ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1454/2017

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 la data de 23 septembrie 2013, contestatorii A. și B. au formulat contestație la executare, în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., prin care au solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 720/2013 al B.E.J F. și G. și să se constate că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită, precum și anularea actului de executare.

Prin sentința civilă nr. 10929 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, a admis în parte contestația la executare, a anulat actele de executare realizate în dosarul de executare nr. 720/2013 al B.E.J F. și G., a respins cererea de anulare a titlului executoriu și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta C..

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții C., D. și E..

Prin decizia civilă nr. 1820 din 17 decembrie 2015, Tribunalul Iași, secția I civilă a anulat apelul formulat de D. prin mandatar C., pentru lipsa mandatului de reprezentare și a respins apelul declarat de C. și E..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C., fiind soluționat prin decizia nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția Civilă, în sensul respingerii ca inadmisibil, reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 1033 C. proc. civ., hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea instanței de apel fiind definitivă, astfel încât partea nu mai are deschisă calea de atac a recursului.

La data de 5 decembrie 2016, pârâta C. a declarat recurs, respectiv recurs în interesul legii împotriva deciziei nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția Civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a indicat ca titular al căii de atac și pe numita H., decedată în anul 2001 conform susținerilor recurentei.

Prin întâmpinarea formulată la 22 decembrie 2016, intimații A. și B. au invocat excepția lipsei capacității de folosință a numitei H., decedată, excepția lipsei calității procesuale a numitei C. de a promova recurs în interesul legii și excepția inadmisibilității recursului. Totodată, au solicitat și cheltuieli de judecată în cuantum de 200 RON, anexând și dovezi în acest sens.

La data de 8 februarie 2017, recurenta C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimați prin întâmpinare, precum și admiterea recursului său astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta depunând la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 2 mai 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 31 mai 2017, recurenta-pârâtă C. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de C. împotriva deciziei civile nr. 1820 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, secția Civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În speță, pârâta C. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. caracter definitiv de la pronunțare.

Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele șase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, acestea dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În speță, decizia nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția Civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs fiind, așadar, o hotărâre definitivă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., dar în speță decizia atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 pronunțată de a Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta-pârâtă C. la plata către intimații-reclamanți A. și B. a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanța nr. x din 15 decembrie 2016, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 pronunțată de a Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să achite intimaților-reclamanți A. și B. suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2017.