ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 08.10.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2019

HOTĂRÂRE

08.10.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 5 martie 2018, reclamantul A. a cerut în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș și B. - Șef Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș:

- la pct. I al acțiunii: obligarea solidară a pârâților de a-i comunica toate datele ce privesc autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, anume istoricul înmatriculărilor începând cu anul 2010, numele proprietarilor autoturismului, numerele de înmatriculare atribuite și adresele complete ale tuturor proprietarilor autoturismului, sub sancțiunea unei amenzi civile de 1.000 RON/zi.

- la pct. II al cererii: obligarea solidară a pârâților I și II la plata contravalorii autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în sumă de 26.000 euro și a folosului nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autoturismului în sumă de 100 RON/zi, începând cu data transferului autoturismului 2010, la zi.

Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 851 din 1 noiembrie 2018, a disjuns judecata capetelor de cerere I și II ale acțiunii în contencios administrativ în baza art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a admis excepția necompetenței materiale, în baza prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 și a art. 94 alin. (1) lit. h) și k) C. proc. civ., a Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale, în ce privește judecata capătului II al acțiunii în contencios formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții I și II, având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în sumă de 26.000 euro și a folosului nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autoturismului în sumă de 100 RON/zi, începând cu data transferului autoturismului 2010, la zi; a constatat că, în baza art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a capătului II al cererii aparține Judecătoriei Pitești, județul Argeș; a respins capătul I al acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș și B. - Șef Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș, având ca obiect comunicarea tuturor datelor ce privesc autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, respectiv, istoricul înmatriculărilor, începând cu anul 2010, numele proprietarilor autoturismului, numerele de înmatriculare atribuite și adresele complete ale tuturor proprietarilor autoturismului, sub sancțiunea unei amenzi civile de 1.000 RON/zi; a trimis la Judecătoria Pitești, pentru soluționare, capătul de cerere disjuns, având ca obiect obligarea pârâților I și II la plata contravalorii autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în sumă de 26.000 euro și a folosului nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autoturismului în sumă de 100 RON/zi, începând cu data transferului autoturismului 2010, la zi.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că, examinând obiectul acțiunii celor două capete de cerere formulate, în raport cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se impune verificarea normelor de competență de ordine publică stabilite de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., privitoare la ipoteza încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Capătul I al acțiunii formulată în contencios administrativ formulată de reclamantul A., având ca obiect contestarea refuzului, comunicarea tuturor datelor ce privesc autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, anume istoricul înmatriculărilor începând cu anul 2010, numele proprietarilor autoturismului, numerele de înmatriculare atribuite și adresele complete ale tuturor proprietarilor autoturismului, și obligarea pârâtul de înlătura vătămarea prin comunicarea solicitărilor adresate, sub sancțiunea unei amenzi civile de 1.000 RON/zi, s-a arătat că are natura unei acțiuni a cărei judecată se face pe calea contenciosului administrativ, instanța fiind legal sesizată raportat la temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, reluate în răspunsul la întâmpinare.

Astfel, reclamantul invocă încălcări ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ale prevederilor art. 1357 din C. civ. și ale Protocolului nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la protecția dreptului de proprietate.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 2 octombrie 2018, reclamantul a invocat pretinse încălcări ale dreptului de a obține informații de interes public, conform Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în raport cu refuzul comunicării de informații de interes public exprimat de pârâți prin răspunsul nr. x din 29 august 2018, comunicat la o altă petiție, neidentificată cu nr. de înregistrare și nedepusă în probațiune, diferită de răspunsul comunicat la prima petiție, la care a primit răspunsul nr. x/16 ianuarie 2018, care a stat la baza declanșării procesului de față.

În ce privește judecata capătului II al acțiunii în contencios formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții I și II, având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în sumă de 26.000 euro și a folosului nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autoturismului în sumă de 100 RON/zi, începând cu data transferului autoturismului 2010, la zi, s-a arătat că instanța a invocat din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, respectând prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, fapt ce rezultă din încheierea ședinței publice din data de 20 septembrie 2018.

Tribunalul a avut în vedere faptul că acțiunea în pretenții formulată de reclamant la pct. II al cererii introductive de instanță este o acțiune de drept comun de sine stătătoare în răspundere civilă delictuală, reclamantul invocând ca temei al răspunderii pârâților prevederile art. 1357 C. civ., potrivit cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare [...]"

În opinia tribunalului, sunt incidente prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 94 alin. (1) lit. h) și k) C. proc. civ., în ce privește judecata capătului II al acțiunii în contencios formulată de reclamantul A., raportat la obiectul acțiunii și valoarea acestuia situată sub pragul de 200.000 RON care atrage competența materială a judecătoriei în primă instanță, conform prevederilor art. 94 alin. (1) lit. k) din actul normativ menționat.

Totodată, s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc regula generală în materia competenței teritoriale în materia dreptului comun, potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cum pârâții au sediul în municipiul Pitești, s-a considerat că aparține Judecătoriei Pitești competența de soluționare a capătului II al cererii.

În motivarea celor expuse, s-a arătat că acest capăt de cerere excede judecății în contencios administrativ și pentru faptul că pretențiile bănești solicitate exced condițiilor de solicitare prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 8 alin. (1), alin. (1

) și alin. (1

) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care stabilesc următoarele:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2)."

Prin urmare, s-a arătat că legiuitorul condiționează repararea pagubei de dovedirea producerii unei vătămări și a încălcării unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim printr-un act administrativ unilateral, în contencios vătămarea putând fi reparată prin anularea în tot sau în parte a actului administrativ vătămător, prin repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

S-a arătat că între obiectele celor două capete de cerere nu există legătură directă, fiind întemeiate pe fapte ori cauze diferite, raportat la vătămarea invocată și la pretențiile distincte prin care reclamantul urmărește repararea prejudiciilor suferite.

Față de aceste motive, s-a apreciat că cererea formulată la pct. II al acțiunii nu are natura unei cereri accesorii a cărei soluționare depinde de soluția capătului de cerere principal, conform definiției dată de legiuitor acestei cereri prin art. 30 alin. (4) C. proc. civ., astfel că nu subzistă obligația instanței de a le judeca împreună, nefiind incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd obligația judecării cererilor accesorii de către instanța competentă să judece cererea principală, chiar dacă ar fi de competența altei instanțe judecătorești.

Instanța a considerat că în cauză se dispune disjungerea judecății capetelor de cerere I și II ale acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții I și II, raportat la prevederile art. 99 alin. (1) C. proc. civ. - "Cazul mai multor capete principale de cerere", care stabilește că atunci "(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența."

În concluzie, tribunalul a disjuns judecata capetelor de cerere I și II ale acțiunii în contencios administrați în baza art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

A fost admisă excepția necompetenței materiale, în baza prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 și a art. 94 alin. (1) lit. h) și k) C. proc. civ. a Tribunalului Arad, secția a III - a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale, în ce privește judecata capătului II al acțiunii în contencios formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții I și II, având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în sumă de 26.000 euro și a folosului nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autoturismului în sumă de 100 RON/zi, începând cu data transferului autoturismului 2010, la zi.

Pe fondul capătului I al acțiunii tribunalul a reținut că acțiunea este nefondată.

S-a constatat că, în baza art. 107 alin. (1) C. proc. civ. competența de soluționare a capătului II al cererii aparține Judecătoriei Pitești, iar în baza art. 132 alin. (3), a art. 129 alin. (2) pct. 2, a art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a fost trimis la Judecătoria Pitești, pentru soluționare, capătul de cerere disjuns, având ca obiect obligarea pârâților I și II la plata contravalorii autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în sumă de 26.000 euro și a folosului nerealizat ca urmare a pierderii folosinței autoturismului în sumă de 100 RON/zi, începând cu data transferului autoturismului 2010, la zi.

Prin Sentința nr. 4226 din 25 iunie 2019, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești".

Analizând conținutul acțiunii, instanța a constatat că cel de-al doilea petit este accesoriu primului petit. Astfel, prin primul petit se solicită obligarea pârâților la comunicarea datelor autoturismului, iar prin al doilea petit se solicită contravaloarea autoturismului de la data transferului de proprietate și până când datele solicitate la primul petit vor fi comunicate, folosul nerealizat ca urmare a pierderii folosinței lipsa folosinței autoturismului, motivând reclamantul că prin necomunicarea datelor și fotocopiilor solicitate este împiedicat să își recupereze autoturismul.

Ca urmare, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere s-a reținut că a operat prorogarea de competență a Tribunalului Arad, în raport de dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești este întemeiată, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad reclamantul A. a cerut în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș și B. - Șef Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș:

În motivarea pretențiilor de la pct. 2 reclamantul a susținut că, prin necomunicarea datelor și a fotocopiilor solicitate, este împiedicat să își recupereze pagubele materiale și morale suferite ca urmare a înstrăinării autoturismului fără acordul său, precum și faptul că pârâții îl împiedică să obțină informațiile necesare și, în acest fel, îi blochează accesul la justiție și la un proces echitabil.

Din descrierea obiectului acțiunii, având în vedere că se arată că pretențiile de la punctul 2 sunt motivate în sensul că prin necomunicarea datelor solicitate la pct. 1 al acțiunii reclamantul este împiedicat să își recupereze pagubele materiale și morale, rezultă că cele două capete de cerere se află într-o strânsă legătură, cel de-al doilea petit fiind accesoriu primului petit.

La motivarea în drept a cererii de chemare în judecată este menționată Legea nr. 554/2004. Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1), (1

) și (1

) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.

Or ceea ce solicită reclamantul la pct. 2 al acțiunii, potrivit celor susținute prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o reparare a pagubei produse prin necomunicarea datelor solicitate la pct. 1, reclamantul invocând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, ceea ce atrage incidența dispozițiilor anterior menționate din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod" (cereri în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul).

Art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

Având în vedere că ceea ce se urmărește prin capătul 2 de cerere sunt pretenții care se arată că decurg din necomunicarea datelor de la punctul 1 al acțiunii, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.