AFFAIRE FETI ATES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.06.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE FETI ATES c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA SUPLIMENTARĂ FET Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 mai 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 28827/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Feti Ateș ( La data de 31 iulie 2004, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 31 august 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului pârât. Printr-o cerere suplimentară formulată la 10 iulie 2006, reclamantul și-a exprimat plângerea cu privire la durata detenției provizorii. La 4 ianuarie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice Ö Õ art. 5 Õ 3 din Convenție. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1972 și locuiește în Edirna. La 3 septembrie 1996, reclamantul a fost reținut provizoriu de Curtea de Securitate a statului din Istanbul pentru apartenență la o bandă armată. În 2001 și 2002, el a inițiat greve ale foamei de lungă durată și a fost spitalizat de mai multe ori. Printr-un raport din 5 octombrie 2001, institutul medico-legal a stabilit că starea de sănătate a reclamantului nu constituia un obstacol în calea menținerii sale în închisoare. La 13 martie 2002, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins cererea de eliberare a reclamantului prezentată în sprijinul acestui raport. La 18 martie 2002, instanța de judecată din Caanakkale a respins opoziția formulată împotriva acestei decizii. 11. Mai 2002, instanța de securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la reținere pe viață. 12. Această hotărâre a fost infirmată la o dată nespecificată, iar instanța din statul membru a devenit competentă în la interval prin eliminarea cursurilor de securitate ale statului, a reînceput examinarea cauzei. 13. Reclamantul a solicitat să fie revăzut de către institut. În octombrie 2003, acesta a declarat starea sa de sănătate compatibilă cu condițiile închisorii. 14. La 31 martie 2006, instanța de judecată a pronunțat eliberarea reclamantului. Reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și invocă, pe fond, art. 5 alin. (3) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a făcut-o. 16. Tribunalul solicită Curții să declare inadmisibilă pentru întârzierea cererii cu privire la prima perioadă de detenție a persoanei respective, care a fost întreruptă prin condamnarea acestuia la gradul întâi la 25 mai 2002.17. Curtea face trimitere la Hotărârea Solmaz Turcia 27561/02, §§ 37, CEDH 2007 ... (extrageri) prin care a abandonat practica menționată de guvern. Această hotărâre precizează că perioadele consecutive de detenție trebuie considerate un ansamblu, termenul de șase luni care începe la sfârșitul ultimei perioade de detenție (Solmaz, citată anterior, punctul 36). În consecință, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului. Neinclusă nici un motiv de refuz, Curtea apreciază, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa în materie și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest ′ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. 19. Curtea arată că părțile nu se pronunță în mod expres cu privire la perioada care trebuie luată în considerare și observă că aceasta începe la 3 septembrie 1996 atunci când reclamantul a fost pus în detenție provizorie și se încheie cu eliberarea sa la 31 martie 2006. Prin urmare, este vorba despre un termen de nouă ani și aproximativ șapte luni 20. Cu toate acestea, hotărârea de condamnare constituie, în principiu, termenul perioadei care urmează să fie luată în considerare din perspectiva dispoziției invocate; începând cu această dată, detenția de la mai târziu intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Hotărârea I.A. c. Franța din 23 septembrie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 VII, p. 2976, § 98). Prin urmare, perioadele care au trecut între fiecare condamnare și casare trebuie să fie deduse din perioada care trebuie luată în considerare (Solmaz, menționat anterior, § 36). Cu toate acestea, dosarul fiind mut la data căsării, Curtea nu este în măsură să stabilească cu exactitate termenul care trebuie luat în considerare în sensul art. 5 § 3 În conformitate cu criteriile menționate mai sus, Comisia consideră totuși că această lacună nu constituie un obstacol pentru examinarea cazului (a se vedea punctul 25 de mai jos). În primul rând, autoritățile judiciare naționale trebuie să se asigure că, într-un anumit caz, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VIII, § 154 Remzi Ayd a c. Turcia, nr. 3091/04, § 51-58, 20 25. Curtea a examinat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare și a considerat că termene de detenție provizorii atât de lungi încalcă art. 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Delici c. Turcia, nr. 77845/01, 24 mai 2005 Taciru c. Turcia, n 25324/02, 2 februarie 2006), chiar dacă, în speță, se deduce din termenul menționat la punctul 19 de mai sus, cel încheiat între 25 mai 2002 și data la care a fost pronunțată condamnarea (a se vedea punctele 12, 19, 20 și 21 de mai sus 26). Având în vedere jurisprudența sa menționată anterior și elementele de care dispune, Curtea consideră că durata detenției provizorii a reclamantului constituie o necunoaștere a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 28. Reclamantul nu și-a prezentat cererile de satisfacție echitabilă în termenele stabilite. Prin urmare, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . iunie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte