ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.10.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în temeiul art. 218 Codul de procedură fiscală și a art. 8 din Legea nr. 554/2004 - actualizată, anularea Deciziei nr. 255/20.04.2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca; anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/05.09.2014, în sensul anularii cap. 2 reprezentând impozit pe profit, cap. 2 reprezentând accize motorină, și a Cap. 2 lit. a) - n), a) - c), e) reprezentând TVA, având ca obiect obligații de plată în cuantum de 1.564.188 RON, reprezentând: impozit pe profit în cuantum de 107.684 RON la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 36.288 RON și majorări de întârziere în cuantum de 28.009 RON, TVA în cuantum de 724.337 la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 420.242 RON și majorări de întârziere în cuantum de 194.930 RON; accize motorină - în cuantum de 42.788 RON la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 6.418 RON și majorări de întârziere în cuantum de 3.492 RON; anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. x/05.09.2014, în sensul anularii constatărilor privind obligații de plată în cuantum total de 1.564.188 RON.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 67 din 9 martie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de SC A. SRL, în insolvență, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC A. prin administratori judiciari C. - Filiala Cluj și D.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Susține recurenta că instanța în mod eronat a reținut faptul că în acțiunea formulată de reclamantă nu se indică niciun motiv de nelegalitate a soluției organului fiscal de respingere a contestației, invocându-se doar decăderea organului fiscal de a solicita creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței.

În realitate, nelegalitatea, atât a soluției organului fiscal, cât și a soluției instanței de fond rezidă în aceea că au fost practic ignorate prevederile Legii nr. 85/2006 - este real faptul că prezenta speță este una de contencios fiscal, însă nu se poate face abstracție de faptul că societatea A. se află în procedura insolvenței, fiind astfel aplicabile cu prioritate prevederile speciale ale Legii nr. 85/2006.

Astfel, Sentința atacată este nelegală întrucât instanța a făcut o incorectă aplicare a legii, apreciind că prevederile C. proc. fisc. se aplică cu prioritate fată de prevederile Legii insolvenței. În realitate, se impunea ca instanța să constate aplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 85/2006, atât prin prisma principiului specialia generalibus cât și prin prisma forței normelor legale.

Se mai susține că, hotărârea este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța în mod greșit a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 133 alin. (4) din C. fisc. . în realitate, nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ solicitate de art. 126 alin. (1) din C. fisc. .

În concluzie, recurenta solicită admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea analizării fondului și corectei aplicări a normelor legale incidente.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, față de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul de față este nefondat, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Se susține de recurentă că organele de inspecție fiscală au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.149.569 RON pentru perioada 01.01.2010 - 16.08.2012, perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, organul fiscal este decăzut din dreptul de a solicita creanțe anterior deschiderii procedurii insolvenței deoarece aceste obligații suplimentare sunt stabilite ulterior întocmirii și publicării Tabelului Preliminar de Creanțe.

Potrivit art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data efectuării controlului: creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment."

Aceste dispoziții legale au fost reglementate și de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin art. 64 alin. (6).

Astfel se reține că atât Legea nr. 85/2006 cât și Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, nu exclud posibilitatea înscrierii la masa credală a creanțelor născute după data deschiderii acestei proceduri.

Mai mult decât atât, inspecția fiscală la societatea recurentă a fost efectuată în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, acte normative în cuprinsul cărora nu se stipulează că un contribuabil aflat în procedura insolvenței nu poate fi supus inspecției fiscale.

Faptul că Decizia de impunere nr. x/05.09.2014 a fost emisă ulterior deschiderii procedurii insolvenței și Publicării Tabelului preliminar de creanțe, nu are nici o relevanță, întrucât nu există nicio prevedere legală care să interzică efectuarea unei inspecții fiscale, respectiv stabilirea de obligații fiscale suplimentare la contribuabilii pentru care a fost deschisă procedura insolvenței.

În ceea ce privește susținerea recurentei că instanța în mod greșit a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 133 alin. (4) din C. fisc. , nu poate fi reținută în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 126. alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: operațiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată; locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2); iar conform art. 133 alin. (4) din același ac normativ: prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), pentru următoarele prestări de servicii locul prestării este considerat a fi: locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experți și agenți imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcție similară, precum tabere de vacanți sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire și coordonare a lucrărilor de construcții, precum serviciile prestate de arhitecți și de societățile care asigură supravegherea pe șantier.

Din economia dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că în cazul de față nu se aplică regula generală în ceea ce privește locul prestării prevăzut la art. 133 alin. (2), așa cum susține recurenta, ci se aplică art. 133. alin. (4), lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, se constată că pentru serviciile prestate de către recurentă, respectiv reabilitare drumuri, locul unde este situat bunul impozabil, în cazul de față, este în România, astfel încât, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată operațiunile economice care fac obiectul analizei sunt operațiuni impozabile în România.

Prin urmare, indiferent de calitatea beneficiarului, persoană impozabilă din România sau persoană impozabilă din alt stat membru, serviciile prestate de către recurentă, sunt operațiuni impozabile în România, astfel încât, organele de inspecție fiscală au stabilit în mod corect în sarcina recurentei taxa pe valoarea adăugată de plată suplimentară în sumă de 414.619 RON.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. prin administratori judiciari C. - Filiala Cluj și D. împotriva Sentinței nr. 67 din 9 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

GGC - GV