ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4973/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea formulată, reclamanții B.V.și B.C.A. au solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 7378 din 30 iunie 2011, a Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 și a Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011, prin care au fost stabilite următoarele obligații: 874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei reprezentând dobânzi de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de întârziere, în total 1.776.138 lei. Totodată reclamanții au solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate. Reclamanții au arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în vedere că prin Sentința nr. 4702 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Timișoara s-a anulat avizul de inspecție fiscală și celelalte acte întocmite cu ocazia inspecției fiscale.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, au arătat că s-a început executarea silită, astfel că bunurile lor mobile și imobile sunt în pericol de a fi înstrăinate. 2. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Timișoara, a admis în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanții B.V. și B.C.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara și a dispus suspendarea Deciziei de impunere 7378 din 30 iunie 2011, Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011 și Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1995 din 22 noiembrie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că fără a antama fondul cauzei, în speță se poate constata ca fiind evidentă îndoiala asupra prezumției de legalitate, cel puțin sub aspectul incertitudinii și instabilității legislative în materie, cu dificultăți inerente de interpretare, ceea ce aduce atingere scopului previzibilității legii, conform art. 6 din Convenție, așa cum a fost interpretat în jurisprudența C.E.D.O. De asemenea, prima instanță a constatat că în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, având în vedere pe de-o parte cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamanților care depășește suma de 1.700.000 lei, iar pe de altă faptul că debitorii sunt persoane fizice și nu juridice, al căror patrimoniu este limitat.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C.proc.civ. Printr-o primă critică din recurs, pârâta a susținut că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond și-a fundamentat soluția pe aspecte ce țin de fondul cauzei, iar îndoiala reclamantului asupra certitudinii creanței nu poate constitui un motiv temeinic pentru suspendarea executării actului. Recurenta a mai susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit ca fiind excepțională situația reclamantului, invocând faptul că textele de lege și normele metodologice sunt disparate și interpretabile, câtă vreme aceste texte de lege sunt general valabile și aplicabile.

Totodată, recurenta a arătat că în cauză, nu este îndeplinită nici condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât executarea silită efectuată înainte de discutarea valabilității actului și temeiniciei titlului de creanță este permisă de lege. Prin urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziilor atacate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării Deciziilor de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 și nr. 7378 din 11 august 2011, prin care au fost stabilite următoarele obligații:874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei reprezentând dobânzi de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de întârziere, în total 1.776.138 le și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1995 din 22 noiembrie 2011. Conform Raportului de Inspecție fiscală nr. 7378 din 30 iunie 2011 (filele 39 la dosarul de fond), care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011, înlocuită cu Decizia de impunere 7378 din 11 august 2011, (filele 80 la dosarul de fond), în sarcina reclamanților au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare de plată reprezentând T.V.A.

(pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie .2009), precum și dobânzi de întârziere (pentru perioada 26 aprilie 2008 - 30 mai 2011) și penalități (pentru perioada 1 iulie 2010 - 30 mai 2012), pentru tranzacții imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2005 și - 31 decembrie 2009 în temeiul dispozițiilor art. 126, art. 127 alin. (1), (2),(8) și (9), art. 132, art. 134 1 , art. 137 alin. (1) lit. a), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (2) lit. f) și m) art. 152 alin. (1), (2), (4), (6) (7) și art. 153 alin. (1) lit. a) din C. fisc . Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută. Este eronată susținerea recurentei potrivit căreia prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei, întrucât judecătorul cauzei a reținut doar că în speță este evidentă îndoiala asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, având în vedere incertitudinea și instabilitatea legislativă în materie cu dificultăți inerente de interpretare.

Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la dimensiun ea formală a acesteia. Dimpotrivă, aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că în cauză este conturată o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, având în vedere aspectele de drept substanțial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă și la calificarea juridică a tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamanți, prin prisma prevederilor art. 127 și 141 C. fisc., a normelor din legislația secundară în materie și a jurisprudenței naționale și europene relevante. În speță, Înalta Curte constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea art. 127 C. fisc.

în perioada supusă inspecției fiscale, îndoială decurgând din lipsa de coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința imposibilității contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - și autorității - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamanților . 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că încheierea recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș împotriva Încheierii din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.