ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4973/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

judecății

Prin acțiunea formulată, reclamanții B.V.și

B.C.A. au solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 7378 din 30

iunie 2011, a Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 și a

Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011, prin care au fost stabilite

următoarele obligații: 874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei

reprezentând dobânzi de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de

întârziere, în total 1.776.138 lei. Totodată reclamanții au solicitat

suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate.

Reclamanții au

arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în

vedere că prin Sentința nr. 4702 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei

Timișoara s-a anulat avizul de inspecție fiscală și celelalte

acte întocmite cu ocazia inspecției fiscale. Cu privire la condiția

prevenirii unei pagube iminente, au arătat că s-a început executarea silită,

astfel că bunurile lor mobile și imobile sunt în pericol de a fi

înstrăinate.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

încheierea din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Timișoara, a admis

în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanții B.V. și B.C.A.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș și A.F.P.

Timișoara și a dispus suspendarea Deciziei de impunere 7378 din 30

iunie 2011, Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011 și Deciziei

de soluționare a contestației administrative nr. 1995 din 22

noiembrie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că fără a

antama fondul cauzei, în speță se poate constata ca fiind evidentă

îndoiala asupra prezumției de legalitate, cel puțin sub aspectul

incertitudinii și instabilității legislative în materie, cu

dificultăți inerente de interpretare, ceea ce aduce atingere scopului

previzibilității legii, conform art. 6 din Convenție, așa cum a

fost interpretat în jurisprudența C.E.D.O.

De

asemenea, prima instanță a constatat că în cauză, este îndeplinită și

condiția prevenirii unei pagube iminente, având în vedere pe de-o parte

cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina

reclamanților care depășește suma de 1.700.000 lei, iar pe de

altă faptul că debitorii sunt persoane fizice și nu juridice, al căror

patrimoniu este limitat.

de atac exercitată

Împotriva

sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.proc.civ.

Printr-o

primă critică din recurs, pârâta a susținut că încheierea atacată este

netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond și-a

fundamentat soluția pe aspecte ce țin de fondul cauzei, iar îndoiala

reclamantului asupra certitudinii creanței nu poate constitui un motiv

temeinic pentru suspendarea executării actului.

Recurenta

a mai susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit

ca fiind excepțională situația reclamantului, invocând faptul că textele

de lege și normele metodologice sunt disparate și interpretabile,

câtă vreme aceste texte de lege sunt general valabile și aplicabile.

Totodată,

recurenta a arătat că în cauză, nu este îndeplinită nici condiția

prevenirii unei pagube iminente, întrucât executarea silită efectuată înainte

de discutarea valabilității actului și temeiniciei titlului de

creanță este permisă de lege.

Prin

urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea

sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziilor

atacate.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum rezultă din lucrările

dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ,

cu o cerere privind

suspendarea

executării Deciziilor de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 și nr. 7378

din 11 august 2011, prin care au fost stabilite următoarele

obligații:874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei reprezentând dobânzi

de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de întârziere, în total

1.776.138 le și a Deciziei de soluționare a contestației

administrative nr. 1995 din 22 noiembrie 2011.

Conform Raportului de Inspecție fiscală

nr. 7378 din 30 iunie 2011 (filele 39 la dosarul de fond), care a stat la baza

emiterii Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011, înlocuită cu Decizia de

impunere 7378 din 11 august 2011, (filele 80 la dosarul de fond), în sarcina

reclamanților au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare de plată

reprezentând T.V.A. (pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie .2009),

precum și dobânzi de întârziere (pentru perioada 26 aprilie 2008 - 30 mai 2011)

și penalități (pentru perioada 1 iulie 2010 - 30 mai 2012), pentru tranzacții

imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2005 și - 31 decembrie 2009 în

temeiul dispozițiilor art. 126, art. 127 alin. (1), (2),(8) și (9), art. 132, art.

134

1

, art. 137 alin. (1) lit. a), art. 140 alin. (1), art. 141 alin.

(2) lit. f) și m) art. 152 alin. (1), (2), (4), (6) (7) și art. 153 alin. (1)

lit. a) din C. fisc

.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării

actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt

definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se

analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de

care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii

unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului

temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța

nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și

limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept

care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate de care se bucură un act administrativ.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei

cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art.

14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Este eronată susținerea recurentei potrivit căreia

prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei, întrucât judecătorul

cauzei a reținut doar că în speță este evidentă îndoiala asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ, având în vedere incertitudinea și

instabilitatea legislativă în materie cu dificultăți inerente de interpretare.

Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de

executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic

dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu

înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la

dimensiun

ea

formală a acesteia.

Dimpotrivă, aparența de

nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca

motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului

cauzei.

În acord cu

judecătorul fondului, Înalta Curte reține

că în cauză este conturată o îndoială serioasă

asupra actului administrativ atacat, având în vedere

aspectele de drept

substanțial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă și la calificarea

juridică a tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamanți, prin prisma prevederilor

art. 127 și 141 C. fisc., a normelor din legislația secundară în materie și a jurisprudenței

naționale și europene relevante.

În speță, Înalta Curte constată că

împrejurările amplu

și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin

înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește

aplicarea art. 127

C. fisc. în perioada supusă inspecției fiscale, îndoială decurgând din lipsa de

coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința imposibilității

contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră adecvată,

fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia

legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - și autorității - atunci

când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să

nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele,

modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să

poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată

determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor

fiscale.

Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză,

înscrisurile

dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției

privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele

unei executării silite asupra patrimoniului reclamanților

.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că încheierea recurată nu este afectată de

niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.G.F.P. Timiș împotriva Încheierii din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.