ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1/2020

La data de 27 februarie 2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, sub nr. x/2018, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, împotriva deciziei civile nr. 2473 de la 13 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a arătat faptul că prin decizia civilă nr. 2473 din13 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul pe care l-a promovat, menținându-se ca legală și temeinică sentința instanței de fond prin care a fost respinsă contestația la executare formulată împotriva tuturor actelor de executare întocmite de intimată în dosarul de executare numărul 1107 C ANULAT 04, urmând ca revizuentul să fie obligat la plata unei creanțe în cuantum de 25.460 RON.

A arătat că, în cadrul aceluiași dosar de executare, a mai fost emis și un alt titlu executoriu împotriva sa pentru suma de 19006 RON, împotriva căruia s-a formulat, de asemenea, contestație la executare, care a fost admisă de instanța de fond, aceasta constatând prescrisă creanța, soluția fiind menținută de Tribunalul Argeș, secția Civilă prin decizia civilă nr. 100 din 11 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Revizuentul a considerat că excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost dezlegată diferit în cadrul contestațiilor la executare, prin hotărâri contrare, în condițiile în care instanțele au analizat creanțe în cuantum diferit dar evidențiate în același titlu executoriu.

Revizuentul a menționat că situația de fapt indică existența a două decizii, privind aceleași persoane, cu soluții contradictorii, indiferent de perioada în care au fost soluționate.

În susținerea cererii revizuentul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 1530/16.04.2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Pitești, în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 2107/2018 din 26 iunie 2018, a respins revizuirea ca inadmisibilă.

În fundamentarea acestei soluții instanța de revizuire a reținut că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. întrucât situația juridică analizată în cele două hotărâri judecătorești pretins a fi contrare este diferită și se referă la instituții de drept deosebite.

În plus, instanța a reținut și faptul că nu este îndeplinită nici condiția vizând faptul că revizuirea trebuie să aibă ca obiect ultima hotărâre judecătorească pronunțată, pentru că numai aceea se poate considera a fi contrară celei anterioare și pasibilă de a încălca autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei civile nr. 2107/2018 din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs revizuentul A..

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a considerat că decizia recurată este netemeinică și nelegală, întrucât cererea de revizuire a fost analizată strict prin prisma faptului că dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Argeș a fost soluționat definitiv anterior dosarului nr. x/2016 al aceleiași instanțe, iar ordinea de soluționare raportată la condițiile admisibilității cererii de revizuire, ar fi trebuit să fie inversă.

Cu privire la prescripția dreptului de a se mai solicita executarea silită, recurentul a arătat că această problemă de drept a fost greșit examinată față de faptul că instanța a apreciat că cele două decizii ale Tribunalului Argeș, secția Civilă au dezlegat-o diferit, decizia nr. 2473/2017 tratând prescripția ca o problemă de drept, iar decizia nr. 100/2018 analizând instituția juridică incidentă prescripției dreptului de stabilire a creanței fiscale.

În opinia recurentului-revizuent, această motivare nu are logică, întrucât prescripția își produce efectele și termenele generale și speciale stabilite de legiuitor, situația prezentată prin decizia recurată conducând doar la concluzia că instanța poate, atunci când vrea, să dea o interpretare instituției prescripției în așa fel încât să poată fi executate creanțe vechi de zeci de ani, debitorii nemaiputând beneficia de efectele acestei instituții.

A apreciat recurentul că intimatele nu pot solicita creanțe prescrise, întrucât culpa le aparține în totalitate, iar perioada pentru care se susține existența creanței este de peste 12-13 ani.

Intimata direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, relevând faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar motivele depășesc cadrul procesual al unei cereri de revizuire.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 2 aprilie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea instanței de la 3 decembrie 2019 s-a admis în principiu recursul declarat și s-a stabilit termen de judecată în ședință publică la 14 ianuarie 2020.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, acest motiv de revizuire având ca finalitate anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre pronunțată anterior numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ,condițiilor anterior evocate.

În pronunțarea soluției de inadmisibilitate a cererii, instanța de revizuire s-a raportat în mod corect la criteriile de analiză impuse de motivul de revizuire invocat.

Un prim aspect corect analizat de instanța de revizuire a vizat faptul că nu este îndeplinită nici condiția vizând faptul că revizuirea trebuie să aibă ca obiect ultima hotărâre judecătorească pronunțată.

Într-adevăr, decizia nr. 2473 de la 13 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2016, ce s-a solicitat a fi revizuită, este pronunțată anterior celei în raport de care se invocă contrarietatea, decizia nr. 100 de la 11 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2016, aspect ce lipsește de sens controlul judiciar avut în vedere de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea de către instanța care a pronunțat cea de-a doua hotărâre a principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre și care are ca efect anularea ultimei hotărâri care înfrânge acest principiu.

Totodată, analizarea de către instanța de revizuire a celorlalte cerințe impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, este judicioasă.

Astfel întrucât dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Argeș, secția Civilă, finalizat prin decizia civilă nr. 2473 de la 13 septembrie 2017, a avut ca obiect contestația la executare formulată de revizuentul-contestator împotriva actelor de executare emise în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 11872/14 ianuarie 2015, prin care a fost stabilită creanța fiscală având ca obiect suma de 25.460 RON reprezentând obligații fiscale ale debitoarei S.C. Administratorul S.R.L., răspunderea revizuentului a fost angajată în considerarea calității acestuia de administrator al acestei societăți, aspect ce rezultă cu evidență din considerentele deciziei ce a format obiectul cererii de revizuire.

Obiectul judecății în acest dosar, în care s-a pronunțat decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, a purtat asupra prescripției dreptului de a cere și de a obține executarea silită.

Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Argeș, secția Civilă, finalizat prin decizia civilă nr. 100 de la 11 ianuarie 2018, a avut ca obiect contestația împotriva actelor de executare emise în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/25 iunie 2015 prin care a fost dispusă angajarea răspunderii solidare a revizuentului, în calitate de vicepreședinte al Asociației pentru Promovarea Principiilor Europene în Noile Structuri ale Societății Românești, fiind angajată răspunderea asociației pentru suma de 19.006 RON reprezentând obligații fiscale din anul 2003.

În această cauză, instanța de fond - Judecătoria Pitești, prin încheierea de la 15 septembrie 2017, a admis contestația la executare statuând asupra faptului că dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale pentru anul 2003 s-a prescris la data de 1 ianuarie 2009.

Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 100 de la 11 ianuarie 2018 prin care Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins apelul intimatei, ca nefondat.

Pentru a fi sancționată încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri printr-o hotărâre ulterioară, este necesar ca, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, două instanțe să statueze jurisdicțional diferit sau ca aspectul litigios dezlegat de o primă instanță să fie încălcat de o instanță ulterioară.

Dat fiind faptul că problemele de drept analizate au fost diferite, rezultă că, în speță, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute în mod cumulativ de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au fost îndeplinite în cauză, dat fiind faptul că cele două decizii nu sunt contradictorii, ele nestatuând asupra aceleiași chestiuni litigioase, soluția instanței de revizuire fiind judicioasă și sub acest aspect.

În considerarea celor ce preced, în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată conform cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Este de subliniat faptul că recurentul nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept și nici nu a indicat considerente străine de natura pricinii, limitându-se numai la susțineri de maximă generalitate.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva analizării condițiilor de admisibilitate impuse de motivul de revizuire invocat de recurentul-revizuent.

Înalta Curte constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2107/2018 din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2020.