SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ÖMER KÖSEOată/LU TURCIA (solicitarea nr. 36594/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iunie 2008 DEFINITIVF 10/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ömer Köseo András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 mai 2008, a fost adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 36594/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Ömer Köseolu ( La 20 septembrie 2004, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 aprilie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L La 19 ianuarie 2004, suspectați de prostituție ilegală, reclamantul și o femeie (F.K), precum și alți șase bărbați, au fost arestați de poliția din secția de moravuri a Direcției de Securitate Tekirda La 26 ianuarie 2004, procurorul Republicii Tekirda a inculpat reclamantul și F.K. pe baza articolului 526 alineatul (1) din Codul penal, la care se referea art. 106 din Decretul privind combaterea prostituției. 386, 387, 390 și 302 din Codul de procedură penală, tribunalul din Tekirda a condamnat reclamantul și F.K. la o pedeapsă minoră de închisoare de trei luni și la o mică amendă de 1 000 TRL fiecare.
În temeiul articolului 24 din Codul Penal, acesta a dus la o pedeapsă ușoară la 111 401 000 TRL. În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 647, a schimbat pedeapsa cu închisoarea într-o amendă. În conformitate cu art. 72 din Codul penal, el a recurs la cumulul pedepselor și a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 779 381 000 TRL [aproximativ 465 EUR]. Tribunalul a confiscat, de asemenea, 160 000 000 000. În conformitate cu art. 36 din Codul penal, Tribunalul a emis o hotărâre în temeiul dosarului și al actului de judecată. La 19 martie 2004, reclamantul a formulat o opoziție împotriva acestei hotărâri în fața Tribunalului Penal din Tekirdag. La 13 aprilie 2004, instanța corecțională l-a decăzut pe reclamant în urma unei examinări pe baza dosarului.
10. La 9 iunie 2004, reclamantul și-a încheiat mandatul la 9 iunie 2004. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise, printre altele, în Hotărârile Karahano Recurentul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și public, în măsura în care instanțele nu au ținut de cuvânt și că, întrucât nu a putut prezenta dovezile în favoarea sa, nu a avut posibilitatea de a se apăra. Curtea își va examina reședința în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 13. Guvernul luptă această teză.
Despre admisibilitate 14. Guvernul ridică o excepție de la în sensul propriu al cuvântului, dar numai un act administrativ care nu are caracter obligatoriu pentru reclamant. L 20-24, 19 decembrie 2006). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la acest precedent și, prin urmare, respinge excepția guvernului în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 din Convenție. 17. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
Pe fond 18. Curtea amintește că a examinat deja un litigiu identic cu cel prezentat de recurent și că a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție nu a beneficiat de o audiere în fața instanțelor naționale, astfel încât cauza sa nu a fost audiată în mod public de acestea (Karahano , nr. 74242/01, §§ 28, 5 decembrie 2006). 19. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat nici un fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. Õ 20. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din Convenție a fost încălcat în speă. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
22. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia de comunicare a cererii către guvern, deși, în scrisoarea care i-a fost adresată la 9 august 2007, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere lipsa unui răspuns în termenele stabilite în scrisoarea care însoțește observațiile guvernului, Curtea consideră că nu este necesar să se dea o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție (Wilekens c. Belgia 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003). PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza absenței unei instanțe.
Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 10 iunie 2008, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier președinte
AFFAIRE ÖMER KÖSEOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 36594/04) ARRÊT STRASBOURG 10 juin 2008 DÉFINITIF 10/09/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ömer Köseoğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 mai 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 36594/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ömer Köseoğlu (« le requérant »), a saisi la Cour le 20 septembre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e M. Can, avocat à Tekirdağ. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 16 avril 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1976 et réside à Tekirdağ.
5.Le 19 janvier 2004, soupçonnés de prostitution illégale, le requérant et une femme (F.K), ainsi que six autres hommes, furent arrêtés par la police de la section des mœurs de la direction de la sûreté de Tekirdağ, sur un mandat du tribunal d’instance pénale de Tekirdağ. Le requérant avait sur lui 160 000 000 livres turques (TRL) [environ 95 euros (EUR)], somme qui fut saisie.
6.Le 26 janvier 2004, le procureur de la République de Tekirdağ inculpa le requérant et F.K. sur le fondement de l’article 526 § 1 du code pénal, auquel renvoyait l’article 106 du décret sur la lutte contre la prostitution.
7.Par une ordonnance pénale du 6 février 2004, en application des articles 386, 387, 390 et 302 du code de procédure pénale, le tribunal d’instance pénale de Tekirdağ condamna le requérant et F.K. à une peine mineure d’emprisonnement de trois mois et à une légère amende de 1 000 TRL chacun. En application de l’article 24 du code pénal, il porta l’amende légère à 111 401 000 TRL. En application de l’article 4 de la loi n o 647, il commua la peine d’emprisonnement en une amende. En application de l’article 72 du code pénal, il procéda au cumul des peines et condamna pour finir le requérant à une peine d’amende de 779 381 000 TRL [environ 465 EUR]. Le tribunal confisqua en outre les 160 000 000 TRL saisis, en application de l’article 36 du code pénal. Il rendit son ordonnance sur la base du dossier et de l’acte d’accusation.
8.Le 19 mars 2004, le requérant forma opposition contre cette ordonnance devant le tribunal correctionnel de Tekirdag.
9.Le 13 avril 2004, le tribunal correctionnel débouta le requérant au terme d’un examen sur la base du dossier.
10.Le requérant s’acquitta de l’amende le 9 juin 2004. II.
11. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits entre autres dans les arrêts Karahanoğlu c. Turquie (n o 74341/01, §§ 18 ‑ 21, 3 octobre 2006) et Taner c. Turquie (n o 38414/02, §§ 15-18, 15 février 2007). EN DROIT I.
12. Le requérant soutient que sa cause n’a pas été entendue équitablement et publiquement, dans la mesure où les juridictions n’ont pas tenu d’audience, et que, n’ayant pas pu soumettre les preuves en sa faveur, il n’a pas eu la possibilité de se défendre. La Cour examinera son grief sous l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) »
13.Le Gouvernement combat cette thèse. A. Sur la recevabilité
14.Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité et soutient que l’ordonnance pénale n’est pas « un jugement » au sens propre du terme, mais seulement un acte administratif qui n’a pas de caractère obligatoire pour le requérant. L’article 6 de la Convention ne devrait donc pas être appliqué au cas d’espèce.
15.Le requérant ne se prononce pas.
16.La Cour rappelle avoir rejeté une exception semblable dans l’une de ses précédentes décisions (voir Adem Arslan c. Turquie , n o 75836/01, §§ 20-24, 19 décembre 2006). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à ce précédent et rejette donc l’exception du Gouvernement quant à l’applicabilité de l’article 6 de la Convention.
17.La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond
18.La Cour rappelle avoir déjà examiné un grief identique à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention en ce que le requérant n’avait pas bénéficié d’une audience devant les juridictions nationales de sorte que sa cause n’avait pas été entendue publiquement par elles ( Karahanoğlu c. Turquie , précité, § 37, et Tanyar et Küçükergin c. Turquie , n o 74242/01, §§ 26 ‑ 28, 5 décembre 2006).
19.La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ou argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce.
20.Partant, l’article 6 § 1 de la Convention a été violé en l’espèce. II.
21. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »
22.Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable après la décision de la communication de la requête au Gouvernement, bien que, dans la lettre qui lui a été adressée le 9 août 2007, son attention eût été attirée sur l’article 60 du règlement de la Cour, qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. Partant, étant donné l’absence de réponse dans les délais fixés à la lettre accompagnant les observations du Gouvernement, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention ( Willekens c. Belgique , n o 50859/99, § 27, 24 avril 2003). PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de l’absence d’une audience. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juin 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente