ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2019

HOTĂRÂRE
10.04.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, în data de 29.09.2016, în urma declinării competenței materiale de către Tribunalul Neamț, prin Sentința civilă nr. 1.060/15.09.2016, reclamanta A., prim-grefier în cadrul Tribunalului Botoșani, a chemat în judecată pe pârâtă Curtea de Apel Suceava, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava, la emiterea unui nou ordin de salarizare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), în vederea recalculării indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente, în acord cu art. 1 alin. (5

l

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, la nivelul maxim acordat personalului cu funcție, vechime în funcție și în muncă, dobândite anterior datei de 01.01.2011.

Prin Sentința nr. 4.213 din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., recalificat ca recurs calea de atac legală fiind de altfel indicată prin sentința atacată.

În motivarea căii de atac s-a susținut că în mod greșit s-a arătat că prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, și ale Legii nr. 71/2015, nu îi sunt aplicabile recurentei.

Situația a fost analizată prin raportare la Legea nr. 285/2010 și Decizia nr. 32/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a se avea în vedere că pretențiile vizau perioada începând cu data de 9.04.2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015, instanța neanalizând acțiunea prin raportare la aceste dispoziții legale care îi erau aplicabile.

Susținerile instanței că, drepturile salariale ar fi fost calculate încă din data de 01.07.2013, nu pot fi reținute, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar se poate observa că, la data de 01.07.2013 a promovat în funcția de prim grefier și i-au fost recalculate drepturile salariale doar în ceea ce privește indemnizația de conducere de la 15 % (cât era pentru funcția de grefier șef secție), la 18 % (cât este prevăzută pentru funcția de prim grefier), și nu prin acordarea procentului de 2,5 % pe care ar fi trebuit să îl primească pentru vechimea în muncă.

Începând cu data de 01.04.2013, a fost încadrată la clasa de salarizare nr. 72 conform Legii cadru 284/2010, prin Decizia nr. 67 din 15.03.2013, a Curții de Apel Suceava, ca urmare a împlinirii vechimii în muncă și funcție de 20 ani.

Drepturile salariale au fost stabilite prin acordarea unui procent de 2,5% conform art. 10 din Legea 284/2010 (pentru vechimea în muncă), și unui procent de 5 % pentru vechimea în specialitate, în loc de 5 % pentru vechimea în muncă și 5 % pentru vechimea în specialitate.

Diferențele de drepturi salariale au fost recunoscute de altfel și de către Curtea de Apel Suceava, la data de 5.09.2016, când a emis Decizia nr. 211/2016, prin care a dispus salarizarea la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul instituției, pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor aflate în raza Curții de Apel Suceava, și care beneficiau la acea dată de un cuantum al salariilor de bază mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate, după caz și în care, în anexa 1, poziția 142 sunt menționată și eu.

În concret are a se reține că potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014, reglementează, principial, că în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

Alin. 5 al aceluiași act normativ prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în anul 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială beneficiază de drepturile salariale stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2014, privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (5

1

) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015, că legiuitorul a aprobat ordonanța de urgență nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Revenind la prevederile Legii nr. 71/2015, Înalta Curte, precizează că în înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, și prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Aceeași concluzie se desprinde și din cuprinsul raportului comun din 17.03.2015, al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României, asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, disponibil online la secțiunea http:/www.x.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf., de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014, a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Instanța de fond pretinde că întrucât recalcularea salarială s-a făcut cu începere de la 1.07.2013, odată cu apariția Legii nr. 71/2015, aceasta fiind deja realizată nu se impune emiterea unui nou ordin de salarizare.

Se impută de altfel, reclamantei neprezentarea vreunui calcul comparativ concret verificabil ori este cunoscută în contextul confidențialității drepturilor salariale imposibilitatea realizării concrete a unei astfel de comparații verificabilă.

De aceea, Înalta Curte, apreciază că tocmai pentru verificarea acestor aspecte imputabile de către parte se impune realizarea unei expertize de specialitate care să supună unei comparații drepturile salariale în concret a unor persoane aflate în situații similare.

Totodată se poate avea în vedere administrarea altor probe rezultând din jurisprudența ulterioară introducerii acțiunii vizând modalități și indici de calcul al drepturilor salariale.

Cum un astfel de probatoriu nu poate fi făcut pentru prima dată în recurs fără a priva partea de un grad de jurisdicție, urmează ca sentința să fie casată cu trimitere pentru a se administra acest probatoriu de către instanța întâi sesizată.

Cum în raport de aspectele mai sus expuse recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, îl va admite, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., și art. 498 din C. proc. civ., să caseze sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul formulat de reclamanta A., împotriva Sentinței nr. 4.213 din 28 decembrie 2016, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3882/2019
Ședința publică din data de 12 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2019-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3097/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
ÎCCJ 2020-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2016 pe rolul Curții de Apel București, sec
ÎCCJ 2018-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4436/2018
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2019-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2019
Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrat
Sursă