ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 891/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 07.04.2017, sub nr. x/2017 și modificată la data de 30.05.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Negrești a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Notificării nr. x/22.03.2016, prin care pârâtul a solicitat reclamantei restituirea sumei de 2.636.012,26 RON acordată prin transferuri de la bugetul de stat în vederea realizării obiectivului de investiții "Reabilitare și modernizare drumuri în Negrești Sat și satele componente: Poiana, Valea Mare, Parpanița și Căzănești", prin Programul Național de Dezvoltare Regională.

Prin Sentința civilă nr. 104 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Negrești în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Împotriva Sentinței civile nr. 104 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Negrești a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că cererea de chemare în judecată ar trebui soluționată prin prisma dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susținut că, în raport de termenul limită de soluționare a plângerii prealabile (02.05.2016), și de data depunerii cererii de chemare în judecată (07.04.2017), în cauză nu era împlinit termenul de decădere de un an, prevăzut pentru introducerea acțiunii în anulare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în primă instanță.

Intimatul-pârât a susținut că instanța de fond în mod corect a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta putea formula acțiune prin care să solicite anularea actului administrativ vătămător în termen de 6 luni de la data la care a expirat termenul de soluționare a plângerii prealabile.

Totodată, în considerentele sentinței recurate, în mod întemeiat instanța de fond a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada unor "motive temeinice", iar pe de altă parte, nu a fost respectat termenul limită de decădere de 1 an.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 21 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2020, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

Prin cererea de chemare în judecată promovată la data de 07.04.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Negrești a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, obligarea pârâtului la soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva Notificării nr. x/22.03.2016, emisă de pârât.

Din actele dosarului, rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost înregistrată la autoritatea publică pârâtă la data de 01.04.2016 .

Întrucât pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile, prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 30.05.2017, reclamanta a solicitat anularea Notificării nr. x/22.0.2016, emisă de pârât .

În raport de situația de fapt expusă, este necontestat că data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile formulate de reclamantă s-a împlinit la 02.05.2016, de la această dată începând să curgă termenul de prescripție de 6 luni în care s-ar fi putut introduce cerere în instanță pentru anularea notificării, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În dezacord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține însă că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Înalta Curte constată că termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înlăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice. Legea nu definește noțiunea de "motive temeinice", urmând ca interpretarea să fie făcută de instanță în funcție de împrejurările concrete ale speței.

În cauză, se reține că față de termenul limită de soluționare a plângerii prealabile (02.05.2016) și în raport de data promovării acțiunii introductive în instanță (07.04.2017), reclamanta s-a aflat în termenul de un an de la data introducerii cererii, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, promovarea cererii după expirarea termenului stabilit la alin. (1) din lege fiind determinată de faptul că reclamanta a așteptat comunicarea unui răspuns la plângerea prealabilă, concretizat în emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative.

Or, în condițiile în care reclamanta a introdus acțiune în instanță pentru obligarea pârâtului să răspundă plângerii prealabile și față de pasivitatea autorității pârâte, și-a modificat cererea inițială, solicitând anularea Notificării nr. x/22.0.2016, ar fi excesiv de formalist a se interpreta că, raportat la datele concrete ale speței, a fost depășit termenul limită de un an pentru introducerea acțiunii în anulare, cu atât mai mult cu cât, prin textele de lege incidente legiuitorul a urmărit prin normele edictate, să îi sprijine pe cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin acte administrative.

Această concluzie se impune și din perspectiva faptului că, până la data pronunțării prezentei hotărâri, a trecut o perioadă de aproape patru ani de la data înregistrării plângerii prealabile la autoritatea publică pârâtă, fără a fi emisă decizia de soluționare a contestației.

În aceste circumstanțe, excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată și va fi respinsă, iar soluția pe care instanța de control judiciar urmează să o pronunțe este casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere că prima instanță a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului.

Cu ocazia rejudecării, urmează ca prima instanță să soluționeze pe fond cererea dedusă judecății, astfel cum a fost modificată, respectiv să analizeze motivele de nelegalitate și netemeinicie, invocate de reclamantă în privința Notificării nr. x/22.03.2016.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Negrești, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Negrești împotriva Sentinței nr. 104 din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și, rejudecând:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2020.

GGC - GV