemente obiective de ordin medical care să ateste că

leziunile traumatice le-ar fi pus în primejdie viața, dar și lipsa mijloacelor

apte să producă rezultatul letal, în condițiile în care urmarea produsă a fost

independentă de voința inculpatului, care vădit enervat de atitudinea părții

vătămate R.S. a luat o sticlă de suc în care avea cel mai probabil benzină și a

stropit în direcția acesteia, timp în care putea să fugă și să se salveze. Ca

atare, s-a constatat că nu se poate reține că inculpatul a urmărit sau a

acceptat ca părțile vătămate să fie ucise prin acțiunea sa, deoarece în cazul

în care ar fi dorit acest lucru, mijloacele folosite, cel puțin cantitatea de

benzină și locul în care ar fi acționat ar fi fost cu totul diferit.

Nefiind incidente

astfel dispozițiile infracțiunii de tentativă la omor nici din punct de vedere

subiectiv și nici sub aspect obiectiv s-a schimbat încadrarea juridică a faptei

în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămata R.G.)

și de art. 181 C. pen. (parte vătămata R.S.), părțile vătămate declarând la

termenele din 19 aprilie 2011 și 17 mai 2011 că sunt de acord cu tragerea la

răspundere penală a inculpatului pentru aceste fapte.

S-a mai apreciat că,

în raport de declarațiile martorilor, care deși au confirmat prezența a 10 - 15

persoane, nu se poate concluziona că scandalul iscat a afectat grav ordinea

publică, în condițiile în care cea mai mare parte a persoanelor aflate la locul

incidentului erau rude cu părțile vătămate sau inculpatul și dată fiind și ora

înaintată, respectiv ora 23.00, ceilalți erau vecini de la casele apropiate.

S-a concluzionat că

nu trebuie să se confunde starea de pericol concret a acțiunii ilicite a

inculpatului cu tulburarea provocată de atitudinea și comportamentul acestuia,

amenințările adresate celor prezenți și starea de teama transmisă prin faptul

că vor păți la fel dacă declară la poliție, fiind acte producătoare de scandal

public, precum și aruncarea cu benzină și arderea a două persoane în prezenta

publicului, împrejurări care impun schimbarea încadrării în sensul reținerii

alin. (1) al infracțiunii prevăzute de art. 321 C. pen.

Prima instanță a

reținut și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. întrucât inculpatul a suferit

condamnări la pedeapsa închisorii prin hotărâri rămase definitive în perioada

1999 - 2004, și după executarea sau considerarea ca executate a acestora a

comis fapta pentru care este cercetat.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere modalitatea de

comitere a faptelor, constând în atacarea în public a două persoane, cu care

este în relații de rudenie și incendierea prin aruncarea unui jet de substanță

inflamabilă pe care a aprins-o cu o brichetă, urmările produse, respectiv

leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare

întrucât au suferit arsuri de gradul II și III pe o suprafață mare a corpului,

impactul negativ avut asupra comunității, datele care caracterizează persoana

acestuia, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu suferind condamnări cu

închisoarea pentru mai multe fapte de violență, tratament sancționator care

însă nu a avut efect asupra comportamentului ulterior, întrucât a continuat să

se manifeste violent, chiar intimidând persoanele care ar fi putut da

declarații cu privire la incident și având o poziție de nerecunoaștere a

faptelor, dar prezentând și tulburare de personalitate de tip antisocial, cu

scăzută toleranță la frustrare așa cum rezultă din expertiza medico-legală

psihiatrică.

S-a constatat că doar

partea vătămată R.S. a făcut dovada daunelor materiale în cuantum de 30 RON,

iar sub aspectul daunelor în raport suferințele fizice mari cauzate de arsurile

de gradul II și III pe o suprafață mare și în zone vitale ale corpului, cel

puțin în cazul părții vătămate R.S., leziuni care nu le-au permis desfășurarea

unor activități curente, le-au fost acordate 15.000 RON, respectiv 7.500 RON.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța și inculpatul A.I.

Apelul parchetului a

vizat greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor, în condițiile în care

în raport de împrejurările de fapt reținute rezultă că acțiunile inculpatului

se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor din rechizitoriu.

Inculpatul A.I. a criticat soluția de condamnare întrucât din probele

administrate nu rezultă că faptele reținute în sarcina sa există în

materialitatea lor, fiind contradicții flagrante între declarațiile părților

vătămate și cele ale martorilor, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost prezent

la locul incidentului.

În subsidiar, a

solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora spre

minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală

nr. 133/P din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelul parchetului,

desființând în parte hotărârea atacată și rejudecând, a descontopit pedeapsa

rezultantă în pedepsele componente și a schimbat încadrarea juridică a faptelor

din infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în

infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a),

e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

L-a condamnat pe

inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C.

pen. și la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani, pedepse ce au fost contopite cu pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând să execute pedeapsa cea mai grea

de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, respingându-se apelul

inculpatului.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că la data de 04 august 2010

inculpatul A.I., împreuna cu tatăl sau A.R., au consumat băuturi alcoolice la

barul a părții vătămate R.S., unchiul inculpatului, părăsind locația la

solicitarea acesteia întrucât se terminase programul. Fiind nervos pentru că a

fost dat afară, inculpatul, ajuns la domiciliu, a luat o sticlă prevăzută cu

muștiuc și s-a întors la bar, unde partea vătămată a refuzat să-l mai servească

cu băuturi alcoolice, motiv pentru care acesta a aruncat lichidul inflamabil

spre ea și i-a dat foc cu bricheta, la fața locului aflându-se mai multe

persoane care s-au speriat de conduita inculpatului. Flăcările care au cuprins

corpul părții vătămate au fost stinse de fiica sa, martora R.G., iar în timp ce

striga după ajutor a apărut și partea vătămată R.G. asupra căreia inculpatul a

aruncat un jet de substanță inflamabilă dându-i foc cu bricheta.

Fiind la locul

incidentului a intervenit și martorul A.B., prieten al inculpatului, care i-a

solicitat să înceteze însă a fost amenințat, așa cum de altfel fuseseră

amenințate cu moartea și părțile vătămate, dar și persoanele prezente cărora

le-a spus „că le va da foc și lor"

S-au avut în vedere

și concluziile rapoartelor de constatare medico legale potrivit cărora R.S. și

R.G. prezentau leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără și care

necesitau pentru vindecare 25 - 30 zile, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri

medicale, primul având și arsuri de gradul II și III pe torace, abdomen,

antebrațe, cele mai grave fiind pe față, gât, palme, organe genitale externe,

și putând pune în primejdie viața acestuia, chiar să conducă la deces fie

direct sau prin complicații „șoc postcombustional, șoc septic".

Vinovăția

inculpatului a fost constatată pe baza declarațiilor martorilor R.I., T.E.,

G.R., M.Z., B.C., D.N., A.I.R., R.A. potrivit cărora acesta, aflându-se într-o

stare avansată de ebrietate, a stropit cele două părți vătămate cu un lichid

inflamabil dintr-o sticlă, după care le-a dat foc cu bricheta.

Modalitatea în care a

acționat inculpatul aruncând cu o substanță inflamabilă asupra părților

vătămate, dându-le apoi foc cu bricheta, flăcările afectând zone din partea

superioară a corpului relevă intenția acestuia de a le ucide, faptă care însă a

fost premeditată în raport de faptul că, ulterior refuzului părții vătămate

R.S. de a-l mai servi cu băuturi alcoolice, s-a dus la domiciliu de unde a luat

o sticlă cu substanță inflamabilă și o brichetă, după care s-a reîntors la bar,

iar în urma unui nou refuz a stropit partea vătămată cu lichid și i-a dat foc.

În aceste condiții,

s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența premeditării,

inculpatul a luând hotărârea încă din momentul în care a fost inițial refuzat,

sens în care a părăsit barul pentru a merge acasă să se înarmeze, revenind

pentru a-și pune în aplicare planul privind incendierea părții vătămate R.S.

S-a constatat și

incidența dispozițiilor art. 176 lit. b) C. pen. întrucât acțiunea de omor s-a

comis asupra a două persoane, inculpatul urmărind suprimarea vieții celor

părții vătămate prin aruncarea și aprinderea lichidului, aspect ce a fost adus

la cunoștința acestora și prin amenințările cu moartea proferate.

În raport de

împrejurările de fapt reținute și de probatoriul administrat în cauză rezultă

s-a apreciat că inculpatul se face vinovat de infracțiune de tentativă la omor

deosebit de grav, motiv pentru care nu se impune achitarea sa și nici aplicarea

unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.I., invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât a fost comisă o

gravă eroare de fapt în condițiile în care din probatoriul administrat rezultă

că faptele nu există.

În subsidiar, a

solicitat casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței pronunțată de

instanța de fond, întrucât faptelor le-a fost dată în apel o greșită încadrare

juridică.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.I.,

ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt

constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în

împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o

probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe

demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă

reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației

de fapt.

Ca atare, existența

erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a

probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim

control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul

A.I., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică, nu a fost în

măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între

conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele

inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu există infracțiunea

de tentativă la omor deosebit de grav.

Din împrejurările de

fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control

judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza

de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile

părților vătămate R.S. și R.G. care au arătat în mod constant că inculpatul

fiind nemulțumit de refuzatul lor de a-l mai servi cu băuturi alcoolice a

plecat acasă, revenind după 15 minute cu o sticlă cu muștiuc din care a aruncat

lichid inflamabil și le-a dat foc cu bricheta, aspecte confirmate și de

martorii R.I., T.E., G.R., M.Z., B.C., D.N., A.I.R., R.A. care au fost de față

când inculpatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a stropit cele două

părți vătămate cu un lichid dintr-o sticlă, după care Ie-a dat foc cu bricheta,

coroborate și cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legale potrivit

cărora R.S. și R.G. prezentau leziuni traumatice care s-au putut produce prin

flacără și care necesitau pentru vindecare 25 - 30 zile, respectiv 14 - 16 zile

de îngrijiri medicale, primul având și arsuri de gradul II și III pe torace,

abdomen, antebrațe, cele mai grave fiind pe față, gât, palme, organe genitale

externe, și putând pune în primejdie viața acestuia, chiar să conducă la deces

fie direct sau prin complicații „șoc postcombustional, șoc septic",

dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului A.I.

De fapt, prin

criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din

perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului ar putea demonstra că

leziunile suferite de părțile vătămate nu au fost rezultatul acțiunilor sale,

operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Atât infracțiunea de

omor cât și cea de loviri sau alte violențe/vătămare corporală se comit numai

cu intenție directă sau indirectă, circumscrierea acțiuni de lovire

conținutului constitutiv al uneia dintre aceste infracțiuni făcându-se în

raport de poziția psihică a făptuitorului.

La stabilirea

intenției cu care se acționează trebuie avute în vedere, între altele, obiectul

vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență,

numărul și intensitatea acestora, raporturile dintre infractor și victimă,

precum și atitudinea infractorului după comiterea faptei.

În speță, în raport

de împrejurările comiterii infracțiunii, Înalta Curte constată că inculpatul

A.I. a acționat cu intenția de a ucide părțile vătămate R.S. și R.G., acesta

având reprezentarea rezultatului faptei sale pe care l-a urmărit și care a fost

evitat numai datorită unui element independent de voința sa, respectiv

intervenția altor persoane care au stins flăcările ce cuprinseseră anumite zone

ale corpului fiecărei părți vătămate.

Astfel, inculpatul

A.I. nervos fiind din cauza refuzului părților vătămate R.S. și R.G. de a-l mai

servi cu băuturi alcoolice, s-a deplasat la domiciliu de unde a luat o sticlă

cu muștiuc ce conținea o substanță inflamabilă, apoi a revenit la barul părții

vătămate R.S., insistând să i se dea de băut, iar când a fost refuzat a aruncat

cu soluție spre acesta, în zona superioară a corpului, după care i-a dat foc cu

bricheta, operațiune pe care a repetat-o și față de cealaltă parte vătămată

care își făcuse între timp apariția, din modul de acțiune rezultând

premeditarea faptei, inculpatul luând hotărârea de a le da foc încă din

momentul în care a părăsit barul scopul plecării acasă fiind acela de a se

înarma.

În plus, leziunile

produse părților vătămate prin acțiunea inculpatului au necesitat 14 - 16 zile,

respectiv 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, putând pune în

pericol viața în cazul părții vătămate R.S., chiar să conducă la deces fie

direct sau prin complicații „șoc postcombustional, șoc septic",

împrejurare care dovedește că în mod corect instanța de prim control judiciar a

reținut ca încadrare juridică a faptei dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 - 175 lit. a), e) și i) C. pen. și la art. 176 lit. b) C. pen.,

intenția de a ucide a acestuia fiind determinată de folosirea unei substanțe

inflamabile, aptă prin aprindere să producă rezultatul letal, iar pe de altă

parte de zona stropită (partea superioară a corpului, fiind produse arsuri de

gradul II și III pe torace, abdomen, antebrațe, cele mai grave la nivelul

feței, gât, palme, organe genitale externe), zone vitale ale corpului.

În aceste condiții,

se constată că inculpatul A.I. a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale,

ceea ce, pe plan subiectiv caracterizează activitatea sa infracțională ca o

tentativă la omor deosebit de grav, dată fiind faptul că a urmărit cu

premeditare să omoare cele două părți vătămate, cu o substanță inflamabilă,

mijloc ce poate pune în pericol viața mai multor persoane.

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1)

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.I.,

constatând că inculpatul este arestat în altă cauză.

Având în vedere că

recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.I. împotriva Deciziei

penale nr. 133/P din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Constată că

inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AS