ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 870/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 870/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, sub numărul x/2016, la data de 18.05.2016, reclamanta A. administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la executarea contractului de transport și la plata de daune-interese, iar în subsidiar la predarea utilajelor aflate în detenția pârâtei și la restituirea sumei achitate prin factura seria x nr. x/15.04.2014.
Prin sentința civilă nr. 1697 din 15 septembrie 2016, Judecătoria Motru a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, reținând că în speță nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., și în raport cu dispozițiile art. 107 alin. (1) același cod, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la sediul pârâtei.
Totodată, Judecătoria Motru a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă locul de sosire al mărfii pentru a putea fi atrasă competența potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că pretențiile se întemeiază pe un contract de transport mărfuri astfel că nu sunt incidente nici prevederile pct. 7 al textului legal evocat.
În egală măsură s-a reținut că nici dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt aplicabile speței având în vedere că reclamanta are calitatea de profesionist, nu de consumator potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992.
Prin sentința civilă nr. 518/2017 din 27 februarie 2017, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Motru, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În motivarea acestei soluții, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că locul de livrare a mărfii este în loc. Glogova, jud. Gorj, motiv pentru care competența teritorială revine Judecătoriei Motru, ca fiind instanța pe raza căreia se află această localitate.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Motru competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".
Conform art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, în favoarea instanței locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.
În speță, prin contractul încheiat între părți, respectiv scrisoarea de trăsură CMR aflată la dosar, părțile au convenit ca locul de livrare a mărfii să fie în loc. Glogova, jud. Gorj, localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei Motru.
Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ. iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.
În speță, reclamanta și-a exprimat opțiunea și a introdus acțiunea la Judecătoria Motru, instanța locului de livrare a mărfii.
Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Motru, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Motru.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2017.