ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 7548 din 13 decembrie 2011,

Curtea de Apel București a respins atât excepția nulității absolute a actelor

administrative contestate, cât și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de C.N.V.M.

Totodată, Curtea de

apel a respins acțiunea formulată de reclamantul M.H.O., în contradictoriu cu

pârâta C.N.V.M., ca neîntemeiată

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 518

din 17 septembrie 2009, reclamantul a fost sancționat cu amendă în sumă de 5000

lei, în calitate de acționar al SC C. SA Oradea, la art. 3 din ordonanță

prevăzându-se că reclamantul împreună cu dl. M.I. au obligația ca în termen de

15 zile lucrătoare de la primirea acestei ordonanțe să se conformeze prevederilor

art. 205 din Legea 297/2004, respectiv să depună documentația aferentă ofertei

publice de preluare obligatorie a SC C. SA Oradea sau să vândă un număr de

acțiuni corespunzător pierderii poziției dobândite în mod neintenționat.

Curtea de apel a

reținut că prin Decizia nr. 1591 din 11 noiembrie 2009 a fost respinsă

contestația formulată de reclamant împotriva Ordonanței C.N.V.M. nr. 518 din 17

septembrie 2009, iar la data de 02 decembrie 2009, C.N.V.M. a emis Ordonanța nr.

687 prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în sumă de 10.000 lei, în

calitate de acționar al SC Ciac SA Oradea, pentru nerespectarea obligațiilor

impuse de Ordonanțele C.N.V.M. nr. 517 din17 septembrie 2009 și nr. 518 din 17

septembrie 2009 și de dispozițiile art. 205 din Legea 297/2004.

Judecătorul fondului

a apreciat că sunt nefondate excepțiile nulității actelor administrative

contestate și inadmisibilității acțiunii, având în vedere că motivele invocate

în susținerea excepției nulității actelor administrative sunt apărări de fond,

urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, iar împrejurarea

că reclamantul solicită prin cererea precizatoare anularea ordonanțelor atacate

ca urmare a constatării că faptele descrise în aceste ordonanțe nu au valențe

contravenționale, nu înseamnă că prezenta acțiune este o acțiune în constatare

în sensul art. 111 C.pr.civ., acest text de lege fiind irelevant în speță.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că este neîntemeiată susținerea reclamantului în sensul că

în speță sunt incidente prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 11/1997,

întrucât acest regulament a fost adoptat în temeiul Legii 52/1994, care a fost

abrogată la data intrării în vigoare a Statutului C.N.V.M. aprobat prin O.U.G.

25/2002, astfel că Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997, ca act administrativ

subsecvent Legii 52/1994, nu mai poate produce efecte ulterior abrogării legii

în temeiul căreia a fost emis.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că M.I. este administratorul și directorul general al

SC C. SA Oradea, iar reclamantul este fiul acestuia și potrivit art. 2 alin.

(1) pct. 22 lit. c) și d) din Legea 297/2004 aceștia sunt persoane

implicate care în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din

Legea 297/2004 sunt persoane prezumate a acționa în mod concertat în legătură

cu SC C. SA Oradea.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în urma majorării de capital social,

reclamantul și tatăl său au ajuns să dețină 3.560.564 de acțiuni reprezentând

47,675% din capitalului social al societății înregistrată la SC D.C. SA în data

de 08 ianuarie 2009 și, în consecință, C.N.V.M. a notificat aceste persoane și

societatea emitentă asupra incidenței disp. art. 205 din Legea 297/2004, prin

adresele nr. DGS/360 din 13 ianuarie 2009 și nr. DGS/7250 din 08 aprilie 2009.

Prima instanță a

constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile

alternative ce-i reveneau în calitate de deținător - împreună cu tatăl său - a

mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății, deși prin adresa nr. DGS/8567

din 29 aprilie 2009, C.N.V.M. menționează că nerespectarea obligațiilor prev.

de art. 205 din Legea 297/2004 va fi sancționată cu amendă între 500 și 50.000

lei, conform art. 276 din Legea 297/2004, astfel că prin Ordonanța nr. 275 din 12

mai 2009, reclamantul a fost sancționat cu avertisment, iar prin Ordonanța nr. 385

din 08 iulie 2009 a fost sancționat cu amendă în sumă de 500 lei reținându-se

nerespectarea obligațiilor instituite prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 275 din 12

mai 2009.

Cu privire la

susținerea reclamantului în sensul că prezumția reglementată de Legea 297/2004,

avută în vedere la emiterea ordonanțelor de sancționare a fost răsturnată prin

comunicarea către C.N.V.M. a faptului că cei doi acționari nu acționează în mod

concertat, instanța de fond a constatat că aceasta este nefondată, întrucât

declarația celor două persoane că nu acționează în mod concertat nu poate fi

considerată un mijloc de probă de natură să răstoarne prezumția instituită de art.

2 alin. (1) pct. 23 lit. a) cu referire la disp. art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. c)

și d) din Legea 297/2004 conform cărora persoanele implicate(în speță

reclamantul și tatăl său) sunt persoane prezumate a acționa în mod concertat în

legătură cu societatea comercială.

Cu privire la raportul

întocmit la data de 31 august 2011 de cenzori ai SC C. SA în care se

menționează că reclamantul nu a fost prezent și nici reprezentat de alt

acționar la ședințele acționarilor desfășurate în perioada 30 iunie 2008-31

august 2011, judecătorul fondului a reținut că el este întocmit ulterior

emiterii celor trei acte administrative contestate, or cauzele de nulitate ale

actului juridic pot fi anterioare sau concomitente cu încheierea actului,

astfel că în mod corect au fost aplicate sancțiunile contestate atâta timp cât

C.N.V.M. a avut la dispoziție doar simpla declarație a celor două persoane că

nu acționează în mod concertat.

Din înscrisurile

aflate la dosar, Curtea de apel a constatat că reclamantul folosește cel puțin

două semnături pe care reclamantul le folosește pentru a semna diferite

înscrisuri – cea executată în fața instanței și cea existentă pe acțiune, ceea

ce nu exclude posibilitatea ca și semnătura de pe declarație să îi aparțină.

Oricum, prima

instanță a apreciat că pentru a se stabili incidența în cauză a disp. art. 203 alin.

(1) și art. 205 din Legea 297/2004 este suficientă declarația pe proprie

răspundere dată de tatăl reclamantului care arată că acționează în mod

concertat cu fiul său, printr-un acord tacit, pentru a înfăptui politica

economică a societății, semnătura de pe aceasta aparținând tatălui

reclamantului.

În fine, instanța de

fond a constatat că susținerile din cererea precizatoare referitoare la lipsa

unor elemente constitutive ale laturii obiective a contravenției reținută în

sarcina sa, sunt, de fapt, critici aduse Legii 297/2004, însă atâta timp cât

aceste dispoziții sunt în vigoare nefiind constatată neconstituționalitatea lor

sub aspectul invocat de reclamant, ele se vor aplica, simpla opinie a

reclamantului că reglementarea din Legea 297/2004 în ceea ce privește

contravenția reținută în sarcina sa este una defectuoasă nefiind de natură să

facă inaplicabilă această reglementare.

Împotriva sentinței a

formulat recurs reclamantul M.H.O., susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Astfel, deși este

adevărat că între el și administratorul societății există o relație de rudenie

de gradul I, fapt ce face să se prezume că, împreună, acționează concertat

(prezumție legală instituită de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din Legea nr. 297/2004),

această prezumție a fost infirmată prin proba contrară administrată în cursul

procesului. Recurentul precizează că nu recunoaște semnătura sa pe declarația

pe proprie răspundere din 2 octombrie 2008, aflată în posesia C.N.V.M., prin

care a afirmat că acționează concertat cu numitul M.I., în ceea ce privește SC

C. S.A. Totodată, din raportul cenzorilor societății din data de 31 august 2011

rezultă că nu a participat nici personal, nici prin mandatar, la ședințele acționarilor

societății în perioada 30 iunie 2008 – 31 august 2011 – ședințe care au urmat

majorării de capital. De asemenea, nu a fost prezent și nu a votat alături de

acționarul M.I. majorarea de capital din 8 mai 2008.

Criticile formulate

de recurent se încadrează în prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin prezumția instituită

de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) cu referire la dispozițiile art. 2 alin. (1)

pct. 22 lit. c) și d) din Legea nr. 297/2004 se stabilește că persoanele implicate

sunt persoane prezumate a acționa în mod concertat în cadrul unei societăți

comerciale, iar potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, o persoană

care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod

concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți

comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor

deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora

cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei

dețineri. De asemenea, art. 205 din aceeași lege stabilește că prevederile art.

203 nu se vor aplica în cazul în care poziția reprezentând mai mult de 33% din

drepturile de vot asupra emitentului a fost dobândită ca urmare a unei tranzacții

exceptate.

În contextul prezentei

legi, tranzacție exceptată reprezintă dobândirea respectivei poziții: a) în

cadrul procesului de privatizare; b) prin achiziționarea de acțiuni de la

Ministerul Finanțelor Publice sau de la alte entități abilitate legal, în

cadrul procedurii executării creanțelor bugetare; c) în urma transferurilor de

acțiunii realizate între societatea-mamă și filialele sale sau între filialele

aceleiași societăți-mamă; d) în urma unei oferte publice de preluare voluntară

adresată tuturor deținătorilor respectivelor valori mobiliare și având ca

obiect toate deținerile acestora. În cazul în care dobândirea poziției

reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se realizează

în mod neintenționat, deținătorul unei asemenea poziții are una dintre

următoarele obligații alternative: a) să deruleze o ofertă publică, în

condițiile și la prețul prevăzute la art. 203 și art. 204; b) să înstrăineze un

număr de acțiuni corespunzător pierderii poziției dobândite fără intenție.

Executarea uneia dintre obligațiile prevăzute la alin. (3) se va face în termen

de 3 luni de la dobândirea respectivei poziții. Dobândirea poziției

reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se consideră

neintenționată, dacă s-a realizat ca efect al unor operațiuni precum: reducerea

capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acțiunii proprii, urmată

de anularea acestora; b) depășirea pragului, ca rezultat al exercitării

dreptului de preferință, subscriere sau conversie a drepturilor atribuite

inițial, precum și al convertirii acțiunilor preferențiale în acțiuni ordinare;

c) fuziunea/divizarea sau succesiunea.

În mod corect

instanța de fond a reținut natura acestei prezumții ca fiind aceea de prezumție

legală relativă, lucru pe care, îl susține, de altfel, și recurentul.

În privința probei

contrare pe care recurentul susține că a efectuat-o, instanța de fond a analizat

fiecare împrejurare de fapt invocată prin acțiune (recursul fiind o reluare a acelorași

apărări), interpretând corect probele administrate.

Astfel, recurentul -

reclamant nu a reușit să probeze falsul în ceea ce privește declarația din 2

octombrie 2008, cu atât mai mult cu cât și tatăl său a dat o declarație cu același

conținut, în sensul că acționează în mod concertat cu fiul său, în privința politicii

economice a SC C. S.A. Oradea.

Totodată,

neprezentarea recurentului la ședințele acționarilor în perioada 30 iunie 2008

– 31 august 2011 nu poate fi considerată o probă în sensul neimplicării în

activitatea societății, deoarece un acord tacit poate fi pus în aplicare de

tatăl reclamantului, în calitate de administrator unic al societății.

Totodată, raportul comisiei

de cenzori care consemnează această împrejurare este un înscris emis pe

parcursul procesului, putând fi considerat un act pro-causa, astfel cum a apreciat

și instanța de fond.

Prin urmare,

împrejurările de fapt expuse de recurentul – reclamant atât în acțiune, cât și în

cuprinsul motivelor de recurs nu pot conduce neechivoc la concluzia că acesta

acționează independent de tatăl său în cadrul societății, în sensul că nu

există o acțiune concertată conform art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din Legea

nr. 297/2004.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.H.O. împotriva sentinței civile nr. 7548 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.