ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1308/2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. reprezentat prin curator special D. și E., solicitând instanței a dispune revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.06.2014 la BNP F. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.09.2014 la G.. Prin cererea reconvențională formulată, pârâții D. și E. au solicitat obligarea reclamantului A. și a pârâtei B. la plata unor despăgubiri sub forma daunelor morale în cuantum de 500.000 RON. Numitul H. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul I. arătând că este tatăl pârâtului D., calitate în care a fost prezent la toate momentele consumate în derularea tranzacției asupra apartamentului, susținând financiar alături de alte rude ale familiei extinse, cheltuielile reprezentate de plata prețului și lucrările de amenajare.

Prin sentința civilă nr. 1542 din 22 iunie 2015, Tribunalul Iași, secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A.; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul H.; a admis în parte cererea reconvențională și a obligat pârâta B. la plata sumei de 5.000 RON daune morale către pârâții-reclamanți D. și E.; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant C., reprezentat de curator special D., în contradictoriu cu pârâta B. și reclamantul - pârât A.; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți D. și E. în contradictoriu cu reclamantul - pârât A.; a obligat pârâta B. să plătească pârâților - reclamanți D. și E. suma de 100 RON taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale și a luat act de faptul că pârâții - reclamanți C., reprezentat de curator special D., D. și E. nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

Apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâții C. prin curator D., D., E. împotriva acestei sentințe au fost respinse, prin decizia nr. 243/2016 din 14 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Împotriva deciziei nr. 243/2016 din 14 aprilie 2016 a Curții de Apel Iași, secția Civilă, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său și menținerea dispoziției de respingere a apelului declarat de pârâții C., D. și E.. Criticile formulate vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, recurentul a susținut că actele juridice a căror revocare a solicitat au fost încheiate pentru o valoare de 120.000 euro și nu de 80.000 euro, cum în mod nereal s-a indicat în contracte și cum la data înregistrării acțiunii, 06.11.2014, cursul valutar era de 1 euro = 4,4277 RON, rezultă că valoarea obiectului litigiului este de 531.324 RON, astfel încât conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ., decizia poate fi atacată cu recurs. În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că soluția curții de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1562 C. civ., fiind îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii revocatorii. Astfel, a arătat recurentul-reclamant că s-a făcut dovada faptului că debitoarea-pârâtă B. a devenit insolvabilă, că există un prejudiciu în patrimoniul său precum și caracterul fraudulos al contractelor a căror revocare a solicitat, ca urmare a fraudei debitoarei-vânzătoare și pârâților-cumpărători.

Intimații-pârâți D., C. prin curator special D. și E. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care, în principal, au invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și art. XVIII din Legea nr. 2/2013. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 20 iunie 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză, recurentul-reclamant A. a formulat punct de vedere la raport, în argumentarea căruia s-a arătat că recursul formulat în cauză este admisibil având în vedere decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Totodată, au fost reiterate considerentele referitoare la depășirea pragului valoric de 500.000 RON reglementat de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că valoarea actului juridic în discuție este de 120.000 euro.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluția inadmisibilității recursului promovat în cauză, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, decizie în cadrul căreia s-a statuat la paragraful 32 faptul că "urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.". În cauză, având în vedere că decizia împotriva căreia s-a promovat prezentul recurs a fost pronunțată la data de 14 aprilie 2016, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, respectiv 20 iulie 2017, și că pragul valoric al cererilor evaluabile în bani pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi supusă recursului era statuat de legiuitor la suma de 1.000.000 RON inclusiv, recursul reclamantului A. apare ca fiind inadmisibil. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai în apelului. Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În cauză, în raport cu prevederile art. 98 alin. (1) și art. 101 alin. (1) C. proc. civ. și actele de la dosar, se observă că valoarea obiectului litigiului este reprezentată de valoarea celor două acte juridice a căror revocare s-a solicitat, respectiv de 2500 euro inserată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 iunie 2014 la BNP F. și de 77.500 euro inserată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22 septembrie 2014, sume a căror conversie în RON, la cursul valutar aflat în ziua declarării recursului, se situează sub plafonul prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului. Contestarea valorii inserate în actele juridice, a căror revocare s-a solicitat, nu deschide calea de atac a recursului, cum greșit susține recurentul-reclamant, reperul pentru stabilirea valorii obiectului cererii fiind valoarea bunului imobil vizat în actul juridic. Prin urmare, decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac fiind definitivă nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 C. proc. civ. și de art. 457 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 243/2016 din 14 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.