ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 04.04.2019, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 1066/12.11.2018 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer formulată la 25.10.2018, obligarea pârâtului CSM la emiterea unei hotărâri prin care să-i fie admisă cererea de transfer de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Pitești sau la Judecătoria Costești, județul Argeș, obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 30.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Soluția primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 94 din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, cererea reclamantului. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii astfel cum a fost formulată. În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul a susținut următoarele: Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se arată că motivarea instanței de fond reprezintă o preluare a apărărilor intimatului, fără a fi luate în considerare și analizate argumentele reclamantului din cererea de chemare în judecată sau din răspunsul la întâmpinare. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de casare se relevă că instanța de fond a reținut că motivarea hotărârii atacate este succintă, însă neanalizarea în detaliu a aspectelor învederate de reclamant, care au întemeiat cererea de transfer, nu pot duce la concluzia nelegalității actului atacat, pe considerentul nemotivării. Or, pretinde recurentul, hotărârea intimatului nu conține nici o analiză a motivelor invocate de reclamant în susținerea cererii de transfer, cerința motivării lipsind cu desăvârșire, ceea ce atrage sancțiunea nulității acestui act administrativ. Instanța de fond apreciază în mod greșit că nu se poate substitui Consiliului Superior al Magistraturii în aprecierea oportunității dispunerii măsurii solicitate, însă nu s-a observat că singurul argument pentru care a fost respinsă cererea de transfer a reclamantului a fost că aprecierea inoportunității acestei măsuri, fără o analiză a criteriilor legale care trebuiau avute în vedere la soluționarea cererii de transfer. În acest context, se pretinde că reclamantul nu are la dispoziție vreo cale de atac prin care să supună hotărârile de respingere a cererilor sale de transfer controlului de legalitate al instanțelor judecătorești. Se apreciază că instanța de fond trebuia să aprecieze asupra oportunității în strânsă legătură cu criteriile legale reglementate prin Hotărârea CSM nr. 139/2006, cu luarea în considerare și a practicii administrative în domeniu, care este mai favorabilă decât situația concretă a reclamantului. Se mai consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în soluționarea unei cereri de transfer prioritar în analiză este situația instanțelor implicate, întrucât un singur criteriu vizează această situație, restul privind situația solicitantului, care în aceste condiții au un caracter predominant. Chiar și din perspectiva avută în vedere de instanța de fond, nu s-a analizat situația vădit mai grea a Judecătoriei Costești, față de Judecătoria Alexandria, care ar justifica transferul, reclamantul făcând trimitere la situația concretă a unui transfer dispus la Judecătoria Costești, a cărui beneficiar, în opinia sa, nu îndeplinea condițiile legale. Se mai remarcă în final că nici hotărârea atacată, nici hotărârea instanței de fond nu rețin și analizează situația familială a reclamantului, care are doi copii minori și care locuiesc împreună cu soția sa în municipiul Pitești. 1.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinare intimatul pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind motivată și dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile. În dezvoltarea apărărilor sale, intimatul a susținut că la adoptarea hotărârii C.S.M. contestate în prezenta cauza s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 3 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fiind analizate în mod efectiv și criteriile subiective, chiar dacă nu au fost prezentate motivele personale ale reclamantului în cuprinsul acestui act administrativ. Soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare, fiind de asemenea lipsită de relevanță soluționarea altor cereri de transfer, întrucât condițiile concrete au fost diferite, aspect care justifică o practică diferențiată în privința cererilor de transfer astfel formulate. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Reclamantul a supus controlului jurisdicțional de legalitate hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066/12.11.2018 prin care s-a respins cererea de transfer a reclamantului de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Pitești sau Judecătoria Costești. Prin acest act administrativ s-a reținut că nu este oportună aprobarea cererii de transfer a reclamantului, urmare a analizării cumulative a prevăzute de art. 3 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fără a fi ignorate motivele personale ale solicitantului, însă luând în considerare situația dificilă a Judecătoriei Alexandria, de unde se solicită transferul, unde încărcătura pe judecător depășește cu mult media înregistrată la nivel național. Plângerea prealabilă formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin hotărâre adoptată de secția pentru judecători din cadrul C.S.M. din 22.01.2019, comunicată reclamantului prin Adresa nr. x/31.01.2019. Prima instanță a validat această hotărâre, apreciind în esență că asupra oportunității dispunerii acestei măsuri de transfer nu se poate substitui emitentului acestui act administrativ, confirmând în același timp apărările intimatului referitor la situația grea în care se află Judecătoria Alexandria, ca instanță de la care se solicită transferul. Criticile reclamantului sunt fondate, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile. Cu titlu de prealabil este de menționat că este eronată aprecierea instanței de fond referitoare la imposibilitatea instanței de fond în a verifica oportunitatea emiterii unui act administrativ. Legiuitorul național a consacrat un contencios administrativ de plină jurisdicție, în virtutea căruia instanța de contencios administrativ este competentă potrivit legii, să anuleze ori să modifice actul administrativ de autoritate atacat, să oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde daunele cauzate de serviciul public, persoanei fizice sau juridice, prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, după cum rezultă cu claritate din art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, așa cum s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, manifestarea de voință a autorității publice care gestionează cariera unui judecător, în privința transferului acestuia, în actul său decizional este ghidată și de criteriul oportunității acestei măsuri, fără a se ignora însă criteriul legalității, nefiind de acceptat un act administrativ oportun însă nelegal. Nu se poate neglija însă faptul că oportunitatea este ea însăși o condiție de legalitate, fără de care nu se poate vorbi de valabilitatea unui act administrativ, instanța de contencios administrativ cu atributul deplinei jurisdicții pe care o are, fiind îndreptățită a o analiza din perspectiva excesului de putere, privită așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În consecință, în limitele anterior menționate, instanța de fond era îndreptățită a analiza oportunitatea respingerii cererii de transfer a reclamantului. Potrivit art. 3 din Regulament menționat, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; - domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială. Contrar susținerilor intimatului expuse prin răspunsul la plângerea prealabilă, aceste criterii sunt exhaustive, constituind singurii parametri în raport de care se poate dispune măsura transferului unui judecător, nefiind acceptabil din punct de vedere al respectării principiului legalității, după care își ghidează activitatea Consiliul Superior al Magistraturii, ca o astfel de modificare a raportului juridic de serviciu al unui judecător să fie dispusă prin luarea în considerare a unor criterii neprevăzute într-un act cu valoare normativă. Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond regulamentul nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind intimatului ca organ de gestiune a carierei magistraților, urmare a analizei în concret și complet a tuturor criteriilor să dispună în consecință, evident cu respectarea prevalenței interesului general în fața celui privat. Prin hotărârea atacată intimatul a avut în vedere în mod exclusiv numai interesul instanței de la care reclamantul a solicitat transferul, respectiv a Judecătoriei Alexandria, plecând de la statistica privind încărcătura pe judecător al acestei instanței, care este peste media pe țară. Susținerile intimatului conform cărora a avut în vedere toate criteriile prevăzute de regulament în analiza cererii de transfer deduse analizei sale este nefondată, trimiterea lapidară la motivele de ordin personal invocate de reclamant prin cererea de transfer, fără o analiză în concret și o cuantificare a acestora, prin punerea lor în balanță, cu respectarea prevalenței interesului general față de cel particular, nefiind de natură că a justifica concluzia efectuării unei astfel de analize. Însă, în privința criteriului analizat este de observat că Judecătoria Alexandria a avizat pozitiv transferul reclamantului. Acest aviz nu este prevăzut de lege, însă este solicitat, conform celor susținute, în mod constant de Consiliul intimat la fiecare cerere de transfer, cu caracter indicativ, iar conducerea acestei instanței, care este cea mai în măsură să facă astfel de aprecieri, a considerat că, în condițiile date, se poate lipsi de serviciile reclamantului, activitatea nefiindu-i afectată prin aprobarea cererii de transfer. Sub acest aspect, este de subliniat că reclamantul nu este la prima cerere de transfer, fiindu-i respinse până în prezent, fără a lua în calcul cererea supusă analizei în prezenta cauză, 6 cereri cu motivarea cvasiinvariabilă a situației dificile a Judecătoriei Alexandria, de unde se solicită transferul. A existat și o excepție, atunci când cererea sa a fost în concurs cu cea a unui coleg de-al său, unde în condiții de personal și încărcătură similară acest criteriu nu a mai fost luat în considerare pentru cererea concurentă. Așa fiind, criteriul privind volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul, de care s-a prevalat intimatul în adoptarea hotărârii atacate, nu era determinant la soluționarea cererii reclamantului, interesul general privind activitatea instanțelor nefiind afectat de interesul privat al solicitantului transferului, în măsura în care în urma analizei celorlalte criterii ar justifica luarea unei astfel de măsuri. Suplinind conduita intimatului, instanța de control judiciar reține în analiza celorlalte criterii prevăzute de regulament, că Judecătoria Costești, județul Argeș are un grad de ocupare a posturilor de 33,3%, mult inferior Judecătoriei Alexandria și Judecătoriei Pitești unde s-a mai solicitat alternativ transferul, funcționând cu un număr de 2 judecători dintr-o schemă de

În privința reclamantului este de observat că acesta este judecător de 4 ani și 11 luni, la data cererii de chemare în judecată, perioadă în care și-a desfășurat activitatea numai la Judecătoria Alexandria, instrumentând cauze în toată aria de competența acestei instanțe. De asemenea, reclamantul are domiciliul în municipiul Pitești, unde locuiește împreună cu familia, soția și doi copii minori, iar pentru a-și exercita atribuțiile face naveta zilnic Pitești - Alexandria și retur. Aceste constatări privitoare la situația personală a reclamantului cât și la situația instanței la care se solicită transferul dovedesc caracterul justificat al cererii sale de transfer de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Cornetu, județul Argeș, actele administrativ contestate fiind în consecință nelegale, iar hotărârea instanței de fond care le validează este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor regulamentare analizate, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul societatea A. și, casând sentința atacată, va admite în parte acțiunea, va anula Hotărârea secției pentru Judecători a CSM nr. 1066/12.11.2018 și va obliga pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantului A. de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Costești, județul Argeș. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale instanței de fond, care nu au făcut obiectul contestării prin cererea de recurs.