Decizia nr. 1764/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/20 ianuarie 2016, reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții D., E., S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., au solicitat să se dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 13 martie 2014 cu semnătura legalizată sub nr. x la Societatea profesională notarială H., pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale; restabilirea situației anterioare, prin obligarea, în solidar, a pârâților D. și E. la plata sumei de 140.000 Euro, prin echivalentul în RON la cursul BNR; rezoluțiunea contractului de prestări servicii din 31 martie 2014 încheiat cu S.C. F. S.R.L. ca și contract accesoriu celui de la punctul întâi; restabilirea situației anterioare, prin obligarea pârâtei S.C. F. S.R.L. la restituirea sumei de 12.400 Euro achitată cu titlu de avans; rezoluțiunea contractului de prestări servicii din 1 aprilie 2014 încheiat cu S.C. G. S.R.L., ca și contract accesoriu celui la punctul întâi; restabilirea situației anterioare, prin obligarea pârâtei S.C. G. S.R.L. la restituirea sumei de 24.800 Euro achitată cu titlu de avans; cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1516 alin. (2) și art. 1549 C. civ., art. 113 și art. 117 C. proc. civ.

Pârâta S.C. G. S.R.L. a depus la data de 29 februarie 2016 întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad cu privire la contractul încheiat, cu motivarea că pretențiile reclamantei sunt în sumă de 24.800 Euro, adică 111.600 RON, sub valoarea prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., competența materială de soluționare fiind a Judecătoriei și nu a Tribunalului.

În al doilea rând a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad și implicit a instanțelor din Arad, deoarece conform art. 7.4 din contract părțile au stabilit ca eventualele litigii să fie soluționate de instanța competentă material din județul Timiș.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și art. 5.3. și 7.3. din contractul de prestări servicii încheiat între părți.

Pârâta S.C. F. S.R.L. a depus la data de 2 martie 2016 întâmpinare, invocând excepția lipsei de competență teritorială a Tribunalului Arad, raportat la clauzele exprese din contractul de prestări servicii, la pct. 7.4. unde se prevede că neînțelegerile rezultate din contract vor fi rezolvate de instanța teritorială competentă material din județul Timiș, astfel că solicită trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Timiș.

Reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au depus la data de 28 martie 2016, răspuns la întâmpinările depuse de pârâtele S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., solicitând respingerea excepțiilor de necompetență teritorială si materială, invocând caracterul accesoriu al contractelor încheiate cu cele două pârâte. Arată că, în conformitate cu prevederile art. 112 C. proc. civ., a ales competența teritorială a Tribunalului Arad, prin raportare la debitorul principal, având în vedere și faptul că imobilele se află în județul Arad. B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 222 din 28 martie 2016 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul Arad a admis excepția necompetenței materiale și teritorială invocată și, în consecință, a disjuns judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantele S.C. A. S.R.L. Timișoara, S.C. B. S.R.L. Timișoara și S.C. C. S.R.L. Timișoara, în ceea ce privește rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 13 martie 2014 încheiată între reclamante și pârâții D. și E.; a declinat în favoarea Judecătoriei Timișoara competența judecării cererii de chemare în ceea ce privește rezoluțiunea contractelor de prestări servicii încheiate de către reclamantele S.C. A. S.R.L. Timișoara, S.C. B. S.R.L. Timișoara și S.C. C. S.R.L. Timișoara cu pârâtele cu S.C. F. S.R.L. Lugoj și S.C. G. S.R.L. Timișoara; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. Timișoara, S.C. B. S.R.L. Timișoara și S.C. C. S.R.L. Timișoara, în contradictoriu cu pârâții D. și E. și, în consecință, a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 13 martie 2014 legalizată sub nr. x la H. și a restabilit situația anterioară prin obligarea, în solidar, a pârâților D. și E. la plata sumei de 140.000 Euro prin echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății; a obligat pârâții D. și E. să plătească, în solidar, reclamantelor suma de 15.950 RON reprezentând cheltuieli parțiale de judecată. C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, pârâții D. și E., solicitând casarea, în tot, a sentinței atacate (comunicată în data de 14 aprilie 2016) și trimiterea cauzei spre rejudecare. În cazul în care, instanța de apel va considera că nu există motive de casare, au solicitat modificarea, în tot, a sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate.

În motivare, au arătat că, în ceea ce privește solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare, pârâtul a fost plecat din țară începând cu luna octombrie 2015 și până la data formulării prezentului apel nu a mai fost în România. Prin urmare, a fost în imposibilitatea de a se apăra prin depunerea de probe și înscrisuri în prezenta cauză, utile și indispensabile pentru judecarea fondului. De asemenea, în toată această perioadă și pârâta a fost plecată mai mult din țară. Menționează faptul că nu dețin cutie poștală.

S-a mai arătat că, din fișa fiscală emisă de Primăria Dieci la data de 15 mai 2007, rezultă că pe numele pârâtului figurau un număr de 819,42 ha teren, cu privire la care avea de achitat suma de 24.307 RON impozit. Prin demersurile ulterioare ale pârâtului de a achita impozitul, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, acesta a constatat faptul că la Primăria Dieci nu mai figurează cu vreun hectar de teren pe numele lui. Pe cale de consecința, pârâtul a comandat efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare în baza acelei fișe rol, din care a reieșit faptul că, din terenurile din fișa fiscală din 2007, o parte figurează pe diverși proprietari și un număr de 194 de hectare sunt deținute de S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L..

De asemenea, în paralel, pârâtul a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad sub nr. x/2015 sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, înșelăciune și abuz de încredere împotriva lui I., J. și S.C. K. S.R.L., cu care pârâtul a avut discuții în vederea vânzării terenurilor ce fac obiectul cauzei, persoane și societate care ar fi vândut din nou terenurile respective, deși știau de faptul că respectivele terenuri aparțineau pârâtului. Ulterior, a aflat că aceste vânzări s-au efectuat cu complicitatea funcționarilor publici din cadrul primăriei.

Prin urmare, a solicitat să se constate faptul că, raportat la obiectul promisiunii de vânzare cumpărare din data de 13 martie 2014 (adică suprafața de 800 de hectare de teren), există identitate de obiect, atât în ceea ce privește expertiza extrajudiciară cu privire la actualii proprietari, printre care sunt și reclamantele, și, de asemenea, prin plângerea penală se cercetează infracțiuni ce privesc aceleași suprafețe de teren.

În cauză, reclamantele A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, au invocat excepția tardivității apelului declarat de pârâți, iar, pe fond, au reluat apărările invocate în ciclul procesual anterior. Cu privire la cererea de anulare a sentinței, au arătat că pârâții au fost citați la domiciliul lor, astfel că nu există o culpă a instanței.

În drept, au invocat prevederile art. 482 coroborat cu art. 205 C. proc. civ., art. 165 C. proc. civ., art. 1270, art. 1516 alin. (2) și art. 1549 C. civ.

Excepția tardivității apelului declarat de pârâți, invocată de către reclamante, a fost respinsă la termenul de judecată din 20 octombrie 2016, pentru motivele expuse în încheierea de amânare a pronunțării date în cauză, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 316 din 3 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins apelul declarat de pârâții D. și E. împotriva sentinței civile nr. 222 din 28 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.. A fost obligați pârâții la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 9.035 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de apel a reținut că, în speță, prima instanță a citat pârâții la domiciliul lor, astfel cum acesta a fost indicat în cuprinsul convenției părților, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 154 și următoarele C. proc. civ.. De altfel, apelanții nici nu au invocat faptul că ar avea alt domiciliu, ci că nu au cutie poștală, unde să se îndeplinească comunicarea citațiilor, apărare ce nu a fost acceptată de instanța de apel. În acest sens, s-a constatat că, în cuprinsul procesului-verbal de comunicare a cererii de chemare în judecată făcută de prima instanță, agentul procedural nu a menționat că pârâții-persoane fizice nu ar avea cutie poștală. Dimpotrivă, s-a menționat că, în absența persoanelor cărora li se pot comunica actele de procedură, acestea au fost depuse în cutia poștală .

În plus, la dosar prima instanță există dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 163 alin. (3)-(12) C. proc. civ., față de pârâții-apelanți, fiind confirmată predarea actelor de procedură la Primăria Mun. Baia-Mare la data de 15 martie 2016 (citația pentru termenul de judecată din 28 martie 2016 și întâmpinarea depusă de ceilalți pârâți), iar, potrivit art. 163 alin. (2) lit. g) C. proc. civ., actul de procedură (în speță, citația) se consideră comunicat la împlinirea termenului de 7 zile prevăzut de lit. f) din același text de lege, dacă, fără motive temeinice, destinatarul actului nu se prezintă pentru comunicarea lui. Legea nu cere o formalitate suplimentară, cum ar fi întocmirea unui proces-verbal, care să ateste cele arătate, ci, din tehnica legislativă rezultă că, prin simpla împlinire a termenului, actul se consideră comunicat. Cum, în cauză, actele de procedură au fost predate la Primăria Mun. Baia-Mare la data de 15 martie 2016, înseamnă că citarea a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată, atâta timp cât actul se consideră comunicat la 23 martie 2016 (cu respectarea termenului prevăzut de art. 159 C. proc. civ.).

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a constatat că este justă concluzia primei instanțe, în sensul că promitenții-vânzători nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute la art. 5.3 și 5.4 din contract, întrucât nu au făcut toate diligențele pentru intabularea și transferarea dreptului de proprietate, conform art. 6.2 și 6.3 din contract, deși reclamanții și-au îndeplinit obligațiile asumate, plătind o sumă cu titlul de avans.

Instanța de apel a constatat că nu este relevant în cauză faptul că apelanții figurau în evidențele Primăriei Dieci, la un moment mult anterior contractului, ca titulari ai dreptului de proprietate pentru suprafața arătată, ori că nu mai figurează cu această calitate, atâta timp cât obligațiile asumate de aceștia vizau întabularea terenurilor promise în cartea funciară, dobândirea lor în proprietate, iar, mai apoi, transmiterea lor valabilă către reclamante, obligații pe care nu le-au îndeplinit până în prezent. E.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-pârâți E. și D., aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, prin motivele de apel s-a arătat că la judecata în fond procedura de comunicare și citare a fost complet viciată. În opinia recurenților ei nu au avut posibilitatea să-și angajeze apărător, să formuleze apărări și să propună probe, judecata desfășurându-se doar la termenul de 28 martie 2016, dar nu în condiții de contradictorialitate.

Nici prima instanță nu și-a exercitat rolul activ în sensul că nu a ordonat expertiză topografică, pentru a se stabili ce obligații contractuale nu și-au îndeplinit pârâții, gradul de neexecutare și motivele neexecutării.

Recurenții-pârâți au reiterat motivele din apel cu privire la procedura de comunicare a cererii de chemare în judecată, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 164 C. proc. civ.

Instanța de apel a omis să se pronunțe asupra clauzei prevăzute de art. 8.6 din antecontractul autentificat sub nr. x din 13 martie 2014, aceasta având în vedere doar clauzele prevăzute în art. 5.3 și art. 5.4 din antecontract.

În opinia recurenților-pârâți dispozițiile art. 8.6 din contract au caracterul unei clauze penale, iar intimatele nu au făcut dovada unui refuz de încheiere a contractelor în formă autentică pentru cele 100 de ha și nici măcar a neexecutării nejustificate a obligației de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Nici una dintre somațiile trimise de către reclamanți nu se referă la refuzul nejustificat de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, fiind o practică constantă a ICCJ în sensul că rezoluțiunea poate fi dispusă doar în cazul în care nu mai poate avea loc executarea în natură a obligațiilor de către una dintre părți și nu există o clauză de rezoluțiune prevăzută în contract.

S-a concluzionat că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece: a) nu există o punere în întârziere a recurenților cu privire la neîndeplinirea principalei obligații; b) obligațiile pretins încălcate nu sunt esențiale pentru executarea contractului și nu erau prevăzute sub sancțiunea rezoluțiunii, c) nu s-a dovedit că ar fi imposibilă executarea în natură a contractului, din expertiza extrajudiciară că mai există încă circa 370 de ha neîntabulate; d) nu s-a dovedit că terenul 294 ha, dobândit în proprietate de intimate nu este inclus în terenul de 220 ha, prevăzut la art. 3.4, respectiv 100 ha prevăzut la art. 4.3, pentru care s-a plătit avansul de 140.000 Euro; e) recurenții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 5.3, prin predarea documentației terenurilor către reprezentantul intimatelor, prin procesele-verbale de predare a documentațiilor; f) recurenții au făcut dovada demersurilor pentru executarea obligațiilor de la art. 5.4 pentru plata impozitului și obținerea certificatului fiscal; g) termenul prevăzut de art. 7.1 (1 an) pentru executarea contractului, nu are un caracter rezolutoriu, neprecizându-se nicăieri în conținutul antecontractului că obligația poate fi executată numai în acest teren; h) intimatele au luat la cunoștință despre posibilitatea ca din cele 430 ha să existe o parte pentru care să nu se poată realiza vânzarea, din motive independente de voința părților, în acest caz prețul urmând să rămână cel de 1.400 Euro/hectar.

Recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă. F. Apărările formulate de către intimații-pârâți.

La data de 23 martie 2017, intimatele-reclamante au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. G. Considerentele instanței de recurs.

Criticile cu privire la vicierea procedurii de comunicare a cererii de chemare în judecată și a celei de citare a recurenților-pârâți nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, recurenții nu au arătat în ce constă aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, pentru ca instanța de recurs să poată analiza, în concret, respectivele critici, iar pe de altă parte, instanța de apel a răspuns, la dosar apel, criticilor formulate de pârâți împotriva sentinței pronunțate de prima instanță cu privire la aceste aspecte.

Critica privind neexercitarea rolului activ de către prima instanță nu poate fi reținută, deoarece, pe de o parte, recurenții nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, sub acest aspect, iar pe de altă parte, oricum nu printr-o expertiză topografică se puteau stabili care erau obligațiile contractuale ale părților, gradul de neexecutare și motivele neexecutării acestora.

În legătură cu nerespectarea procedurii de comunicare a cererii de chemare în judecată, nu pot fi reținute criticile recurenților-pârâți, deoarece, așa după cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 164 alin. (4) C. proc. civ., mențiunile din procesul-verbal (întocmit cu ocazia efectuării procedurii) privitoare la faptele constatare personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, or, în speța de față, pârâții nu au urmat o astfel de procedură, astfel încât faptele descrise în procesul-verbal nu pot fi apreciate decât drept reale.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8.6 din contractul legalizat sub nr. x din 13 martie 2014 la H. din Arad, care se referă la o situație ulterioară îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 5.2 din același contract, însă, în speță, pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 5.2 - art. 5.4, așa după cum a reținut și instanța de apel, motiv pentru care, în mod legal, instanța de apel a respins apelul. Prin urmare, recurenții-pârâți se referă doar la o situație ipotetică, ce ar fi putut să apară în derularea contractului, dar la care nu s-a ajuns în pricina de față.

Nu pot fi primite nici criticile cu privire la faptul că somațiile trimise de reclamanți nu s-ar referi la refuzul nejustificat al pârâților de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică și nu ar exista o clauză de rezoluțiune prevăzută în contract, cât timp pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale premergătoare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, așa după cum rezultă din situația de fapt reținută de instanța de apel, rezoluțiunea contractului netrebuind a fi prevăzută, în mod expres, în contract, partea care își execută obligațiile sale contractuale având dreptul să solicite rezoluțiunea contractului direct în temeiul legii (C. civ.) în situația în care partea cocontractantă nu-și execută obligațiile asumate prin contract, așa cum este cazul în speța de față.

Nu este necesară o punere în întârziere a pârâților cu privire la neîndeplinirea obligațiilor lor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 1516 și 1549 din C. civ., având în vedere că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale în termenul prevăzut în promisiune.

Nu se pot reține susținerile părților, în sensul că obligațiile pretins încălcate nu ar fi fost esențiale pentru executarea contractului și că nu erau prevăzute sub sancțiunea rezoluțiunii, cât timp acele obligații reprezentau obligații contractuale asumate de către pârâți fără de care nu putea fi îndeplinită obligația asumată prin promisiunea încheiată, temeiul solicitării rezoluțiunii rezidând din dispozițiile art. 1516 și art. 1549 C. civ.

Criticile vizând nedovedirea imposibilității executării în natură a contractului, cele privind situația juridică a unor diverse suprafețe de teren, cele vizând predarea documentațiilor terenurilor, cele vizând dovada efectuării demersurilor pentru executarea obligațiilor contractuale, nu pot fi reținute, deoarece acestea se referă la netemeinicia deciziei recurate, iar nu la nelegalitatea acesteia, neputându-se încadra între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., mai ales că acestea au fost invocate și pe calea apelului.

În pofida celor afirmate de recurenții-pârâți, la art. 7.1 din contract, s-a prevăzut perioada în care părțile trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale, astfel încât, după expirarea acestui termen (12 luni), reclamanții erau în drept să solicite rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâți, chiar dacă reclamanții ar fi aflat, ulterior, despre faptul că pentru o parte dintre terenuri nu s-ar putea realiza vânzarea, din motive independente de voința pârâților, mai ales că, potrivit art. 7.1 din contract, părțile ar fi avut posibilitatea prelungirea termenului de aducere la îndeplinire a obligațiilor contractuale, prin act adiționale fapt ce nu s-a petrecut.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., recurenții-pârâți urmează a fi obligați la plata sumei de 9443,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..