ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1606/2019

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 1.557/12.10.2016, Tribunalul Iași, a admis excepția inadmisibilității cererii având ca obiect revendicarea suprafeței de 473 mp teren situat în Iași, str. x (fost nr. 25) formulată de reclamanții A., B. și C.; a respins, ca inadmisibilă, cererea în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Iași, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei de interes a reclamanților A., B. și C. în capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 443/03.09.1977, emisă de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Județului Iași; a respins excepția lipsei de interes, cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 443/03.09.1977, emisă de Comitetul executiv al Consiliului Popular al Județului Iași, formulată de reclamanta A. (prin procurator B.), B. și C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Iași, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 865/23.11.2017, Curtea de Apel Iași, secția civilă, în complet de divergență, cu opinie majoritară, a respins apelul reclamanților împotriva Sentinței nr. 1.557/12.10.2016 a Tribunalului Iași.

Împotriva Deciziei nr. 865/23.11.2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă, au formulat recurs, întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanții A. (prin procurator B.), B., C., formulând următoarele critici:

- Instanțele anterioare au încălcat dispozițiile art. 563 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și toate celelalte dispoziții din dreptul substanțial privitoare la protecția dreptului de proprietate;

- În mod greșit instanțele anterioare au admis excepția admisibilității cererii introductive cu privire la capătul de cerere privind revendicarea, precum și excepția lipsei de interes cu privire la anularea actului abuziv de preluare a cotei de 1/2 din proprietate în anul 1977;

- Decizia nr. 33/2008 nu instituie inadmisibilitatea de plano a tuturor revendicărilor întemeiate pe dreptul comun promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa cum în mod greșit rețin instanțele anterioare, ci se instituie, prin această decizie, cu caracter de excepție și în anumite condiții, atare inadmisibilitate. Referitor la noțiunea de bun în sensul deciziei menționate, recurenții-reclamanți au invocat practica Convenției Europene a Drepturilor Omului, consacrată în cauzele Tarbuc vs. România, Filipescu vs. România și au arătat că dețin un bun în înțelesul Convenției, iar referitor la cota indiviză deținută de autoarea reclamanților. s-a recunoscut caracterul abuziv al preluării de către stat, prin hotărârea pronunțată în Dosar nr. x/2010. Reclamanta A. a investit instanța cu un prim capăt de cerere care vizează anularea deciziei de preluare a imobilului în temeiul Decretului nr. 223/1974 și recunoașterea caracterului abuziv al preluării proprietății sale, admiterea acestui capăt de cerere justificând pe deplin cererea de revendicare și îndeplinirea condițiilor de admisibilitate reglementate de Decizia nr. 33/2008;

- Instanțele anterioare interpretează în mod greșit noțiunea de bun din perspectiva Deciziei nr. 33/2008, ignoră doctrina și practica Convenției Europene a Drepturilor Omului, în materie, încălcând astfel normele de drept substanțial privitoare la dreptul de proprietate al reclamanților;

- Prin restituirea bunului către reclamanți nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, bunul aflându-se în posesia nelegitimă a statului român, nu a fost până în prezent înstrăinat și nu s-au constituit drepturi în favoarea altor persoane, situație față de care a considera inadmisibil demersul de revendicare încalcă grav dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție, golind de conținut dreptul de proprietate al reclamanților și validând actul samavolnic de preluare al statului comunist;

- Decizia în interesul legii nr. 33/2008 vizează protecția dreptului de proprietate al unor terțe persoane și nu a Statului Român, în condițiile în care acesta din urmă este cel care a preluat abuziv imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, instanțele de judecată din zonă pronunțându-se în sensul respingerii excepției de inadmisibilitate, în materie;

- C. civ., și Legea nr. 10/2001, nu au câmpuri de reglementare suprapuse, acțiunea în revendicare și procedura inițiată în temeiul Legii nr. 10/2001, având fundamente diferite;

- Prin prezenta acțiune reclamanții nu nesocotesc principiul electa una via, respectiv deși au demarat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceștia nu au obținut o dispoziție de restituire, beneficiul procedurii fiind pierdut ca urmare a perimării cauzei întemeiate pe dispozițiile speciale și înregistrate la Tribunalul Iași, sub nr. x/2010;

- Prezenta acțiune în revendicare nu constituie încercarea de a obține un al doilea titlu, o dublă reparație, ci reprezintă unica și ultima posibilitate de a recupera un bun care nu a părăsit niciodată patrimoniul reclamanților și a cărei posesie a fost uzurpată de statul comunist, fiind și astăzi exercitată de către același uzurpator;

- Referitor la excepția lipsei de interes, arată că dreptul reclamantei A. s-a născut ca urmare a preluării abuzive a cotei sale din dreptul de proprietate, în temeiul unui act samavolnic și neconstituțional, admiterea acestui capăt de cerere fiind esențial în economia litigiului, anularea actului de preluare fiind premisa necesară aprecierii că reclamanta deține un bun în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 11.06.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, apoi la data de 10.04.2019 (după ce judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., apoi repusă pe rol în vederea continuării procedurii filtru la data de 14.03.2019), la întocmirea completării la raportul de admisibilitate.

Completul de filtru C3, constatând că raportul completat întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 18.04.2019, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin rezoluția din 25.06.2019, s-a stabilit termen pentru discutarea admisibilității în principiu la data de 02.10.2019.

Prin întâmpinările formulate în termen legal, intimații-pârâți Municipiul Iași, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Iași, au invocat nulitatea recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în ipotezele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., iar intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte, constată că recursul este nul, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat.

Aceasta întrucât reclamanții reiterează, în calea extraordinară de atac, aceleași chestiuni deduse judecății și în apel privind admisibilitate acțiunii în revendicare raportat la decizia în interesul Legii nr. 33/2008, respectiv modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, cu referire la capătul de cerere privind anularea actului abuziv de preluare a cotei de 1/2 din proprietate în anul 1977, formulată de reclamanta A.

Prin decizia recurată, răspunzând motivelor de apel formulate de către reclamanți, instanța de apel a arătat, pe larg, argumentele pentru care a apreciat că atât excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, cât și solicitarea de constatare a nulității absolute a Deciziei nr. 443/1977, emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Iași, au fost corect rezolvate de către prima instanță.

Prin motivele de recurs îndreptate împotriva acestei decizii și întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanții au preluat, într-o manieră identică, motivele de apel, deducând astfel judecății instanței de control judiciar, aceleași apărări pe care le-au susținut în fața instanței devolutive și asupra cărora aceasta deja s-a pronunțat.

Analiza motivelor de recurs paragraf cu paragraf, comparativ cu motivele de apel, relevă identitatea celor două memorii, atât sub aspectul formei, cât și sub aspectul conținutului.

Astfel, în ambele etape procesuale (apel și recurs), reclamanții arată că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare; că Decizia nr. 33/2008 nu instituie inadmisibilitatea de plano a tuturor revendicărilor întemeiate pe dreptul comun promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa cum în mod greșit rețin instanțele anterioare, ci instituie, cu caracter de excepție, astfel de inadmisibilitate, cu respectarea unor condiții specifice; că interpretarea greșită a noțiunii de bun în înțelesul Convenției Europene, a condus la încălcarea dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil; că prin restituirea bunului către reclamanți nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice; că decizia în interesul Legii nr. 33/2008 vizează protecția dreptului de proprietate al unor terțe persoane și nu a Statului Român; că dreptul comun și legea specială nu au câmpuri de reglementare suprapuse, acțiunea în revendicare și procedura inițiată în temeiul Legii nr. 10/2001 având fundamente diferite; că reclamanții nu nesocotesc principiul electa una via, respectiv deși au demarat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceștia nu au obținut o dispoziție de restituire, beneficiul procedurii fiind pierdut ca urmare a perimării cauzei întemeiate pe dispozițiile speciale; că dreptul reclamantei A. s-a născut urmare a preluării abuzive a cotei sale din dreptul de proprietate, în temeiul unui act samavolnic și neconstituțional, admiterea acestui capăt de cerere fiind esențial în economia litigiului, anularea actului de preluare fiind premisa necesară aprecierii că reclamanta deține un bun în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin decizia recurată s-a constatat, în esență, că reclamanții nu pot urma calea revendicării pe dreptul comun în condițiile în care nu au finalizat procedura specială sau nu au inițiat-o deloc și că aceștia nu au făcut dovada că dețin un bun în sensul Convenției, întrucât prin hotărârea invocată în acest sens (Sentința nr. 1.448/20.01.2011 a Judecătoriei Iași), s-a respins cererea formulată de reclamanta A., referitoare la cota sa de 1/2 din imobil. S-a mai reținut că situația de fapt ce rezultă din probele administrate diferă substanțial de cea din practica judiciară în materie a Curții Europene, invocată de către reclamanți.

S-a constatat, de către instanța de apel, că întrucât imobilul în raport de care reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a actului de preluare intră sub incidența Legii nr. 10/2001, în lipsa dovedirii imposibilității utilizării procedurii speciale din motive independente de voința sa, solicitarea formulată apare ca lipsită de interes, astfel cum în mod corect a fost apreciată și de către prima instanță.

Față de criticile deduse judecății în căile de atac (apel și recurs), cât și prin raportare la considerentele instanței de apel, Înalta Curte, constată că, printr-o preluare identică a motivelor de apel, recurenții-reclamanți readuc spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluția acestei instanțe.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va anula recursul declarat de reclamanții A., B., C. împotriva Deciziei nr. 865/23.11.2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A., B. și C., toți cu domiciliu procesual ales la Cab. Av. D., cu sediul în Iași, str. x, bl. L.1, jud. Iași, împotriva Deciziei nr. 865 din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Municipiul Iași, prin primar, cu sediul în Iași, B-dul x nr. 11, jud. Iași, Consiliul Local al Municipiului Iași, cu sediul în Iași, B-dul x nr. 11, jud. Iași, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București.

Fără cale de atac

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - OB