ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2013

Asupra

conflictului negativ de față de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal, sub nr.

75493/3/CA/2011, reclamanta P.A.S., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul

Medicilor din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 80/2011 emisă de

pârât, ce i-a fost comunicată la data de 18 noiembrie 2011, recuperarea pagubei

cauzate prin emiterea actului administrativ menționat și obligarea pârâtei la

recuperarea daunelor produse prin emiterea deciziei contestate, raportat la

prevederile art. 642 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că la 04 mai 2009 a adresat o

plângere Colegiului Medicilor din București, care-l viza pe medicul M.D.,

specialist al secției Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului C.F. din

București.

Reclamanta a

menționat că la data de 16 mai 1999 a fost internată la Spitalul C.F., unde

prin cezariană a născut cea de-a doua fiică, iar în timpul operației de cezariană,

fără a avea acordul său, medicul M.D. a procedat la sterilizarea sa prin metoda

T.

Reclamanta susține că

a prezentat Colegiului Medicilor București motivele obiective pentru care nu a

avut cunoștință de efectuarea respectivei intervenții chirurgicale. Astfel, a

arătat că fiind la a doua operație de cezariană, a discutat cu medicul M.D.

despre posibilitatea montării unui sterilet, considerând că este cea mai bună

metodă de contracepție. După operație, discutând cu medicul M.D., acesta i-a

comunicat faptul că montarea steriletului nu este posibilă pe parcursul

intervenției chirurgicale.

Reclamanta

învederează că în anul 2007 s-a stabilit în Elvetia, s-a recăsătorit și

intenționând să rămână însărcinată, a constatat că acest lucru nu este posibil,

deși a efectuat mai multe investigații si tratamente. În aceste condiții,

medicul său de familie i-a sugerat să solicite protocolul operator medicului

care a efectuat intervenția chirurgicală în 1999. Astfel, la data de 19 martie 2009

s-a adresat medicului M.D., iar la 27 aprilie 2009 i-a fost eliberat protocolul

operator, din care rezultă că a fost sterilizată prin metoda T.

Reclamanta a mai

susținut că prin emiterea Deciziei nr. 80/2011 i s-a cauzat o vătămare și

solicită daune materiale medicului care se face vinovat de starea sa actuală de

sănătate. Arată că pentru a-și realiza dorința de a mai avea un copil, a fost

nevoită să apeleze la serviciile unei clinici private din Elveția, care are ca

obiect de activitate fertilizarea in vitro.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 6

din Convenție, art. 448 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, Legea nr. 3/1978.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr.

832 din 29 februarie 2012 a fost admisă excepția de necompetență materială,

invocată din oficiu de către instanță și s-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios

administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Prin Sentința civilă nr.

5496 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială.

A declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.A.S. prin mandatar D.M., în

contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență.

A înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

- Potrivit art. 451

din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, „Împotriva

deciziei Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la

comunicare, medicul poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios

administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea.”

- Persoana care se

consideră vătămată prin actul medical are calitatea de terț față de decizia

Comisiei superioare de disciplină prin care i-a fost respinsă plângerea

împotriva medicului care a efectuat actul medical presupus vătămător și a cărui

sancționare disciplinară o solicită.

- Pentru identitate

de rațiune, competența materială și teritorială stabilită prin dispozițiile art.

451 din Legea nr. 95/2006, cu caracter special – derogatoriu de la dreptul

comun reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este

aceeași și aparține secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea medicul, atât în privința

acțiunii în anularea deciziei de sancționare emisă de Comisia superioară de

disciplină, atunci când reclamant este medicul sancționat, cât și în privința

acțiunii în anularea deciziei de respingere a plângerii emisă de aceeași

Comisie, atunci când reclamantul este persoana vătămată prin actul medical, și

care are calitatea de terț față de decizia respectivă.

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea Deciziei nr. 80/2011 emisă de Colegiul Medicilor din România

1.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în cadrul Titlului XII

– Capitolul III – Secțiunea a VI-a „Răspunderea disciplinară”, reglementează

procedura stabilirii răspunderii disciplinare a medicului, în art. 442 și

art. 451.

Din

ansamblul dispozițiilor acestei secțiuni, rezultă două ipoteze de soluționare a

plângerii unei persoane împotriva medicului:

-

Comisia disciplinară din cadrul colegiului teritorial (al cărui membru este

medicul) poate admite plângerea printr-o decizie de sancționare (art. 448 alin.

(4) pe care medicul o poate contesta la C.S.D. din cadrul Colegiului Național

al Medicilor. Dacă aceasta din urmă respinge contestația, medicul poate formula

acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a

cărui rază își desfășoară activitatea (art. 451).

-

Comisia de disciplină a colegiului teritorial poate respinge plângerea printr-o

decizie care poate fi atacată de persoana petiționară printr-o contestație care

se soluționează tot de către C.S.D.

Dacă

însă contestația este respinsă, niciunul dintre textele articolelor din

Secțiunea a VI-a nu prevede instanța competentă cu acțiunea în anulare a

deciziei de respingere.

2.

În soluționarea conflictului negativ de competență nu este relevant a constata

că dispozițiile art. 451 sunt speciale în raport cu cele ale art. 7 din Legea nr.

554/2004 și că ele ar fi de strictă aplicare numai situației descrise în

dispozițiile sale, ci de a stabili dacă această normă legală se poate aplica,

prin analogie, în ceea ce privește instanța competentă și pentru cea de-a doua

ipoteză – teza a doua, mai sus redată.

Răspunsul

este afirmativ, bazat pe câteva argumente de interpretare care pornesc de la o

realitate a legii în discuție: secțiunea a VI-a reglementează unitar și

exhaustiv procedura răspunderii disciplinare a medicului, epuizând toate

ipotezele, atât cu privire la condițiile în care poate fi stabilită această

răspundere, cât și în ceea ce privește soluțiile care se pot da într-o

procedură de cercetare a faptelor săvârșite de medic în legătură cu profesia.

Așadar,

aceeași rațiune a legii – aceea de a reglementa toate ipotezele de soluționare

a plângerii împotriva medicului - va face aplicabilă aceeași dispoziție a

legii, pe baza argumentului de analogie care permite, în situația de față,

completarea unei lacune a legii fără a-i afecta unitatea.

Ca

urmare, Curtea, analizând dispozițiile art. 451, constată că ele pot fi și

trebuie interpretare extensiv, întrucât în înțelesul lor literal nu acoperă și

ipoteza în care persoana a cărei plângere a cauzat cercetarea disciplinară a

medicului formulează acțiune în anulare împotriva deciziei de respingere a C.S.D.,

situație juridică pe care trebuia să o acopere, dar a omis-o.

Un

argument în favoarea acestei soluții rezultă din intenția legiuitorului care,

în art. 448 alin. (4), a înțeles să creeze un regim unic al contestației la

decizia comisiei de disciplină, prevăzând, de principiu, că aceasta poate fi

formulată de către „medicul sancționat, persoana care a făcut sesizarea,

Ministerul Sănătății Publice, președintele colegiului teritorial sau

președintele Colegiului Medicilor din România”.

Deci,

același regim unic se impune și cu privire la celelalte etape ale procedurii,

respectiv la instanța competentă în soluționarea acțiunii în anulare, oricare

ar fi titularul ei.

3.

Apelând la interpretarea sistematică a art. 451, Curtea constată că el face

parte dintr-o procedură specială, cea a răspunderii disciplinare a medicului,

ale cărei ipoteze – stabilirea răspunderii și constatarea lipsei răspunderii –

nu le acoperă integral.

Ca

urmare, identitatea de rațiune a legii impune identitatea de tratament

procedural față de titularii acțiunii în cadrul aceleiași legi, cu atât mai

mult cu cât, prin dispozițiile art. 451 legiuitorul însuși a înțeles ca, la

stabilirea instanței competente, să nu dea relevanță calității de „autoritate

centrală” a emitentului deciziei care se atacă.

4.

În fine, Curtea constată că scopul legiuitorului în edictarea secțiunii a VI-a

a fost de a stabili o procedură unică a răspunderii disciplinare a medicului,

astfel încât o scindare a competenței în calea de atac în fața instanței pentru

subiecte de drept egale în procedura administrativă ar fi nu doar artificială

și inutilă, ci și discriminatorie.

În concluzie, Înalta

Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.A.S., prin mandatar

D.M. și pârâtul Colegiul Medicilor din România, în favoarea

Tribunalului

București,

secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.