ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 210/2017

Prin sentința nr. 2207 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Alba, secția Civilă a fost respinsă acțiunea reclamantei A. S.A. - Sucursala Alba Iulia, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. Aiud suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada faptului că societatea pârâtă a preluat în fapt creditul invocat, neputându-se reține existența unui raport juridic între cele două părți.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a declarat apel, susținând în esență că sentința este rezultatul unei aprecieri eronate a unor probe și că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 270/2015 din 03 iunie 2015, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. - Sucursala Alba Iulia împotriva sentinței nr. 2207/2014 pronunțată de Tribunalul Alba, secția Civilă și, în consecință: A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud a fost obligată să restituie reclamantei suma de 437.755,59 euro, compusă din credit restant - 336.721,55 Euro, dobânzi restante - 93.562,94 euro și comisioane - 7.471,10 euro. Totodată, a fost înlăturată obligarea reclamantei de la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare, iar pârâta a fost obligată să plătească apelantei-reclamante A. S.A. - prin Sucursala Alba Iulia, suma de 11.689,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Apelanta-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru pentru judecata în primă instanță, în sumă de 23.379,73 RON. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că din materialul probator rezultă că pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud a preluat obligația de plată a creditului ce rezultă din contractul de credit nr. 384 din 22 decembrie 2008 și că aceasta nu a făcut dovada susținerilor sale cu privire la rambursarea integrală a creditului. În baza art. 38 și art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 apelanta-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru pentru judecata în primă instanță, în sumă de 23.379,73 RON, fiind reținută și incidența art. 41 alin. (1) și (3) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă s-a respins cererea formulată de petenta A. S.A. - Sucursala Alba Iulia privind îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 270/2015.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 4 și 5 C. proc. civ., după prezentarea pe larg a situației de fapt cu privire la timbrajul acțiunii introductive, recurenta-pârâtă a arătat că nu sunt aplicabile prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 și că instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în apel cu încălcarea prevederilor legale imperative. Instanța de fond a extins prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 care dintr-o excepție a devenit o regulă și care anulează practic excepția nulității acțiunii pentru netimbrare sau insuficientă timbrare, fiind ignorate astfel prevederile art. 197 C. proc. civ. În concluzie, recurenta-pârâtă a susținut că instanțele anterioare au încălcat normele de procedură care trebuiau să conducă la anularea cererii ca insuficient timbrată, iar instanța de apel a pronunțat o decizie care tinde să completeze C. proc. civ. referitor la momentul achitării taxei judiciare de timbru, odată cu introducerea acțiunii, depășind atribuțiile puterii judecătorești. Un alt motiv de recurs invocat în susținerea recursului vizează nesoluționarea excepției inadmisibilității acțiunii întemeiată pe art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 invocată atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel. În opinia recurentei-pârâte, admiterea acestei excepții ar fi condus la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, însă ambele instanțe au ignorat-o. Totodată, s-a mai susținut că judecarea apelului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 479 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel avea obligația de a verifica stabilirea situației de fapt de către instanța de fond. Concluzionând, recurenta-pârâtă a solicitat în principal admiterea recursului în temeiul art. 488 alin. (1). pct. 5 C. proc. civ., iar în temeiul art. 497 C. proc. civ. casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Alba. În subsidiar, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la modalitatea în care instanța de apel a înțeles să soluționeze aspectele legate de taxa judiciară de timbru în sensul că și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, s-a solicitat respingerea cererii creditoarei ca inadmisibilă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., teza finală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin încheierea din camera de consiliu din 24 mai 2016, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.A. - prin Sucursala Alba Iulia a depus la dosar punct de vedere la raport, în cadrul căruia a arătat că recursul nu este admisibil întrucât criticile nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiție impusă sub sancțiunea nulității potrivit art. 489 alin. (2) din același cod.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât criticile invocate prin cererea de recurs se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu se poate reține incidența în cauză a sancțiunii nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Critica referitoare la momentul achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată, în susținerea căreia s-a arătat că excepția insuficientei timbrări a fost invocată în fața primei instanțe, însă instanța de apel a depășit efectul nulității reglementat de art. 197 C. proc. civ. și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 38 O.U.G. nr. 80/2013, nu poate fi reținută. Prealabil, se reține că această critică se referă la încălcarea unei norme de procedură, sub aspectul timbrajului cererii introductive, ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu reprezintă o încălcare sau aplicare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor referitoare la timbraj, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod. În cauză, nu se poate reține o încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 197 C. proc. civ. și a celor prevăzute de art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece facultatea aplicării acestor norme legale aparține doar primei instanțe, cu ocazia parcurgerii procedurii verificării și regularizării cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din același cod, context în care nu se poate da, în apel, efect sancțiunii nulității cererii de chemare în judecată. Astfel, instanța de apel învestită cu soluționarea unei căi de atac nu poate aplica sancțiunea anulării timbrării sau insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată atunci când constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, ci poate dispune obligarea părții la plata taxei judiciare de timbru restante, prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, potrivit dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013. Această obligare la plată a părții rezidă în faptul că taxele judiciare de timbru reprezintă contravaloarea serviciului prestat, iar, din moment ce prima instanță a procedat la judecată și a pronunțat o hotărâre, acțiunea parcurgând o etapă procedurală, cu influență directă asupra patrimoniilor părților, este just ca acest serviciu să fie taxat. Totodată, prin aplicarea dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 de către instanța de apel nu s-a produs vreo imixtiune în sfera activităților executive sau legislative, nefiind depășite atribuțiile puterii judecătorești care să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica referitoare la nepronunțarea asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, recurenta-pârâtă apreciind că s-a statuat greșit asupra faptului că trebuia să formuleze apel. Sub acest aspect, se reține că instanța de apel a statuat corect asupra acesteia, în sensul că pârâta ar fi trebuit să uzeze de calea de atac a apelului. Excepția inadmisibilității, impunea primei instanțe, în acord cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., soluționarea sa prioritară. Nesoluționarea acesteia reprezintă o greșeală a primei instanțe ce putea fi analizată de instanța de apel doar în cadrul unui apel care, în speță, putea fi promovat de pârâtă pe calea apelului incident, conform art. 472 C. proc. civ. Chiar și în aceste condiții, se constată că instanța de apel a răspuns apărării pârâtei arătând că, potrivit deciziei nr. 266/2014 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 2 (1) și (1) 1 din Legea nr. 192/2006 au fost declarate neconstituționale. De altfel, invocarea deciziei Curții Constituționale nu presupune încălcarea dispozițiilor art. 6 C. proc. civ., cum greșit a susținut recurenta-pârâtă, deoarece, acesteia i s-a dat efectul prevăzut în art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, context în care nu se poate reține nici critica vizând nesocotirea prevederilor art. 479 C. proc. civ. de către instanța de apel. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în preambulul cererii de recurs, se observă că recurenta-pârâtă nu a adus critici deciziei atacate din perspectiva acestui motiv de casare, acesta fiind invocat în mod formal. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. Aiud promovat împotriva deciziei nr. 270/2015 din 3 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.