ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2017

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 244/15.03.2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția tardivității, a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 338.397.575 ROL, cu titlu de daune materiale, a sumei de 12.886.529.520 ROL, reprezentând daune morale și a sumei de 30.000.000 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București au declarat apel, iar reclamanții A. și B. au formulat o cerere de aderare la apel.

Prin decizia nr. 113/A/19.09.2011, pronunțată în al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelurile declarate de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanți, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea completată, a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 10.474 RON, reprezentând despăgubiri materiale, sumă actualizată cu indicele de inflație la data de 31.12.2010, ce urmau a se actualiza până la data plății efective, a respins în rest cererea, a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a compensat în parte cheltuielile de judecată reprezentând onorariul expertului și a obligat pârâtul Statul Român la plata către apelantul B. a sumei de 1.000 RON și la plata către apelantul A. a sumei de 500 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A. și B., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pe parcursul judecării recursurilor, recurentul A. a decedat (la 28.05.2012).

Prin încheierea din 17.11.2015 a fost suspendată judecata recursurilor, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea moștenitorilor recurentului-reclamant A..

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția perimării recursurilor, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1), rap. la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:

Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite."

Cum procesul a început sub imperiul C. civ. de la 1864, vor fi aplicabile dispozițiile legale, materiale și procedurale, în vigoare la data declanșării demersului judiciar, respectiv art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an (...)".

Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Cum de la data adoptării măsurii de suspendare, 17.11.2015, a trecut mai mult de un an, iar în acest interval dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, trebuie subliniat că susținerile în sensul că nu poate opera perimarea, întrucât părțile au efectuat diligențe în vederea dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului A., astfel că nu se poate reține culpa acestora în rămânerea cauzei în nelucrare, nu pot fi primite, de vreme ce cursul perimării nu este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecății întemeiată pe dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar obligația indicării moștenitorilor incumbă părților interesate, care au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, în ipoteza suspendării judecății determinată de decesul uneia dintre părți, rămânerea în nelucrare a pricinii timp de un an este imputabilă părții interesate și, la împlinirea termenului de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., operează de drept perimarea.

Este adevărat că, potrivit art. 250 alin. (3) C. proc. civ., perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa, însă, în speță, nu s-a invocat o asemenea ipoteză și nici nu se conturează premisele constatării intervenirii unui caz de forță majoră.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 248 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 252 și urm. C. proc. civ., urmează să constate perimate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. (în prezent decedat) și B., precum și de recurenții-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei civile nr. 113/A/19.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.