CASE OF GALLIANI v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection joined to merits and dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Violation of Art. 5-1-f;No violation of Art. 5-2;Violation of Art. 5-4;Remainder inadmissible;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Pecuniary damage - claim dismissed
CASE OF GALLIANI v. ROMANIA (CtEDO, 2008)
Reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește în Savona, Italia. Pe 19 ianuarie 1998, reclamantul a intrat în România cu viză turistică valabilă până la 2 februarie 1998 și a început activitățile de afaceri. În februarie 1998, când reclamantul a solicitat prelungirea vizei, autoritățile au solicitat dovezi de reședință în România pe care nu le-a putut furniza. În februarie-martie 1999, autoritățile au refuzat cererea reclamantului de prelungire a vizei sale în termen de timp. Ei i-au spus că trebuie să "cunoască oameni" care o pot ajuta să primească o nouă viză. La 29 aprilie 2000, reclamantul a fost interogat de doi ofițeri din poliția Bucureștiului căruia susține că a dat o mită de 100.000 de vechi lei românesc (ROL) pentru a-i lăsa să plece. La 4 mai 2000, la 8.30 a.m. reclamantul a fost oprit din nou de ofițeri din poliția București atunci când a fost pe drum către consulatul italian. Ofițerii au luat actele de identitate și au verificat datele ei. După o oră de așteptare reclamantul a fost dus la poliție Precinct nr. 19 pentru controale suplimentare. De la Precinct nr. 19 a fost dusă de trei ofițeri la Biroul Pașaportului, unde a explicat că viza ei nu a fost prelungită înainte de expirarea sa, deoarece nu avea un contract de locație rezidențială valabil. Persoana responsabilă îi cere să se reîntoarcă a doua zi pentru a-și regulariza situația. 10. Reclamantul a fost obligat să aștepte în masina de poliție cu unul dintre ofițeri în timp ce ceilalți doi ofițeri au verificat pașaportul ei. După ce au revenit la Precinct nr. 19, unde după o oră de așteptare reclamantul a fost dus la subsol și cercetat de un ofițer de poliție femeie în timp ce geanta ei a fost căutat de un alt ofițer. Ea a fost informată că aceaceasta a fost procedura standard pentru orice persoană care a intrat în sediul poliției. 11. După căutarea, reclamantul a fost interogat de doi ofițeri de la Biroul Pașaportului și apoi dus din nou la sediul lor. Amprentele și fotografia ei au fost luate și a fost pus într-o cameră în care comandantul Precinct nr. 12. Comandantul i-a informat pe solicitant, care a cerut o explicație, că nu a fost permisă să pună întrebări, să citească sau să știe ceva, și că trebuie să stea într-un colț și să aștepte. Apoi i-a spus să înceteze să plângă, deoarece tratamentul la care a fost supus nici măcar nu a fost comparabil cu cel infligat românilor arestat de poliția italiană. Reclamantul a răspuns că, spre deosebire de marea majoritate a românilor din Italia, ea a venit să investească bani în România și să nu fure sau să comită crime. De asemenea, ea a declarat că poliția italiană respectă procedurile, drepturile omului și, în special, presupunerea nevinovăției, care nu a fost cazul în România, unde străinii au fost tratați rău. 13. Geanta reclamantului a fost verificată din nou de un alt ofițer care a intrat în cameră. El a luat ROL 750.000 din poșeta ei, costul unui timbru de viză care a fost aplicat pe pașaportul reclamantului valabil din 5 până la 12 mai 2000. El a făcut un inventar al sacului și a raportat că reclamantul avea un telefon mobil și ROL 2.250.000. 14. Pe la ora 16:30 în aceeași zi, reclamantul a fost luat pentru interogatoriu către un birou de pașaport diferit. După o oră de așteptare în masina de poliție din afara clădirii, ea a fost informată că interogatoriul nu a putut avea loc deoarece persoana responsabilă a fost absentă, dar că ea va fi dus la un hotel din Otopeni pentru noaptea. 15. În loc de a fi dus la un hotel așa cum informat reclamantul a fost plasat în custodie de poliție. Amprentele ei au fost luate din nou și banii ei confiscați de ofițeri de poliție, cu excepția ROL 500.000 pe care le-a fost permis să le păstreze pentru cheltuielile personale. 16. Judecătorii i-au informat că va fi repatriată a doua zi pentru că nu are permis de reședință valabil, dar că din moment ce nu a comis nici o infracțiune în România ea a fost liberă să se întoarcă imediat. 17. La 5 mai 2000 la 12 prânz reclamantul a chemat consulatul italian de la București pentru a cere motivele arestării ei. Consulatul nu a fost conștient de situația ei. Mai târziu, în acea zi, cineva de la consulat a informat reclamantul că va fi repatriată în Italia la 7 mai până la zborul 9.10 din Tarom, dar că încă nu știau motivul arestării ei. 18. La 7 mai 2000, reclamantul a fost dus de un ofițer de poliție la aeroport, unde a fost dusă la zbor de un ofițer de informații român care a însoțit-o de-a lungul călătoriei ei în Italia. Întrebat de reclamant în legătură cu motivele repatriării ei, ofițerul i-a spus că dacă nu a comis o crimă, trebuie să fie din cauza unei certuri cu poliția. El a confirmat că incidentul cu comandantul echipei de poliție pașaportului ar fi putut fi motivul real pentru repatrierea ei. El a informat, de asemenea, reclamantul că ea a fost interzisă să se întoarcă în România timp de doi ani. 19. În Roma reclamantul a fost dus la poliția italiană, care nu era conștientă de sosirea ei. Poliția a returnat pașaportul ei și a eliberat-o. 20. Soțul reclamantului, care locuia în România în aceeași situație ca și reclamantul, s-a întors în Italia din proprie voință. 21. Permisul de reședință al reclamantului a fost acordat pentru perioada 29 aprilie-29 octombrie 1993 și 2 august 1997-2 februarie 1998. 22. Potrivit dosarelor oficiale, reclamantul nu a fost arestat sau retras în custodie de poliție între 4 și 7 mai 2000. 23. La 4 mai 2000, reclamantul a fost oprit de ofițeri din Poliția Precinct nr. 19 și dus la Oficiul pentru Externi din Ministerul Internului, care a fost conștient de situația neregulată a reclamantului. 24. Biroul pentru Externi a completat un formular standard privind situația reclamantului în temeiul Legii nr. 25/1969. Acesta a înregistrat în el datele de validitate a vizei sale, faptul că ea a fost rezidentă ilegal timp de doi ani și trei luni și că nu a putut da motive pentru situația ei. De asemenea, a remarcat că ea nu a fost căsătorită cu un cetățean român și nu are copii de naționalitate română și că deținea o companie în România care a încetat tranzacționarea. Oficiul pentru străini a înregistrat pe formularul standard pe care reclamantul nu era sub anchetă penală în România, că nu a fost făcută nici o ordine de expulsie împotriva ei și că ea nu a cerut azil. De asemenea, a remarcat că reclamantul avea la dispoziția ei ROL 2.250.000. Din aceste motive, Oficiul a decis că reclamantul ar trebui plasat în Centrul Otopeni pentru Recepție, Selecție și Cazare pentru străini („Centrul Otopeni”) în vederea repatriării ei în următorul zbor către Roma. A ordonat achiziționarea unui bilet în acest scop, la cheltuielile autorităților și a eliberat o interdicție pentru reclamantul care intră în România timp de doi ani. Ea a ajuns la Centrul Otopeni la 4 mai 2000 la ora 17:00. La sosire a fost cercetată și înregistrarea a indicat că avea la dispoziție ROL 1.160.000. 26. La 7 mai 2000, reclamantul a fost repatriat. Un angajat din Serviciul de Securitate Aeroportului a însoțit-o pe parcursul călătoriei. Această măsură a fost luată pentru a asigura securitatea în zbor, având în vedere comportamentul agresiv al reclamantului și refuzul continuu de a intra pe avion. 27. La 8 iunie 2000, reclamantul a trimis o scrisoare Camerei Deputaților Parlamentului român care protestează împotriva repatriării ei. Scrisoarea a fost transmisă Departamentului de Poliție de Frontieră, care a informat Camera Deputaților cu privire la neregularitatea șederii reclamantului în România și la decizia de a repatria-o și la interdicția de a intra în România timp de doi ani în temeiul Legii nr. 25/1969. 28. La 21 august 2000, reclamantul a trimis o scrisoare similară poliției de frontieră. 29. La 10 decembrie 2001, ambasada română de la Roma, care răspunde la o scrisoare trimisă de solicitant, a felicitat-o pentru buna comandă a limbii române, a exprimat regretul pentru suferința ei, i-a informat că interdicția a fost ridicată și i-a sfătuit să contacteze ambasada italiană de la București pentru a o ajuta cu formalitățile din România. 30. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 29/1990 privind litigiu administrativ la data faptelor sunt descrise în Sabin Popescu c. România, nr. 48102/99, § 46, 2 martie 2004. 31. Legea 25/1969 privind statutul străinilor prevede următoarele: „(1) Un străin care locuiește temporar în România are obligația de a părăsi țara atunci când permisul de reședință expiră. (2) Permisul de reședință poate fi prelungit de Ministerul Interiorului. O cerere de prelungire se efectuează cel puțin 24 de ore înainte de expirarea permisului...” „Ministrul de Interne poate anula sau limita dreptul de a locui în România unui străin care a încălcat legea românească...” „(1) Un străin care locuiește temporar în România al cărui drept de reședință a fost anulat va părăsi țara în termen de 48 de ore de la momentul în care interdicția este comunicată... (3) Dacă el nu respectă obligația de mai sus, el poate fi expulzat prin ordinul ministrului de interior.” 32. Legislația a schimbat de mai multe ori din 2001. În prezent, în temeiul Ordinului de urgență nr. 194/2002, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 56/2007 și Ordinul de urgență nr. 55/2007, decizia de a expulza un străin redactat în limba română și într-o limbă internațională este acordată persoanei în cauză, care poate face apel în fața instanței de recurs; expulzarea este suspendată în timpul procedurii (a se vedea Hussain c. România, nr. 12338/02, §§§ 51-55, 14 februarie 2008).