ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la data de 24 iunie 2009 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanții C.D.M., C.C.C., G.B.M., S.C.M., S.E.D., I.B.V., I.C.M., C.I.S., B.C.C.. S.C.V., S.C.C., G.C.V., I.V.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Mun. Mangalia prin primar, C.L. Mangalia și Statul Român prin M.F.P., lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de teren de 68 ha și 4881 mp teren agricol, situat pe raza Mun. Mangalia și a suprafeței de 15 ha teren agricol situat pe raza sat. Arsa, com. Albești. În subsidiar, pentru situația în care restituirea în natură nu ar fi fost posibilă, redanumții au solicitat acordarea de compensații bănești pentru terenurile mai sus menționate.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt nepoții defunctului S.C. care a fost proprietarul imobilelor revendicate conform titlului de proprietate emis de M.A.I.C.D. la 15, 12, 1894 și a certificatului emis de secția fiscală, Mangalia la 24 aprilie 1943 și că bunurile au trecut în proprietatea Stalului Român, în mod abuziv, fără acordarea despăgubirilor corespunzătoare acestei măsuri. La data de 25 ianuarie 2010, în ședință publică, reprezentantul reclamanților, a precizat că terenurile pe care le revendică au o valoare estimativă de 600.000 lei. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 183 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Constanța a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanta invocată de pârâtul Mun.

Mangalia prin primar și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Constanța, instanța reținând că prin aplicarea criteriului valoric al obiectului acțiunii devin incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții și-au modificat acțiunea, în sensul că au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în contradictoriu și cu Com. Albești prin primar și C.L. Albești. La termenul de judecată din 20 noiembrie 2010 au fost introduși în cauză în calitate de reclamanți, în temeiul ari, 243 alin. (1) C. proc. civ. moștenitorii reclamantului decedat K.S.K., respectiv K.R.G.

și S.S.K. Prin Sentința civilă nr. 2260 din 12 aprilie 2011 Tribunului Constanța a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamanților. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii proprietarului defunct al terenurilor revendicate. S.K., care s-a născut în loc. Negru Vodă din România și care, împreună eu familia sa, a emigrat în Bulgaria în urma încheierii Tratatului de la Cnuova din 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria. Instanța de fond a mai constatat că, potrivit acestui Tratat, chestiunile financiare derivate din schimbul de populație au fost rezolvate, cele două țări neavând nici un fel de pretenții una fața de cealaltă, motiv pentru care s-a considerat că acțiunea în revendicare formulată de reclamanți este inadmisibilă, statelor părți revenindu-le obligațiile de despăgubire pentru cetățenii proprii.

Prin Decizia civilă nr. 451/ C din 7 februarie 2011, Curtea de apel Constanța a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței mai sus menționate și a dispus trimiterea cauzei spre rejudeeare instanței de fond. reținând că. în raport de dispozițiile legilor speciale de reparație și de situația de fapt dedusă judecății, trebuiau făcute verificări cu privire la incidența în speță a dispozițiilor unui act normativ special sau, dimpotrivă, a celor de drept comun. Întrucât cauza a fost soluționată prin admiterea excepției inadmisibilități fără a se stabili, prin administrarea probatoriului dacă imobilele au trecut în proprietatea statului în virtutea Tratatului de la Craiova, instanța de apel a reținut că cetățenia străină a reclamanților nu putea constitui justificarea admiterii excepției mai sus menționate a acțiunii în revendicare.

Totodată, s-a mai reținut că în situația în care instanța stabilea argumentat că în cauză nu este incident niciunul dintre actele normative speciale, aceasta era datoare să procedeze la analiza comparativă a drepturilor de proprietate și să stabilească dacă reclamanții dețin un bun care poate fi ocrotit pe calea acțiunii în revendicare. La pronunțarea deciziei, instanța de apel a avui. în vedere Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii. precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2761 din 24 mai 2012 Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocata de purâtul Statul Român prin M.F.P.

și a respins, ca inadmisibilă. acțiunea formulată de reclamanți. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost investită cu soluționarea unei cereri de restituire a unui imobil agricol extravilan, aparținând unei persoane fizice, iar incidente în speță sunt dispozițiile Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care se aplică prioritar prevederilor dreptului comun. Reținând incidența acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat că reclamanții nu au formulat cerere de restituire a proprietății lor, în termenele stabilite de actele normative, în acest sens.

Analizând situația dedusă judecații și din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, instanța de fond a constatat că reclamanții nu au un asemenea bun, deoarece dreptul acestora nu a fost recunoscut, în prealabil, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să-i îndreptățească să invoce, în prezent, dreptul lor sau o speranță legitimă, care să poată fi valorificate pe calea dreptului comun. Instanța a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 21/1998 din cuprinsul cărora rezultă că revendicarea bunurilor preluate fară titlu, cum este cazul de față, este permisă în condițiile dreptului comun doar dacă nu există dispoziții în legea specială de reparație care să stabilească modalitatea, termenele si condițiile de restituire a acestora.

Prin Decizia nr. 11 din data de 20 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, dat fiind faptul că bunurile revendicate au avut regimul de terenuri agricole extravilane, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, prin care a fost reglementat și procedura, termenele și condițiile de restituire a terenurilor agricole și forestiere. S-a mai reținut că, întrucât acțiunea civilă a fost promovată în anul 2009, când erau deja în vigoare actele normative mai sus menționate, chiar dacă dispozițiile art. 480 C. civ. nu au fost abrogate prin apariția acestora, nu se poate susține că se încalcă accesul reclamanților la actul de justiție, prin constatarea incidenței în cauză a unor norme legale speciale la momentul intentării procesului și care înlătură aplicarea celei anterioare, operante până la data apariției noii reglementări.

Instanța de apel a mai constatat că reclamanții nu se bucură de existența unui bun în înțelesul art. 1 al primului protocol al C.E.D.O., pentru valorificarea drepturilor fiind necesară respectarea legislației naționale în legătură cu dreptul respectiv, de care reclamanții nu au uzat în termenul legal astfel instituit prin legile speciale de reparație. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții K.V.S.; K.H.G., S.S.K., K.l.G., întemeiat pe dispozițiile ari.304 pct. 9 și art. 312 pct. 3 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenții au susținut că instanța nu a verificat, așa cum avea obligația, dacă legea specială nu vine în conflict cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu poate fi stabilită data și modalitatea de preluare a imobilului în patrimoniul stalului, de unde rezultă faptul că acestea, de fapt, nu au ieșit niciodată din proprietatea autorului reclamanților. Din această perspectivă, reclamanții au considerat că sunt deținătorii unui bun în înțelesul C.E.D.O., nefiind vorba despre un drept de proprietate nou, ci despre recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept. Recurenții au mai susținut că, nefiind lămurită data și modalitatea de preluare, instanța nu a putut stabili dacă sunt sau nu aplicabile legile speciale de reparație. Dispozițiile Legii nr. 18/1991 prevăd că sunt aplicabile doar în cazul în care terenurile au fost preluate de cooperativele agricole de producție, ceea ce nu este lămurit în speță.

Nici aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu poate fi reținută în cauză, deoarece nu a fost stabilită data și modalitatea de preluare a imobilelor de către stat, motiv pentru care nu poate fi imputată recurenților neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de acest act normativ. Raportat la Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanții consideră că au dovedit că au un „bun" în sensul C.E.D.O. Împotriva aceleiași decizii au formulat recurs, peste termenul legal, reclamanții S.E.D., K.D.M., B.K.K., I.V.C., S.C.M., I.B.V., G.B.M., K.I.S., K.K.K. și I.K.M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 9 și art. 2 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au criticat faptul că instanțele anterioare nu au stabilit data și modalitatea preluării terenurilor de către stat, aspect ce trebuia lămurit pentru a se determina legea aplicabilă situației deduse judecății.

Autoarea recurenților, defuncta B.C.M., a părăsit România în anul 1941. iar legile de reparație la care fac trimitere instanțele anterioare se referă la imobilele preluate de stat în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, când aceasta nu se mai afla în tară. Întrucât acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., din coroborarea acestora cu cele ale art. 1 din primul Protocol la C.E.D.O., recurenții au susținut că sunt deținătorii unui bun în înțelesul acesteia, dovedirea dreptului lor de proprietate fiind făcută prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Totodată, in temeiul prevederilor art. 103 C. proc. civ., recurenții anterior menționați au formulat cerere de repunere în termenul de recurs.

În susținerea acestei cereri au arătat că avocatul lor nu a reușit să stabilească un nou contact cu translatorul de limbă bulgară prin intermediul căruia comunicau cu avocatul, motiv pentru care s-au aflat în imposibilitate de a lua cunoștință de conținutul hotărârii atacate și de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Examinând recursul declarat de reclamanții, K.V.S., K.R.G., S.S.K., K.V.G. prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele argumente: Cererea de chemare în judecata a vizat restituirea în natură sau prin echivalent a terenurilor agricole în suprafață de 68 ha și, respectiv de 4.881 mp, situate pe raza Mun. Mangalia și a suprafeței de 15 ha teren agricol situată pe raza sat.

Arsa, com. Albești, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța în anul 2009. În motivarea acțiunii au afirmat că imobilele au fost preluate în mod abuziv de stat, fără ca reclamanții să facă dovada datei și modalității acestei preluări. Critica reclamanților, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., are ca principal argument pretinsa nelămurire de către instanța de apel a situației juridică a imobilelor revendicate, respectiv nelămurirea datei și a modalității preluării acestora de către stat. Pornind de la acest argument, recurenții reclamanți susțin că instanța de apel a reținut greșit aplicabilitatea dispozițiilor legilor speciale reparatorii și a deciziei în interesul legii nr. 33/2008.

În opinia recurenților, aceste norme speciale nu sunt aplicabile, deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine data și modalitatea preluării, situație în care acțiunea ar fi trebuit soluționată pe temeiul regulilor de drept comun în materia revendicării. Această critică este nefondată, întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța a stabilit incidența prevederilor legilor speciale în materia fondului funciar, pe baza constatării că terenurile revendicate au avut regimul juridic de terenuri agricole extravilane, aspect confirmat chiar de reclamanți prin cererea de chemare în judecată. Recurenții nu pot imputa instanței faptul că nu a stabilit momentul exact al preluării terenurilor de către stat și modalitatea de preluare, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 109 C. civ., aveau îndatorirea să administreze probele necesare lămuririi situației juridice a imobilelor revendicate.

După anul 1989, legiuitorul a emis o serie de acte normative care a permis proprietarilor deposedați de stat, ca, prevalându-se de prevederile acestora, să redobândească dreptul de proprietate uzurpat de stat prin măsurile abuzive. Acțiunea civilă promovată în cauză a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., care sunt norme de drept comun puse la dispoziția proprietarului neposesor pentru revendicarea bunului de la posesorul neproprietar. Întrucât demersul judiciar al reclamanților a fost inițiat în anul 2009. dată până la care legiuitorul, în considerarea reparării nedreptăților comise de statul comunist, a adoptat o serie de legi speciale de reparație, în mod corect instanțele anterioare au reținut că acțiunea promovată în cauză este inadmisibilă, în raport de prevederile acestor acte normative.

În concret, prin acțiunea în revendicare suspusă analizei, s-a solicitat obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile agricole situate în extravilan, care au aparținut autorului reclamanților, situației de fapt deduse judecății fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii speciale de reparație nr. 18/1991 a fondului funciar și, respectiv ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, solicitate potrivit prevederilor actului normativ anterior menționat și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, prin care s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, în cazul imposibilității restituirii integrale în natură.

Se constată, așadar, că la data promovării cererii de chemare în judecată erau în vigoare actele normative mai sus menționate, ale căror prevederi se aplică prioritar normelor de drept comun, în speță celor prevăzute în art. 480 C. civ., potrivit principiului generația specialibus deroganf. Acest aspect a fost tranșat și prin Decizia nr. 33/2008 a instanței supreme, dată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că, dându-se eficiența principiului mai sus menționat, în cazul concursului dintre legea specială și normele de drept comun, se va aplica cea dintâi.

În cauza de față, se constată că recurenții nu au uzat de mijloacele legale puse la dispoziție prin actele normative speciale, menționate în precedent, iar față de faptul că bunurile revendicate sunt situate în extravilanul localităților și au destinație agricolă, acestea cad sub incidența prevederilor Legii nr, 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, care prevăd parcurgerea unei proceduri obligatorii, în termenul și condițiile instituite pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate în mod abuziv de stat. Din acest motiv, instanța constată că, în mod corect s-a reținut de instanțele anterioare că prin starea de pasivitate în care s-au aflat reclamanții coroborată cu faptul că anterior apariției acestor acte normative nu le-a fost recunoscut un drept concret și efectiv aflat sub protecția dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., nu poate fi ocrotit pe această cale procesuală.

Asupra cererii de repunere în termenul de recurs formulat de reclamanții S.E.D., K.D.M., B.K.K., I.V.C., S.C.M., I.B.V., G.B.M., K.I.S., K.K.K. și I.K.M., Înalta Curte dispune respingerea acesteia ca nefondată și pe cale de consecință constată tardivitatea recursului, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., neexercitarea unei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei. Din motivele expuse în cuprinsul cererii de repunere în termenul de recurs reiese faptul că reclamanții nu au putut lua legătura cu avocatul care le-a asigurat reprezentarea în fața instanței de apel, în vederea comunicării hotărârii împotriva căreia au formulat recurs peste termenul legal, din cauza întreruperii contactului cu traducătorul de limbă bulgară cu care au colaborat, exclusiv, pe parcursul derulării procesului.

Instanța constată că nu s-a făcut dovada că reclamanții au fost împiedicați printr-o împrejurare mai presus de voința acestora să se intereseze de soluția pronunțată în judecarea căii de atac promovată de aceștia și să declarare recursul în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., așa după cum prevede exigența art. 103 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat. Pe fondul acestei lipse de diligență din partea reclamanților, se constată că hotărârea Curții de Apel Constanța a fost comunicată acestora Ia domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 103 coroborate cu cele ale art. 301 C. proc. civ., instanța constată că efectul principal al decăderii constă în pierderea dreptului procedural care nu a fost exercitat în termenul legal și, întrucât termenul de recurs este un termen legal imperativ, nerespeciarea acestuia atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții K.V.S., K.R.G., S.S.K. și K.V.G. împotriva Deciziei nr. 16/ C din 20 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, - secția I civilă. Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamanții S.E.D., K.D.M., B.K.K., I.V.C., S.C.M., I.B.V., G.B.M., K.I.S., K.K.K. și I.K.M. și respinge, ca tardiv recursul acestora împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțarăm ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.