ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 929/2017

HOTĂRÂRE

23.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 929/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 august 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligat pârâtul să-i elibereze un certificat de luptător în revoluția Română din decembrie 1989, având în vedere că a participat în mod activ la evenimentele din decembrie 1989.

În drept, autorul a invocat prevederile Legii nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Prin sentința civilă nr. 1/C/2017 din 16 ianuarie 2017, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății este una în obligație de a face, neevaluabilă în bani, care, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., atrage competența materială a judecătoriei. În ceea ce privește competența teriorială, instanța inițial învestită a notat că aceasta revine instanței în a cărei circumscripție se regăsește sediul pârâtului, care în speță se află situat în municipiul București în sectorul 1.

Urmare a declinării, la 15 februarie 2017 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1809/2017 din 22 martie 2017, instanța de declinare a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, verificându-și propria competență în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a dat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora, prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

În ceea ce privește competența teritorială, această instanță a notat că prin cererea formulată la 3 iunie 2016, reclamantul A., domiciliat în județul Bihor a introdus o acțiune pe rolul Tribunalului Bihor, competent în raport cu domiciliul său, conform art. 111 coroborat cu art. 116 C. proc. civ., dispoziții legale în considerarea cărora a apreciat că din punct de vedere teritorial competența de soluționare a cauzei aparține acestei din urmă instanțe.

Față de împrejurarea că Tribunalul Bihor, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea sa, Judecătoria Sectorului 1 București, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

La 15 mai 2017, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă și Tribunalul Bihor, secția Civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru considerentele ce succed:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din punct de vedere material, instanța supremă reține că, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății și la calitatea părților în litigiu, cauza este guvernată de art. 26 din Legea nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Articolul 26 a fost introdus de art. V din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013 și este incident în cauză raportat la data promovării acțiunii, respectiv 3 august 2016.

Norma legală evocată statuează că, "prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel."

Or, cum în speță sunt întrunite atât condiția privind obiectul litigiului, cât și cea privind persoana pârâtei, rezultă fără echivoc că prevederile legale menționate, având caracter imperativ, de ordine publică, reglementează competența material funcțională în cauză.

Din această perspectivă, respectiv față de faptul că litigiul este guvernat de o normă de competență specială, de ordine publică, se reține că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București, secția Civilă, în aplicarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a invocat din oficiu necompetența sa materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și a declinat competența de soluționare a cauzei din punct de vedere material funcțional în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că regula generală în materie, care se aplică ori de câte ori nu este aplicabilă o altă regulă, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, reține incidența în speță a prevederilor art. 111 din același Cod, potrivit căruia "cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului."

Raportând textul legal precitat la persoana pârâtului în speță - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989 -, persoană juridică de drept public, instanța supremă impune concluzia că, în cauză, competența teritorială este una alternativă, reglementată de norme de ordine privată.

Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, se reține că în speță reclamantul și-a exprimat dreptul de opțiune prin învestirea Tribunalului Bihor cu acțiunea introductivă de instanță, caz în care excepția de necompetență teritorială nu putea fi invocată din oficiu de instanță.

În plus, se reține și că art. 130 alin. (3) C. proc. civ. impune că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Or, așa cum s-a arătat în precedent, fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, prevăzută de art. 111 C. proc. civ., nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce în speță nu s-a realizat; în acest context, cu atât mai puțin această excepție ar fi putut fi invocată din oficiu, întrucât, o dată exercitat dreptul de alegere a instanței, conform art. 116 C. proc. civ., competența teritorială a rămas câștigată în favoarea instanței inițial învestite.

Față de considerentele reținute, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal.