Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2012
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4261/2012

HOTĂRÂRE
19.10.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4261/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov reclamanții I.Gh.F. și S.L.A.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea Spiru Haret București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului: - obligarea Universității Spiru Haret la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței; - obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2.000 RON penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței; - obligarea pârâților potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții au promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-se adeverințe în acest sens. S-a mai arătat că potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405/2009, precum și având în vedere art. 20 alin. (1) din Regulamentul OMECT nr. 2.284/2007, pârâta era obligată să elibereze reclamanților actele de studii completate. În cauză a formulat întâmpinare Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților Pârâta Universitatea Spiru Haret a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 27/F din 13 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea formulată de reclamanții I.Gh.F. și S.L.A.E. ca nefondată în raport de pârâta Universitatea Spiru Haret și ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă în raport de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, formulată de pârâta Universitatea Spiru Haret. Reclamanții sunt absolvenți ai Ciclului I - studii universitare de licență - Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Brașov - din cadrul Universității Spiru Haret, susținând și promovând Examenul de Licență în sesiunea iulie 2009. În aceste condiții, întrucât și-au îndeplinit toate obligațiile în legătură cu contractul de studii, reclamanții susțin că pârâta Universitatea Spiru Haret era obligată să elibereze actele de studii completate.

Analizând dispoziția legală în materie, Curtea a reținut că actele de studii pot fi eliberate doar în legătură cu specializările integrate într-o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în primul an de facultate. Or, așa cum se prevede în legea de înființare a instituției de învățământ superior în cauză și legea învățământului, instituțiile de învățământ particular fac parte din sistemul național de învățământ și în structura acestora pot intra doar specializările acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii. Conform Legii nr. 88/1993 și, ulterior, O.U.G. nr. 75/2005 cu modificările și completările ulterioare, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică și acreditare.

Art. 60 alin. (1) din Legea învățământului nr. 84/1995 prevede o condiție pentru organizarea acestor forme de învățământ - și anume - existența și forma de învățământ „zi" în structura facultăților și acordă pe acest temei vocația organizării formei de învățământ la distanță, dar aceasta în condițiile legii, respectiv în condițiile parcurgerii procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. În consecință, pârâta Universitatea Spiru Haret avea dreptul să organizeze doar formele de învățământ la specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu prin hotărâre, iar în cazul reclamanților și a anului de referință 2009 aceste aspecte nu au putut fi probate.

Pentru aceste considerente, acțiunea reclamanților este neîntemeiată, și urmează a fi respinsă în raport de pârâta Universitatea Spiru Haret. În ceea ce privește acțiunea formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), Curtea reține că reclamanții nu au calitate procesuală activă să solicite aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență. Obligația eliberării diplomelor de licență aparține în exclusivitate instituțiilor de învățământ superior acreditate, aspect ce rezultă din prevederile O.U.G. nr. 75/2005, Legea nr. 84/1995, precum și Ordine ale ministrului educației (nr. 295/2007, 5.289/2008, 2.284/2007).

În organizarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii, instituțiile de învățământ superior acreditate solicită eliberarea avizului pentru un număr de tipizate iar MECTS, având în atribuțiile sale de control și monitorizare a modului de respectare a reglementărilor din domeniul său de activitate, verifică existenta concordantei între numărul de tipizate solicitate cu datele raportate și datele existente în cadrul Direcției Generale învățământ Superior, după care eliberează avizele respective. Întrucât procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, MECTS și compania de material didactic, absolvenții instituțiilor de învățământ, și, în speță, reclamanții nu au calitate procesual activă să solicite aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea Spiru Haret în contradictoriu cu pârâtul MECTS, Curtea reține că aprobarea tipizării formularelor tipizate nu se poate dispune decât în condițiile legii, pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu. În aceste condiții, considerentele instanței privitoare la lipsa acreditării sau a autorizării provizorii reținute în analiza raporturilor juridice dintre reclamanți și pârâta Universitatea Spiru Haret urmează a fi reiterate și în ceea ce privește cererea de chemare în garanție. În consecință, pentru formele de învățământ la distanță neacreditate sau neautorizate provizoriu nu se pot elibera formularele tipizate pentru emiterea diplomelor de licență.

3. Recursul exercitat împotriva sentinței Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții I.Gh.F. și S.L.A.E. Reclamanții nu și-a structurat motivele de recurs după cum impun prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., dar au formulat critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au arătat, în esență că, deși nu se contestă dreptul de a obține diploma finală de studii, instanța de fond a dezlegat în mod greșit fondul demersului judiciar. Recurenții au afirmat că Universitatea Spiru Haret avea obligația de a efectua demersurile necesare ca în intervalul de timp de 12 luni să obțină avizele necesare și să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către aceștia a studiilor, respectiv diploma de licență și suplimentul de diplomă.

În opinia reclamanților, ministerul pârât nu poate fi exonerat de răspundere deoarece se face vinovat de faptul că nu a luat nicio măsură pentru reglementarea situației privind Universitatea Spiru Haret. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

I. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând, în principal, refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamanților, de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență - sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea Spiru Haret - Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Brașov, specializarea Administrație Publică Prima instanță a respins cererea reclamanților, reținând că pentru forma de învățământ la distanță (ID) pe care au urmat-o reclamanții nu s-a făcut dovada că ar fi fost acreditată sau autorizată printr-o hotărâre de guvern, astfel că pârâta nu era îndreptățită să elibereze diploma de licență, soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește.

Conform Adeverințelor nr. 3794 din 8 iulie 2009 și nr. 5200 din 8 iulie 2009, recurenții- reclamanți au urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative din Brașov, specializarea Administrație Publică din cadrul Universității Spiru Haret și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009. Aceste acte se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu au fost atacate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Analizând succesiunea demersurilor efectuate de reclamanți, a reacției autorităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța de control judiciar reține, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel, că pârâta Universitatea Spiru Haret avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2.287/2007, obligație care nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.

În condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in abstracte, fără a se raporta la cazul concret al recurenților-reclamanți. Prin urmare, se va reține că reclamanții sunt licențiați și pot pretinde eliberarea diplomei de licență, câtă vreme actul prin care s-a recunoscut acestora calitatea de licențiați în științe juridice administrative este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

Obligația Universității Spiru Haret de a elibera diploma de licență este corelativă obligației MECTS de a aproba formularele tipizate, astfel cum s-a arătat prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă.

Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 5.386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5.656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5.722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica soluția în sensul admiterii acțiunii reclamanților și a cererii de chemare în garanție și obligării Universității Spiru Haret să elibereze reclamanților diplomele de licență, suplimentele de diplomă și diplomele de bacalaureat și a Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe formularele tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru recurenți.

D E C I D E Admite recursul declarat de I.Gh.F. și S.L.A.E. împotriva Sentinței nr. 27/F din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că: Admite acțiunea formulată de reclamanții I.Gh.F. și S.L.A.E. Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, formulată de pârâta Universitatea Spiru Haret. Obligă pârâta Universitatea Spiru Haret să elibereze reclamanților diplomele de licență, suplimentele la diplomele de licență și diplomele de bacalaureat. Obligă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe formularele tipizate, constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru recurenții-reclamanți I.Gh.F.

și S.L.A.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4258/2012
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 septembrie 2011, reclamanta M.A.M., în contr
ÎCCJ 2011-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5722/2011
râta Ministerul Educației a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că diplomele pentru absolvenții de învățământ superior, de facultăți, sunt eliberate de instituția organizatoare. Prin cererea adresată insta
ÎCCJ 2012-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4569/2012
dar nu a primit nici un răspuns. A susținut că, din momentul înscrierii la facultate și până la absolvire, și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu universitatea și Regulamentului privind a
ÎCCJ 2012-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1268/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei l.Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta L.T.L., în contradictoriu
ÎCCJ 2013-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5671/2013
. A mai arătat pârâta că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverință de studiu pentru reclamantă și a făcut demersuri către Ministerul Educației în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă