ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254/2019

HOTĂRÂRE

14.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la data de 03 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea, A. SRL Păulești- prin lichidator judiciar B. SPRL București a chemat în judecată pe pârâta Societatea, C. SRL Sâncraiu, pentru acțiune în constatarea nulității absolute parțiale, solicitând instanței: constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de cesiune de creanță nr. x și nr. 262/15.12.2015 încheiate între părți, în ceea ce privește creanța cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferența dintre valoarea totală a creanței cesionate și valoarea creanței cedate cu titlu oneros, cu consecința restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL - în faliment, a sumei de 569.301,42 RON, dar și a sumei reprezentând diferența dintre suma achitată de Consiliul Județean Brașov către C. SRL în perioada martie- iulie 2017 și valoarea facturilor emise de C. SRL către A. SRL în perioada martie- iulie 2017, și, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune de creanță nr. x încheiat între părți, în ceea ce privește creanța cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferența dintre valoarea totală a creanței cesionate (448.380 RON) și valoarea creanței cedate cu titlu oneros (423.000 RON), cu consecința restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL- în faliment, a sumei de 25.380 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., ale art. 1566 și urm., art. 1011, art. 1246 și urm., art. 1635 și urm. din C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 692, pronunțată la data de 27 septembrie 2018, în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială funcțională a completului de drept civil și teritorială a Tribunalului Covasna, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat în favoarea Tribunalului Prahova - completul specializat în soluționarea litigiilor de faliment competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de SC A. SRL - reprezentată legal prin lichidator judiciar B. SPRL București, în contradictoriu cu pârâta C. SRL Sâncrai.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Conform art. 45 din Legea nr. 85/2014, principalele atribuții ale judecătorului-sindic sunt: i) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operațiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117 - 122 și a acțiunilor în nulitatea plăților sau operațiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii. Art. 117 din aceeași lege prevede că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar.

Astfel, instanța a reținut că cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractelor de cesiune de creanță nr. x și nr. 262/15.12.2015 reprezintă o acțiune în anularea unor acte de transfer cu titlu gratuit, având în vedere faptul că este vizată doar creanța cedată cu titlu gratuit prin aceste contracte.

În concluzie, fiind vorba despre o acțiune dată de legiuitor în competența judecătorului sindic, s-a apreciat că litigiul cade în competența acestuia din urmă, astfel că instanța, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ale art. 136 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. a admis excepția de necompetență materială funcțională a completului de drept civil și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea judecătorului sindic.

Din punct de vedere teritorial, având în vedere faptul că dosarul de faliment nr. x/2015 se află pe rolul Tribunalului Prahova, instanța a declinat competența către această din urmă instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 16 octombrie 2018, sub nr. x/2018.

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 773, pronunțată la data de 14 noiembrie 2018, în Dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamant; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de societatea reclamantă A. SRL Păulești - în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL București, în contradictoriu cu societatea pârâtă C. SRL Sâncrai, în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă; a constată ivit conflict negativ de competență și a suspendat judecarea cauzei și înaintează dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, prevederile art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014, referitoare la principalele atribuții ale judecătorului-sindic, și art. 117 din aceeași lege și că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a făcut nicio referire la prevederile Legii nr. 85/2014, aceasta neinvocând încălcarea dispozițiilor art. 117-122 ale legii insolvenței la încheierea contractelor de cesiune de creanță nr. x, nr. 262/15.12.2015 și nr. 188/25.09.2015, ci a invocat în mod expres drept temei juridic al cererii disp. art. 1011 alin. (1) din C. civ., care impun încheierea contractului de donație în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute, precum și disp. art. 1566 și urm., art. 1246 și urm., art. 1635 și urm. C. civ.

Instanța a apreciat că în prezenta cauză, competența judecătorului-sindic nu este atrasă de niciun temei de fapt sau de drept invocat în cererea introductivă de către reclamantă, operațiunile juridice față de care se invocă nulitatea absolută parțială fiind independente de starea de insolvență a reclamantei, iar prevederile legii insolvenței nu sunt incidente în cauză și față de considerentele Deciziei nr. 5/19.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, "judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce transcende procedurii insolvenței, respectiv realizarea unui drept, o pretenție, somație de plată, ori recuperarea unei creanțe, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond."

În plus, instanța a învederat că reclamanta a insistat în temeiul de drept invocat prin cererea introductivă, situație în care prezintă întâietate dreptul de dispoziție al reclamantului, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., în privința temeiului de drept al cererii formulate, cu atât mai mult cu cât instanța nu a pus în discuția părților și nu a dat cererii o altă calificare, respectiv o acțiune în anulare formulată în conformitate cu prevederile art. 117-122 din Legea nr. 85/2014 și, mai mult, în situația expusă, nu se poate considera că în speță, competența materială funcțională ar aparține Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, respectiv judecătorului-sindic.

De asemenea, instanța a mai reținut că prezenta acțiune reprezintă o acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. art. 1566 și urm., art. 1011, art. 1246 și urm., art. 1635 și urm. C. civ., iar competența teritorială aparține instanței de la sediul pârâtului, potrivit disp. art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Covasna și Tribunalul Prahova- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cauze în favoarea Tribunalului Covasna, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, cele două instanțe aflate în conflict și-au declinat reciproc competența materială de soluționare a cauzei în funcție de cum au apreciat, sau nu acțiunea dedusă judecății ca fiind o acțiune dată de legiuitor în competența judecătorului sindic, respectiv, o acțiune în anulare formulată în conformitate cu prevederile art. 117 - 122 din Legea nr. 85/2014.

Domeniul de reglementare al art. 117 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, se delimitează prin raportare la art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014 în temeiul cărora atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede expres: "(1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.".

Astfel, odată deschisă procedura insolvenței, o procedură judiciară sau extrajudiciară purtată în contradictoriu cu o persoană juridică aflată în insolvență, fie își va găsi soluționarea în cadrul procedurii insolvenței, dacă intră în atribuțiile judecătorului sindic, fie va continua în afara procedurii insolvenței, în cazul în care nu este de competența judecătorului sindic.

În speță, se reține că, prin cererea de chemare în judecată formulată, întemeiată în drept pe art. 194 din C. proc. civ., ale art. 1566 și urm., art. 1011, art. 1246 și urm., art. 1635 și urm. din C. civ., reclamanta a solicitat instanței constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de cesiune de creanță nr. x și nr. 262/15.12.2015 încheiate, în ceea ce privește creanța cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferența dintre valoarea totală a creanței cesionate și valoarea creanței cedate cu titlu oneros, cu consecința restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL - în faliment, a sumei de 569.301,42 RON, dar și a sumei reprezentând diferența dintre suma achitată de Consiliul Județean Brașov către C. SRL în perioada martie - iulie 2017 și valoarea facturilor emise de C. SRL către A. SRL în perioada martie - iulie 2017, și, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cesiune de creanță nr. x încheiat între părți, în ceea ce privește creanța cedată cu titlu gratuit, reprezentând diferența dintre valoarea totală a creanței cesionate (448.380 RON) și valoarea creanței cedate cu titlu oneros (423.000 RON), cu consecința restituirii de către pârâtă în patrimoniul A. SRL- în faliment, a sumei de 25.380 RON.

Se constată că acțiunea formulată are ca obiect principal constatare nulitate act- contracte de cesiune de creanță, ce presupune analizarea unor operațiuni juridice independente de starea de insolvență a debitoarei-reclamante Societatea A. SRL Păulești, iar creanța cedată cu titlu gratuit prin aceste contracte nu este o creanță de natura celor a căror certitudine și întindere să poată fi determinată în procedura de verificare prevăzută de art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ci în afara procedurii insolvenței, pe calea dreptului comun.

În consecință, Înalta Curte reține că cererea de față nu face parte dintre acțiunile reglementate de art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în raport de atribuțiile judecătorului sindic, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 45 și art. 117 din Legea nr. 85/2014, întrucât, obiectul litigiului poartă asupra unei cereri care nu se înscrie în sfera expres și limitativ delimitată de legiuitor a "actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii".

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută parțială contract de cesiune de creanță-, având în vedere faptul că acțiunea de față nu intră în competența judecătorului sindic, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei nu revine acestuia, și

Pentru considerentele arătate mai sus, cu observarea prevederilor art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,