ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra cauzei prezente, constată următoarele:
1) Obiectul cauzei:
Prin cererea de revizuire, formulată la data de 5.02.2018, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018, revizuentele A., B., C. (în calitate de succesori ai reclamanților din litigiul de fond), au solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a Hotărârii nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă.
În motivarea cererii, revizuenții au arătat că, prin hotărârea pronunțată în cauza Costache și alții împotriva României din 11.04.2017, publicată în M. Of. nr. 874/07.11.2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a anulării deciziei definitive din 9 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care li se restituise în natură terenul în suprafață de 1761 m.p., situat în strada x-39, sector 6 București.
Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenție, ca urmare a încălcării principiului securității juridice și, pentru motivele expuse la parag. 32, a considerat că nu este necesar să examineze admisibilitatea și fondul capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, în cauze similare, s-a ținut cont de faptul că art. 509 alin. (10) din C. proc. civ. permite reclamantului să sesizeze instanțele interne cu calea extraordinară de atac a revizuirii, cu scopul de a restabili situația existentă înainte de încălcarea Convenției.
Având în vedere principiul subsidiarității, Curtea a considerat că, în circumstanțele prezentei cauze, primul reclamant ar trebui mai întâi să sesizeze instanțele naționale cu o acțiune în ceea ce privește încălcarea constatată. Prin urmare, a respins pretențiile primului reclamant, cu privire la prejudiciul material.
Or, "situația existentă înainte de încălcarea Convenției", la care se referă Curtea Europeană, constă în aceea că, prin Decizia civilă nr. 33/29.01.2002, pronunțată de Curtea de Apel București, în cauza nr. 412/2001, s-a dispus respingerea cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 239 din 09.04.1998, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și a cererii de intervenție accesorie, ca inadmisibile.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 239 din 09.04.1998, s-a hotărât admiterea acțiunii în revendicare a numiților D., E., F., G. și H. cu privire la terenul în suprafață de 1761 m.p., situat în strada x-39, sector 6 București.
Prin Decizia nr. 10/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul reclamantului și a casat Decizia civilă nr. 33/29.01.2002, păstrând Sentința civilă nr. 1060/24.09.1999, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/1999, prin care s-a dispus admiterea cererii de revizuire și, în consecință, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 239 din 09.04.1998, în sensul respingerii acțiunii în revendicare, ca nefondată.
În prezent, consecințele grave, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ., continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea Deciziei civile nr. 10/2003 a instanței supreme și schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii recursului.
Revizuenții au solicitat să se constatate că există o legătură cauzală între încălcarea dreptului fundamental vizat și hotărârea ce se cere a fi revizuită, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus Statului Român respectarea Sentinței civile nr. 239/09.04.1998, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/1995.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. cererea a fost legal timbrată.
2) Apărările formulate în cauză:
În cauză, a formulat întâmpinare intimata Administrația Piețelor Sector 6, prin care a invocat excepția netimbrării sau timbrării insuficiente a acțiunii, în temeiul art. 148, alin. (6) din noul C. proc. civ. și O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.
S-a invocat, de asemenea, și excepția lipsei calității procesuale active a revizuenților B. și C., susținându-se că legitimarea procesuala activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul dreptului raportului juridic dedus judecății, reclamantul fiind ținut să justifice atât propria calitate de titular al dreptului, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
În cauză, intimata a apreciat ca nu sunt îndeplinite condițiile menționate, astfel:
Potrivit art. 37.1 lit. a) din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât radierea de pe rolul său a cererii formulate de H., F. și G., ca urmare a faptului că reclamanții au decedat după depunerea cererilor. Prin aceeași hotărâre, Curtea a constatat că niciunul din moștenitorii celor trei reclamanți defuncți nu și-au exprimat dorința de a continua procedura în numele lor.
Pe cale de consecință, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ., în baza hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, din data de 11.04.2017, în cauza Costache și alții împotriva României, introdusă de B. și C., în calitate de moștenitori ai lui H., F. și G., este lipsită de interes, și se impune respingerea acțiunii, ca fiind formulată de persoane care nu au calitate procesuală activă.
Intimata a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Prin hotărârea pronunțată în data de 11.04.2017, în cauza Costache și alții împotriva României, Curtea Europeană a reținut o nerespectare a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constând în încălcarea principiului securității juridice, respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Având în vedere nerespectarea prevederilor art. 6.1. din Convenție, Curtea Europeană a considerat că reclamantul are posibilitatea de a solicita redeschiderea procesului în fața instanței interne și nicidecum nu a impus Statului Român respectarea vreunei sentințe, în speță, a Sentinței civile nr. 239/1998, așa cum, în mod tendențios, pretinde revizuenta.
Astfel, pentru a fi admisibilă revizuirea, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: - constatarea încălcării drepturilor sau libertăților fundamentale să fie făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar încălcarea să se datoreze unei hotărâri judecătorești; - încălcarea să fi produs consecințe grave și acestea să continue să producă efecte; - consecințele grave, produse prin încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului, să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât prin revizuirea hotărârii.
În fapt, intimata a învederat instanței că revizuenții au solicitat restituirea imobilului - teren, în suprafață de 1761 mp, situat în București, str. x, pe mai multe căi: pe calea acțiunii în revendicare, în anul 1995, formulând acțiune împotriva Consiliului General al Municipiului București și a Consiliului Local al Sectorului 6; pe cale administrativă, în baza Legii nr. 18/1991, formulând cerere care a fost soluționată prin emiterea Titlului de proprietate nr. x/17.07.2006, eliberat din Ordinul Prefectului nr. 513/13.07.2006. Ulterior, prin Sentința civilă nr. 5093/2008, Titlul de proprietate nr. x/17.07.2006 a fost anulat ca fiind emis cu încălcarea dispozițiilor legale privind domeniul public al statului, având în vedere că terenul pentru care a fost solicitată reconstituirea dreptului de proprietate este domeniu public ocupat de o piață - Piața M.
În temeiul Legii nr. 10/2001, revizuenții au formulat cerere pentru reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1761 mp, situat în București, str. x. Această cerere a fost formulată de către revizuenți după ce aceștia se adresaseră instanțelor judecătorești cu cererea de revendicare. Așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 11.04.2017, în cauza Costache și alții împotriva României, la pct. 12, această cerere era încă pendinte în 2010, iar revizuenta nu a făcut dovada că a fost soluționată.
Intimata a reiterat faptul că una din condițiile de admisibilitate a revizuirii este imposibilitatea remedierii consecințelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate pe revendicare pe dreptul comun. Or, revizuenții, în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1761 mp, au formulat cerere în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere pendinte în anul 2010.
În ceea ce privește restabilirea situației anterioare preluării imobilului de către Statul Român, s-a învederat faptul că restituirea în natură este posibilă, în cazul în care terenul nu este afectat de amenajări de utilitate publice, situație în care se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent, dar, la momentul actual, terenul în suprafață de 1761 mp, face parte din domeniul public al municipiului București, fiind ocupat de Piața M., piață cu regim de domeniu public și care se regăsește la poziția 10 din H.C.L. Sector 6 nr. 95/2005. Conform anexei III, pct. 2 la Legea nr. 213/1998 privind domeniul public, piețele fac parte din domeniul public local al comunelor, orașelor, municipiilor, iar restituirea acestora în natură nu este posibilă. Restituirea în natură este interzisă și de prevederile art. 861 C. civ., "bunurile proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile (...), dar și de prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care prevede că "bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile".
3) Procedura desfășurată în fața instanței de revizuire:
Prin încheierea din 24 mai 2018, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire, în baza art. 155
1
C. proc. civ., până la îndeplinirea obligațiilor puse în vedere prin încheierea de la 29 martie 2018, privind dovada calității de moștenitor a revizuentei A., de pe urma defunctului D., suspendare menținută prin încheierea din 14 februarie 2019.
Prin încheierea din 27 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând îndeplinite obligațiile procesuale puse în sarcina revizuentei A.
Prin aceeași încheiere, instanța supremă a respins excepția netimbrării cererii de revizuire și excepția lisei calității procesuale active a revizuenților B. și C., pentru considerentele expuse în acea încheiere de dezbateri, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Au fost atașate prezentului dosar dosarele de fond și s-a depus adresa emisă de Primăria Municipiului București privind stadiul actual al Dosarului administrativ nr. x, constituit în baza Notificării nr. x/12.02.2002, nesoluționat la data de 18.10.2019.
4) Soluția pronunțată și considerentele instanței de revizuire:
Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prioritar, Înalta Curte consideră necesar să enunțe anumite considerente privind modul de desfășurare a judecății în cauză.
În cazul revizuirii, reluarea judecății se face, în principiu, în limitele în care a fost învestită instanța anterioară, evident cu luarea în considerare a temeiului pentru care s-a formulat revizuirea.
Astfel, dacă motivul de revizuire este considerat întemeiat, în cazul pct. 9 al art. 322 C. proc. civ., instanța de revizuire va retracta hotărârea care a condus la constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și va pronunța o nouă hotărâre care să înlăture consecințele grave ale încălcării constatate. În măsura în care este necesară administrarea de noi probe, se va putea da o hotărâre intermediară de admitere a cererii de revizuire, prin care se va retracta hotărârea atacată, după care se va trece la administrarea de probe și la rejudecarea procesului printr-o nouă hotărâre. Când însă administrarea de probe nu este necesară, se va putea da o singură hotărâre.
Cum în cauza dedusă judecății, hotărârea ce a determinat încălcarea constatată de instanța de contencios european a drepturilor omului a fost pronunțată într-o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în care fuseseră administrate toate probele necesare, iar în prezenta cerere de revizuire, s-a dispus atașarea dosarele de fond, precum și emiterea unei adrese pentru a cerceta stadiul notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța de revizuire a constatat că nu se impune judecarea procesului în etape distincte, prin pronunțarea unei hotărâri intermediare, și a procedat la judecarea unitară a cauzei, într-o singură etapă.
Sub aspectul soluțiilor pronunțate în cauzele anterioare, pentru a demonstra legătura de cauzalitate între acestea și constatarea încălcării art. 6 parag. 1 din Convenția Europene a Drepturilor Omului, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se vor expune principalele momente ale judecăților anterioare:
Prin Sentința civilă nr. 239 din 9 aprilie 1998, Tribunalul București, secția a III-a civilă, învestit cu soluționarea acțiunii reclamanților D., I., F., G. și H., a admis acțiunea în revendicare formulată împotriva Consiliului General al Municipiului București, pentru restituirea terenului în suprafața de 1761 m.p, situat în București, strada x-39, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză. Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
La data de 27 ianuarie 1999, pârâta Primăria Municipiului București a formulat, în contradictoriu cu reclamanții, o cerere de revizuire a Sentinței civile nr. 239 din 9 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, s-a invocat, ca act nou, referatul întocmit de Primăria Sectorului 6 București și de Administrația Piețelor - Sector 6 București, înregistrat la Direcția Generală Juridică, Legislație, Contencios sub nr. x din 29 decembrie 1999.
În acest referat, se specifică faptul că terenul revendicat de reclamanți și restituit acestora prin hotărâre judecătorească este situat în perimetrul actualei Piețe M. și se identifică cu aproape întreg carosabilul intrării aflat pe latura N-V a pieței agroalimentare. Referatul a fost întocmit, ca urmare a punerii în executare a sentinței de către executorii de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.
La data de 11 martie 1999, Administrația Piețelor Sector 6 București a formulat cerere de intervenție în interesul revizuentei Primăria Municipiului București, solicitând admiterea cererii de revizuire, întrucât terenul aparține domeniului public, fiind scos din circuitul civil.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, în ședința din 2 iunie 1999, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie și, totodată, a respins excepția de tardivitate a cererii de revizuire, reținând că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de art. 324 pct. 4 din C. proc. civ.
Aceeași instanță, prin Sentința nr. 1060 din 24 septembrie 1999, a admis cererea de revizuire și a schimbat în tot Sentința nr. 239 din 9 aprilie 1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare a reclamanților.
În motivarea soluției, tribunalul a reținut, în esență, că terenul din litigiu aparține domeniului public, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 și se identifică cu perimetrul actualei Piețe Agroalimentare.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 151 din 23 martie 2000, a admis apelul reclamanților, intimați în cererea de revizuire, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins cererea de revizuire.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4 C. proc. civ., termen calculat din ziua în care s-a descoperit înscrisul, în condițiile în care toate actele depuse de revizuentă datează din anul 1996 și nu au caracter oficial. S-a mai apreciat că Primăria Sectorului 6 București a avut cunoștință de litigiul pe fond, întrucât, prin Adresa nr. x din decembrie 1998, a făcut cunoscută proprietarilor Decizia nr. 1506/15 iunie 1998 a Primăriei Municipiului București, prin care s-a dispus retrocedarea către reclamanți a imobilului în litigiu.
Instanța de apel a mai reținut că terenul din litigiu nu este de utilitate publică și că nu s-a făcut dovada că înscrisurile invocate de revizuentă au fost reținute de partea potrivnică.
Această decizie a fost casată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin Decizia nr. 4329 din 17 noiembrie 2000, cauza fiind trimisă la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor.
În motivarea acestei decizii, s-a reținut că cererea de revizuire a fost introdusă în termen legal și că, în rejudecare, este necesar ca instanța de apel să analizeze forța probantă a înscrisului nou invocat de recurenta revizuentă și să decidă asupra consecințelor de ordin financiar și economic pe care le-ar crea menținerea sentinței ce se cere a fi revizuită.
În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 33 din 29 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de D., I., F., G. și H. și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul respingerii cererii de revizuire și a cererii de intervenție accesorie, ca inadmisibile.
În esență, instanța de apel a reținut că înscrisurile pretinse a fi acte noi nu întrunesc condițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., deoarece ele nu au existat la data judecării acțiunii în revendicare, fiind întocmite ulterior acestui moment, în aceste condiții, în sensul legii, neputându-se pune problema "descoperirii înscrisului doveditor, a reținerii acestuia de partea potrivnică și, în orice caz, a imposibilității prezentării respectivelor înscrisuri, în fața primei instanțe, datorată unei împrejurări mai presus de voința părții".
S-a mai reținut că nimic nu putea împiedica Primăria Sectorului 6 București să aducă la cunoștință instanței situația juridică a imobilului. Referindu-se la investițiile efectuate pe terenul din litigiu, instanța de apel a reținut că acestea nu sunt de natură să conducă la altă soluție decât cu înfrângerea dispozițiilor legale menționate, că, pentru valorificarea drepturilor sale, intimata intervenientă, în calitate de constructor pe terenul altuia, are la dispoziție calea unei acțiuni în pretenții, decurgând din prevederile art. 494 din C. civ.
În sfârșit, un ultim considerent din decizia criticată s-a raportat la faptul că, pe terenul din litigiu, n-ar funcționa o piață agroalimentară, ci un bazar și că terenul nu ar fi ocupat de carosabil sau de blocuri, așa cum a susținut revizuenta.
Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de Primăria Municipiului București, prin primarul general și de Administrația Piețelor, Târgurilor, Bazarelor și Oboarelor sector 6 București împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Administrația Piețelor, Târgurilor, Bazarelor și Oboarelor sector 6 București și a respins apelul declarat de reclamanții D., I., F., G. și H.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a expus, în esență, următoarele considerente: cererea de revizuire a fost fondată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., pârâta Primăria Municipiului București invocând, ca act nou, referatul întocmit de Primăria Sectorului 6 București și de Administrația Piețelor Sectorul 6 București, înregistrat la Primăria Municipiului București - Direcția Juridică, Legislație, Contencios sub nr. x din 29 decembrie 1999. Concomitent cu acest referat, Administrația Piețelor Sectorul 6 București a pus la dispoziția Primăriei Municipiului București raportul de reevaluare a mijloacelor fixe, cu referire la Piața Valea Lungă din sectorul 6 București, întocmit, la cererea sa, de S.C. J. S.R.L., în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 1998.
Reținând că cererea de revizuire a fost introdusă în termen legal, instanța supremă a dispus ca, în rejudecare, să fie analizată forța probantă a înscrisului nou invocat de recurenta revizuentă și să se cumpănească asupra consecințelor de ordin social și economic pe care le-ar avea menținerea sentinței ce se cere a fi revizuită.
În rejudecare, instanța de apel a administrat proba cu expertiză topometrică pe aspectul criticilor vizând fondul cererii de revendicare, pentru a se stabili dacă, pe terenul în litigiu, sunt amplasate construcții de natura celor pretinse de revizuentă, precum și proba cu înscrisuri cu privire amenajările efectuate de intervenientă (planșe fotografice).
Este de reținut, în primul rând, că actul nou invocat de revizuentă (referatul și raportul de reevaluare a mijloacelor fixe) se încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., în sensul că nu a fost folosit de instanța care a judecat cauza de retrocedare. Chiar dacă actul a fost întocmit ulterior, situațiile ce rezultă din el sunt atestate de fapte preexistente (anterioare judecății și la data judecății). În sfârșit, actul nu a putut fi produs în procesul de fond, dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, și este determinant, are o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În speță, este în afara oricărui dubiu că, pe terenul din litigiu, se află și funcționează o piață de mai mult de 20 de ani, ea fiind denumită " M.". Acest aspect rezultă chiar din raportul de expertiză, din planșele fotografice depuse la dosar, din susținerile părților (nuanțate, în sensul că, în timp ce revizuenta susține că este vorba de o piață agroalimentară, intimații vorbesc de un bazar) din Adresa nr. x din 16 septembrie 1981, emisă de Institutul de Proiectare "Proiect" București (planul de construire a pieței) și, în sfârșit, din actul nou invocat în revizuire.
Terenul din litigiu se identifică cu perimetrul actualei piețe și cu aproape întreg carosabilul intrării situat pe latura N-V a pieței agroalimentare. Investițiile efectuate în piață au fost contabilizate la peste 110.000.000 RON.
În raport de cele reținute mai sus, actul nou prezentat de revizuentă este de importanță deosebită pentru dezlegarea pricinii. Astfel, concluzia instanței de apel, în sensul că actul invocat de revizuentă nu s-ar încadra în prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., vădește o analiză de suprafață a actului, cât și a prevederilor legale menționate. Desigur, neprezentarea actului în litigiul de fond este independentă de voința părții. În această privință, este de reținut că, întrucât Primăria Sectorului 6 București nu a fost parte în procesul de fond, pentru că i-a lipsit calitatea procesuală pasivă, nu a putut prezenta înscrisul, împrejurarea fiind de natură obiectivă.
Concluziile instanței în sensul că, pe terenul din litigiu, nu funcționează o piață agroalimentară, ci un bazar, că respectivul teren nu este ocupat de carosabil sau de blocuri nu-și găsesc suport probator în dosar.
În acest sens, sunt de menționat, în afară de actul invocat în revizuire, raportul de expertiză, planșele fotografice și alte înscrisuri din dosar care pun în evidență, dimpotrivă, că, în cauză, este vorba de un teren ce aparține domeniului public, care se identifică cu perimetrul pieței agroalimentare " M." și cu aproape întreg carosabilul intrării situat pe latura N-V a pieței.
Ca urmare a acestei decizii, reclamanții au formulat cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care au denunțat încălcarea art. 6 parag. 1 Convenția Europene a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Asupra admisibilității cererii de revizuire, din perspectiva art. 326 alin. (3) C. proc. civ.:
Punctul 9 al art. 322 C. proc. civ., ce constituie temei al cererii deduse judecății, deschide calea revizuirii, în ipoteza în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale prin hotărârea atacată, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate de instanța națională.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, rezultă că acest motiv de revizuire, introdus prin O.U.G. nr. 58/2003, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - să existe o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat că o hotărâre a unei instanței naționale încalcă anumite drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau protocoalele adiționale, pentru una din părțile procesului; - încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului să aibă consecințe grave pentru părți și acestea să continue să se producă; - consecințele grave ale încălcării în discuție să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale decât cea a revizuirii hotărârii pronunțate.
Rațiunea pentru care legiuitorul român a reglementat posibilitatea părților de a solicita instanțelor de judecată interne desființarea unor hotărâri judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat, pe calea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., a fost aceea a înlăturării acelor consecințe grave produse părților, ca urmare a încălcării drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum acestea sunt reglementate de Convenție și protocoalele adiționale ale acesteia, încălcare constatată de instanța europeană printr-o hotărâre distinctă.
Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. are drept scop înlăturarea efectelor încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, determinate de hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, prin pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești care să fie în acord cu reglementările europene ale drepturilor omului.
În condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, după cum se va arăta în continuare.
Prima dintre condiții, anume aceea privind existența unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se constată încălcarea unui drept fundamental al omului pentru cel puțin una dintre părțile în litigiu, se verifică în cauză, dată fiind hotărârea pronunțată de instanța de contencios european la 11.04.2017, în cauza Costache și alții contra României, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție, drept consecință a nerespectării principiului securității juridice.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 11.04.2017, pronunțată în cauza Costache și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 07 noiembrie 2017, rămasă definitivă în condițiile art. 44 pct. 2 din Convenție, a decis că a existat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, ca urmare a anulării hotărârii definitive din 9 aprilie 1998, prin care părților interesate li se recunoscuse dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar statul, prin autoritățile sale, fusese obligat să îl restituie, prin încălcarea a două principii enunțate în jurisprudența sa: - acela că revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar instanța internă, care a admis redeschiderea cauzei, ar fi trebuit să indice motivul pentru care noile probe nu au putut fi obținute în cursul primului set de proceduri - și principiul securității juridice care implică respectarea principiului autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
În speță, încălcarea constatată de Curtea Europeană este determinată de hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii - Decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția Civilă, prin care, în esență, a fost desființată Sentința civilă nr. 239 din 09.04.1998, hotărâre definitivă, ce se bucura de o prezumție de validitate, prin care fusese admisă acțiunea în revendicare a numiților D., E., F., G. și H. cu privire la terenul în suprafață de 1761 m.p., situat în strada x-39, sector 6 București, iar consecințele grave ale admiterii unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive, prin care se dispusese restituirea în natură a imobilului în litigiu, continuă să se producă, întrucât revizuenții nu se pot bucura de atributele dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
În ceea ce privește condiția ca efectele grave ale încălcării în discuție să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale decât cea a revizuirii hotărârii pronunțate, care formează obiect al disputei în cauză, întrucât intimatele susțin, prin apărările formulate în cauză, că revizuenții au declanșat două căi procedurale pentru obținerea dreptului de proprietate - acțiunea în revendicare de drept comun și formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, care ar putea conduce per se la obținerea măsurilor reparatorii reglementate de legea specială, instanța supremă consideră că și această cerință este împlinită în cauză, din cel puțin două perspective:
Sub un prim aspect, însăși Curtea Europeană, în par. 38 din hotărâre, a considerat, în esență, că, urmare a încălcării principiului securității juridice, a motivelor expuse la par. 32 din hotărâre, a jurisprudenței similare, în care s-a ținut seama că art. 509 alin. (10) din noul C. proc. civ. permite reclamantului să sesizeze instanțele interne cu calea extraordinară a revizuirii, cu scopul de a restabili situația existentă înainte de încălcarea Convenției, precum și a principiului subsidiarității, în circumstanțele prezentei cauze, "primul reclamant" ar trebui mai întâi să sesizeze instanțele naționale cu o acțiune în ceea ce privește încălcarea constatată.
În concluzie, pentru toate aceste considerente, și în virtutea principiului subsidiarității, care stabilește că judecătorul național este "judecătorul de drept comun al Convenției", se poate aprecia că cea mai adecvată formă de reparație pentru reclamanții care și-au văzut pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă din anul 1998, prin admiterea unei căi extraordinare de atac de retractare, declanșată de una dintre părțile litigiului originar, în sens larg, respectiv Primăria Municipiului București (n.i. Consiliul General al Municipiului București, care a figurat în litigiul originar, este organ deliberativ al autorităților administrației publice locale) căreia i s-a alăturat, pe calea intervenției accesorii, o entitate ce nu a fost parte în acea procedură (Administrația Piețelor Sector 6 București), deși se susține ca avea în administrare imobilul, pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întemeiat pe un referat ulterior întocmit chiar de Primăria sectorului 6 București, care a invocat în litigiul de fond absența calității procesuale pasive, fără a depune aceste înscrisuri privind situația juridică a imobilului în litigiu și de intervenienta accesorie - Administrația Piețelor Sector 6 București, ar fi redeschiderea procedurii incriminate și sancționate de Curtea Europeană, ca inechitabilă, la solicitarea reclamanților.
Dintr-o altă perspectivă, nu se poate susține că depunerea Notificării nr. x/12.02.2002, având ca obiect restituirea imobilului în litigiu, ar constitui un remediu efectiv pentru înlăturarea încălcărilor constatate de instanța de contencios european, câtă vreme părțile au declanșat o acțiune în revendicare, în care au obținut câștig de cauză, anulată printr-o procedură ce a fost denunțată deja de Curtea Europeană, ca încălcând art. 6 parag. 1 al Convenției, iar acestea nu pot fi obligate, în circumstanțele date, să epuizeze toate căile procedurale disponibile în dreptul intern, în vederea atingerii aceluiași scop.
În același sens, din înscrisurile atașate prezentului dosar, privind stadiul actual al Dosarului administrativ nr. x, constituit în baza Notificării nr. x/12.02.2002, rezultă că acesta este nesoluționat la data de 18.10.2019, deci după 17 ani de la data constituirii sale, și se așteaptă depunerea hotărârilor definitive din acest dosar și din Dosarul nr. x/2017, precum și depunerea certificatelor de moștenitor, de pe urma notificatorilor, precum și actele de identitate valabile ale moștenitorilor, astfel încât această cale procesuală nu are un grad suficient de certitudine, pentru a fi considerată efectivă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 327 teza I C. proc. civ., va admite cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. x/2002, formulată de revizuenții A., B. și C., și va proceda la soluționarea recursului declarat de recurenții Primăria Municipiului București, prin primarul general, și Administrația Piețelor, Târgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sector 6 București, împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Asupra recursurilor exercitate în cauză de revizuenta Primăria Municipiului București și de intervenientă Administrația Piețelor, Târgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sectorul 6 București:
Se poate reține că motivele de recurs ale celor două părți, astfel cum sunt formulate, pun în evidență aspecte comune, astfel că, în cele ce urmează, vor fi enunțate împreună.
Astfel, prin criticile formulate, recurentele, în esență, reproșează, instanței de apel că a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire, fără să o pună în discuția părților; că nu a dat curs dispozițiilor obligatorii din decizia de casare pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, între altele, ignorând faptul că, pe terenul din litigiu, funcționează o piață agroalimentară, iar nu un bazar, cum a reținut aceasta, că atât perimetrul pieței, cât și carosabilul afectate fac parte din domeniul public al municipalității; că a interpretat greșit prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., neobservând că înscrisul nou invocat în revizuire, deși întocmit ulterior judecării cauzei de revendicare, exprimă o stare de fapt existentă, nu numai în momentul respectiv, ci cu mult timp înainte, act cu forță probantă clară și evidentă în speță, care nu a putut fi prezentat în procesul de revendicare, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților recurente; că, din motivarea deciziei, rezultă că s-a făcut o confuzie între Primăria Sectorului 6 București care, în procesul de revendicare, nu avea calitate procesuală pasivă și Administrația Piețelor sector 6 București care are personalitate juridică și poate participa în proces în nume propriu; că, prin soluția dată, nu este rezolvată problema investițiilor aflate pe teren, investiții care au fost făcute cu bună credință, sub imperiul dreptului de proprietate de necontestat; că nu s-a pronunțat asupra unor dovezi, iar pe altele le-a apreciat greșit, sub acest aspect, evidențiind discordanța flagrantă între expertiza efectuată după casare și obiecțiunile formulate, respectiv răspunsul expertului în ce privește poziționarea terenului revendicat (în raportul de expertiză acesta este identificat cu întreaga piață Valea Lungă, iar în răspunsul la obiecțiuni, același expert identifică terenul doar cu 1/2 din cel menționat în expertiza) și neluarea în considerație a fotografiilor depuse la dosar de Administrația Piețelor sector 6 București, precum și a altor dovezi din dosar, de importanță deosebită, care pun în discuție atât nelegalitatea, cât și imoralitatea retrocedării (Adresa nr. x/16 septembrie 1981, emisă de Institutul de Proiectare "Proiect" București, prin care este prezentată intenția de a construi o piață, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de soții K. și L., în baza căruia a fost înstrăinată o parte din suprafața revendicată de intimați).
Analizând motivele de recurs invocate în cauză, instanța apreciază că ceea ce se impune cu prioritate, în raport de specificul procedurii în care ne aflăm - recurs împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care, admițându-se apelul declarat de D., I., F., G. și H., a fost schimbată în integralitate Sentința civilă nr. 1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul respingerii cererii de revizuire și a cererii de intervenție accesorie, ca inadmisibile - este analiza acelor motive care se raportează la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În acest context, o primă critică s-a raportat la faptul că excepția inadmisibilității nu ar fi fost pusă în discuție de instanța de apel, critică ce ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Această critică nu poate fi primită.
Sub un prim aspect, trebuie subliniat că admisibilitatea reglementată în cazul cererilor de revizuire nu este o veritabilă excepție procesuală, în sensul de mijloc de apărare, prin care se pot invoca anumite neregularități procedurale sau lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ci se analizează în considerarea dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Or, fiind în etapa procesuală a apelului exercitat împotriva unei sentințe prin care se admisese cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului București, prin primarul general, instanța de apel nu avea obligația de a pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire, ca excepție procesuală, așa cum pretind recurenții, ci era învestită cu analizarea motivelor de apel formulate de părțile interesate care, în mod evident, supuneau cenzurii îndeplinirea condițiilor de admisibilitate reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar discutarea acestor motive a avut loc cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale privind dreptul la apărare și contradictorialitatea dezbaterilor, astfel încât nu poate fi decelat niciun viciu de legalitate.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se reproșează instanței de apel că a interpretat greșit prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., neobservând că înscrisul nou invocat în revizuire, deși întocmit ulterior judecării cauzei de revendicare, exprimă o stare de fapt existentă, nu numai în momentul respectiv, ci cu mult timp înainte, act cu forță probantă clară și evidentă în speță, care nu a putut fi prezentat în procesul de revendicare, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților recurente, motiv de recurs încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl consideră, de asemenea, nefondat.
Sub un prim aspect, trebuie subliniat că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, este menită să înlăture acele greșeli involuntare ale instanței, în legătură cu starea de fapt sau cu aspecte procedurale, de ordin formal ale judecății, fără a fi permisă repunerea în discuție a fondului litigiului, pe temeiuri juridice noi invocate de parte sau pentru că există opinii diferite asupra aceleiași probleme de drept sau din considerente de reapreciere a probelor, pentru că, așa cum statuează Curtea Europeană a Drepturilor Omului, această cale de atac nu poate fi transformată într-un "apel deghizat", iar instanța de revizuire nu poate fi transformată într-o instanță de control judiciar.
În acest sens, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive prin neapelare (ipoteza speței deduse judecății), "dacă, după pronunțarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: - partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, asimilabilă forței majore; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, adică să aibă forță probantă prin el însuși, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.
Aceste condiții de admisibilitate a revizuirii sunt cumulative, dar se analizează gradual, în sensul că neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Or, în speța dedusă judecății, instanța de apel a constatat, cu deplin temei, că înscrisurile prezentate nu întrunesc cerințele cumulative impuse de lege pentru a face admisibilă revizuirea, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, în cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului București, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat ca act nou referatul comun întocmit de Primăria sector 6 - Administrația Piețelor Sector 6, la data de 18.12.1998 (și înregistrat la Primăria Municipiului București la 29.12.1998), conform căruia, după întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, în baza Sentinței civile nr. x/9.04.1998 a Tribunalului București, s-a constatat că terenul în litigiu nu este liber, fiind ocupat de o piață agroalimentară.
De asemenea, în cererea de revizuire, s-a făcut referire, ca act nou, la raportul de reevaluare a mijloacelor fixe, aparținând Administrației Piețelor Sector 6, din care rezultă că aceasta administrează piața agroalimentară M., obiectiv important în zonă, cu privire la care s-a realizat o investiție contabilizată de peste 110 milioane RON.
Or, instanța de apel, în rejudecare, a reținut că niciunul dintre înscrisurile invocate în cauză - referatul întocmit de Administrația Financiară Sector 6 și raportul de reevaluare a mijloacelor fixe - nu a existat la data judecății cauzei, pentru a se putea vorbi de "descoperirea înscrisului doveditor", în înțelesul art. 322 pct. 5. C. proc. civ.
Mai mult, ambele înscrisuri au fost întocmite ulterior soluționării pricinii în fond - referatul, după eliberarea procesului-verbal de executare a sentinței, raportul de reevaluare, urmare a unui contract încheiat cu S.C. J. S.R.L., la data de 9.07.1998.
Or, fiind înscrisuri întocmite după judecarea acțiunii în revendicare, este evident că ele nu puteau fi reținute de partea potrivnică, iar în ceea ce privește imposibilitatea de prezentare la momentul desfășurării judecății în primă instanță, aceasta nu se poate datora unei împrejurări mai presus de voința părții, pentru că nimic nu putea împiedica Primăria Sector 6 să aducă la cunoștință instanței situația juridică a imobilului, mai ales, că instanța, în cursul procesului de revendicare, a emis adrese în acest sens.
Constatând că aceste înscrisuri au fost întocmite ulterior soluționării acțiunii în revendicare și că acestea nu existau la momentul desfășurării judecății în primă instanță, dar și că nu exista o imposibilitate obiectivă și insurmontabilă de prezentare a acestora de către autoritățile administrative publice locale ale statului, părți în litigiul de fond, care aveau chiar obligația pozitivă de a prezenta situația juridică exactă a imobilului în litigiu, instanța de recurs apreciază că, în mod legal, au fost respinse, ca inadmisibile, cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului București și cererea de intervenție accesorie formulată de Administrația Piețelor Sector 6, fiind respectate cerințele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., precum și natura juridică a acestei căi de atac.
În ceea ce privește argumentul invocat prin motivele de recurs, privind faptul că, prin soluția dată, nu este rezolvată problema investițiilor aflate pe teren, investiții care au fost făcute cu bună-credință de către Administrația Piețelor Sector 6, sub imperiul dreptului de proprietate de necontestat, se poate observa că instanța de apel nu a ignorat acest argument, ci, dimpotrivă, i-a răspuns, considerând că existența acestor pretinse investiții nu poate conduce la o altă soluție decât prin înfrângerea dispozițiilor legale ce guvernează cererea de revizuire, iar, pe de altă parte, arătând că, pentru valorificarea drepturilor sale, constructorul pe terenul altuia, situația în care se află intimata-intervenientă, are la dispoziție calea unei alte acțiuni, în pretenții, decurgând din prevederile art. 494 C. civ.
În ceea ce privește criticile imputate instanței de apel, în sensul că aceasta nu s-a pronunțat asupra unor dovezi, iar pe altele le-a apreciat greșit, sub acest aspect, evidențiind discordanța flagrantă între expertiza efectuată după casare și obiecțiunile formulate, respectiv răspunsul expertului în ce privește poziționarea terenului revendicat și neluarea în considerație a fotografiilor depuse la dosar de Administrația Piețelor sector 6 București, precum și a altor dovezi din dosar, de importanță deosebită, care pun în discuție atât nelegalitatea, cât și "imoralitatea" retrocedării, instanța de recurs reține că motivul de recurs întemeiat pe pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. (când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrată) a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M. Of. nr. 479/2.10.2000, astfel încât, nefiind în vigoare la data exercitării recursului, nu se mai impune a fi analizat, conform dispozițiilor art. 723 alin. (3) C. proc. civ.
În plus, atât motivul de recurs întemeiat pe pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., cât și motivul de recurs reglementat de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., ultimul în vigoare la data exercitării prezentului recurs, vizează situația de fapt stabilită în cauză, atribut al instanțelor de fond, ce nu mai poate fi reanalizată de instanța de recurs, în soluționarea cererii de revizuire, odată ce au fost constatate neîndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aspect ce se impune analizat cu prioritate.
Nici pretinsa confuzie între Primăria Sectorului 6 București, care, în procesul de revendicare, nu avea calitate procesuală pasivă și Administrația Piețelor sector 6 București, care are personalitate juridică și poate participa în proces în nume propriu, nu poate determina reformarea soluției pronunțate de instanța de apel, întrucât, prin decizia recurată, s-a reținut că Primăria sectorului 6, deși chemată în procesul în revendicare, în calitate de pârâtă, s-a apărat, invocând lipsa calității procesuale pasive, însă nimic nu putea împiedica această autoritate să aducă la cunoștința instanței situația juridică a imobilului, iar împrejurarea că terenul se afla în administrarea altei instituții - Administrația Piețelor sector 6 București - nu putea justifica necunoașterea regimului juridic al bunului de către cel în al cărui patrimoniu se afla, argumente care sunt perfect valide și în acord cu circumstanțele particulare ale cauzei.
Pentru considerentele expuse, în examinarea recursurilor declarate în cauză, ca o consecință a admiterii cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea, va schimba în tot Decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în sensul că va respinge recursul declarat de recurenții Primăria Municipiului București, prin primarul general, și Administrația Piețelor, Târgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sector 6 București, împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. x/2002, formulată de revizuenții A., B. și C.
Schimbă în tot Decizia civilă nr. 10 din 14 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în sensul că respinge recursul declarat de recurenții Primăria Municipiului București, prin primarul general, și Administrația Piețelor, Târgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sector 6 București, împotriva Deciziei nr. 33 din 29 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2019.