ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1021/2013

Asupra

recursurilor de fată.

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din data de 07 martie 2013 Curtea de Apel Pitești Secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10981/90/2012,

în baza art. 300

2

rap. la art. 160

7b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a constat ca legală și temeinică arestarea preventivă luată

împotriva inculpaților C.L.C., și M.I.D., ambii aflați în prezent în

Penitenciarul Colibași, măsură care a fost menținută.

Pentru

a se hotărî astfel s-a reținut că prin sentința penală nr. 16 din 14 februarie 2013,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, au fost condamnați inculpații minori C.L.C. și

M.I.D., la pedepse rezultante de câte 11 ani închisoare în condițiile art. 57 C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tentativă la

tâlhărie, prevăzute de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. d) C.

pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art.

211 alin. (1) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 99 și

urm. C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art. 113 C. pen., au fost obligați

cei doi inculpați la tratament medical până la însănătoșire.

Ca

situație de fapt, s-a reținut că în ziua de 03 octombrie 2012, cei doi

inculpați, după ce au consumat băuturi alcoolice, în baza unei înțelegeri

prealabile de a sustrage bunuri, au pătruns în locuința victimei C.M., fiind

surprinși de aceasta în timp ce căutau prin casă. Pentru a-și asigura scăparea,

cei doi minori au lovit-o pe victimă cu pumnii și au împins-o spre ieșire,

victima dezechilibrându-se și căzând pe scara ce asigura accesul în sala casei.

În această împrejurare, inculpații au luat hotărârea de a-i suprima victimei

viața, scop în care i-au aplicat acesteia, împreună și succesiv, mai multe

lovituri cu toporul în regiunea capului și la nivelul feței.

Curtea

a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în

materie și se impune menținerea ei, întrucât subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea acesteia, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen.

În

raport de dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.

23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau

există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Potrivit

prevederilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și

(3) C. proc. pen., menținerea în continuare a arestării preventive se poate

dispune dacă temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau

există temeiuri noi care să justifice această privare de libertate.

Analizând

condiția precizată, referitoare la subzistența sau nu a temeiurilor inițiale

ale luării măsurii arestării preventive a apelanților inculpați, curtea a

arătat că, dată fiind gravitatea deosebită a presupuselor fapte săvârșite de

aceștia, astfel cum au fost arătate mai sus, sancționate aspru de lege,

pericolul concret pentru ordinea publică vizat de dispozițiile art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. va exista în continuare dacă inculpații vor fi puși în

libertate.

În

acest sens, curtea a reținut că din materialul probator administrat în cauză

rezultă existența indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea de către cei

doi inculpați minori a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată -

omor deosebit de grav și tentativă la tâlhărie -, fapte deosebit de grave

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea

lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În

analiza pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere

pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, gravitatea

acestora, modalitatea în care se presupune că le-au comis, urmarea produsă,

respectiv decesul victimei, precum și persoana inculpaților.

Este

adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu

pericolul social al faptelor, dar în egală măsură nu se poate face abstracție

de acesta.

În

ceea ce privește datele care caracterizează persoana inculpaților, curtea a

reținut că inculpatul C.L.C. a mai comis anterior infracțiuni de furt, a

abandonat școala, consumă în mod frecvent băuturi alcoolice.

De

asemenea, inculpatul M.l.D. este cunoscut ca fiind autor și al altor fapte de

furt, expertiza medico legală psihiatrică efectuată concluzionând că prezintă

tulburare de conduită cu un risc crescut și cu model antisocial.

În aceste condiții, curtea a apreciat că se impune în

continuare menținerea arestării preventive a celor doi inculpați, aceasta fiind

singura măsură aptă să înlăture pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar

prezenta lăsarea lor în libertate, pericol ce derivă, pe lângă aspectele mai

sus arătate, și din starea de neliniște și de nesiguranță generată în

comunitate de faptele comise și de rezonanta pe care acestea o au în conștiința

cetățenilor.

Împotriva acestei încheieri, recurenții-inculpați C.L.C. și M.l.D.,

au formulat recurs și au solicitat revocarea măsurii arestării

preventive,apreciind că nu se mai impune menținerea ei, având în vedere că nu

există date că inculpații ar pregăti săvârșirea unei alte infracțiuni. Au

solicitat de asemenea, să se aibă în vedere vârsta lor și faptul că au fost

deja administrate probele, fiind condamnați de prima instanță.

Examinând

încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. -

înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a

acestora.

Potrivit

art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care

au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În

raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei

persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că

aceștia au săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării

în bune condiții a procesului penal.

Presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile ce li se rețin în sarcină

este întărită și de împrejurarea că au fost condamnați deja pentru acestea în

primă instanță.

Pericolul

pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în

sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane

bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în

stare de libertate.

Cu

privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în

libertate a inculpaților, înalta Curte apreciază că el rezultă din gravitatea

faptelor reținute în sarcina acestora.

Așa

fiind, înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților

C.L.C. și M.l.D.

Recursurile

declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursurile declarate de inculpații C.L.C. și M.I.D. împotriva

încheierii din data de 07 martie 2013 a Curții de Apel Pitești Secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10981/90/2012.

Obligă

recurenții inculpații la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 martie 2013.