SECȚIUNEA A DOUA SUPLIMENTARĂ FAT Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș 43498/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și ale cărei resortisanți ai Republicii Turcia, Mehmet Selim Fatihouilu și Muti Ugutmen, au sesizat Curtea la 11 mai 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 iunie 2008, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Guvernul a prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament. Cu toate acestea, deoarece au fost depuse în afara termenului stabilit de Curte, observațiile suplimentare și cererea de satisfacție echitabilă a întreprinderilor nu au fost depuse la dosar, în conformitate cu art. 60 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții. 6. Reclamanții au fost proprietari ai parcelei nr 1181 în districtul din Éliede din Samanda. În 1937, această parcelă a fost înregistrată în registrul funciar în numele fundației comunității Alévis (Alevi Cemaati Vakf În 1948, a fost transferată la primăria Samandei. Jumătate din această parcelă a fost vândută în 1984 reclamantului Mehmet Selim Fatihouilu. În 1990, cealaltă jumătate a fost vândută reclamantului Muti Ugutmen. La 26 iunie 1995, Trezoreria publică a introdus în fața tribunalului de mari instanțe din Samanda 1181 s-a aflat în interiorul traseului litoralului maritim (k.i.r. kenar çizgisi La 28 iunie 1995, tribunalul, însoțit de experți, se afla pe terenul respectiv în scopuri de competență. Potrivit raportului experților întocmit la 29 iunie 1995, terenul respectiv se afla pe o zonă nisipoasă, dar în afara traseului litoralului maritim. La 21 decembrie 1995, Trezoreria publică a intenționat o acțiune de distrugere a construcției pe terenul în litigiu. El și-a întemeiat acțiunea pe raportul respectiv și la art. 8 din Legea privind țărmul maritim conform căreia era interzis să se stabilească construcții pe zonele de coastă de pe malul mării (deniz k La 25 ianuarie 2000, instanța, însoțită de experți, s-a deplasat din nou pe terenul în litigiu. 11. La 14 februarie 2000, un comitet format din cinci experți elaborează un raport. Pe baza analizelor eșantioanelor de nisip de pe teren, precum și a examinării terenului, raportul a precizat că parcela în litigiu era situată în interiorul traseului litoralului maritim. 12. Reclamanții au contestat acest raport și au susținut că traseul litoralului maritim fusese deja stabilit în 1976 și că, în conformitate cu legea privind țărmul maritim, nici instanța, nici comitetul experților au avut competența de a stabili din nou traseul respectiv. 13. La 9 august 2000, pe baza acestui raport, Trezoreria a intentat de data aceasta o acțiune de anulare a titlului de proprietate al reclamanților în fața aceleiași instanțe. 14. La 23 noiembrie 2000, instanța a decis să unească cele două dosare. 15. Prin hotărârea din 30 mai 2002, tribunalul a pronunțat înregistrarea bunurilor imobile în numele Trezoreriei Publice și a ordonat distrugerea construcției care se afla pe teren. În motivele sale, instanța indiqua, în ceea ce privește elementele dosarului, rapoartele de experți și în special art. 43 din Constituție, bunul în litigiu nu putea face obiectul unei achiziții cu titlu privat din moment ce acesta făcea parte din traseul litoralului maritim. 16. Prin Hotărârea din 4 noiembrie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 17. La 15 martie 2004, reclamantul a formulat o acțiune prin rectificarea hotărârii. 18. Prin hotărârea din 5 mai 2004, Curtea de Casație a respins această acțiune. ÎN DREPT PRIVIND RECEVABILITE 19. Reclamanții au declarat că au fost privați de titlul de proprietate în beneficiul Trezoreriei Publice fără a fi fost despăgubiți conform dispozițiilor art. 20 din Protocolul nr. Guvernul susține că instanțele nu au epuizat căile de atac administrative și civile disponibile în dreptul turc. În această privință, acesta se bazează pe o hotărâre pronunțată la 9 iulie 2007 prin care Adunarea Plenară a Curții de Casație din Turcia a încălcat o decizie a Tribunalului de Primă Instanță din Samanda Curtea amintește că aceasta a respins deja excepții similare ridicate de guvernul pârât (a se vedea Doderusöz și Aslan c. Turcia, n 1262/02, §§ 22-23, 30 mai 2006 Mehmet Ali Miçooo În ianuarie 2009) și constată că observațiile prezentate în speță de către guvern nu permit o cale de atac împotriva acestei jurisprudențe; prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 22. Reclamanții își reiterează afirmațiile. Guvernul contestă aceste afirmații. El afirmă că, în conformitate cu dreptul intern relevant, un bun situat pe țărmul maritim nu poate face obiectul unei înscrieri în registrul peisagistic în numele unei anumite persoane. În speță, înregistrarea bunurilor în numele reclamanților a fost, la momentul respectiv, cu încălcarea Constituției și a legilor relevante. Titlul de proprietate al reclamanților a fost, prin urmare, anulat de tribunalul de mari instanțe din Samanda Curtea amintește că a examinat deja obiecțiuni identice cu cele prezentate de reclamanți și a concluzionat că încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza lipsei de despăgubiri pentru transferul de proprietate asupra bunurilor reclamanților către Trezorerie. (N.A. și alții c. Turcia, n 37451/97, § 41, CEDH 2005 Do 35973/02 și 5317/02, § 21, 30 ianuarie 2007). După examinarea prezentei cauze, Comisia consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Cu toate acestea, având în vedere că reclamanții care nu și-au prezentat cererile de satisfacție echitabilă în termenul stabilit, Curtea consideră că 28 aprilie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
FATİHOĞLU ET UGUTMEN c. TURQUIE
(Requête n
o
43498/04)
ARRÊT
28 avril 2009
06/11/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Fatihoğlu et Ugutmen c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 avril 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
43498/04) dirigée contre la République de Turquie et dont MM. Mehmet Selim Fatihoğlu et Muti Ugutmen, ressortissants de cet Etat, («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 11 mai 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 16 juin 2008, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le Gouvernement a déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement). Cependant, ayant été déposées en dehors du délai fixé par la Cour, les observations complémentaires et la demande de satisfaction équitable des requérants n’ont pas été versées au dossier, en application de l’article 60 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.
5.
Les requérants sont nés respectivement en 1950 et 1952 et résident à Antakya.
6.Les requérants étaient propriétaires de la parcelle n
o
1181 dans le quartier de Çiğdede à Samandağ (Hatay). En 1937, cette parcelle fut enregistrée sur le registre foncier au nom de la fondation de la communauté des Alévis (
Alevi
Cemaati
Vakfı
). En 1948, elle fut transférée à la mairie de Samandağ. La moitié de cette parcelle fut vendue en 1984 au requérant Mehmet Selim Fatihoğlu. L’autre moitié fut vendue en 1990 au requérant Muti Ugutmen.
7.
Le 26 juin 1995, le Trésor public introduisit devant le tribunal de grande instance de Samandağ («
le tribunal
») une action visant à ce qu’il soit déterminé si la parcelle n
o
1181 se trouvait à l’intérieur du tracé du littoral maritime (
kıyı kenar çizgisi
).
8.
Le 28 juin 1995, le tribunal, accompagné d’experts, se rendit sur le terrain litigieux aux fins d’expertise. Selon le rapport des experts établi le 29
juin 1995, la parcelle concernée se situait sur une zone sablonneuse mais à l’extérieur du tracé du littoral maritime.
9.
Le 21 décembre 1995, le Trésor public intenta une action en destruction de la construction sise sur le terrain litigieux. Il fonda son recours sur le rapport susmentionné et l’article 8 de la loi sur le littoral maritime selon lequel il était interdit d’établir des constructions sur les bandes côtières en bordure de la mer (
deniz kıyısını çevreleyen sahil șeridi
).
10.
Le 25 janvier 2000, le tribunal, accompagné d’experts, se rendit à nouveau sur le terrain litigieux.
11.
Le 14 février 2000, un comité de cinq experts établit un rapport. Sur le fondement des analyses des prélèvements du sable du terrain ainsi que de l’examen du terrain, le rapport précisa que la parcelle litigieuse était située à l’intérieur du tracé du littoral maritime.
12.
Les requérants contestèrent ce rapport. Ils soutinrent que le tracé du littoral maritime avait déjà été déterminé en 1976 et que, selon la loi sur le littoral maritime, ni le tribunal ni le comité des experts n’avaient le pouvoir de déterminer à nouveau ledit tracé.
13.
Le 9 août 2000, en s’appuyant sur ce rapport, le Trésor public intenta cette fois une action tendant à l’annulation du titre de propriété des requérants devant le même tribunal.
14.
Le 23 novembre 2000, le tribunal décida de joindre les deux
dossiers.
15.
Par un jugement du 30 mai 2002, le tribunal ordonna l’inscription du bien immobilier au nom du Trésor public. Il ordonna également la destruction de la construction qui se trouvait sur le terrain. Dans ses motifs, le tribunal indiqua, qu’eu égard aux éléments du dossier, aux rapports d’experts et notamment à l’article
43 de la Constitution, le bien litigieux ne pouvait pas faire l’objet d’une acquisition à titre privé dès lors qu’il faisait partie du tracé du littoral maritime.
16.
Par un arrêt du 4 novembre 2003, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.
17.
Le 15 mars 2004, le requérant forma un recours en rectification de l’arrêt.
18.
Par un arrêt du 5 mai 2004, la Cour de cassation rejeta ce recours.
I.
19.
Les requérants allèguent qu’ils ont été privés de leur titre de propriété au profit du Trésor public sans avoir été indemnisés comme l’exigerait l’article
1
du Protocole n
o
1.
20.
Le Gouvernement soutient que les requérants n’ont pas épuisé les voies de recours administratif et civil disponible en droit turc. A cet égard, il se fonde sur un arrêt rendu le 9 juillet 2007 par lequel l’Assemblée plénière de la Cour de cassation turque a cassé une décision du tribunal de première instance de Samandağ rejetant la demande de réparation d’une personne dont le bien faisant partie de la côte maritime avait été transféré au Trésor public.
21.
La Cour rappelle qu’elle a déjà écarté des exceptions semblables soulevées par le Gouvernement défendeur (voir
Doğrusöz et Aslan c.
Turquie
, n
o
1262/02, §§ 22-23, 30 mai 2006
;
Mehmet
Ali Miçooğulları c.
Turquie
, n
o
75606/01, § 17, 10
mai 2007
;
Ardıçoğlu c. Turquie
, 23249/04, § 29, 2 décembre 2008
;
Berber c. Turquie
, n
o
20606/04, § 17, 13
janvier 2009) et constate que les observations présentées en l’espèce par le Gouvernement ne permettent pas de s’écarter de cette jurisprudence. Elle constate par ailleurs que le grief dont il s’agit ne se heurte à aucun des motifs d’irrecevabilité inscrits à l’article 35 § 3 de la Convention. Il convient donc de le déclarer recevable.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
22.
Les requérants réitèrent leurs allégations. Le Gouvernement conteste ces allégations. Il affirme que, selon le droit interne pertinent, un bien situé sur le littoral maritime ne peut faire l’objet d’une inscription sur le registre foncier au nom d’un particulier. En l’espèce, l’inscription du bien au nom des requérants avait été faite, à l’époque, en violation de la Constitution et des lois pertinentes. Le titre de propriété des requérants a de ce fait été annulé par le tribunal de grande instance de Samandağ conformément à la loi. Aucune compensation ne pouvait ainsi leur être accordée.
23.
La Cour rappelle avoir déjà examiné des griefs identiques à celui présenté par les requérants et avoir conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 en raison de l’absence d’indemnisation pour le transfert de propriété du bien des requérants au Trésor public. (
N.A. et autres c. Turquie
, n
o
‑
X
;
Doğrusöz et Aslan
, précité, § 26-32
;
Aslan et Özsoy c. Turquie
, n
os
35973/02 et 5317/02, § 21, 30 janvier 2007). Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce. Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Toutefois, les requérants n’ayant pas présenté leurs demandes de satisfaction équitable dans le délai imparti, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
28 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente