- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 iunie 2008
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Excepție preliminară
- Încălcare — Articolul 5
- Nicio încălcare — Articolul 5
- Restul cererii — inadmisibil
- Prejudiciu moral
- Prejudiciu material — cerere respinsă
Galliani împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește în Savona, Italia. Pe 19 ianuarie 1998, reclamantul a intrat în România cu viză turistică valabilă până la 2 februarie 1998 și a început activitățile de afaceri. În februarie 1998, când reclamantul a solicitat prelungirea vizei, autoritățile au solicitat dovezi de reședință în România pe care nu le-a putut furniza. În februarie-martie 1999, autoritățile au refuzat cererea reclamantului de prelungire a vizei sale în termen de timp. Ei i-au spus că trebuie să "cunoască oameni" care o pot ajuta să primească o nouă viză. La 29 aprilie 2000, reclamantul a fost interogat de doi ofițeri din poliția Bucureștiului căruia susține că a dat o mită de 100.000 de vechi lei românesc (ROL) pentru a-i lăsa să plece.
La 4 mai 2000, la 8.30 a.m. reclamantul a fost oprit din nou de ofițeri din poliția București atunci când a fost pe drum către consulatul italian. Ofițerii au luat actele de identitate și au verificat datele ei. După o oră de așteptare reclamantul a fost dus la poliție Precinct nr. 19 pentru controale suplimentare. De la Precinct nr. 19 a fost dusă de trei ofițeri la Biroul Pașaportului, unde a explicat că viza ei nu a fost prelungită înainte de expirarea sa, deoarece nu avea un contract de locație rezidențială valabil. Persoana responsabilă îi cere să se reîntoarcă a doua zi pentru a-și regulariza situația. 10. Reclamantul a fost obligat să aștepte în masina de poliție cu unul dintre ofițeri în timp ce ceilalți doi ofițeri au verificat pașaportul ei.
După ce au revenit la Precinct nr. 19, unde după o oră de așteptare reclamantul a fost dus la subsol și cercetat de un ofițer de poliție femeie în timp ce geanta ei a fost căutat de un alt ofițer. Ea a fost informată că aceaceasta a fost procedura standard pentru orice persoană care a intrat în sediul poliției. 11. După căutarea, reclamantul a fost interogat de doi ofițeri de la Biroul Pașaportului și apoi dus din nou la sediul lor. Amprentele și fotografia ei au fost luate și a fost pus într-o cameră în care comandantul Precinct nr. 12. Comandantul i-a informat pe solicitant, care a cerut o explicație, că nu a fost permisă să pună întrebări, să citească sau să știe ceva, și că trebuie să stea într-un colț și să aștepte.
Apoi i-a spus să înceteze să plângă, deoarece tratamentul la care a fost supus nici măcar nu a fost comparabil cu cel infligat românilor arestat de poliția italiană. Reclamantul a răspuns că, spre deosebire de marea majoritate a românilor din Italia, ea a venit să investească bani în România și să nu fure sau să comită crime. De asemenea, ea a declarat că poliția italiană respectă procedurile, drepturile omului și, în special, presupunerea nevinovăției, care nu a fost cazul în România, unde străinii au fost tratați rău. 13. Geanta reclamantului a fost verificată din nou de un alt ofițer care a intrat în cameră. El a luat ROL 750.000 din poșeta ei, costul unui timbru de viză care a fost aplicat pe pașaportul reclamantului valabil din 5 până la 12 mai 2000. El a făcut un inventar al sacului și a raportat că reclamantul avea un telefon mobil și ROL 2.250.000.
14. Pe la ora 16:30 în aceeași zi, reclamantul a fost luat pentru interogatoriu către un birou de pașaport diferit. După o oră de așteptare în masina de poliție din afara clădirii, ea a fost informată că interogatoriul nu a putut avea loc deoarece persoana responsabilă a fost absentă, dar că ea va fi dus la un hotel din Otopeni pentru noaptea. 15. În loc de a fi dus la un hotel așa cum informat reclamantul a fost plasat în custodie de poliție. Amprentele ei au fost luate din nou și banii ei confiscați de ofițeri de poliție, cu excepția ROL 500.000 pe care le-a fost permis să le păstreze pentru cheltuielile personale. 16. Judecătorii i-au informat că va fi repatriată a doua zi pentru că nu are permis de reședință valabil, dar că din moment ce nu a comis nici o infracțiune în România ea a fost liberă să se întoarcă imediat.
17. La 5 mai 2000 la 12 prânz reclamantul a chemat consulatul italian de la București pentru a cere motivele arestării ei. Consulatul nu a fost conștient de situația ei. Mai târziu, în acea zi, cineva de la consulat a informat reclamantul că va fi repatriată în Italia la 7 mai până la zborul 9.10 din Tarom, dar că încă nu știau motivul arestării ei. 18. La 7 mai 2000, reclamantul a fost dus de un ofițer de poliție la aeroport, unde a fost dusă la zbor de un ofițer de informații român care a însoțit-o de-a lungul călătoriei ei în Italia. Întrebat de reclamant în legătură cu motivele repatriării ei, ofițerul i-a spus că dacă nu a comis o crimă, trebuie să fie din cauza unei certuri cu poliția.
El a confirmat că incidentul cu comandantul echipei de poliție pașaportului ar fi putut fi motivul real pentru repatrierea ei. El a informat, de asemenea, reclamantul că ea a fost interzisă să se întoarcă în România timp de doi ani. 19. În Roma reclamantul a fost dus la poliția italiană, care nu era conștientă de sosirea ei. Poliția a returnat pașaportul ei și a eliberat-o. 20. Soțul reclamantului, care locuia în România în aceeași situație ca și reclamantul, s-a întors în Italia din proprie voință. 21. Permisul de reședință al reclamantului a fost acordat pentru perioada 29 aprilie-29 octombrie 1993 și 2 august 1997-2 februarie 1998. 22. Potrivit dosarelor oficiale, reclamantul nu a fost arestat sau retras în custodie de poliție între 4 și 7 mai 2000. 23. La 4 mai 2000, reclamantul a fost oprit de ofițeri din Poliția Precinct nr. 19 și dus la Oficiul pentru Externi din Ministerul Internului, care a fost conștient de situația neregulată a reclamantului.
24. Biroul pentru Externi a completat un formular standard privind situația reclamantului în temeiul Legii nr. 25/1969. Acesta a înregistrat în el datele de validitate a vizei sale, faptul că ea a fost rezidentă ilegal timp de doi ani și trei luni și că nu a putut da motive pentru situația ei. De asemenea, a remarcat că ea nu a fost căsătorită cu un cetățean român și nu are copii de naționalitate română și că deținea o companie în România care a încetat tranzacționarea. Oficiul pentru străini a înregistrat pe formularul standard pe care reclamantul nu era sub anchetă penală în România, că nu a fost făcută nici o ordine de expulsie împotriva ei și că ea nu a cerut azil. De asemenea, a remarcat că reclamantul avea la dispoziția ei ROL 2.250.000.
Din aceste motive, Oficiul a decis că reclamantul ar trebui plasat în Centrul Otopeni pentru Recepție, Selecție și Cazare pentru străini („Centrul Otopeni”) în vederea repatriării ei în următorul zbor către Roma. A ordonat achiziționarea unui bilet în acest scop, la cheltuielile autorităților și a eliberat o interdicție pentru reclamantul care intră în România timp de doi ani. Ea a ajuns la Centrul Otopeni la 4 mai 2000 la ora 17:00. La sosire a fost cercetată și înregistrarea a indicat că avea la dispoziție ROL 1.160.000. 26. La 7 mai 2000, reclamantul a fost repatriat. Un angajat din Serviciul de Securitate Aeroportului a însoțit-o pe parcursul călătoriei. Această măsură a fost luată pentru a asigura securitatea în zbor, având în vedere comportamentul agresiv al reclamantului și refuzul continuu de a intra pe avion.
27. La 8 iunie 2000, reclamantul a trimis o scrisoare Camerei Deputaților Parlamentului român care protestează împotriva repatriării ei. Scrisoarea a fost transmisă Departamentului de Poliție de Frontieră, care a informat Camera Deputaților cu privire la neregularitatea șederii reclamantului în România și la decizia de a repatria-o și la interdicția de a intra în România timp de doi ani în temeiul Legii nr. 25/1969. 28. La 21 august 2000, reclamantul a trimis o scrisoare similară poliției de frontieră. 29. La 10 decembrie 2001, ambasada română de la Roma, care răspunde la o scrisoare trimisă de solicitant, a felicitat-o pentru buna comandă a limbii române, a exprimat regretul pentru suferința ei, i-a informat că interdicția a fost ridicată și i-a sfătuit să contacteze ambasada italiană de la București pentru a o ajuta cu formalitățile din România.
30. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 29/1990 privind litigiu administrativ la data faptelor sunt descrise în Sabin Popescu c. România, nr. 48102/99, § 46, 2 martie 2004. 31. Legea 25/1969 privind statutul străinilor prevede următoarele: „(1) Un străin care locuiește temporar în România are obligația de a părăsi țara atunci când permisul de reședință expiră. (2) Permisul de reședință poate fi prelungit de Ministerul Interiorului. O cerere de prelungire se efectuează cel puțin 24 de ore înainte de expirarea permisului...” „Ministrul de Interne poate anula sau limita dreptul de a locui în România unui străin care a încălcat legea românească...” „(1) Un străin care locuiește temporar în România al cărui drept de reședință a fost anulat va părăsi țara în termen de 48 de ore de la momentul în care interdicția este comunicată...
(3) Dacă el nu respectă obligația de mai sus, el poate fi expulzat prin ordinul ministrului de interior.” 32. Legislația a schimbat de mai multe ori din 2001. În prezent, în temeiul Ordinului de urgență nr. 194/2002, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 56/2007 și Ordinul de urgență nr. 55/2007, decizia de a expulza un străin redactat în limba română și într-o limbă internațională este acordată persoanei în cauză, care poate face apel în fața instanței de recurs; expulzarea este suspendată în timpul procedurii (a se vedea Hussain c. România, nr. 12338/02, §§§ 51-55, 14 februarie 2008).
4. The applicant was born in 1952 and lives in Savona, Italy.
On 19 January 1998 the applicant entered Romania with a tourist visa valid until 2 February 1998 and started business activities. In February 1998, when the applicant requested extension of the visa, the authorities asked for proof of residence in Romania that she could not provide.
In February-March 1999 the authorities refused the applicant’s request for extension of her visa as out of time. They told her that she needed to “know people” who could help her receive a new visa.
On 29 April 2000 the applicant was questioned by two officers from the Bucharest police to whom she claims she gave a bribe of 100,000 Old Romanian Lei (ROL) to let her go.
On 4 May 2000 at 8.30 a.m. the applicant was again stopped by officers from the Bucharest police when she was on her way to the Italian consulate. The officers took her identity papers and verified her data. After a one-hour wait the applicant was taken to Police Precinct no. 19 for additional checks.
From Precinct no. 19 she was taken by three officers to the Passport Bureau, where she explained that her visa had not been extended before its expiry because she had not had a valid residential tenancy contract. The person in charge asked her to return the next day to have her situation regularised.
The applicant was made to wait in the police car with one of the officers while the other two officers checked her passport. After the check they returned to Precinct no. 19, where after a one-hour wait the applicant was taken to the basement and body-searched by a female police officer while her bag was searched by another officer. She was informed that that was the standard procedure for any person who entered the police headquarters.
After the search, the applicant was questioned by two officers from the Passport Bureau and then taken again to their headquarters. Her fingerprints and photograph were taken and she was put in a room where the commander of Precinct no. 19 was writing on a paper that he was hiding from the applicant with his hands.
The commander informed the applicant, who requested an explanation, that she was not allowed to ask questions, to read or to know anything, and that she had to sit in a corner and wait. He then told her to stop crying, because the treatment she was subjected to was not even comparable to that inflicted on Romanians arrested by the Italian police. The applicant replied that, unlike the great majority of Romanians in Italy, she had come to invest money in Romania and not to steal or commit crimes. She also said that the Italian police respected procedures, human rights and in particular the presumption of innocence, which was not the case in Romania, where foreigners were badly treated.
The applicant’s bag was searched again by another officer who entered the room. He took ROL 750,000 from her purse, the cost of a visa stamp that was applied on the applicant’s passport valid from 5 to 12 May 2000. He made an inventory of the bag and reported that the applicant had a mobile phone and ROL 2,250,000.
At around 4.30 p.m. the same day the applicant was taken for questioning to a different passport bureau. After a one-hour wait in the police car outside the building, she was informed that the questioning could not take place as the person in charge was absent, but that she would be taken to a hotel in Otopeni for the night.
Instead of being taken to a hotel as informed the applicant was placed in police custody. Her fingerprints were taken again and her money confiscated by the police officers, except for ROL 500,000 that she was allowed to keep for personal expenses.
The wardens informed her that she was to be repatriated the next day because she did not have a valid residence permit, but that since she had not committed any crimes in Romania she was free to return immediately.
On 5 May 2000 at 12 midday the applicant called the Italian consulate in Bucharest to ask the reasons for her arrest. The consulate was not aware of her situation. Later that day someone from the consulate staff informed the applicant that she was going to be repatriated to Italy on 7 May by the 9.10 a.m. Tarom flight but that they still did not know the reason for her arrest.
On 7 May 2000 the applicant was taken by a police officer to the airport where she was taken on to the flight by a Romanian intelligence officer who accompanied her throughout her journey to Italy. Asked by the applicant about the reasons for her repatriation, the officer told her that if she had not committed a crime it must be because of a quarrel with the police. He confirmed that the incident with the commander of the passport police team could have been the real reason for her repatriation. He also informed the applicant that she was under a prohibition on returning to Romania for two years.
In Rome the applicant was taken to the Italian police, who were not aware of her arrival. The police returned her passport and released her.
On 16 May 2000 the applicant’s husband, who was living in Romania in the same situation as the applicant, returned to Italy of his own free will.
The applicant’s residence permit was granted for the periods 29 April-29 October 1993 and 2 August 1997-2 February 1998.
According to the official records, the applicant was not arrested or remanded in police custody between 4 and 7 May 2000.
On 4 May 2000 the applicant was stopped by officers from Police Precinct no. 19 and taken to the Office for Foreigners in the Ministry of Interior, which was aware of the applicant’s irregular situation.
The Office for Foreigners filled in a standard form on the applicant’s situation under Law no. 25/1969. It recorded therein the dates of validity of her visa, the fact that she had been unlawfully resident for two years and three months and that she could not give reasons for her situation. It also noted that she was not married to a Romanian national nor did she have children of Romanian nationality and that she owned a company in Romania which had ceased trading. The Office for Foreigners recorded on the standard form that the applicant was not under criminal investigation in Romania, that no expulsion order had been made against her and that she had not asked for asylum. It also noted that the applicant had ROL 2,250,000 at her disposal. For these reasons, the Office decided that the applicant should be placed in the Otopeni Centre for Reception, Selection and Accommodation for Foreigners (“the Otopeni Centre”) with a view to her repatriation on the next flight to Rome. It ordered the purchase of a ticket to that end, at the authorities’ expense, and issued a prohibition on the applicant entering Romania for two years. It stamped on the applicant’s passport an exit visa valid from 5 to 12 May 2000.
She arrived at the Otopeni Centre on 4 May 2000 at 5 p.m. On arrival she was body-searched and the record indicated that she had ROL 1,160,000 at her disposal.
On 7 May 2000 the applicant was repatriated. An employee from the Airport Security Service accompanied her throughout her journey. This measure was taken in order to ensure security on the flight, given the applicant’s aggressive behaviour and her continual refusals to embark on the aeroplane.
On 8 June 2000 the applicant sent a letter to the Chamber of Deputies of the Romanian Parliament protesting against her repatriation. The letter was transmitted to the Border Police Department which informed the Chamber of Deputies of the irregularity of the applicant’s stay in Romania and the decision to repatriate her and the prohibition on her entering Romania for two years under Law no. 25/1969.
On 21 August 2000 the applicant sent a similar letter to the border police.
On 10 December 2001 the Romanian embassy in Rome, answering a letter sent by the applicant, congratulated her on her good command of the Romanian language, expressed regret for her distress, informed her that the prohibition had been lifted and advised her to contact the Italian embassy in Bucharest to assist her with the formalities in Romania.
The relevant provisions of Law no. 29/1990 on administrative litigation at the date of the facts are described in Sabin Popescu v. Romania, no. 48102/99, § 46, 2 March 2004.
Law 25/1969 on the status of foreigners provides as follows: “(1) A foreigner who resides temporarily in Romania has the obligation to leave the country when the residence permit expires. (2) The residence permit can be extended by the Ministry of Interior. A request for extension shall be made at least 24 hours before the expiry of the permit...” “The Minister of Interior may cancel or limit the right to reside in Romania to a foreigner who has breached Romanian law...” “(1) A foreigner temporarily residing in Romania whose right of residence has been cancelled shall leave the country within 48 hours of the time when the interdiction is communicated to him... (3) If he does not comply with the obligation above, he may be expelled by order of the Minister of Interior.”
The legislation has changed several times since 2001. Nowadays, under Emergency Ordinance no. 194/2002 as amended by Law no. 56/2007 and Emergency Ordinance no. 55/2007, a decision to expel a foreigner drafted in Romanian and in an international language is served on the person concerned, who may appeal against it before the court of appeal; the expulsion is suspended during the proceedings (see Hussain v. Romania, no. 12338/02, §§ 51-55, 14 February 2008).